10,211 matches
-
personaje și dialoguri vii, ironie (cu multe conotații livrești), umor spumos în Întâmplări odesene, narațiune dublă cu final neșteptat în Moartea lui Molière, povestire cinematografică și basm horror în Antoku. Al doilea volum se deschide cu Divertisment cu Hamilkar Gabler - narațiune istoriografică fantastică, articulată pe tema diavolului și a „istoriei”, de unde o sumă de revelații-evenimente contrafăcute. Voltaire și Ignațiu de Loyola e o nuvelă de salon franțuzesc despre conflictul dintre scepticismul raționalist și militantismul greoi al doctrinei salvării, conflict tratat burlesc
GRADINARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287324_a_288653]
-
parabola orwelliană sau de cea cantemirescă în Imago. Imaginea Egiptului nostru (poveste alegorică despre idila unui profesor de liceu cu o elevă) și în Templul poeziei (poveste-parabolă despre lumea scriitorilor). Alteori „stilul” se apropie, cu umor livresc, de cel al narațiunii picarești, în Întâmplări pe drumul mătăsii, basm despre o călătorie inițiatică pe exoticul drum al mătăsii. Farmecul povestirilor fantastice ale lui G. rezidă, de cele mai multe ori, în ambiguitatea semnificației, în umorul și ironia, savuroase, ale dialogurilor și în prospețimea (re
GRADINARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287324_a_288653]
-
frecvent de G. cu efecte de ilaritate involuntare. Aporisticon, subintitulat Glosar de civilizații imaginare, este compus din texte scurte care, sub pretextul unor povești vagi sau absente, execută adevărate exerciții compoziționale. Se remarcă Fenotipul de ceață și picăturile de nimic, narațiune despre o jucărie de serie mare, capabilă să capteze imaginea miniaturală a unei persoane și care se hrănește cu sufletul acesteia, putându-i provoca, prin exces de utilizare, moartea. Deși publicat în 1994, Săritorii în gol e alcătuit din texte
GRAMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287339_a_288668]
-
odinioară, tânărul crede că o are alături pe Marina, care îmbracă și ea rochia miresei, și amândoi se înalță într-un zbor chagallian spre munții din zare. Trecerea în ficțiune simbolică, provocată de reverie și de rememorare, este chiar axul narațiunii. Substanța ei este apropiată de a poemelor din volumele Lecturile mele particulare (2000) și Însemnare a lecturilor mele particulare (2002), în care înzestrarea lirică a lui G. își manifestă originalitatea într-o fină orchestrație tematică și stilistică. SCRIERI: O dragoste
GRANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287342_a_288671]
-
la debut D. Bolintineanu, Gh. Sion și G. Crețeanu. G. scrie versuri patriotice emfatice, prolixe, compune lungi balade istorice ori fantastice, legende de factură populară. Era, de altfel, un neistovit culegător de folclor. Cu toate că adesea poezia lui are aspectul unei narațiuni dezlânate, unde lirismul se revarsă necenzurat, în imagini grandilocvente, există și câteva semne de trecere spre o altă etapă, diferită de romantismul pașoptist ca „fenomen de generație”, cum îl definea Pompiliu Constantinescu. G. își plânge singurătatea, tristețea, amorurile neîmplinite, cugetă
GRANDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]
-
mișcare epică încâlcită, cu multe elemente fantastice, onirice, ducând până la începuturile daco-romane. Ceva din viziunea eminesciană a etnogenezei ori din atmosfera sadoveniană prezentă în Creanga de aur pare, totuși, prefigurat în acest roman. Note de drum în munții Moldovei, alte narațiuni fantastice, care urmau să alcătuiască volumele Legende și novele sau Carpații și Balcanii, se află în periodice, ca și prelucrările după romane aparținând lui Émile Zola și Jules Verne. De la G., scriitor fecund, cu suficientă imaginație, dar cu exigență minimă
GRANDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]
-
practicat rezidă în deconspirarea intermitentă a iluziei referențiale, în autocomentariu, în desfacerea la vedere a mașinăriei textuale, operată cu grație și precizie, ingeniozitate, iscusință. Textul nu e însă ludic-autodistructiv și ar putea fi afiliat mai degrabă extremului modernism decât postmodernismului. Narațiunea și scriitura amintesc de Noul Roman francez, de „școala privirii”. Naratorul practică o „observare” neomniscientă, fragmentată și dispersată, orchestrând secvențe epice sau descriptive răzlețe, face salturi în timp și în spațiu, citează texte preexistente, neliterare (bunăoară, un ghid turistic al
GRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
cinematograf din Pantelimon și jocurile pe care copiii din cartier le leagă în jurul filmelor cu indieni și cow-boys. Mai pot fi amintite Comoara lui Montezuma (variantă a temei „unchiul din America”) sau Mastodontul (1975), poveste tragicomică inspirată din lumea petrolului. Narațiunile din Obsesia (1960) ar fi un exemplu de ficționalizare pe marginea unor surse documentare, lagărul de la Auschwitz reprezentând planul de coagulare al textelor. În nuvela Obsesia, un pictor polonez, fost deținut, își consumă steril trauma, încercând să capteze fantasma unei
GRIGORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287357_a_288686]
-
deținuților care trecuseră prin același supliciu, este un detaliu care poate impresiona chiar și pe cel mai insensibil lector al Gherlei. Este de la sine înțeles că poetica cruzimii exclude, de la bun început, tehnica literară savantă și figura de stil: limbajul narațiunii este unul direct, sacadat, în care tensiunea provocată de nerăbdarea „spunerii” a ceea ce nimeni nu îndrăznește să denunțe răbufnește parcă furios în înjurătura neaoșă și în expresiile obscene ale gardienilor și comandanților - semne răsturnate ale unei lumi infernale. Întors viu
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
mai ușor. Minimaliștii de la editura Minuit, astăzi oricum pe cale de dispariție, au un pandant pe care l-am numit „minimalismul Biedermeier”, al unor scriitori care exaltă provincia și „moșia”, cu alte cuvinte Franța profundă, marginală, neatinsă de flagelul civilizației, În narațiuni ușoare, idilizante, delicate, suave (Christian Bobin, despre care nu va fi vorba În acest volum, este poate cel mai cunoscut reprezenant al acestui curent). O altă ramură a minimalismului, cea mai recentă, este „literatura Amélie Poulain”, care proiectează o viziune
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
viață intimă redate În atare registru realist este marcat de multe ancraje În societatea franceză contemporană: insecuritatea zonei de banlieue pariziană (autorul a fost acuzat aici de discurs “securitar”), cursuri de turism internațional, politică și religie, panseuri-pusee Împinse În interstițiile narațiunii, de un sartrianism abia mascat: “Tot n-aveam chef să mănînc cu ceilalți. În relațiile cu semenii devii; e ceea ce le face greu de suportat”. Uneori Însă formulele sînt fericite, ca atunci cînd, vorbind despre viața tihnită a miliardarilor cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatură, ca practică scripturală conștientă de propriile convenții și deci autosubversivă. Din perspectiva teoriei literaturii o disciplină foarte nouă și totuși muribundă astăzi Michel Houellebecq nu este un scriitor postmodern, nu este un scriitor cultiva: deci inactual, ba chiar desuet. Narațiunea curge În șuvoaie limpezi, neologismele, puține, au Întotdeauna o funcție explicativă, niciodată estetică, nici o adiere de giumbușluc tehnic nu se face simțită, spre plăcerea sau Îngrijorarea eventuale ale cititorului. Asta pentru că pe scriitor Îl interesează sau cel puțin reușește să
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
chip de demn urmaș al lui Rousseau. Romanul este scris la persoana I spre deosebire de Particulele elementare, dar la fel ca În Extinderea domeniului luptei și În Platforma. Avem Însa două persoane I, corespunzătoare celor două planuri cronologice de desfășurare a narațiunii: prezentul nostru istoric și un viitor Îndepartat vreo două milenii mai tîrziu din prerspectiva căruia prezentul zilelor noastre apare relativizat, o dată, dar, mai ales, integrat unui sens, unei metanarațiuni a cărei direcție nouă ne scapă astăzi. Îl avem deci pe
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe Beigbeder. Tocmai aici e miza. Creative În publicitar, scriitorul și-a dat seama că cititorul contemporan este sensibil la un anume tip de retorică, violent autopromoțională, patetică. El instituie astfel o literatură de consum cu două niveluri: primul, al narațiunii secundar -, al doilea, al retoricii. Povestea poate interesa cititorul naiv, retorica, Însă, Îl va subjuga. În culisele acestui spectacol nu se află nimic Însă, afară doar de "sinceritate", o convenție narativă dar mai ales enunțiativă pe care Beigbeder o joacă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
albe, a umorului vlăguit, politicos, cool, a trăirii periculoase În jocurile de pe computer, a sexului light și a țigărilor light. Memoriile unui tînăr țicnit, o carte pe care o termini În două ore cu tot cu pauzele publicitare de rigoare, este o narațiune scrisă intenționat indiferent, aparent repede, al cărei protagonist face pe mimul În piața publică și În disprețul amatorului de frumos. Marc Marronnier e un cronicar monden care se-mbată criță, dar nu se droghează prea tare, care se Îndrăgostește subit
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
e un cronicar monden care se-mbată criță, dar nu se droghează prea tare, care se Îndrăgostește subit dar scurt, care călătorește buimac fără să vadă nimic. Singura motivație a actului scriptural o reprezintă, se pare, jocurile cu cuvinte gratuite. Narațiunea are ritm, dar vei constata că de fapt nu se Întîmplă nimic. Vei constata că nu afli nimic despre Anne, noua iubire a lui Marc - o semi-prostituată foarte frumoasă (și, de aceea, interșanjabilă) pe care Îndrăgostitul o duce În Praga
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
asupra conceptului, dar voi Încrca să citez și să comentez niște definiții, pentru ca apoi să discut motivațiile recrudescenței autoficțiunilor În literatura franceză contemporană (după 1990), cu precădere cea feminină. Cea a Mariei Darrieussecq - cea mai bună cred - este următoarea: “o narațiune la persoana I care se prezintă drept fictivă, dar În care autorul apare În mod homodiegetic cu propriul său nume, și unde verosimilitatea este o miză menținută prin multiple ‘efecte de viață’.” Alte definiții sînt diferite sau/și mai amănunțite
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
primul rînd pretenția realismului holist, fie ea socială, psihologică sau metafizică. Ea Încearcă să reducă obstacolul spațiului mediator dintre viață și reprezentarea ei literară În exercițiul conversiunii acestuia În timp printr-o sintaxă incantatorie și hipnotizantă. Spațiul Înseamnă descriere; timpul, narațiune. Autoficțiunea este reprezentarea literară a unei dialectici cu un efect verificat În altă parte, În filozofia subiectului. Absorbit de șuvoiul autobiografic inițial, cititorul Îi urmează mecanica, convins de autenticitatea relatării și, În consecință, de faptul că nu se află În fața
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu apare decît ca citat În prezent, drept combustibil pentru expresia prezenței. E adevărat că, nu arareori, o autoficțiune are un conținut ideologic pronunțat - motiv pentru care Marie Darrieussecq introdusese criteriul materializării simblice: la un moment dat, scriitorul ficționalizează ostentativ narațiunea, pentru a deschide calea lecturii simbolice. În felul acesta, eul morcelat În scriere (pentru autorul-narator) sau În scris (pentru cititor) Își arogă o identitate, depășește, metaforic vorbind, stadiul oglinzii, și o face, desigur, nu atît În propriul beneficiu În fața lui
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o dimensiune metatextuală foartre marcată. Aici vom remarca următoarele amănunte: dată fiind existența, conform lui Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și conotative (ultimele fiind de fapt ceea ce se cheasmă Îndeobște mises en abymes), textul autoficțional, care are În centrul narațiunii ca și al discursului propria sursă de enunțare, se prezintă ca un metatext denotativ intermitent, atenția enunțătorului-narator fiind centrată asupra sieși, atît ca eu psihologic cît mai ales ca sursă discursivă, și asupra discursului care, atîta vreme cît se produce
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care așază acest roman Într-un alt loc decît cel comun al ficțiunii feminine franceze la modă poate fi exprimată În termeni oarecum bergsonieni: placarea mecanicului - constrîngerea formală citată - pe viu - povestea de dragoste nefericită. Dincolo de bulversarea „gramaticii de gen”, narațiunea este traversată de aluzii intertextuale. Există de pildă investiții de imaginar din marea poezie franceză: personajul (ea/el) cu pielea neagră, cinic, cosmopolit, showgirl/man este un clin d’oeil către biografia lui Baudelaire, așa cum Însăși lipsa mărcii de gen
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
showgirl/man este un clin d’oeil către biografia lui Baudelaire, așa cum Însăși lipsa mărcii de gen și deci posibilitatea iubirii homosexuale trimite cititorul la mitul prieteniei dintre Rimbaud și Verlaine. Nu trebuie așadar să ne lăsăm ademeniți În capcană: narațiunea pusă În scenă În Sphinx nu este romanul Sphinx, ci o punere În scenă care pe de o parte atrage atenția asupra literaturii ca practică - față de literatura-operă - iar pe de alta dă de gîndit asupra sensului adevărului ficțional. Astfel putem
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
maeștri ca Céline sau Louis Calaferte, Îi regăsim pe protagoniștii valului sexual textualist din anii 1970, Monique Wittig sau Tony Duvert. Față de literatura ultimilor, Însă, cea din Baise-moi nu ține atît să transgreseze limitele limbajului sau să depășească nietzschean literatura: narațiunea curge clasic, frazele scurte sînt expresia unei convingeri - și convenții - naturaliste, care ambele ajută scriitoarea să culeagă laurii unui succes imediat și sigur. Roman-hit, Baise-moi e făcut parcă pentru topurile din zilele noastre: ceea ce contează este să fii măcar o dată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nunc a trăirii. Astfel, dacă prima autoficțiune hard a literaturii franceze pot fi considerate Confesiunile lui Rousseau - confesiuni ale memoriei trupului și voinței Înainte de toate - prima mare autoficțiune soft este (fără să fie numai atît) În căutarea timpului pierdut - o narațiune de sine care nu reînvie senzații trăite de narator pentru a provoca voyeurismul cititorului, ci care, prin intermediul senzațiilor ca soluții de continuitate, participă la refacerea unui traseu ontologic inepuizabil. Inepuizabil Îl cunoaștem noi astăzi, de aceea autoficționarii memoriei nu au
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a Împrumuta nici o clipă un registru grav. Desigur, literatura comercială Își are liderii ei, care sînt astăzi Marc Lévy și Guillaume Musso. Despre cărțile lor, scenarii de film din capul locului - pentru a nu pierde vremea cu ecranizarea -, care adăpostesc narațiuni plasate În Statele Unite pentru a depeiza mai iute cititorul, nu veți citi Însă În paginile acestei cărți. Literatura-nothomb Amélie Nothomb, la patruizeci de ani, publică romane de la 25, cîte unul pe an, deci, pînă acum, cincisprezece. Este cea mai cunsocută
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]