KorAP: Find »[drukola/base=privire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3696 3697 3698 ...3807 >

95,170 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

jur o liniște desăvârșită. Parcă eram pe fundul oceanului. Am privit absent în jur, cu clama în mână. Ea stătea la masă și-și vedea liniștită de cafea. — Habar n-am cum de-am ajuns aici, am zis. Am ridicat privirile spre tavan. Aveam senzația că firicele de lumină galbenă se dilată și se contractă. Să fi fost din pricina ochilor mei însemnați? Paznicul îi marcase tocmai ca să pot vedea lucruri cu totul speciale. Ceasul mare și vechi de pe perete puncta trecerea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
clătinat din cap, s-a ridicat de la masă și a luat cele două ceșcuțe care se goliseră. — Azi n-ai nimic de făcut. Abia mâine îți începi misiunea. Până atunci, du-te acasă și odihnește-te. Am mai ridicat o dată privirile spre tavan și apoi m-am uitat la ea. Da, chipul ei avea cu siguranță o legătură puternică cu ceva din interiorul meu. Și acel ceva făcea să-mi bată inima puțin mai tare. Am închis ochii și mi-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
la îndemâna oricui să introducă sau să scoată sunete. La fel de clar îmi era și faptul că e un excentric. Câți oameni de știință s-ar fi încumetat să-și plaseze laboratorul în subteran, în spatele unei cascade, numai pentru a scăpa de privirile iscoditoare ale curioșilor săi adversari? Îmi imaginam ce profituri uriașe s-ar fi putut obține prin comercializarea tehnicii de scoatere și introducere a sunetelor după bunul plac. În primul rând, aplicabilitatea acestei tehnologii într-o sală de concerte ar atrage

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
n-am surprins nici urmă de inflexiune. Sau ca să fiu mai exactă, acolo este inclus un vis vechi. Am încuviințat fără să pricep nimic. — Ia-l în mână și-ai să vezi. L-am ridicat precaut și mi-am plimbat privirile peste el pentru a-mi confirma prezența unui vis vechi. L-am studiat atent, dar n-am găsit nici un indiciu care să mă ajute câtuși de puțin. Era doar un craniu de animal. Și nu unul mare. Suprafața osoasă era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
adevărat. Numai tu poți face lucrul acesta. Uită-te bine la mine! Mai întâi întorci craniul cu fața spre tine și-l apuci cu ambele mâini de tâmple. După ce mi-a arătat cum să-l țin, mi-a aruncat o privire să vadă dacă am înțeles. — Apoi îi privești atent fruntea. Te concentrezi bine, dar fără asprime. Ușor, ușor. N-ai voie să-ți iei ochii de pe el. Oricât devine de sclipitor, nu-ți desprinzi privirile. — Sclipitor? — Da. Dacă îl privești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
țin, mi-a aruncat o privire să vadă dacă am înțeles. — Apoi îi privești atent fruntea. Te concentrezi bine, dar fără asprime. Ușor, ușor. N-ai voie să-ți iei ochii de pe el. Oricât devine de sclipitor, nu-ți desprinzi privirile. — Sclipitor? — Da. Dacă îl privești fix, o să înceapă să emane lumină și căldură. Pipăi dâra de lumină cu degetele și atunci o să poți citi visele vechi. Mi-am repetat în minte indicațiile bibliotecarei. Nu-mi dădeam deloc seama cam ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Trecuse deja de ora zece. I-am înapoiat bibliotecarei craniul, mi-am scos ochelarii și m-am frecat la ochi. Mă înțepau îngrozitor. — Ai obosit? mă întrebă ea. — Puțin. Ochii mei nu sunt obișnuiți cu așa ceva. Cât am stat cu privirile pironite pe craniu, lumina viselor m-a orbit pur și simplu. Simt o durere ascuțită în ceafă. O să-mi treacă, dar nu m-am putut concentra mai mult din pricina ei. — Așa-i la început. Durează ceva până te obișnuiești. Ia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ce semănau cu metereze medievale. Fiind aproape miezul nopții, la majoritatea ferestrelor nu se vedea nici o lumină. Fata m-a luat de mână și m-a condus repede prin labirintul de ganguri de parcă ar fi vrut să mă ferească de priviri iscoditoare. S-a oprit în fața unui bloc și mi-a urat noapte bună. Am urcat apoi panta dealului de vest și m-am îndreptat spre casă. 7 În țara aspră a minunilor Craniul, Lauren Bacall, biblioteca Am așteptat mult până

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
prea ușoară pentru dimensiunile ei. Mai ușoară chiar decât o pălărie. Aveam o senzație foarte ciudată din pricina asta. Mult, mult prea ușoară. Începuse să-mi dea târcoale intuiția mea de specialist, cu toate că n-aș fi avut motive. Mi-am rotit privirile prin cameră. Liniștea care mă învăluia mi se părea chiar stranie. Poate fuseseră scoase sunetele și de-acolo. Am încercat să-mi dreg glasul, dar a răsunat normal. Am luat briceagul și am bătut cu el în măsuță. Suna normal

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Tocmai pentru că vreau să înțeleg de ce mi se pare atât de extraordinară în acest film, mă tot uit la el. Nu-mi dau seama ce mă atrage la ea aici. Poate tocmai parodierea vieții normale. În timp ce mă uitam la film, privirile mi s-au întors involuntar spre craniul de pe televizor. Nu m-am mai putut concentra. Nu mi se prea întâmpla așa ceva. Am oprit caseta la scena uraganului cu gândul să reiau vizionarea mai târziu. Cu berea în mână, am rămas

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
minte? M-am dus să-i cumpăr înghețată. Nu se întorsese cu cărțile până am ajuns eu, așa că am așteptat-o în fața biroului ei cu înghețata în mâna stângă. Doi bătrâni care citeau ziare îmi aruncau din când în când priviri mirate. Din fericire, înghețata era bocnă, așa că mai avea până începea să se topească. M-aș fi simțit cumplit de prost dacă ar fi început să-mi picure la picioare. Pe biroul ei stătea deschisă, cu fața-n jos, o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
eu, așa că bătrânul câștiga mereu. — Îți iau Nebunul cu Regina. Nu te deranjează, nu-i așa? N-aveți decât! Fac și eu o mișcare ca să împiedic retragerea Reginei. Bătrânul a dat din cap de câteva ori și a rămas cu privirile pironite pe tablă. Victoria lui era vădit apropiată, dar nu se repezea să mă dea gata. Pe el nu-l interesa să-și bată adversarul, ci să îi testeze abilitatea. Să știi că nu-i chiar simplu să renunți la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
bătrânul. Unele rezistă mai mult, altele mai puțin. Dar în orașul acesta nu prea apucă multe zile. Cred că nu le priesc mediul și clima. Iernile sunt lungi. Puține umbre au mai apucat să vadă primăvara. Am estimat dintr-o privire șansele de a mai continua jocul, dar am constatat că nu mai avea rost. Nu, nu te lăsa! Ai mai avea la dispoziție cinci mișcări și adversarul poate foarte bine să greșească între timp. Du bătălia până la capăt! Nu da

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
grozav. Pentru că mai aveam timp la dispoziție, am deschis o cutie de bere pe care am băut-o în timp ce am preparat și un sos cu ghimbir și soia cu susan. M-am întins apoi pe pat și am ascultat, cu privirile-n tavan, un concert de Mozart. Era trecut de șapte și se întunecase de tot, dar ea tot nu apărea. Până la urmă am ascultat tot discul, care conținea concertele no. 23 și 24 pentru pian. Poate s-a gândit mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mai era cineva pe coridor. — Nu e nimeni, zise ea. Am scos lanțul, i-am deschis și am poftit-o înăuntru. Am închis imediat ușa după ea și am încuiat-o. — Miroase tare bine! exclamă ea. Pot să arunc o privire prin bucătărie? — Te rog. Dar ești sigură că nu era prin preajmă nici un individ dubios? Vreunul care se preface că repară strada sau care să aștepte în mașină... Nu, nu era absolut nimeni, spuse ea în timp ce punea cărțile pe masă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
plăcere. — Ai făcut singur toate minunățiile astea? întrebă ea. — Da, normal. Când mi se face foame, gătesc. Nu stau să rabd. N-am pregătit cine știe ce. — Arată grozav și îmi place cum miroase. Am pus totul pe masă. Sorbea mâncarea din priviri. Era destulă. Am pregătit whisky cu gheață în pahare mari, am prăjit niște soia, am presărat-o cu ridiche rasă și i-am întins paharul. L-a refuzat. — Pot să iau niște soia prăjită? întrebă ea. I-am întins și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
făcut imediat o supă cu pastă de soia, ceapă, alge și fulgi de pește uscat. I-am adus orez și prune murate. A mâncat tot. Absolut tot. Pe masă nu mai rămăseseră decât sâmburii de la prune. Îi citeam satisfacția în priviri. — Mulțumesc pentru masă! A fost delicioasă! Nu mai văzusem în viața mea o fată frumoasă și slabă mâncând în halul ăsta. Ca bucătar, nu puteam fi decât încântat, dar în același timp nu-mi puteam înfrânge dezgustul. — Întotdeauna mănânci așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
aveam nici o îndoială că era vorba despre aceeași specie de unicorn cu cea căreia îi aparținea craniul primit de la bătrân. Acestuia îi lipsea doar ciotul de corn despre care vorbise profesorul, dar în rest, asemănarea era perfectă. Am aruncat o privire craniului de pe televizor. Așa cum era, acoperit cu un tricou, aducea cu o pisică adormită. Am ezitat câteva momente dacă să-i spun sau nu despre craniul meu, dar am decis să păstrez secretul. Secretul e secret și gata. E bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Ce te-aduce pe la noi? mă întrebă Paznicul. — Aș vrea să stăm un pic de vorbă. — O să te rog să mai aștepți puțin ca să terminăm ce-am început, zise el în timp ce mai rindeluia o scândură. Umbra mi-a aruncat o privire scurtă și și-a văzut mai departe de treabă. Mi-am dat imediat seama că era supărată pe mine. Am intrat în gheretă și m-am așezat la masă în așteptarea Paznicului. Masa era plină de tot felul de mărunțișuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de hartă. Și-mi mai trebuie o descriere amănunțită. Mă interesează în mod deosebit Zidul, pădurea de est, gurile râului, adică unde izvorăște și unde se varsă... și cam atât. A ieșit pe ușă fără să-mi arunce măcar o privire. După ce-a plecat, mi-am repetat conștiincios tot ce-a zis. Deci... Zidul, pădurea de est, gurile râului. Nu era o idee rea să fac o hartă. Asta însemna că trebuia să cunosc orașul și puteam să-mi omor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și vin imediat. După ce-a plecat, luând cu ea cele trei cărți de la bibliotecă, am avut o senzație de gol. Parcă era prea multă liniște în cameră. M-am așezat în fața televizorului și am descoperit craniul. Am rămas cu privirile ațintite la el. N-aveam nici o dovadă că fusese adus de pe câmpul de bătălie din Ucraina, dar a început, din nu știu ce motive, să mă frământe gândul că era chiar craniul descoperit de amărâtul acela de locotenent. Cu cât îl priveam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-mi dau seama cam cât e orașul de întins. Nu era nici prea mare, nici prea mic. Adică nu era atât de întins încât să depășească puterea mea de imaginație, dar nici suficient de mic ca să-l pot cuprinde cu privirea în întregime. Iată ce am constatat din vârful dealului: Zidul împrejmuiește orașul, râul îl traversează de la nord la sud, apusul face ca râul să capete o nuanță plumburie și va fi curând învăluit de sunetul goarnei și de copitele animalelor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
e blestemată. Nu-i apă normală. Ademenește oamenii. Te rog să mă crezi că nu te mint. N-o să ne apropiem prea mult, îți promit. Am luat-o de mână. Ne uităm de departe. Vreau să-i arunc doar o privire. După ce-am mâncat de prânz, am pornit spre vârtej. Era o după-amiază înnorată de noiembrie. Deoarece n-am putut trece prin tufișurile dese crescute pe partea de vest a dealului de vest, care blocau drumul, a trebuit să ocolim

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ce voia parcă să le înghită. Liniște deplină în jur. Cu excepția vârtejului. — La ce-ți trebuie harta? mă întrebă ea. Chiar dacă ai hartă, tot nu poți părăsi orașul. Și-a scuturat firimiturile de pâine din poală și și-a îndreptat privirile spre vârtej. — Vrei să pleci de-aici? Am clătinat din cap fără să scot o vorbă. Ce-o fi însemnat pentru ea gestul meu? Că nu vreau să plec sau că nu știu ce vreau? Nu știu, am zis într-un final

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
iar femeile aveau șaluri pe cap. Frumoasă poză, n-am ce zice, dar mi se făcea piele de găină doar privind-o. Nu numai pentru că era toamnă și frig. Mă trec fiori ori de câte ori văd turle de biserici. Mi-am mutat privirile pe peretele opus. Era un afiș care făcea reclamă la țigări. Bărbatul, bine făcut de altfel, ținea între două degete o țigară cu filtru aprinsă și privea puțin oblic, în zare. De ce naiba aleg întotdeauna asemenea modele la reclamele pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]