9,707 matches
-
franceză. La rugămintea fiicei gazdei, el relatează la sfârșitul mesei o poveste stranie pe care a auzit-o în timpul detenției sale la Andernach din perioada Războaielor Napoleoniene; el se înrolase ca voluntar în Armata Germană și fusese luat prizonier de francezi. În 20 octombrie 1799 doi tineri medici militari francezi, originari din Beauvais, ce se îndreptau spre unitatea militară din Andernach (ce făcea parte din corpul de armată condus de generalul Augereau) își petrec noaptea într-un han de la marginea pitorescului
Hanul roșu (nuvelă) () [Corola-website/Science/335216_a_336545]
-
1886, renumitul Lucien Quélet i-a dat numele "Gyroporus rufus", apoi micologul german Hanns Kreisel "Leccinum rufum" (1984). Dar taxonul cu adjectivul "rufus, -um" nu s-a impus, ci cel al lui Pierre Bulliard. Neindependent de Schäffer, botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest burete în opera să (editata parțial postum) "Histoire des champignons de la France, ou Traité élémentaire renfermant dans un ordre méthodique leș descriptions et leș figures des champignons qui croissent naturellement en
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
în lucrarea să "A natural arrangement of British plant" (Editură Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic "Leccinum" nou, adăugând această specie sub denumirea "Leccinum aurantiacum". Mai departe, micologul francez Édouard-Jean Gilbert a denumit specia "Krombholzia aurantiaca" în onoarea marelui micolog german Julius Vincenz von Krombholz. S-au mai încercat multe alte denumiri care însă pot fi neglijate. Buretele se decolorează cu fenol violet purpuriu, mai tarziu maro închis și
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
Rockbjörnen. În 1983, Lyngstad a contribuit la "Abbacadabra", un musical pentru copii, bazat pe cântecele grupului ABBA și produs pentru televiziunea franceză de Allain și Daniel Boublil. Frida a înregistrat unul dintre cântece cu doi vocaliști diferiți, în limbi diferite: francezul Daniel Balavoine pentru singlelul "Belle" și versiunea în limba engleză "Time" cu B. A. Robertson. Cântecul era un cover al melodiei instrumentale "Arrival", de pe albumul ABBA cu același nume. Următorul album al lui Lyngstad a fost albumul experimental "Shine" (1984
Anni-Frid Lyngstad () [Corola-website/Science/335273_a_336602]
-
Icones et Descriptiones Fungorum Minus Cognitorum". Aproape 50 de ani mai târziu, în 1849, marele biolog Elias Magnus Fries a redenumit soiul în opera sa "Summa vegetabilium Scandinaviæ" sub numele actual de "Gyromitra esculenta". În anul 1907, farmacistul și micologul francez Émile Boudier (1828-1920) a descris buretele sub "Physomitra esculenta" în cartea lui "Histoire et Classification des Discomycètes d'Europe", nume care n-a putut să se impune, la fel ca unele alte sinonime. Zbârciogul gras a contat peste secole ca
Zbârciog gras () [Corola-website/Science/335331_a_336660]
-
la "Piccolo Theatre" din Romă în 1973 și la Teatro María Guerrero din Madrid în 1977. După înfrângerea republicanilor ei au fugit la Paris prin Oran. Au trăit în Paris până la sfârșitul anului 1940, lucrând că traducători pentru radio-ul francez și crainici pentru emisiunile "Paris-Mondial" din America Latină. După ocuparea Franței de către germani au călătorit pe mare de la Marseille la Buenos Aires pe vasul SS Mendoza unde s-au întâlnit cu alte mii de spanioli care au fost forțați să-și părăsească
María Teresa León () [Corola-website/Science/335376_a_336705]
-
interesat de Neapole, Cesare Borgia urmează o politică francofilă și se căsătorește cu fiica lui Ludovic al XII-lea, regele Franței, Charlotte d' Albret. Vestea căsătoriei lui Cesare o bucură pe Lucreția, dar Alfonso este preocupat de alianța Papei cu francezii, inamici ai familiei de Aragon.. Franța plănuiește să invadeze Neapole. Simțindu-se amenințat la Roma, Alfonso fuge în secret la Genazzano, lăsând-o singură pe Lucreția, care este însărcinată în luna a șasea. Papa, exasperat, trimite trupe să-l caute
Alfonso de Aragon () [Corola-website/Science/331548_a_332877]
-
măsurare, conceptul de universalitate a fost pus în practică în 1789: la sfatul lui Condorcet, Maurice de Talleyrand i-a invitat pe parlamentarul britanic , și pe Thomas Jefferson, secretarul american de stat în administrația lui George Washington, să colaboreze cu francezii la producerea unui standard internațional prin promovarea legislației în legislativele din țările lor. Cu toate acestea, aceste propuneri nu au reușit și custodia sistemului metric a rămas în mâinile guvernului francez până în 1875. În limbile în care se face distincția
Sistemul metric () [Corola-website/Science/331568_a_332897]
-
nu este un cuvânt spus în zadar. Acesta este motorul acțiunii, al reformei în serviciul interesului public. Prin urmare, acțiunea politică trebuie să se integreze perfect într-o comunicare eficienta. Într-o societate în care informațiile circulă continuu, mesajul adresat francezilor cere mai mult profesionalism."
Manuel Valls () [Corola-website/Science/331607_a_332936]
-
lucru care gândește ("res cogitans"), lipsit de întindere și fără părți; corpul este un lucru întins ("res extensa"), care nu gândește, definit doar prin întinderea, forma și mișcarea sa. Această distincție reprezintă esența dualismului cartezian. Pasiunile sufletului îi oferă gânditorului francez ocazia să aprofundeze misterul unirii în om a celor două substanțe (gândirea și corporalitatea). „Pasiunile”, așa cum erau înțelese de către Descartes, corespund în linii mari noțiunii psihologice actuale de „emoție”. Există însă și diferențe semnificative între ceea ce se numea „pasiune” în
Pasiunile sufletului () [Corola-website/Science/331678_a_333007]
-
al XIV-lea. După campania din 1673, în special după asediul de la Maastricht, James era socotit drept unul dintre cei mai buni soldați din Anglia. În 1678 James Scott a primit comanda unui batalion, de data aceasta alături de olandezi, împotriva francezilor; în această ocazie a demonstrat mari capacități strategice și militare. Mai târziu i s-a încredințat misiunea de a înăbuși o revoltă în Scoția. Și cu această ocazie, cu o armată inferioară celei inamice, a obținut o serie de victorii
James Scott, I Duce de Monmouth () [Corola-website/Science/331721_a_333050]
-
marină și a primit funcția de Lord High Admiral's Regiment. În 1673 a luat parte la asediul de la Maastricht, în care trupele lui Ludovic al XIV-lea al Franței luptau împotriva armatei Provinciilor Unite. Churchill, care lupta de partea francezilor, s-a făcut remarcat în timpul bătăliei. Casa regală engleză l-a recompensat pentru că a salvat viața ducelui de Monmouth, fiul nelegitim al regelui Carol al II-lea, iar casa regală franceză i-a recunoscut meritul de a fi apărat cu
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
regelui Carol al II-lea, iar casa regală franceză i-a recunoscut meritul de a fi apărat cu îndârjire una din părțile fortificate ale orașului. Ludovic al XIV-lea l-a lăudat personal pe tânărul Churchill. Între timp, Parlamentul, ostil francezilor catolici, a ordonat retragerea armatei engleze din războiul Olandez]]; în ciuda decretului Parlamentului, câteva regimente engleze au rămas pe continent continuând să lupte alături de francezi. În 1674, Churchill, care lupta încă alături de francezi, a fost numit colonelul unui regiment, și a
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
orașului. Ludovic al XIV-lea l-a lăudat personal pe tânărul Churchill. Între timp, Parlamentul, ostil francezilor catolici, a ordonat retragerea armatei engleze din războiul Olandez]]; în ciuda decretului Parlamentului, câteva regimente engleze au rămas pe continent continuând să lupte alături de francezi. În 1674, Churchill, care lupta încă alături de francezi, a fost numit colonelul unui regiment, și a luptat alături de unul din cei mai mari generali din acea vreme, mareșalul Turenne. După istoricul britanic Thomas Babington Macaulay, mareșalul Turenne a avut numai
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
personal pe tânărul Churchill. Între timp, Parlamentul, ostil francezilor catolici, a ordonat retragerea armatei engleze din războiul Olandez]]; în ciuda decretului Parlamentului, câteva regimente engleze au rămas pe continent continuând să lupte alături de francezi. În 1674, Churchill, care lupta încă alături de francezi, a fost numit colonelul unui regiment, și a luptat alături de unul din cei mai mari generali din acea vreme, mareșalul Turenne. După istoricul britanic Thomas Babington Macaulay, mareșalul Turenne a avut numai cuvinte de laudă și apreciere la adresa tânărului Churchill
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
sânge, iar Churchill a fost chemat să facă parte din Consiliul Privat al Regatului Unit (numit de acum înainte "CP" ) în februarie 1689, iar în aprilie a fost creat conte de Marlborough. În 1689, Churchill a comandat armata engleză împotriva francezilor în Flandra. Marlborough a rămas în afara sferei publice mare parte din anii următori, deoarece William al III-lea nu avea încredere deplină în fostul susținător al Stuarților. Chiar și apărătorii lui Churchill, printre care faimosul său descendent și biograf Winston
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
câmpul logisticii și al subzistentei. Într-o epocă în care armata se hrănea deseori pe cheltuiala districtelor care o găzduiau, campaniile lui Marlborough s-au distins prin faptul că soldații săi erau bine hrăniți și aprovizionați. Presată de bavarezi și francezi la vest și de rebelii unguri la est, Austria s-a confruntat cu posibilitatea reală să iasă din război. Temerile cu privire la Viena, precum și situația din sudul Germaniei, l-au convins pe Marlborough de necesitatea de a trimite ajutor pe Dunăre
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
Marlborough a fost constrâns să renunțe la un ambițios atac asupra Franței, prin valea râului Meuse, deoarece prințul Eugene de Savoia fusese trimis să lupte în Italia. Cu toate acestea Marlborough a decis o ofensivă în Țările de Jos Spaniole. Francezii, sub comanda mareșalului Villeroi, erau concentrați într-o linie lungă de la Anvers la Namur, acoperind orice punct vulnerabil cu fortificații. Ludovic al XIV-lea, care la rândul său era hotărât să lupte și să răzbune înfrângerea de la Blenheim, a ordonat
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
lor. Lui Marlborough i s-a prezentat ocazia în primăvară, când l-a forțat pe Villeroi să-și concentreze toate forțele în Țările de Jos Spaniole, pentru a apăra Namur. Bătălia de la Ramillies (1706) a reprezentat o înfrângere devastatoare pentru francezi, iar drept rezultat Bruges, Anvers, Bruxelles, Gand, toată Flandra și Comitatul Hainaut au căzut în mâinile lui Marlborough. Tot ce le rămânea francezilor erau fortărețele din Mons și Namur. Cu o pierdere de 3000 de morți și răniți (mai puțin
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
de Jos Spaniole, pentru a apăra Namur. Bătălia de la Ramillies (1706) a reprezentat o înfrângere devastatoare pentru francezi, iar drept rezultat Bruges, Anvers, Bruxelles, Gand, toată Flandra și Comitatul Hainaut au căzut în mâinile lui Marlborough. Tot ce le rămânea francezilor erau fortărețele din Mons și Namur. Cu o pierdere de 3000 de morți și răniți (mai puțin decât la Blenheim), victoria sa a costat inamicul aproximativ 20000 de victime, iar în cuvintele mareșalului Villars "a fost cea mai rușinoasă, umilitoare
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
victorie. Succesele lui Marlborough au continuat, și, în contextul imperiului, a fost numit prinț al Sfântului Imperiu Roman și prinț de Mindelheim. Prințul Eugen a avut și el succes, cucerind Milano și Piemont în septembrie 1707 și obligându-i pe francezi să se retragă dincolo de Alpi. Ludovic al XIV-lea a pierdut o bună parte din Spania orientală. Într-un final Ludovic al XIV-lea a cerut pacea, oferindu-se în schimb să renunțe la pretențiile la tronul Spaniei ale nepotului
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
a Flandrei și i-a permis lui Ludovic să recucerească Gand. În același timp influența lui Sarah Churchill asupra reginei începea să scadă, ceea ce făcea poziția ducelui tot mai nesigură. Marlborough și-a reunit forțele și i-a atacat pe francezi, învingându-i în Bătălia de la Oudenaarde. În 11 iulie 1708 ceea ce rămânea din armata franceză demoralizată, se retrăgea spre granițele franceze: încă odată simțul său de sincronizare și cunoștințele sale despre inamic au fost din plin demonstrate. Marlborough, ajutat acum
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
toate acestea, cererile aliaților din timpul negocierilor de pace de la Haga, din aprilie 1709 (în principal articolul 37, care-i cerea lui Ludovic să predea Spania în termen de două luni, dacă nu se reîncepea războiul), au fost respinse de către francezi în iunie. Liberalii, olandezii, Marlborough și prințul Eugen, nu au reușit din motive personale și politice să asigure o pace favorabilă, prin aderarea la sloganul intransigent " Nici o pace fără Spania". Ludovic a apelat la națiune pentru a rămâne unită și
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
cu un efort suprem Franța a răspuns apelului său și o nouă armată de 100000 de soldați , sub comanda mareșalului Villars, a fost trimisă pentru a-l constrânge pe Marlborough să renunțe la asediul orașului Mons. În ciuda apărării eroice a francezilor, Marlborough a atacat și a câștigat bătălia de la Malplaquet (11 septembrie), suferind totuși mari pierderi. Ducele a cucerit Mons în 20 octombrie, dar la întoarcerea sa în Anglia, dușmanii săi au profitat de grelele pierderi suferite în bătălia de la Malplaquet
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
Geertruidenberg, dar Ludovic al XIV-lea a refuzat cererea liberalilor de a-l forța pe nepotul său să renunțe la tronul Spaniei. Public, Marlborough urma linia guvernului, dar în particular avea îndoieli serioase cu privire la posibilitatea de a-i obliga pe francezi să accepte această alegere dezonorantă. Deși ducele a fost doar un observator la Geertruidenberg, eșecul negocierilor au dat credit detractorilor săi, care l-au acuzat că dorea să prelungească în mod deliberat războiul pentru propriul beneficiu. Cu toate acestea, cu
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]