1,512 matches
-
din piept. Căci vrăjmașul dă năvală Să piarză într-o clipeală (bis) Și n-am ce să mai aștept Cu acea săgeată-n piept. (bis) Și toată lumea se miară De o inimă de fiară (bis) Cum nu s-au mai îmblînzit - Nu este de suferit. (bis) 12 Ziua, ceasul despărțirei, Însemnat cu mâna ta, L-am aflat cu întristare - Deci te rog, nu mă uita. Însă mergi unde te-așteaptă Cu dorință ca ș-a ta, Ca să aflu mulțămire - Deci te
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să-mi dăruiești. Să văd ah, noroace, Pe cea care-mi place, Care m-au pătruns; Să-i arăt durerea, Să-și vadă puterea, Să-i cer și răspuns. Ah, noroc, noroace, Nu mai am ce-ți face Să te îmblînzesc; Mă rog, de se poate, Trimite-mi o moarte Să mă săvârșesc. Tot mort se numește Oricine trăiește Cu nădejdea-n vânt; Dacă-n vecinicie, Supus la urgie, Tu-i vestești mormânt. 16 Haină-mi ești la toate La câte
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
scol din somn, m-a drăcuit și s-a dus să ia un somnifer ca să poată readormi. Până la urmă ara ajuns să-mi fac din cuștile animalelor de la circ un simbol. Tata vroia să mă vâre în cușcă, să mă îmblînzească. Eu țineam să rămân liber, sălbatec, nedomesticit. Și am jurat să fug de-acasă. Într-o seară, am ieșit pe poartă și nu m-am oprit decât în pădure. Ceva mai târziu am auzit voci și am zărit două felinare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pleca, mă duceam în dormitor, îmi puneam perna pe cap și plângeam în voie. O dată, am auzit din coridor, trăgând cu urechea, ce discuta cu directorul. Îl sfătuia să fie aspru cu mine, neîngăduitor; își închipuia că astfel voi fi îmblînzit, pus cu botul pe labe. Când a ieșit din cancelarie, a tresărit văzîndu-mă; a vrut să se întoarcă, să-i spună directorului că ascultasem la ușă, apoi a renunțat. "Te urăsc", i-am șuierat printre dinți și am văzut cum
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dar nu-și pierduse nimic din vigoare. Îi domina pe toți cu statura lui de uriaș. Buza spintecată de o cicatrice urâtă îi dădea un aer aspru, sălbatec, în schimb o lumină interioară, cum există pe figurile misticilor naivi, îi îmblînzea trăsăturile. Pescarii îi recunoșteau în mod evident autoritatea cu toate că, fiind mut, nu putea porunci decât cu ochii. Dar avea, ce-i drept, niște ochi neobișnuiți. Striga cu ei și blestema cu ei dacă era nevoie. M-am convins chiar atunci
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
el i-a convins pe Hingherul și pe Anton să-l ajute". Se mai vorbea încă despre această întîmplare de pomină pe care mi-a relatat-o chiar Mopsul înainte de izbucnirea conflictului dintre noi: "Hingherul s-a dus înainte să îmblînzească bestia. Eu și Anton ne-am dus pe urmă. Dar n-am putut să intrăm. Hingherul n-a vrut să ne deschidă ușa! Ne-am rugat de el în toate felurile. Degeaba. Și vorbea, domnule, cu câinele, așa cum vorbești cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și Putna și mi-au vorbit despre locul sfânt pe care ei îl numesc acasă, întărind ideea că veșnicia s-a născut la sat și că, lângă mormintele părinților săi, cel bun a devenit și mai bun”. în S-a îmblânzit balaurul „tâlhar din neam în neam s-a întins peste pământuri care nu erau ale lui, a supus și a scos din istorie popoare mici și vrednice, furându-le limba și numele.” Ne avertizează, cerându-ne să fim vigilenți că
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
muntos înzăpezit. O insulă tropicală, un arc de nisip, apă cristalină, palmieri. Și, în final, un recif subacvatic, cu pești înotând printre corali și bureți. — Lumea naturală nu conține nici un fel de reclame, spuse Koss. Lumea naturală nu a fost îmblânzită încă. Nu a fost colonizată de comerț. A rămas virgină. — Nu asta era ideea? întrebă o voce din întuneric. — Da, așa ar spune înțelepciunea convențională. Dar înțelepciunea convențională este întotdeauna depășită. Pentru că în perioada în care a devenit convențională - adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o portocală? Țopăia într-o parte și în alta pe stâlp, nerăbdător. Îmi plac portocalele. — Cum de vorbești așa de bine? Aș putea să te întreb același lucru. — Știi ceva? O să te arăt tatălui meu, spuse copilul. Întinse mâna. — Ești îmblânzit, nu-i așa? Fir-aș al naibii! zise Gerard și păși pe mâna lui. Copilul îl puse pe Gerard pe umăr și porni înapoi spre clădirea de lemn. — Pariez că putem să te vindem pe o mulțime de bani, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
care alunecă pe cojile de banană ale obscenității“, „amestec de luciditate și de lubricitate“, „un libido Îmbătat de sine Însuși“? Totodată, articolele astea se transformau În ochii mei În tot atîtea pledoarii care ar avea poate darul de a-l Îmblînzi pe procurorul general, alias Franz Weyergraf. Din meschinărie, mai doream și ca tata să le citească pentru a se simți izolat. Această viziune meschină asupra lucrurilor a fost rapid acoperită de un sentiment de vinovăție care mă făcea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Ilustrísima, de parcă acesta ar fi fost de față În magazin - pusese să fie gravat un blazon delicat pe capacul stiloului. Am deslușit În centrul lui o mică șopîrlă În centrul blazonului. Șopîrla aceea mi-a amintit de copilăria mea. Am Îmblînzit zeci de șopîrle cînd eram copil. Tata a povestit acest lucru În Copilăria copiilor mei: „Copiii plecau foarte devreme dimineața În căutare de șopîrle“. Din pricina șopîrlei, am plătit suma, ce reprezenta o mică avere, cerută pentru stiloul placat cu aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
locul unde se afla olăria, văzu sclipind lumina exterioară, un vechi felinar dintr-o cutie metalică atârnat deasupra ușii, și, deși nu trecea nici o noapte fără să-l aprindă, simți acum că inima îi prinde puteri și sufletul i se îmblânzește, casa parcă îi spunea, Te aștept. Aproape impalpabile, purtate în voia valurilor invizibile care împing aerul, picături minuscule îi atinseră fața, curând moara din nori va reîncepe să-și cearnă făina ei de apă, cu atâta umezeală nu știu cum vom reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
timpul și de astă dată cu periatul și curățatul, se îmbrăcă repede și ieși din cameră. Marta întrebă, Vrei să pregătesc ceva să-i dai de mâncare, Mai târziu, acum mâncarea doar l-ar distrage, Du-te, du-te să îmblânzești fiara, Nu e fiară, bietul animal, l-am observat de la fereastră, Și eu l-am văzut, Cum ți s-a părut, Nu cred că e al cuiva de pe aici, Unii câini nu ies niciodată din curte, acolo trăiesc și mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
scol din somn, m-a drăcuit și s-a dus să ia un somnifer ca să poată readormi. Până la urmă am ajuns să-mi fac din cuștile animalelor de la circ un simbol. Tata vroia să mă vâre în cușcă, să mă îmblânzească. Eu țineam să rămân liber, sălbatec, nedomesticit. Și am jurat să fug de-acasă. Într-o seară, am ieșit pe poartă și nu m-am oprit decât în pădure. Ceva mai târziu am auzit voci și am zărit două felinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pleca, mă duceam în dormitor, îmi puneam perna pe cap și plângeam în voie. O dată, am auzit din coridor, trăgând cu urechea, ce discuta cu directorul. Îl sfătuia să fie aspru cu mine, neîngăduitor; își închipuia că astfel voi fi îmblânzit, pus cu botul pe labe. Când a ieșit din cancelarie, a tresărit văzându-mă; a vrut să se întoarcă, să-i spună directorului că ascultasem la ușă, apoi a renunțat. „Te urăsc”, i-am șuierat printre dinți și am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dar nu-și pierduse nimic din vigoare. Îi domina pe toți cu statura lui de uriaș. Buza spintecată de o cicatrice urâtă îi dădea un aer aspru, sălbatec, în schimb o lumină interioară, cum există pe figurile misticilor naivi, îi îmblânzea trăsăturile. Pescarii îi recunoșteau în mod evident autoritatea cu toate că, fiind mut, nu putea porunci decât cu ochii. Dar avea, ce-i drept, niște ochi neobișnuiți. Striga cu ei și blestema cu ei dacă era nevoie. M-am convins chiar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
el i-a convins pe Hingherul și pe Anton să-l ajute”. Se mai vorbea încă despre această întâmplare de pomină pe care mi-a relatat-o chiar Mopsul înainte de izbucnirea conflictului dintre noi: „Hingherul s-a dus înainte să îmblânzească bestia. Eu și Anton ne-am dus pe urmă. Dar n-am putut să intrăm. Hingherul n-a vrut să ne deschidă ușa! Ne-am rugat de el în toate felurile. Degeaba. Și vorbea, domnule, cu câinele, așa cum vorbești cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimic, o imagine descărnată și o exanguă fantasmă a vetustei maiestăți.“ „Nu te credeam așa de vulgar.“ „Acum o știi.“ Lorenza ieșise, simulând iritare. Știam că Belbo suferea și mai mult În felul ăsta: o mânie adevărată l-ar fi Îmblânzit, dar o proastă dispoziție pusă În scenă Îl determina să creadă că tot teatrale erau și aparențele de pasiune ale Lorenzei, dintotdeauna. Și tocmai de aceea, cred că Înadins, zise imediat: „Să continuăm“. Și voia să zică să-i dăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
aceea, Jacopo Belbo privise țintă În ochi Adevărul. Unicul ce avea să-i fie permis, pentru că adevărul pe care tocmai era pe cale să-l Învețe este că adevărul e extrem de scurt (după, e doar comentariu). De aceea tot Încerca să Îmblânzească nerăbdarea timpului. Nu Înțelesese asta atunci, cu siguranță. Și nici când scria despre Întâmplare sau când se hotărâse să nu mai scrie niciodată. Am Înțeles-o eu, astă-seară: trebuie ca autorul să moară pentru ca cititorul să-și dea seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se căsătorise pentru că era îndrăgostită de cu totul altcineva - de tatăl Francescăi. Și lucrul ăsta o scotea din fire pe mama lui Fran de vreo treizeci de ani încoace. Fiindcă tot a venit vorba, a sunat. Vocea lui Stevie se îmblânzi ca de fiecare dată când vorbea despre Ralph. Spunea că are un pont pentru cursa de la 2:30 din Chepstow. Oh, și ai putea să-i duci o sticlă de whisky de malț? Macallan n-ar fi rău, și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și film erau atât de asemănătoare, încât știau că orice închiria unul din ei avea să-i placă și celuilalt. Apartamentul lui îi produsese un oarecare șoc la început, prinn ascetismul lui monastic, dar făcea retușuri discrete spre a-i îmblânzi liniile tăioase. După doar câteva săptămâni, Fran avea impresia că îl cunoștea dintotdeauna. Cu o singură excepție. Spre ușoara ei consternare, Laurence nu părea să se grăbească s-o ia pe sus și s-o ducă în pat. O sărutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ei și învinse chiar și fiorul de teamă pe care-l simțea gândindu-se ce aveau să creadă tatăl ei și Laurence unul despre celălalt. — Francesca, ce surpriză! Maică-sa observă silueta înaltă a lui Laurence lângă ea și se îmblânzi puțin. — Intrați, intrați. — Mamă, el e Laurence Westcott... Șovăi, neștiind exact în ce calitate ar trebui să-l prezinte. Unde e tata? Expresia maică-sii se schimbă aproape imperceptibil. — În biroul lui. Își petrece majoritatea timpului acolo. Trecutul îl atrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
când e fericitul eveniment? — În curând, cred. Din cauza tatei. Se simte rău, Jack. Doctorii cred că s-ar putea să fie Alzheimer. N-o să-ți vină să crezi cât de mult s-a schimbat. Figura colțuroasă a lui Jack se îmblânzi pentru o clipă. — Am auzit de la Ben că nu e în apele lui. Au devenit buni prieteni în parc. Fran zâmbi la gândul apropierii dintre tatăl ei și fiul lui Jack, dar expresia lui Jack rămase împietrită. — Transmite-i felicitările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
broșurile celor mai bune rezidențe? Apoi noi doi - și mama ta desigur - am putea să mergem împreună să le vedem. Dar cum rămâne cu tata? El nu are un cuvânt de spus în ceea ce privește viitorul lui? Un zâmbet de infinită preocupare îmblânzi chipul lui Laurence. — Nu sunt sigur că asta ar fi o idee bună. Tu ești părintele acum. Asta e perspectiva pe care trebuie s-o adopți. Își va da seama că ai ales ce era mai bine pentru el. — Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
împunsătură imperceptibilă de vinovăție. Lângă ea, Laurence părea să fi amuțit. — Oricum, continuă Jack, îmi pare rău. M-am gândit că o fac în interesul tău. Apropo, zise arătând spre Laurence, n-ai de gând să mă prezințiă — Sigur, se îmblânzi puțin Fran. Jack Allen, redactor-șef la Woodbury Express, acesta este doctorul Laurence Westcott. Spre uimirea lui Fran, Jack nu păru a avea de gând să-i strângă mâna lui Laurence sau să-i spună ceva. Se uită de la unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]