36,194 matches
-
să te angrenezi în viața evolutivă sau dacă ai o moștenire genetică întunecată și te lași „în voia sorții”, atunci nu vei fi ajutat de nici una dintre legi. Acest „în voia sorții”, folosit foarte des la noi are însă două înțelesuri distincte: primul am încercat să vi-l explic și aș mai adăuga că doar voința fiecăruia dintre noi ne poate duce într-o parte sau în alta. Pentru că „ în voia sorții” te mai lași și atunci când ai bătut toate drumurile
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
toți banii aceștia, dacă ea nu-și poate permite o proteză pentru soț?! Ce fac colaboratorii ei cei mai apropiați: medicul și avocatul? Cred că nu mai e cazul să continui. Ce era de spus am spus, ce este de înțeles se înțelege. Nu sunt eu în măsură să fac aprecieri și judecăți, dar îmi doresc ca Valentina să tragă concluzia cea dreaptă și să acționeze în consecință, conștientizând esențialul. Note „Pătrunderea și cunoașterea sunt legate de ființa dornică de a
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
doar similaritate, ci identitate între joc și acțiunea sacră. "Școlarul" este metafora ingenuității, a fragilității, o suavă floare, un crin conștient de efemerul ficțiunilor sale, de nesiguranța nu numai a zilei de mâine, ci și a clipei de acum, a înțelesului ei redundant și umilitor. A fi mult mai mult decât trebuie, dar și mult mai puțin, fără ca un calcul exact să fie vreodată posibil, a fi lujerul care se ignoră și umbra lui în continuă mișcare, în agitată prefacere, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pentru “amantul din eter”. După cum bine aprecia Al. Protopopescu: “Tipul de “fecioară tare” viitoarele “fecioare despletite”este osândit alături de masculinitatea agresivă.”¹ În felul lor, Bianca, Myriam, Alisia, Adriana, Manuela sunt niște apostoli ai iubirii ideale, și nu niște femei în înțelesul veridic pe care ni-l vor revela romanele. Ele cultivă un amor-problemă, a cărei ineficiență le înnobilează, dar nu într-atât încât să poată fi afișate în rândul bărbaților “care văd idei”. Dar “calvarul închipuirii” atinge apogeul în portretul Manuelei
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
însoțit de un ison armonios, de un freamăt cald din afară scrisori numeroase pe care cu spontaneitate mi le trimit de pretutindeni necunoscuți. Am frați și surori. Iată că am deslușit durerea unuia. Am împlinit visul celuilalt, i-am dat înțelesuri nebănuite... O siluetă, care a trecut printr una din nuvele, este chiar a logodnicei sale /.../ și iată că un minut, numai unul, logodnica acolo pe hârtie, e trădată ”ĂH. Papadat Bengescu, însemnare din jurnal). Jurnalul acestei femei aproape bătrâne care
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
chiar de conversație prin faptul că este centrată pe elev, și nu pe profesor. Prin comparație cu expunerea, dezbaterea stimulează participarea elevilor la interacțiune, profesorul și elevii regăsindu-se ca parteneri într-o activitate comună. După Ioan Cerghit, dezbaterea are „înțelesul unei discuții pe larg și amănunțite a unor probleme, adeseori controversate și rămase deschise (dezbatere cu caracter polemic, urmărindu-se influențarea convingerilor, atitudinilor și conduitei participanților)”. Este o metodă prin care, printr-un dialog profesor-elev și invers, se examinează o
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
întrebarea ce l-a determinat să plece. Și nimeni n-a bănuit ce rol mare avea să joace în scurt timp acea javră cu nume imperial. * Săpăturile înaintau destul de greu. Adică, la drept vorbind, nici nu erau săpături în adevăratul înțeles al cuvîntului. La fiecare lovitură de cazma sau de lopată se nimerea în cîte-o piatră. Era mai mult un fel de scurmătură plictisitoare și mai ales sortită să scoată șapte rînduri de sudori de pe vajnicii căutători. Dar treaba începută trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
laude, spuse în gura mare de față cu Ilinca, nu plăcură deloc lui Vlad și nici lui Virgil. Dar nu se manifestară în nici un fel. În timp ce păstrăvii sfîrîiau pe lespede, Bărzăunul, dîrdîind de frig, dar fericit în cel mai deplin înțeles al cuvîntului, aruncă iar priviri lungi spre cele două porți de întuneric din inima Pietrei Domniței. Și, fără să se gîndească prea mult dacă-i bine sau nu să mai vorbească despre acest lucru cu cineva, se apropie de actor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o formă ideală, așa cum ea ar fi trebuit să se nască. Din acest motiv, veritabila creație este acea operă de artă, care, prin noutatea, originalitatea ei, poate intra în fluxul continuum-ului universal, îmbogățind lumea cu noi hipostaze, cu superioare înțelesuri. Inspirația, dicteul constituie o anticipație a unei alte lumi posibile. Natura creează omul ales geniul care devine intermediarul ei neocreator. Astfel, prin mijlocirea geniului, Primordialitatea rostește al doilea cuvânt al Genezei. Acel cuvânt nerostit în ziua întâia, este șoptit poetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
frate-al morții, cu ochi plini de eres Prin régia gândirii ne 'nființate trece... Cu gând fără ființă a lumii fruntea-atinge În minte fericirea, mizeria i-o stinge. În continuare, ochiul transcendental eminescian respingând multitudinea de vorbe filozofarde vane despre înțelesul vieții și al morții, își pune două întrebări opuse de mare adâncime: pe de o parte, viața noastră, oricât de neagră o vedem noi, nu împlinește vreo solie în lume ? Pe de altă parte, nu cumva unica ființare este cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Martin Heidegger vorbește, pe drept cuvânt, de "poetul-gânditor", denkender Dichter precum Pindar, Shakespeare, Hölderlin, Eminescu, Tagore și de "gânditorul-poet", dichtender Denker. așa cum au fost presocraticii, Empedocle și Parmenide în primul rând, apoi Platon și Nietzsche, care au vorbit înaripat despre înțelesurile și neînțelesurile vieții umane și universale. Înariparea gânditoare a poemului și înariparea poetică a ideilor fac ca filozofii și poeții amintiți să fie cei mai citiți, cei mai îndrăgiți, tocmai pentru că înariparea poetică spre eliberarea spirituală este cea mai organică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și frumusețe", cum se exprimă autorul cărții Les fleurs du mal, de "ordine sublimă", cum cere Hölderlin. De exemplu, în vastele poeme eminesciene ideatica se desfășoară într-o desăvârșită unitate, o coerență subtilă care știe să creeze și să inducă înțelesul urmărit: în Luceafărul drama antinomiilor noroc/nenoroc, teluric/uranic, în Povestea magului incompatibilitatea dintre geniu și lumea străină unde a fost aruncat, în Panorama deșertăciunilor evoluția ineluctabilă a civilizațiilor de la mărire la dispariție, consecutiv decăderii morale. Aceste poeme sunt alcătuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
geniu și lumea străină unde a fost aruncat, în Panorama deșertăciunilor evoluția ineluctabilă a civilizațiilor de la mărire la dispariție, consecutiv decăderii morale. Aceste poeme sunt alcătuite din numeroase nervuri tensionale care înscriu sintetic ideea metafizică, și din care iradiază concluziv înțelesuri perene: "Ce-ți pasă, ție chip de lut/ Dac'oi fi eu sau altul?// Trăind în cercul vostru strâmt,/ Norocul vă petrece./ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor și rece" pentru că geniul este gândire pură, un străin într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă de linii de forță ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire intrinsecă, tensiunile ideatice și stilistice interne convergând către un anumit înțeles extrovert sau sugerat. Homo cosmicus. Uomo universale În definirea axiologică transfinită a unui creator, Renașterea a creat două noțiuni: homo cosmicus și uomo universale. Homo cosmicus este un creator care simte, gândește, transvaluează viața, lumea, lucrurile în proiecție universală atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
constituie unica salvare, de mare forță spirituală: imaginarul poetic, imaginarul artistic. Acesta, scrie Kant, în colaborare cu intelectul, a făcut ca omul să creeze o nouă lume. La acest binom, autorul Criticii puterii de judecare, adaugă gustul și spiritul "având înțeles estetic, spiritul înviorător, însuflețitor al minții făcând-o să vibreze telic" în alți termeni ceea noi am numit "emoția intelectuală a artei" Într-un cuvânt, " Capacitatea de a imagina este foarte puternică în crearea unei alte naturi din materia oferită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Din Dumnezeu iese opera mea". De aceea menirea verbului poetic este să numească nu numai lucrurile, și a schimba astfel poetic lumea, dar și pe zei, pentru a le întemeia prezența, scrie tot Hölderlin în tragedia Empedocle: Căci plină de înțeles sublim, Plină de o putere mută, marea Natură Îl îmbrățișează pe om, cel care presimte, Pentru ca el să dea lumii o formă. Și pentru a chema, Spiritul său urcă în el Din rădăcini adânci Această puternică năzuință. Și el poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dar nimănui nu-ncredu-l O taină am pe care n-o pot dezvălui. Pindar și Hölderlin și-au trăit viața la cea mai înaltă temperatură a liricii, și anume, "gândirea poetică". Căci, scrie cel mai de seamă poet grec: "De orice înțeles, muritorii nu-și aduc aminte, dacă el nu dă în floare pe înălțimile sofiei". Iar autorul romanului Hyperion este poetul spiritualității absolute pe plan universal. "A fost arhetipul poeților, scrie Herman Hesse despre Hölderlin, predestinat de Dumnezeu și jertfit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
umilit să coboare și să se nască din nou din cuvinte. Reluarea eternă a creației poetice dă seama de faptul că zidirea lumii reîncepe mereu și nu sfârșește niciodată. Poezia este arta de a chema cuvintele la un sistem al înțelesurilor, iar lumea la un sens superior într-un sistem al cuvintelor căpătând energia unei alte ontogeneze. Astfel, poemul este cuvântul încă nerostit al lui Dumnezeu. Lumea este metafora lui Dumnezeu, poezia este metafora lumii ideale a omului. Dacă lumea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
astfel "bucuria și slava dau în flăcări". Sensul suprem al omului: Crește asemenea pomului tânăr, liberă, virtutea,/ În curăția picăturilor de rouă, prin dreapta/ Înțelepciune și se ridică / Spre umedul Eter"; " În preajma încercării trudnice se dovedesc cele înalte". Scopul oricărui înțeles trebuie "să dea în floare pe înălțimile înțelepciunii". Și acest extraordinar adevăr ce se impune poetului: "O, de-ar găsi luntrea gândurilor un avânt mai puternic decât harul vorbelor"; deci gândurile trebuie să fie superioare cuvintelor, marea poezie fiind gânditoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din secolul trecut ea să devină un recurs iterativ, primatul fiind deținut de suprarealism, poezia experimentală, poezia concretă alături de teatrul absurdului și filozofia paradoxurilor, model Sartre, Lacan, Derrida. Apelarea la mituri grecești, biblice și mai cu seamă la metaforă, asigură înțelesul plurivoc al unor creații. Ambiguitatea unui poem poate fi datorată unui travaliu volițional, a unui joc de a conferi deschideri diferite receptării, sau este reflexul ambiguității a însăși cunoașterii umane și, consecutiv, a cuvântului care traduce spațiul cognitiv. În acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu nimicul, nici ambiguitatea cuvintelor care repetă modelul aceleiași ambiguități, și nici metaforizarea cuvintelor în vederea unei a treia ambiguități, cea dintre idealitatea himerică a imaginarului uman și o realitate bolnavă de destrămare. Dintre arte, poezia folosește prin excelență ambiguita-tea. Diversele înțelesuri coexistente deschid perspective felurite interactive, care se pot valoriza intre ele. Chemată să genereze semnificații proteiforme, lecturi multiple, ambiguitatea solicită imaginația cititorului în a descifra și, astfel, în a conferi o nouă viață poemului. Nu cunoaștem miezul lucrurilor, creăm noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fără răspuns este însă poezia: fina vibrație a simțirii, elevația gândului, fermecătorul discurs liric poartă la transmutarea feerică a vieții și a firii, a bucuriei și a durerii: Fiece fir de iarbă e-o carte ce așteaptă Să-i afli înțelesul din slova ei cea dreaptă. ...Cine-nțelege crinii și limba lor divină, Ca să-i întrebe: "Draga-mi de unde o să vină?" ...În cupe ceru-albastru așa intens ardea Că-n clipa-aceea Zuhra cu trup de nea dansa. Poezia salvează pe poet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în neexprimat. În increat. Dincolo de posibil și imposibil, prin urmare, în transposibil. Acesta era absolutul deschiderii intelectului "eroic" eminescian. Așa cum am mai relevat, aceasta este experiența originară a lui Eminescu, experiența unei cugetări petrecută constant în tensiunea semnificărilor cosmice a înțelesurilor primordiale, în piscul minții (apex mentis) și acolo se întâlnește cu marile intuiții ale umanității. Căci, scrie Giordano Bruno, "cei aleși au inteligență cerească, posedă lumina divină", întrând astfel în extazul minții in extasis mentis, afirmă Eckhart. Or, pentru cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Asta până ieri. Pentru că ieri domnul Avram nu a mai dat nas în nas cu ea în ușa liftului. Și nu din cauză că liftul nu ar fi mers, ci din motive tainice și de aceea cu mult mai îngrijorătoare, nefiind pe înțelesul domnului Avram. Obișnuit cu tabietul blocului, a plecat destul de frustrat și înciudat la serviciu. La o privire mai atentă, era chiar supărat, deoarece fundul rotofei și doar pe jumătate ascuns de fusta scurtă al mamei lui Răducu îl binedispunea și
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
în scris, la Primărie. Pe scurt, s-au dus cu jalba-n proțap și cu convingerea că este o problemă de care depinde demnitatea lor ca cetățeni și au depus o cerere de schimbare a denumirii aleii. Acțiune deloc pe înțelesul unora care au avut norocul de a locui pe bulevardul Dacia, de pildă. Primarul de atunci, un insensibil evident plictisit de veșnicul alb-gălbui al foilor pe care le semna sau nu zilnic, i-a ascultat exact cât să nu-i
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]