10,155 matches
-
2π deoarece este nevoie de el la calcularea lungimilor de undă posibile (și deci a posibilelor frecvențe) când raza unei orbite este deja cunoscută. În 1925 când Werner Heisenberg a dezvoltat complet teoria sa cuantică, calculele ce implicau funcții de undă numite serii Fourier au devenit fundamentale și astfel constanta redusă a lui Planck ("h"/2π) a devenit foarte utilă deoarece conține un factor de conversie care facilitează mult calculele. Mai târziu, când această constantă redusă a lui Planck a apărut
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
a începe cu o explicație a ceea ce este această constantă, chiar dacă am menționat deja motivele pentru care este convenabilă folosirea sa. Așa cum am specificat mai sus, energia oricărei unde este dată de către frecvența sa multiplicată cu constanta lui Planck. O undă este o serie de vârfuri și goluri. Într-o undă, un ciclu este definit ca revenirea la aceași poziție ca de exemplu din vârful unei creste în vârful următor. Un ciclu este de fapt exprimat matematic raportat la un cerc
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
chiar dacă am menționat deja motivele pentru care este convenabilă folosirea sa. Așa cum am specificat mai sus, energia oricărei unde este dată de către frecvența sa multiplicată cu constanta lui Planck. O undă este o serie de vârfuri și goluri. Într-o undă, un ciclu este definit ca revenirea la aceași poziție ca de exemplu din vârful unei creste în vârful următor. Un ciclu este de fapt exprimat matematic raportat la un cerc și ambele au 360 de grade. Un grad este o
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
rotației necesare să producă un arc de o anumită lungime la o distanță dată. O sinusoidă este generată de un punct al circumferinței unui cerc când acesta se rotește. (Vezi o demonstrație aici.) Există 2π radiani per ciclu într-o undă, care este exprimat matematic în felul în care un cerc are 360° (care este egal cu doi π radiani). (Un radian este unghiul pentru care lungimea circumferinței cuprinsă între laturile lui este egală cu raza cercului.) De vreme ce un ciclu are
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
egală cu raza cercului.) De vreme ce un ciclu are 2π radiani, atunci "h" împărțit cu 2π lasă spre a fi utilizat doar radianul. Deci, împărțind "h" cu 2π obținem o constantă care, atunci când este multiplicată cu frecvența unei unde, arată energia undei în jouli per radian. Constanta lui Planck redusă se scrie în formulele matematice ca "ħ" și se citește ca "h-barat". Constanta redusă a lui Planck permite calcularea energiei unei unde în unități per radian în loc de unități per ciclu. Aceste două
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
caz, în alte cazuri, ca de exemplu în calcularea orbitelor în modelul atomic al lui Bohr, "h"/2π a fost obținut în mod natural la exprimarea momentului unghiular al orbitelor. O altă expresie pentru relația dintre energie și lungimea de undă este dată în electroni volți pentru energie și în angstromi pentru lungimea de undă: "E" (eV) = 12.400/λ(Å) — aparent "h" nu este deloc implicat, dar asta doar datorită faptului că a fost folosit un alt sistem de unități
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
lui Bohr, "h"/2π a fost obținut în mod natural la exprimarea momentului unghiular al orbitelor. O altă expresie pentru relația dintre energie și lungimea de undă este dată în electroni volți pentru energie și în angstromi pentru lungimea de undă: "E" (eV) = 12.400/λ(Å) — aparent "h" nu este deloc implicat, dar asta doar datorită faptului că a fost folosit un alt sistem de unități de măsură și acum, numeric, factorul de conversie folosit este 12.400. În 1897
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
cerințe speciale la nivel subatomic și asta explică spațiul existent între orbitele electronilor. Bohr a considerat o revoluție completă a unui electron pe orbită ca fiind echivalentă unui ciclu dintr-un oscilator și care este similar unui ciclu dintr-o undă. Numărul de revoluții pe secundă este (definește) ceea ce numim frecvența acelui electron aflat în acea orbită. Impunerea ca frecvența electronilor de pe fiecare orbită să fie un multiplu întreg al constantei lui Planck h, permite existența doar a anumitor orbite și
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
lui Planck h, permite existența doar a anumitor orbite și de asemenea stabilește mărimea lor. Bohr a generalizat Formula lui Balmer pentru hidrogen înlocuind împărțitorul în valoare de 1/4 cu o pătratul unei variabile: unde λ este lungimea de undă a luminii, "R" este Constanta lui Rydberg pentru hidrogen și întregii n și m se referă la orbitele între care electronii pot tranzita. Această generalizare descrie mult mai multe linii spectrale decât au fost detectate anterior iar confirmarea experimentală a
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
anterior iar confirmarea experimentală a acestui fapt a venit ulterior. Se observă aproape imediat că dacă formula 2 este cuantificat așa cum rezultă din formula de mai sus, atunci momentul oricărui foton este cuantificat. Frecvența luminii, formula 9, la o anumită lungime de undă formula 2 este dată de relațiile: Odată cu descoperirea liniilor spectrale, fizicienii au fost capabili să deducă empiric regulile după care se determină fiecare dintre orbitele electronilor și să descopere astfel ceva vital despre momentele asociate — că și acestea sunt cuantificate. Apoi
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
raza lor, care este o parte dintr-o linie, uneori modelul atomic al lui Bohr este uneori descris ca fiind unu-dimensional. Niels Bohr a determinat că este imposibil de descris în mod corect lumina folosind doar analogia cu o undă sau folosind doar analogia cu o particulă. De aceea a enunțat principiul complementarității, care este o teoerie a perechilor, precum perechea particulă-undă sau perechea poziție-moment. Louis de Broglie a elaborat consecința matematică a acestor descoperiri. În mecanica cuantică, s-a
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
denumim unde electromagnetice pot reacționa în anumite experimente ca și cum ar fi compuse din particule iar în altele ca și cum ele ar fi doar unde. S-a descoperit de asemenea că particulele subatomice pot uneori fi descrise ca particule iar alteori ca undă. Aceste descoperiri au condus la elaborarea teoriei dualității undă-particulă de către Louis-Victor de Broglie în 1924, care stabilește că la nivel subatomic entitățile prezintă simultan atât proprietăți de particulă cât și proprietăți de undă. Modelul atomic al lui Bohr a fost
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
fi descrise ca particule iar alteori ca undă. Aceste descoperiri au condus la elaborarea teoriei dualității undă-particulă de către Louis-Victor de Broglie în 1924, care stabilește că la nivel subatomic entitățile prezintă simultan atât proprietăți de particulă cât și proprietăți de undă. Modelul atomic al lui Bohr a fost dezvoltat după ce de Broglie a descoperit proprietățile de undă ale electronului. Conform concluziilor lui de Broglie, electronii pot exista doar în acele stări care permit existența unei unde statice. O undă statică poate
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
undă-particulă de către Louis-Victor de Broglie în 1924, care stabilește că la nivel subatomic entitățile prezintă simultan atât proprietăți de particulă cât și proprietăți de undă. Modelul atomic al lui Bohr a fost dezvoltat după ce de Broglie a descoperit proprietățile de undă ale electronului. Conform concluziilor lui de Broglie, electronii pot exista doar în acele stări care permit existența unei unde statice. O undă statică poate fi creată dacă o coardă este fixată la ambele capete și făcută să vibreze (așa cum se
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
particulă cât și proprietăți de undă. Modelul atomic al lui Bohr a fost dezvoltat după ce de Broglie a descoperit proprietățile de undă ale electronului. Conform concluziilor lui de Broglie, electronii pot exista doar în acele stări care permit existența unei unde statice. O undă statică poate fi creată dacă o coardă este fixată la ambele capete și făcută să vibreze (așa cum se întâmplă într-un instrument muzical cu coarde). Această comparație arată că undele statice sunt acele unde care au amplitudinea
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
proprietăți de undă. Modelul atomic al lui Bohr a fost dezvoltat după ce de Broglie a descoperit proprietățile de undă ale electronului. Conform concluziilor lui de Broglie, electronii pot exista doar în acele stări care permit existența unei unde statice. O undă statică poate fi creată dacă o coardă este fixată la ambele capete și făcută să vibreze (așa cum se întâmplă într-un instrument muzical cu coarde). Această comparație arată că undele statice sunt acele unde care au amplitudinea egală cu zero
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
în acele stări care permit existența unei unde statice. O undă statică poate fi creată dacă o coardă este fixată la ambele capete și făcută să vibreze (așa cum se întâmplă într-un instrument muzical cu coarde). Această comparație arată că undele statice sunt acele unde care au amplitudinea egală cu zero la cele două capete fixe. Undele create de un instrument cu coarde par să oscileze în același loc, un punct de pe coardă fiind când în vârf când în partea inferioară
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
o coardă este fixată la ambele capete și făcută să vibreze (așa cum se întâmplă într-un instrument muzical cu coarde). Această comparație arată că undele statice sunt acele unde care au amplitudinea egală cu zero la cele două capete fixe. Undele create de un instrument cu coarde par să oscileze în același loc, un punct de pe coardă fiind când în vârf când în partea inferioară într-o mișcare repetată de dus-întors. O undă statică poate fi formată doar când lungimea undei
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
egală cu zero la cele două capete fixe. Undele create de un instrument cu coarde par să oscileze în același loc, un punct de pe coardă fiind când în vârf când în partea inferioară într-o mișcare repetată de dus-întors. O undă statică poate fi formată doar când lungimea undei este identică cu partea care vibrează. Într-un sistem vibrator circular, unda trebuie să fie o formațiune continuă de creste și văi de jur împrejurul cercului. Fiecare electron trebuie să fie pentru o orbită
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Undele create de un instrument cu coarde par să oscileze în același loc, un punct de pe coardă fiind când în vârf când în partea inferioară într-o mișcare repetată de dus-întors. O undă statică poate fi formată doar când lungimea undei este identică cu partea care vibrează. Într-un sistem vibrator circular, unda trebuie să fie o formațiune continuă de creste și văi de jur împrejurul cercului. Fiecare electron trebuie să fie pentru o orbită dată propria lui undă staționară. Werner Heisenberg a
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
loc, un punct de pe coardă fiind când în vârf când în partea inferioară într-o mișcare repetată de dus-întors. O undă statică poate fi formată doar când lungimea undei este identică cu partea care vibrează. Într-un sistem vibrator circular, unda trebuie să fie o formațiune continuă de creste și văi de jur împrejurul cercului. Fiecare electron trebuie să fie pentru o orbită dată propria lui undă staționară. Werner Heisenberg a dezvoltat teroria completă a mecanicii cuantice în 1925 la vârsta de 23
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
formată doar când lungimea undei este identică cu partea care vibrează. Într-un sistem vibrator circular, unda trebuie să fie o formațiune continuă de creste și văi de jur împrejurul cercului. Fiecare electron trebuie să fie pentru o orbită dată propria lui undă staționară. Werner Heisenberg a dezvoltat teroria completă a mecanicii cuantice în 1925 la vârsta de 23 de ani. Mergând pe urmele mentorului său, Niels Bohr, Werner Heisenberg a început să lucreze la o teorie care să descrie comportamentul cuantic al
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
caz în care electronii par să fie capabili de a se deplasa în modul ciudat pe care Heisenberg îl descrie ca având loc în interiorul atomilor. Amplitudinea poziției și momentului care au o perioadă de 2π precum un ciclu dintr-o undă este descrisă prin Serii Fourier. Heisenberg a descris proprietățile de particulă ale electronului dintr-o undă prin poziția și momentul acestuia. Când aceste amplitudini ale poziției și momentului sunt măsurate și înmulțite, se obține intensitatea. Totuși, el a descoperit că
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
care Heisenberg îl descrie ca având loc în interiorul atomilor. Amplitudinea poziției și momentului care au o perioadă de 2π precum un ciclu dintr-o undă este descrisă prin Serii Fourier. Heisenberg a descris proprietățile de particulă ale electronului dintr-o undă prin poziția și momentul acestuia. Când aceste amplitudini ale poziției și momentului sunt măsurate și înmulțite, se obține intensitatea. Totuși, el a descoperit că dacă poziția și momentul sunt măsurate și apoi înmulțite în această ordine iar apoi momentul și
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
mecanicii cuantice, legile și proprietățile sale descriind complet comportamentul electronului. A fost apoi extinsă pentru a se aplica tuturor particulelor subatomice. Foarte repede după ce mecanica matriceală a fost prezentată lumii, Schrödinger, în mod independent, a furnizat o teorie cuantică a undelor care părea să nu aibă nici o asemănare cu teoria lui Heisenberg. Era mai simplă din punct de vedere al calculelor implicate și în plus evita idei ciudate precum "saltul cuantic" al unui electron de pe o orbită pe alta. Însă în
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]