10,832 matches
-
rusești asediind Ismailul să fi rechiziționat pește de la pescarii moldoveni și lipoveni locali, ba chiar în mod violent devreme ce există atestări că mulți dintre acești pescari au fugit atunci la Sarichioi, în Dobrogea. Începând din anul 1858, Ialpugul (restituit principatului Moldovei în 1856) a trecut în proprietatea epitropiei Liceului de băieți din Bolgrad (denumit „Regele Carol II-lea” în 1938), care îl dădea în arendă pescarilor. În anul 1878, limanul îi revine Imperiului rus. Înainte de primul război mondial, în gârla
Limanul Ialpug () [Corola-website/Science/314227_a_315556]
-
aspră ce făcea trecătorile montane practic inaccesibile pe timp de iarnă. Țară sfârșește prin a fi divizată în mai multe regate, prinse de multe ori de părți opuse ale numeroaselor conflicte ce tulbură Asia Mică și Caucazul. Aceste regate și principate devin pradă ușoară mașinațiilor bizantine și invaziei hoardelor selgiucide din Asia Centrală. După invazia turcilor selgiucizi dina doua jumătate a sec. XI, o parte a populației armene migrează în Cappadocia și în Cilicia. În această din urmă, sub dinastia Rubenizilor ia
Istoria Armeniei () [Corola-website/Science/314239_a_315568]
-
documente private de tipul hotărniciilor. Arhivele din Țara Românească au luat ființă la 1 mai 1831, iar cele din Moldova la 1 ianuarie 1832, în condițiile în care primele legi administrative moderne, "Regulamentul Organic", au intrat în vigoare. După Unirea Principatelor, în 1859, cele două instituții de arhivă s-au unit în octombrie 1862, conducerea lor fiind asigurată de Direcția Generală a Arhivelor Statului cu sediul în București. În ce privește teritoriul Transilvaniei, autoritățile ungare și-au păstrat arhivele până în momentul în care
Arhivele Naționale ale României () [Corola-website/Science/314304_a_315633]
-
Ptolemeic, începe un conflict dintre el și Octavian, care degenerează într-un război civil. Marc Antoniu este învins în bătălia navală de la Actium și se sinucide, ulterior și Cleopatra . Octavian cucerește Alexandria și transformă Egiptul în provincie romană. Octavian înființează Principatul și devine împărat sub titlul de Augustus, Roma ajungând la stadiul de Imperiu. Romanii au construit imperiul cu ajutorul legiunilor sale disciplinate și bine organizate din soldați profesioniști înarmați cu săbii gladium, sulițe pilum și scuturi pentru apărare și atac. În
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
de pe linia Dunării de Jos. Criza secolului III se consideră că a luat sfârșit cu Dioclețian (284-306). Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fata imperiului. Cu el se consideră că începe perioada dominatului (marcând sfârșitul perioadei principatului, care începuse cu Augustus), împăratul devenind în mod oficial un monarh autocrat. A reorganizat administrația in mai multe prefecturi și dioceze, și va împarți imperiul (în 286), el luând răsăritul (linia de împărțire fiind între Italia și Dalmația), având capitala
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
istorie, care era format din Camera Lorzilor și Camera Comunelor. În estul și centrul Europei, triburile slave creștinate și alfabetizate de Chiril și Metodiu, se vor stabili spre sec. VII-IX, ce vor pune bazele statelor slave ca Țaratul Bulgar sau principate și cnezate ca Novgorod și Kiev (create de vikingi),și ulterior, Cnezatul Moscovei. La începutul mileniului II, lumea veche era împărțită în două religii: Creștinismul și Islamul. Creștinismul avea să fie împărțit în Marea Schismă din 1054 în două ramuri
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
Edictul de la Nantes nu a mai manifestat tolerantă față de hughenoți. După numeroase războaie costisitoare, Ludovic a pierdut multe teritorii cucerite și a murit în 1715, lăsând o administrație rigidă și falimentară. Rusia s-a dezvoltat dintr-un grup de mici principate, devenind o țara mare în timpul lui Ivan al III-lea. Ivan al IV-lea al Rusiei cel Groaznic a fost primul țar încoronat în 1547. Avea un caracter aspru, violent și imprevizibil. A îmbunătățit sistemul de legi și a format
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
în data de 16 mai 1204. Imperiul Latin a atins apogeul în timpul celui de al doilea împăratat, Henric I, însă a eșuat în a-și exercita autoritatea asupra celorlalte state latine întemeiate pe teritoriul Greciei (Romaniei), precum Regatul de Salonic, Principatul de Ahaia etc., și a fost slăbit de continuele lupte cu bulgarii și cu statele grecești succesoare ale Bizanțului (Imperiul de la Niceea, despotatul Epirului, Imperiul din Trapezunt), în cele din urmă fiind cucerit de către Imperiul de Niceea, condus de Mihail
Imperiul Latin de Constantinopol () [Corola-website/Science/314377_a_315706]
-
(în limba bulgară: Царство България - "Țarstvo Bălgaria") a fost proclamat pe data de 5 octombrie, 1908 (22 septembrie ) când Principatul Bulgariei și-a proclamat în mod oficial independența față de Imperiul Otoman și și-a schimbat statutul de la „principat” la „regat”. Această mișcare politică a oficializat și anexarea provinciei otomane „Rumelia răsăriteană”, care se afla sub controlul bulgarilor încă din 1885
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
(în limba bulgară: Царство България - "Țarstvo Bălgaria") a fost proclamat pe data de 5 octombrie, 1908 (22 septembrie ) când Principatul Bulgariei și-a proclamat în mod oficial independența față de Imperiul Otoman și și-a schimbat statutul de la „principat” la „regat”. Această mișcare politică a oficializat și anexarea provinciei otomane „Rumelia răsăriteană”, care se afla sub controlul bulgarilor încă din 1885. În 1946, monarhia a fost abolită, iar ultimul țar a fost exilat, iar regatul a fost transformat în
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
a avut loc o insurecție a bulgarilor, care a făcut ca cele două state vecine să fie în pragul războiului. În 1908, profitând de luptele dintre Marile Puteri ale momentului, Ferdinand s-a autoproclamat țar și proclamat independența totală a principatului și transformarea lui în regat. În 1911, premierul naționalist Ivan Gheshov a început să facă eforturi pentru formarea unei alianțe cu Grecia și Serbia. Cele trei părți au căzut de acord să lase deoparte rivalitățile și să se pregătească de
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
bulgari din Balcani să trăiască în același stat. Marile puteri europene s-au temut că echilibrul continental avea să fie distrus odată cu crearea unui stat clientelar al rușilor în Balcani și de aceea au fost de acord doar cu un principat autonom bulgar de dimensiuni mai mici. Tratatul de la Berlin a asigurat autonomia Rumeliei Răsăritene în cadrul Imperiului Otoman. În 1885 însă, Rumelia a trecut sub controlul bulgarilor. Tratatul de la Sân Stefano din 3 martie 1878 propunea înființarea unui stat bulgar care
Principatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313344_a_314673]
-
urmare, a fost convocat sub conducerea cancelarului Imperiului German, Otto von Bismarck, si a premierului Regatului Unit, Benjamin Disraeli, un congres la Berlin, care a revizuit tratatul de la Sân Stefano și a redus teritoriul statului bulgar. A fost creat astfel Principatul autonom al Bulgariei, care se întindea între Dunăre și lanțul muntos Stara Planina, capitala medievală Veliko Tărnovo devenind capitala noului stat și incluzând și Sofia. se află sub suzeranitatea nominală a Imperiului Otoman, dar era condus de un principe ales
Principatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313344_a_314673]
-
mondial. În 1903 a avut loc o rebeliune a bulgarilor din Macedonia otomană care a dus țările din regine până în pragul războiului. În 1908, Ferdinand I s-a folosit de luptele dintre marile puteri pentru a proclama independența țării, transformarea principatului în regat și a titlului monarhului din „cneaz” în „tar”.
Principatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313344_a_314673]
-
secetoase, fără vegetație care să asigure hrana cailor- creau noi și mari dificultăți. Idealul religios a trecut pe un plan secundar și a lăsat locul simțului practic. Ceea ce urma să fie cucerit trebuia și păstrat, de aici necesitatea creerii unor principate, în stăpânirea cruciaților, înainte ca aceștia să ajungă la Ierusalim, dacă aveau să mai ajungă la acest capăt de lume, cum se întrebau, pe bună dreptate, mulți dintre cruciați și conducători de oști. Planul întocmit în pripă a fost de
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
și posibila alianță cu un puternic conducător local. Într-adevăr, socrul i-a promis să-i dea banii necesari viitoarelor expediții și, ajutor militar împotriva turcilor, făgăduindu-i, totodată, că-i va acorda succesiunea unor fortărețe în munții Taurus. Formarea principatului Edessei, ca stat latin în plin teritoriu musulman, a avut o importanță politică deosebită pentru mersul cruciadei.Situată pe Eufrat, Edessa separa posesiunile turce din Iraq și Persia de cuceririle de mai târziu ale europenilor. Orice încercare de atac musulman
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
va stăpâni? Boemund iscusit în a întinde curse, de teamă ca armata lui Alexios Comnenul să nu vină să-și ceară drepturile în numele împăratului, a răspândit vestea falsă despre înfrângerea cruciaților, în timp ce se grăbea să facă din Antiohia un alt principat latin, un stat în care biserica oficială era cea catolică, dar, totodată, se garanta libertatea de cult pentru toți locuitorii. Înlăturarea bisericii de la Constantinopol, detestată de armeni și sirieni, și libertatea credinței erau măsuri menite să asigure popularitatea lui Boemund
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
adus aportul, aceștia din urmă dând un ajutor substanțial la asediul Acrei din luna mai a anului 1104. Drumuri comerciale importante erau astfel curățate de trupele inamicului, principalii beneficiari, fiind orașele italiene. La 15 iulie 1099 a căzut Ierusalimul. Numeroasele principate ale cruciaților din nordul Siriei, a căror situație, în încercuirea posesiunilor Islamului, rămânea precară, s-au declarat vasale ale Bizanțului. Numai vechiul dușman al Imperiului, Bohemond, principe de Antiochia, a refuzat. După ce Bohemond a fost făcut prizonier de către musulmani, iar
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
Capitulațiile încheiate de Țara Românească și Moldova cu Poarta Otomană au fost niște tratate bilaterale care stabileau statutul țărilor române în cadrul Imperiului Otoman. Principatele își păstrau autonomia internă și o anumită libertate în relațiile internaționale, fiind însă obligate să plătească în mod regulat tributul, să se abțină de la orice act de ostilitate față de Imperiul otoman și, în general, să se integreze în politica externă
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
delegații Țării Românești și Moldovei la tratatele de pace între Rusia și Imperiul otoman de la Focșani (iulie-august 1772) și de la Kuciuk Kainargi (10/21 iulie 1774), și au fost luate drept bază de discuție în ceea ce privește organizarea și statutul internațional al Principatelor Române. Se presupune că realizatorii lor principali în Țara Românească au fost banul Mihai Cantacuzino, luminatul Chesarie, episcop al Râmnicului, mitropolitul Grigorie și un boier relativ puțin cunoscut, Pană Filipescu, iar în Moldova de Petre Depasta, spătarul Ioan Cuza, postelnicul
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
reale, dar căzute în desuetudine și uitare sau chiar distruse. În 1974 se va descoperi primul izvor turcesc ce cuprindea un act acordat lui Mihnea Turcitul în 1585, descoperire urmată de altele în scurt timp. După 1774 prin înscrierea „tractatelor” Principatelor cu Poarta (a capitulațiilor) în tratatele cu caracter internațional dintre Rusia și Turcia acestea căpătau o sancțiune internațională. Din acest moment, până la 1878 „capitulațiile” deveneau o realitate. Ele erau înscrise în circuitul diplomatic internațional și oficializate ca acte valabile. În
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
de ani capitulațiile au funcționat, au produs efecte benefice pentru România și au fost reale. Capitulațiile au existat în conștiința diplomației europene și românești și înainte de 1772. În secolele XV-XVI, „capitulațiile” (tractatele) își trăiesc prima etapă, adică stabilirea raporturilor între Principate și Poartă pe baza „evoluției raporturilor de forță dintre contractanți”. Din această etapă rămâne tradiția unei autonomii și a unor tratate garantând aceste privilegii. În aprilie 1711 la tratativele de la Luțk, Dimitrie Cantemir va face să fie menționate de nenumărate
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
capitulațiilor se schimbă radical, elitele românești începând a le folosi pentru întărirea legăturilor cu Poarta și pentru respingerea protectoratului rus. O lungă perioadă de timp de la „redescoperirea” acestor capitulații nimeni nu a chestionat veridicitatea acestor acte, necesitățile politice ale autonomiei Principatelor față de Poartă nu permiteau nici unui adevărat patriot să intre într-o analiză de autenticitate fără a prejudicia interesele neamului. După 1878 schimbarea poziției internaționale a țării, în urma dobândirii independenței, permitea o analiză pur istorică, neîncărcată de repercusiuni politice. Paternitatea primului
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
statistici și evidențe ale bastimentelor și navelor de transport, cu vele sau cu motor înscrise sub pavilion românesc și mai puține despre activitatea de lucru sub apă. Actele și scrierile care fac referiri la diferite forme de organizare a flotilelor Principatelor Române, iar mai apoi a tinerei flote românești născută după unirea Moldovei cu Țara Românească, nu evidențiază existența scafandreriei printre spacialitățile marinei . 1891: Emil Racoviță aflându-se în Franța la laboratoarele Arago din Banyuls-sur-Mer pe coasta franceză a Mediteranei, efectuează
Scufundare profesională () [Corola-website/Science/313843_a_315172]
-
care cu ajutorul steagurilor sale și ale celor boierești a învins la 1359 oastea regelui Ungariei Ludovic de Anjou . Cel ce a ridicat la un nivel superior valoarea lor a fost Ștefan cel Mare (1457-1504), întrucât toate cele 24 ținuturi ale principatului Moldovei aveau steagurile lor. Imaginea celui mai vechi steag moldovenesc de asemenea datează de pe timpurile marelui domnitor (1467). Diferite izvoare istorice atestă faptul că în sec. XV-XIX erau cunoscute mai multe drapele cu cromatică roșie, albastră, galbenă, adică culorile naționale
Drapelul Republicii Moldova () [Corola-website/Science/313920_a_315249]