KorAP: Find »[drukola/base=respira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...368 369 370 ...415 >

10,353 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407

petrecuse În urmă cu treizeci de ani era retrăită. El și frații lui se opriseră brusc, cuprinși de o emoție neputincioasă, la vederea insectei râvnite, cocoțată pe un buștean și mișcându-și În sus și-n jos, de parcă ar fi respirat Într-un ritm accelerat, cele patru aripi roșii ca cireșele, cu câte un ochi de coadă de păun pe fiecare. Într-o tăcere Încordată, neîndrăznind să lovească, Îi Întinsese plasa lui Herr Rogge, care o luă pe orbecăite, cu ochii

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
unui coridor În formă de Z, la vreo douăzeci de bătăi de inimă distanță de patul meu și, zbuciumându-mă Între groaza Întoarcerii ei premature de la baie, În dormitorul ei luminat de lângă camera noastră, și invidia față de fratele meu care respira regulat, șuierând ușor În spatele paravanului care ne despărțea, nu reușeam niciodată cu adevărat să profit de acest răgaz suplimentar pentru a adormi repede, În timp ce o crăpătură În Întuneric Încă mai reținea o frântură din mine În neant. În cele din

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Turtoiseshell, realizată de Bunin: Și iată cum În cameră zbura Un fluture, mătase colorată, Bătând din aripi și foșnind, zvâcnea Pe un tavan albastru... și monologul Fluturelui lui Fet: De unde vin și Încotro mă-ndrept Să nu mă Întrebați; Acum respir pe-o grațioasă floare Să nu mă deranjați. În poezia franceză te impresionează cunoscutele versuri ale lui Musset (din Le Saule): Le phalène doré dans sa course léjère Traverse les près embaumés ceea ce constituie o descriere absolut exactă a zborului

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

corabia sa. Să... să fac ceva! Dar ce?! Să aflu o cale. O cărare. O potecă măcar... Te-ai rătăcit olecuță, spune Daniil cu blândețe. Te-o lumina Dumnezeu. O să-ți găsești calea... Ștefan rămâne cu ochii pironiți în gol... Respiră adânc și începe: "Neatârnarea", gândul aista drag inimii mele stăruie în mine din Sâmbăta aceea Luminată, când am fost uns pe Direptate de-am luat schiptrul Moldovei. Sunt douăzeci de ani și mai bine... Îmi amintesc, îi ia cuvântul Daniil

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ghinișor Gheorghiță, îl încurajează Toader. Iaca, pe mine mă ia cu fierbințeală... Nu ni se trage nouă din atâtica.... Vină să te-ncălzesc... Îl strânge în brațe ca pe un copil. Toader prinde a doini încetișor un cântecel, gâfâit, mormăit. Respiră adânc, cu ochii duși, vorbește încetișor și vocea lui e caldă și blândă: Gheorghiță-tată... Să vii în sat la noi când înfloresc pe dealuri prunii... Hiii, băieții-taichii! Hiii!... Aburește pământu'... Ce bine miroase pământu' răsturnat în brazdă... Tresare. Se uită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vine Domnul! dă alarma Duma. Toți sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină de țeava tunului... Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista, îngână el, dar nimeni nu deslușește ce bolborosește el acolo. Simte răsuflarea caldă aburindă a calului ce-și freca botul de umărul lui. Îl mângâie pe coamă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sunt flăcăii mei frumoși și veseli, și isteți, și viteji?... Să plătească! Să plătească! Ce-au cătat în țara mea?! se dezlănțuie Ștefan înverșunat. Noi n-am făcut alta decât să ne apărăm! Am luptat pentru dreptul nostru de a respira liber, întâiul drept al omului! Gorganul de cenușă și oase arse cât piramida Eghipetului va sta mărturie înfricoșătoare, va fi învățătură tuturor celor ce-or mai pohti să ia pământul Moldovei în copitele cailor! Să se știe, strigă el rar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de ce durerea mi-e-nsorită? De ce, de-i bună, roadele-s amare? De-s bucuros să ard, de ce mă doare? De nu... de nu... la ce mi-e lacrima... la ce mi-i lacrima..." Am... am uitat... Proastă eram! se ceartă ea, respirând greu, de parcă nu-i ajunge aerul, și continuă cu glas înăbușit: În noaptea aceea, am ieșit cu toți ai mei la procesiunea pentru mântuirea orașului de urgia păgânilor. Nu știam ce curând în zori chiar vor muri cu toții... Numai eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
s-o rogi să ne ajute, ți-e vară doar... Teribilă femeie! E stâlpul Ligii antiotomane! Desigur. Mă înțeleg bine cu Ecaterina. Tăcere... Ștefan dă ocol fântânii. De l-ar atrage în Persia... speră Ștefan. Un an-doi, barem, să mai respirăm, să mai vedem și de ale noastre păsuri... Că și îmbucătura, și dragostea, tot în goana calului... Cât despre dragoste, surâde forțat, ironic, sarcastic Maria, în ce-l privește pe Domnul Ștefan poate să vină și Apocalipsa... Ștefan zâmbește și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
privește îndelung, îi ia mâinile, i le strânge și-i vorbește încet, cu căldură: Nu, Voichiță! Nu râd! Cred! Fii zâna mea! Ești singura mea lumină în întunericul ce mă înconjoară... O strânge aproape, își cufundă fața în părul ei, respiră adânc aroma părului ei cu miroznă a busuioc și sulfină... Dar se smulge. O îndepărtează ușor. "Vade retro Satana!", poruncește el în gând. Nu zână, Înger păzitor, șoptește Voichița tulburată. Ce n-aș da să fiu Îngerul păzitor al Măriei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
face nevăzută și te-aș ocroti în luptă. Scut m-aș face, să nu te atingă sabie, nici săgeată, nici pumnal să nu te-atingă... Ștefan râde încetișor, freacă în palme un smoc de busuioc, își cufundă obrajii și-i respiră adânc aroma de sfântă buruiană. Chiar m-ai vrăjit. Trebuie să mă descânt singur, altfel e cu primejdie mare, spune pe un ton serios și stupește de trei ori în vânt să nu-i fie de deochi. "Frunzuliță sălcioară, Tu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Poartă au fugit în munți. Împărat au calic ciuma nu alege. De când îi "blagoslovesc" eu... M-a ascultat Sfântu', se mândrește Preafericitul. L-a ajuns blestemele noastre, precizează Duma. Ștefan se lasă încet, în iarbă, alături. Se culcă pe spate. Respiră adânc aroma ierburilor încinse în soare. Un coșaș îi țârâie la ureche. Bate un vânticel și frunzele pădurii foșnesc, șoptesc...Funigeii au pornit alba lor nuntă aeriană. O ciocănitoare bate toaca într-un copac și niște păsări gureșe ciripesc, se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
poruncit să mă care pe năsălie, mai mult mort decât viu. "Fie ce-o fi! mi-am zis eu. De lingoare, au de săcure o moarte are omul." Minune mare! Cum am îngenuncheat și am sărutat pământul țării, cum am respirat aerul Moldovei îmbătat de aroma pădurilor de brad, m-am sculat de pe boală. Și "Satrap-Vodă", te-a primit cu brațele deschise și te-a ridicat întâiul lui sfetnic: minune și mai mare! Numai "întoarcerea la cuibul dintâi" cum frumos a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mult cu inima. Și-apoi, loviturile monștrilor lui Orban erau nimicitoare. Nici nu vreau să-mi amintesc... Ștefan privește îndelung apa Limanului, albastră, lucie ca oglinda; numai la țărm, valuri mici, înspumate, bat în stâncile pe care se înalță cetatea. Respiră adânc. Un vânticel ce adie dinspre mare aduce cu el gust de sare și miros de alge încinse în soare. Mijește ochii privind în zare unde cerul se unește cu apa și nu se mai cunoaște care albastru se unește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu te desparți de el! Ochii în patru, fiule... Și de tine ai grijă, tăicuță, spune el grijuliu. Oțelește-ți brațul, dar mai cu osebire mintea! O minte ascuțită valorează cât o mie de săbii... Ștefan se oprește la fereastră. Respiră adânc, tulburat. I se perindau prin minte frânturi de amintire a fost un coșmar și, Doamne, câte au mai fost... Lumina unui soare obosit, la asfințit, soare de toamnă târzie, inundă paraclisul destrămând, parcă, umbrele trecutului întunecat. Un cârd de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zboară spre zări mai însorite, gâgâind răgușit a jale că-și părăsesc cuibul unde au bătut din aripi dintâi... Undeva, departe, un clopot bate rar, greu și dangătul strecoară o undă de tristețe. La biserica Mirăuților toacă de vecernie. Ștefan respiră adânc... Într-un târziu, spune încetișor: ...Vezi tu, Alexandre, eu n-am fost niciodată prințișorul fericit. Soarta nu mi-a prea cătat în coarne, m-a lovit de cum am deschis ochii. Născut în pribegie, mereu fugar, orfan, umilit, flămând și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de la Miazăzi, nici de la Răsărit! Istoria va spune despre noi, poate, c-am fost nebuni de ne-am luat la harță cu ditai "Împărăția". Am plătit... Vom mai plăti încă... Aista-i prețul libertății noastre. A meritat? N-a meritat? Respirăm!... E în joc soarta Țării! De ce alegem acum depinde, poate, veacul, veacurile ce vor veni pentru Moldova. Tăcere. Tăutu rupe tăcerea: Ce răspuns să dăm Măritului Padișah? Răspunsul nostru este scurt: "Nu!". Mahomed trebuie să înțeleagă că nu poate îngenunchea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ne și tai... tot fugim, spune cu glasul înăbușit în căciulă. Toader, speriat, strigă la el: Nu așa, Năică!! Nu așa!! Aiasta-i răzvrătire!! strigă Mihail și trage sabia să-l taie. Ștefan mânios-mânios, gata să poruncească pedeapsa, se stăpânește, respiră adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un târziu, Ștefan șoptește: Moldovencele mele... Voi înălța, acolo pe mal, o troiță. Și pe ea voi scrie, voi săpa cuvintele: "Ați ales libertatea, fetelor!" Bârsan, cu capul în piept, se retrage încet și pleacă. Ștefan se apropie de fereastră. Respiră adânc... Privește luminițele lumânărilor ca la Paști. La biserica Mirăuților, bat clopotele, rar, în dungă. De departe, răzbate zvonul cântărilor bisericești. Ștefan respiră adânc: Au scos moaștele Sfântului Ioan-Ocrotitorul. Se lasă greu Sfântul... Nu vrea să plece.... Doar el să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
libertatea, fetelor!" Bârsan, cu capul în piept, se retrage încet și pleacă. Ștefan se apropie de fereastră. Respiră adânc... Privește luminițele lumânărilor ca la Paști. La biserica Mirăuților, bat clopotele, rar, în dungă. De departe, răzbate zvonul cântărilor bisericești. Ștefan respiră adânc: Au scos moaștele Sfântului Ioan-Ocrotitorul. Se lasă greu Sfântul... Nu vrea să plece.... Doar el să mai ocrotească Suceava, spune cu o undă de ironie, cât despre noi... Să te grijești, îi poruncește lui Tăutu, ca oasele Sfântului să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
brutal Ștefan, răsuflând și el greu, greu. Suntem singuri!! strigă Stanciu cu disperare. Singuri!!... Suntem pierduți!!... Să... să găsim o cale?!... O cale să... să... Se lasă tăcere... O tăcere lungă... O tăcere grea... Boierii, cu capetele plecate, nici nu respiră. Ștefan, sprijinit de masă, cu capul plecat, respiră repede, adânc: Ne-am ars corăbiile... Pentru noi, nu există întoarcere... Nu există decât o cale... O singură cale... "Înainte!!" Altfel nu pot! Altfel nu se poate! Și... și, ce-o vrea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
singuri!! strigă Stanciu cu disperare. Singuri!!... Suntem pierduți!!... Să... să găsim o cale?!... O cale să... să... Se lasă tăcere... O tăcere lungă... O tăcere grea... Boierii, cu capetele plecate, nici nu respiră. Ștefan, sprijinit de masă, cu capul plecat, respiră repede, adânc: Ne-am ars corăbiile... Pentru noi, nu există întoarcere... Nu există decât o cale... O singură cale... "Înainte!!" Altfel nu pot! Altfel nu se poate! Și... și, ce-o vrea Dumnezeu... Fie ce-o fi, îngână Stanciu, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trage sabia și le întinde garda în cruce. Jurați!! Cu dreapta pe sabie, într-un glas, gâtuiți de emoție, jură: -Jurăm!! Ștefan bagă sabia în teacă. Vă mulțumesc. Mi-ați luat o piatră de pe inimă... Ștefan se duce la fereastră. Respiră adânc aerul proaspăt al nopții... Broaștele orăcăie în șanțul de apărare... Un câine, părăsit, lăsat să păzească casa, urlă a pustiu...O lună mare iese dintr-un nor și poleiește cu argint acoperișurile Sucevei, clopotnița, turla Mirăuților. Vlaicu, impresionat de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe gânduri, se duce la fereastră. Privește luminițele lumânărilor ce se răspândesc pe ulițe. Departe, în surdină, la Mirăuți, bate toaca și clopotul cel mic bate încet, rar, în dungă, ca pentru mort... "În cetate, peste tot e liniște!" Ștefan respiră adânc, se întoarce: Nu-i liniște... nu-i... spune și le privește lung. Vă rog, șoptește încet, rugător, pe amândouă... Vă rog... Să lăsăm timpul... Ne așteaptă o grea încercare... Și nu știu... Nu se știe... Timpul dezleagă multe... Să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se strecoară geana de lumină a răsăritului și aerul proaspăt al pădurii după ploaie... O ciocârlie trezește zorile... După întuneric, vine lumina, spune Daniil cioplind în lemn chipul unui copil ce râde. Jucărică pentru copii, i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași schiopătând, clătinându-se: Am... am trăit... am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea!... Ștefan se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]