983 matches
-
scenariu: "cred că știți care este procedura. Cineva dintre dumneavoastră face propuneri, votăm și apoi vom striga Trăiască... cine iese". După vot, "a trebuit să ne ridicăm în picioare și să strigăm Ceaușescu- PCR!, Ceaușescu și poporul!". Dar oamenii erau împietriți de absurdul situației, "nu porneau să strige". La care "tipa de la Partid" a zis șefei organizației de Partid din școală: "dați tonul!", continuând: "trebuie să aplaudați! Nu stați așa, ca morții!". Doamna A. a trăit, din nou, într-o singurătate
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
asemănării ei cu fata de optsprezece-nouăsprezece ani din fotografie este, de fapt, miracolul de a o face "să semene cu ea însăși... a făcut-o să semene cu ea din fotografie"276. Fotografia reprezintă imaginea "miniaturizată, arhetipală a posesorului ei", împietrită și de aceea echivalând cu oprirea timpului, o "ideogramă concentrată" (Sartre), un mijloc de sustragere "de sub efectelor malefice ale timpului"277. Revelația finală când, atât credinciosul, cât și ateul, sunt învăluiți de aceeași lumină - fie ea și artificială, a reflectorului
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cer, vântul demonic, mâinile de sunet sunt toate protofenomene, imagini în formare, scântei desprinse din magma incandescentă a informului. Efervescența imaginală se dovedește însă rodnică; clocotul mistuitor din adâncuri se încheagă în lumina sensului. Magma poetică nu se răcește, nu împietrește, ci irumpe fluidă, împinsă de extraordinara presiune acumulată, răzbate în afară: "Și-n zidul de granit cu lancea transparentă/ Deschide o răscruce". Ceea ce răzbate e răscrucea unei transparențe, imaginea inaparentului care se deschide, creează deschiderea, dar ceea ce se arată nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e apariția ce dă relief peisajului străbătut; e imaginea profilată în retragere, în departele anti-peisajului, figura limpezită a de-naturării. Precum licărul stelei, imaginea nu pune lucrurile în lumină. Nu luminează decât la distanță, neașteptată apariție în miezul dispariției. O imagine împietrită în distanță, în vederea distanțată de ea însăși, împinsă în larg, în orizontul lărgit al nefamiliarului posibil: "singure mările stau împietrite, nu clatină vântul un val./ eu trec pe deasupra ca un vultur senin,/ privesc totul din cer și mă prăvălesc în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o ruptură majoră în istoria personală a fetei, neanticipată câtuși de puțin de neexperimentata justițiară. Între zguduire și legănare, pentru prima dată de la naștere, făptura ei fu traversată de un cutremur lăuntric ce o plonjă, de la înălțimea de turn medieval împietrit la care-și tortura torționarul, într-o scurtă levitație extatică. Explorând zenitul vindicației nimerise într-o bulă de antigravitație. Îi alergau prin vine mieri de pe pajiștile cu flori otrăvite ale uitării, ce-o conduceau complice și așezau cu grijă într-
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
spațiul aspiră", scria Guillevic. Dar nu sunt chiar convins: puterea de aspirație și inspirație a spațiului vital se leagă direct de chestiunea lubrifierii contactului cu el prin indiferență. Aparența de cunoscut ne invită să trecem fără păs mai departe, în loc să împietrim sub fascinația ochiului malefic al vârtejului, cu care profunzimea ne țintuiește. Vreau să știu: de ce ne-am fixa pe metafora vegetală a rădăcinilor statornice în loc să cochetăm cu cea a șuvoiului ce, dimpotrivă, se refuză împotmolirii? De ce n-am fi ca
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
XIV-lea și al XV-lea, care trebuie să mîntuiască omenirea suferindă, este imaginea unui om care a îndurat suferințele și moartea. Dacă se reprezintă destul de des imaginea copilului plăpînd din Staul, Calvarul sau Coborîrea în Mormînt domină producțiile artistice. Împietrit în severitatea sa cadaverică, cu fața crispată de durere, palid, Hristos reprezintă imaginea sutelor de mii de victime. Confruntat cu un sfirșit a cărui apropiere i se reamintește permanent, credinciosul din secolul XIV încearcă să-și asigure mîntuirea trecînd prin
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
sclipea, minunat colorată ca acum, cînd ne aflăm în mijlocul ei iar cînd Emirul era trist sau se simțea bolnav, sufrageria devenea neagră... Privim dispozitivele de schimbare a panourilor: pereții negri nu mai există, de parcă în zidurile sufrageriei ar fi rămas, împietrită pe vecie, buna dispoziție a Emirului. Iată: nu sunt decît șaizeci și cinci de ani de cînd acest ultim palat al emirilor din Buhara a fost imaginat, ridicat și împodobit pentru a satisface capriciile și visurile unei mult prea frumoase neveste de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
era decât Creta eternă, cu spirala vertiginoasă a patimilor nebune și a ispitelor de neînchipuit, mesenii, stânjeniți să se vadă atât de tulburați, se feriră să se uite unii la alții. Constantin, care deținea secretul de a relaxa un grup împietrit într-o tăcere jenată, întrebă glumind: "Ce zici, locotenente, și aici avem sufletul fără trup?" Locotenentul aprobă zâmbind: "Da, și asta mă face să cred că tocmai în cântece există eternitatea sufletului." Dar gândea, cred eu, că partea trupului era
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Nereușita face parte din viață, este un fel de reflex filozofic al realității, ca și îndoiala. La urma urmei, de ce aș fi nefericit, din moment ce pot muri în orice clipă?", se întreabă filozoful. 68 Suntem fire de iarbă într-un sol împietrit de tăcere. Și într-un timp neiertător al cărui surâs înșeală dulce și pervers. Să înțelegem în sfârșit că toate trec, până și entuziasmul însoțitor de-o viață, ca-ntr-un poem al existențelor nostalgice. Am încercat ideea sub formă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
pe care palma lui neobișnuit de mare o strângea neîncetat Într-o mișcare spasmodică. Putea să aibă vreo treizeci de ani, judecă Simeon, și ar fi fost un bărbat frumos, dacă o neasemuită expresie de trufie nu i-ar fi Împietrit trăsăturile. Întru totul, părea o statuie, una din cele pe care Simeon le scotea cu atâta Îndemânare din blocurile uriașe de piatră și care Împodobeau catedralele ce tocmai Începeau să se ridice pretutindeni În acea parte a lumii. Mai cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care ardeau măruntaiele Îi dobora pe sărmani după ce și dădeau afară și măruntaiele. Corpul li se umplea de pete vinete și nimic nu-i mai putea smulge Înge rului teribil prada. Peste tot zăceau trupuri Îndurerate, care se zvârcoleau până ce Împietreau În Îmbrățișarea Îngrozitoare a morții. O durere de coșmar cuprinsese toată valea Dreisamului, În sus, răpunând om după om, sat după sat. Atunci a apărut un călugăr necunoscut. Oamenii nu aveau timp să se Întrebe cine era. Ca și cum ar fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înmuiară și se Împiedică de un morman negru, prăvălindu-se deasupra. Îngrozit, simți sub el un corp omenesc și-l strigă cu voce Înceată pe slujitorul cu facla. Când se aplecară asupra mormanului, la lumina ce pâlpâia șters văzură trăsăturile Împietrite de groază ale seniorului de pe Stouff. Era În armură, ca și cum s-ar fi pregătit de luptă. Coiful și-l ținea În mâna Înțepenită și la gât avea o tăietură adâncă ce aproape Îi retezase capul. — și-a scos coiful pentru că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
am făcut-o cu prof. Scoville, În statul New York, am vizitat un fermier căruia i se vânduseră În ajun 10 din 30 de vaci pe care le avea. Îi Înțelegeam mai bine decât colegii mei de excursie, durerea ce-i Împietrise inima. Îl urmăream cu câtă emoție enumera numele fiecărei vaci. Roata capitalistă nu iartă. Ea Înșfacă când pe unul când pe altul, Îl azvârle deoparte sau Îl strivește. Admirăm sau invidiem pe cei care urcă, dar trecem indiferenți pe lângă mulți
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
de la Drum”: „În poarta de la drum, tata a dăltuit o cruce mare, Și palmele aspre i-au sângerat adânc și greu. Purta sub pleoape ude și-amorțite, destrămare. Plângea. Își întoarse ochii să nu-l văd și eu. I se împietrise în colțul gurii deznădejdi amare, Iar obrajii i se scăldau în ape tulburi de curcubeu. În poarta de la drum - tata a dăltuit o cruce mare Și palmele aspre iau sângerat adânc și greu Dus pe gânduri am stat lângă el
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
ruinele unui sat. Eram aproape epuizat din cauza părerilor de rău. De câte ori ne certaserăm în excursia aceea? Cât de beat fusese toată săptămâna? De câte ori făcusem o criză în acele zile de coșmar? Excursia aceea fusese atât de dureroasă încât mi-a împietrit inima. Am șters din memorie totul despre acea perioadă, în afară de senzația de nisip rece la picioarele mele și elicele ventilatorului care huruia deasupra mea în camera de hotel - restul dat uitării. Apoi ochii îmi alunecară spre un perete pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
te crede, fiindcă nu-i de crezut. Sunt monumente ale naturii, care nu îmbătrânesc și nu mor, pe care dintele vremii nu le mușcă (...). De mult M. Sadoveanu nu mai era nici tânăr, nici vârstnic, nici bătrân, figura lui masivă, împietrită într-un surâs blajin, era a unei statui care stă în mijlocul unui popor, zâmbind părintește generațiilor, mereu altele, necontenit actual, venind din trecut și pășind spre viitor (...). Orice raclă de altminteri, Mihail Sadoveanu, e prea mică pentru mărețul tău duh
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
rituală. Deși prevenit asupra puterii ei cauzatoare de transmutație ontologică, eroul nu poate evita absorbția în mineral, fiindcă este o etapă necesară, o moarte întru esență: „Țânând mâna la gură, a slăbit mâna de la gură ș-a zâs:Să te-mpietrești. S-a-mpie- trit și el, și calu. S-a făcut stâncă dă piatră” (Scheiu de SusDâmbovița). Porunca magică utilizează timpul conjunctiv prezent ce materializează voința divină fără întârziere. Efectul vorbelor este egal resimțit cu sens imperativ de armăsarul feciorului, demonstrând o dată
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de SusDâmbovița). Porunca magică utilizează timpul conjunctiv prezent ce materializează voința divină fără întârziere. Efectul vorbelor este egal resimțit cu sens imperativ de armăsarul feciorului, demonstrând o dată în plus trupul spiritual comun al perechii eroice. Ipostaza avimorfă a feminității sacre împietrește voinicii care au pătruns pe tărâmul ei prin cele 24 de melodii cântate de ea și prin gestul magic al așezării pe umăr. Atingerea umărului circumscrie individul în mod spiritual într-o dimensiune superioară și echivalează cu o învestire cu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Diavolii - donatori sunt găsiți lângă foc, după scenariul cunoscut deja, sfădindu-se pentru moștenirea de la tatăl lor: o pălărie și o mantie care fac invizibil pe purtătorul lor, un papuc care îngheață marea și o traversează și un toiag care împietrește. Este a doua oară în text când dispare figura paternă, de data aceasta și din plan sacru. Obiectele miraculoase reprezintă tocmai puterea și autoritatea masculină a capului de familie care, fără extincția tatălui, nu ar fi putut fi stăpânite de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
creează astfel un hiatus propice instaurării figurii masculine a fiului. Armele și hainele din tinerețea tatălui sunt o preluare parțială a energiilor părintești, obiectele miraculoase, fiind în legătură directă cu dimensiunea sacră, conferă deținătorului controlul total asupra evenimentelor. Tartorii sunt împietriți și deposedați de lucrurile năzdrăvane, iar Pătru își continuă drumul ce îl conduce într-o împărăție înghețată, asemănătoare celei din basme. Simetria gesturilor simbolice se păstrează și în această baladă; furtul merelor e răscumpărat de Ardiu cu furtul obiectelor magice
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-nvrednicești Trebuie, te ostenești Sufletul să-ți curățești! Singurel nu vei putea Credință de n-ai avea Deci să vă rugați mereu Să trimită Dumnezeu Pe Preasfântul Duhul său Împreună să lucrați Taina Domnului s-aflați Inima să n-o-mpietriți Și pe Iisus să-L primiți! De o să știți să-alegeți, Bucurii o să aveți Despărțiți ce-i bun de rău, Să-L aflați pe Dumnezeu! Ca și Maica Prea Curată Se roagă Nevinovată Toții copii să-i adune Care sunt pierduți
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
mea Și pești lunateci lunecând tăcut Trec pe sub pleoapa mea înspre trecut, După fărâmiturile de stele Ce de pe cer coboară-n apă, grele Va lumina ființa mea, va lumina Adâncu-acestei liniști, ca o stea Ce-n apă virtual și-a împietrit trupul cel viu, incandescent, fluid. De o stranie originalitate sunt poeziile gnomice din volumul postum Între nume și lucruri. Intenția dintâi a autorului de-a compune pentru Editura Ion Creangă un șir de poezii-definiții, referitoare la componente ale universului domestic
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
copleși această exaltare proaspătă, mă văd pe mine Însumi, jertfit În revoluția cea adevărată, marea Încercare a voinței individuale, proclamînd un mea culpa final. Îmi simt nările dilatîndu-se, savurînd mirosul caustic de praf de pușcă și sînge, moartea inamicului; Îmi Împietresc trupul, sînt gata de luptă și mă pregătesc să devin un spațiu sacru În care urletul bestial al proletariatului triumfător să răsune cu energie și speranță nouă. ANEXĂ: DISCURS PENTRU STUDENȚII LA MEDICINĂ Copil al mediului meu 20 august 1960
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ugerele grele, alături de doi viței zburdând pe lângă ele veseli și sănătoși, bucuria lor nu avea margini. Dar când se întâmpla ca vițelul din diverse motive să moară, iar vaca nu mai voia să lase lapte în șistar și ugerul se împietrea și stârpea, atunci suferința țăranului era cumplită. Cine venea să ducă vițelul mort? Șintărul. Dacă scroafa nou fătată și-a schimbat în timpul nopții poziția alăptării și a strivit doi purceluși, cine va veni să-i ia și să-i ducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]