1,625 matches
-
aproapelui iubirea sa plină de iertare, se face demn și sigur de iubirea lui Dumnezeu care iartă. În unele cazuri, unor frați sau surori nu li se dau iertarea din pricina meschinăriei sau a micimii, dintr-o mândrie rănită sau din încăpățânare, ceea ce este o atitudine puțin, sau deloc scuzabilă. Totodată, se întâmplă ca din partea altora să se manifeste o nedreptate usturătoare sau o dureroasă lipsă de iubire, datorită cărora se suportă o stare de amărăciune de neîmpăcat; că în astfel de
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
enervarea. Habar n-avea că în sala procesului el nu era decât un simplu martor, că adevăratul proces se judeca în tăcere între mine și tata, și interpreta tăcerea mea ca un afront personal. Dar chiar dacă aș fi știut că încăpățînarea mea mă ducea la ștreang, tot n-aș fi izbutit să vorbesc. Mi-am strivit un deget de marginea scaunului, ca să mă doară și să nu mai fiu atent decât la durerea mea, tăcând în continuare, fără să contest nici una
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
răspundă. Și acum când îl întreb cum îl cheamă îmi spune același lucru: Nu sânt nebun. Eu nu sânt nebun". Parcă nu mai cunoaște alte cuvinte. I-am spus sorei să mărească doza de hipnotice. Trebuie să-i zdrobesc această încăpățînare. Nu vrea. Anume îmi spune "eu nu sânt nebun" ca să mă înnebunească pe mine. Da, trebuie să zdrobesc voința acestui catâr nebun. Cu hipnotice îl voi face să-mi spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în spatele gratiilor. Și ca să sfârșim, singurul mod de a scăpa de această vacanță insuportabilă era de a pune din nou, cu ajutorul imaginației, trenurile în mișcare și de a umple orele cu țârâitul repetat al unei sonerii care totuși rămânea cu încăpățânare tăcută. Dar dacă era exil, în majoritatea cazurilor era vorba de un exil acasă. Și cu toate că povestitorul n-a cunoscut decât exilul întregii lumi, el nu trebuie să-i uite pe cei, ca ziaristul Rambert sau alții, pentru care, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
între căldură și ciumă, își pierduseră capul și se dedaseră la violență, încercând să înșele vigilența santinelelor, ca să fugă din oraș. Alții, ca Rambert, încercau și ei să scape din această atmosferă de început de panică, dar cu mai multă încăpățânare și pricepere, dar nu cu mai mult succes. Mai întâi, Rambert își continuase demersurile oficiale. După cum spunea el, întotdeauna fusese de părere că încăpățânarea învinge până la urmă orice și, dintr-un anumit punct de vedere, asta era meseria lui, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
încercau și ei să scape din această atmosferă de început de panică, dar cu mai multă încăpățânare și pricepere, dar nu cu mai mult succes. Mai întâi, Rambert își continuase demersurile oficiale. După cum spunea el, întotdeauna fusese de părere că încăpățânarea învinge până la urmă orice și, dintr-un anumit punct de vedere, asta era meseria lui, să fie descurcăreț. Vizitase de un mare număr de ori funcționari și oameni a căror competență de obicei nu se discuta. Dar, în cazul dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
FURIOS ÎN URMA LUI UȘA CU GEAM. ÎN ZILELE URMĂTOARE ACEEAȘI SCENĂ SE REPETASE, DAR SE PUTEA CITI PE OBRAZUL BĂTRÂNELULUI O TRISTEȚE ȘI O ULUIRE DIN CE ÎN CE MAI EVIDENTE. DUPĂ CE TRECUSE O SĂPTĂMÂNĂ, TARROU AȘTEPTA ZADARNIC APARIȚIA ZILNICĂ ȘI FERESTRELE RĂMĂSESERĂ CU ÎNCĂPĂȚÂNARE ÎNCHISE PESTE O SUFERINȚĂ LESNE DE ÎNȚELES. "PE VREME DE CIUMĂ, SCUIPATUL PISICILOR ESTE INTERZIS", ACEASTA ERA CONCLUZIA CARNETELOR. Pe de altă parte, când Tarrou se întorcea seara, era întotdeauna sigur că o să întâlnească figura întunecată a paznicului de noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
În orice caz, această adunare dădea naștere unui du-te \ vino neîncetat și era de presupus că acest considerent nu fusese străin de felul în care Garcia se gândise să stabilească întâlnirea lui cu Rambert. Este curioasă, spune Cottard, această încăpățânare de a pleca. De fapt, ceea ce se întâmplă e foarte interesant. Nu pentru mine, răspunde Rambert. sigur, riști ceva dacă rămâi. Dar, la urma urmei, riscai tot atât de mult înainte de ciumă, traversând o intersecție foarte aglomerată. În acest moment, mașina lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
bun, spune Cottard, nu era ciumă. L-au asigurat că era vorba chiar de această boală. \ Imposibil, din moment ce s-a făcut bine. Știți la fel de bine ca mine, ciuma nu iartă. \ În general, nu, spune Rieux. Dar cu un pic de încăpățânare, ai surprize. Cottard râse. \ Nu s-ar zice. Ați auzit cifrele în seara asta ? Tarrou, care se uita la rentier cu bunăvoință, spune că cifrele îi erau cunoscute, că situația era gravă, dar ce dovedeau toate astea ? Dovedeau că trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pași și de voci înăbușite, dureroasa alunecare a miilor de tălpi, ritmată de șuieratul flagelului sub cerul apăsător, în sfârșit un târșâit de picioare interminabil și înăbușitor care umplea încetul cu încetul tot orașul și care, seară de seară, dădea încăpățânării oarbe, care în inimile noastre ținea loc de dragoste, glasul ei cel mai adevărat și mai posomorit. IV ÎN SEPTEMBRIE ȘI OCTOMBRIE, CIUMA A ȚINUT ORAȘUL ÎNCOLĂCIT SUB EA. ȘI FIINDCĂ POMENEAM DE TÂRȘÂITUL PICIOARELOR, SUTE DE MII DE OAMENI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
era de fapt decât șomaj. Tarrou și Cottard urmăreau câteodată, timp de minute întregi, una din acele perechi de îndrăgostiți care mai înainte se străduiau să ascundă ceea ce îi lega și care, în prezent, lipiți unul de altul, mergeau cu încăpățânare prin oraș fără să vadă mulțimea care îi înconjura, cu neluarea-aminte neclintită pe care o dau marile pasiuni. Cottard se înduioșa. "Ai naibii", zicea el. Și vorbea tare, se simțea în largul lui în mijlocul febrei colective, a bacșișurilor regești care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
îmi răpea orice atenție în afară de cea pe care o acordam acuzatului. Nu ascultam aproape nimic, simțeam că voiau să-l omoare pe acest om viu și un instinct formidabil, ca un val, mă aducea alături de el, cu un fel de încăpățânare oarbă. Nu m-am trezit cu adevărat decât o dată cu rechizitoriul tatălui meu. Transformat de roba lui roșie, nici cumsecade și nici afectuos, gura lui viermuia în fraze nesfârșite care ieșeau fără încetare din ea ca niște șerpi. Și am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ÎN CAUZĂ. CĂCI EL ÎNCERCASE SĂ-L REVADĂ. CÂTEVA ZILE DUPĂ SEARA DE 25 IANUARIE, SE POSTASE ÎN COLȚUL STRĂDUȚEI. PISICILE ERAU ACI, EXACTE LA ÎNTÂLNIRE, ÎNCĂLZINDU-SE ÎN BĂLȚILE DE SOARE. DAR, LA ORA OBIȘNUITĂ, OBLOANELE RĂMĂSESERĂ ÎNCHISE CU ÎNCĂPĂȚÂNARE. ÎN CURSUL ZILELOR URMĂTOARE, TARROU NU LE-A MAI VĂZUT NICIODATĂ DESCHISE. EL CONCHISE ÎN MOD CURIOS CĂ BĂTRÂNELUL ERA JIGNIT SAU MORT, CĂ, DACĂ ERA JIGNIT, ERA PENTRU CĂ SE GÂNDEA CĂ ARE DREPTATE ȘI CĂ CIUMA ÎI DAR DACĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Era în birou. Mama lui venise aproape fugind să-i aducă o telegramă, apoi ieșise să dea un bacșiș aducătorului. Când s-a întors, fiul ei ținea în mână telegrama deschisă. Ea se uita la el, dar el contempla cu încăpățânare pe fereastră o dimineață magnifică ridicându-se deasupra portului. ― Bernard, spune doamna Rieux. Doctorul o privea cu un aer distrat. ― Telegrama ? întreba ea. ― Da, asta e, a recunoscut medicul. Acum opt zile. Doamna Rieux și-a întors capul spre fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să meargă din nou. Asta înseamnă că noi nu ar trebui să facem la fel, dacă am putea? Este mai dificil, pentru că știm că trufia omului poate lua multe forme... nu numai tinzând prea departe, dar și trăgând înapoi, cu încăpățânare. Noi ne aflăm aici ca să reflectăm gloria lui Dumnezeu în toate lucrările Sale, și nu dorințele egoiste ale omului. Eu, unul, nu am nici un răspuns acum, când stau în fața dumneavoastră. Mărturisesc că inima mea este tulburată. Dar am credința că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ceva sau de cineva. Ăsta trebuie să fie Yervant, și-a zis pe când o nouă Îngrijorare i se strecura În priviri, o expresie gânditoare și Înțelegătoare. Fiul lui cel mare, Yervant, fusese Întotdeauna neastâmpărat și zgomotos, Însă În ultima vreme Încăpățânarea băiatului depășise orice limite. De fapt, Hovhannes Stamboulian se simțea puțin vinovat fiindcă nu petrecea Împreună cu el destul de mult timp pe cât ar fi trebuit. Evident, băiatul tânjea după tatăl lui. În comparație cu el, ceilalți trei copii ai săi, doi băieți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o culegere de articole ale lui Karl Abraham și nimerise peste fraza următoare: „Reamintesc că, În inconștientul anumitor nevrozați, o cameră În dezordine reprezintă intestinul plin cu materii fecale“. Așadar, el ar avea un caracter anal? Unul dintre indicii era Încăpățînarea. Era adevărat că se Încăpățîna de cinci ani să scrie o carte pe care nu avea nici un chef s-o isprăvească, și nu se Înșelase cînd hotărîse că acea carte se va numi Fachirul, un titlu care i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
asta. Am ajuns să înțeleg în privința ei faptul că această latură, afectivă, la ea este ceva intuitiv, implicit și nevorbit... este fragilă ca o mimoză, se ascunde ca puful delicat al zăpezii pure care acoperă ramurile arborilor, se ferește cu încăpățînare de a-și dezvălui interiorul sufletului, dar arde insesizabil ca o torță de energie și sentimente impulsive, pe care uneori nu le poate stăpîni și îi apar în priviri ca scînteile... în timp ce eu am învățat să spun mai direct ce
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
care visezi va fi în stare să găsească un sentiment cald alături de tine, să vrea să te cunoască sau să înțeleagă, dar nici acum nu se întîmplă asta - și totuși, ești în stare să speri mai departe, la nesfîrșit, cu încăpățînare... crezînd că poate acum măcar va fi în stare să uite de limitele proprii sau ale altora și astfel întreaga existență, a ei, a ta și a universului, ar fi ceva mai mult, ar depăși așteptările, că poate măcar o dată
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Dmitri ținea țigara între degetul mare și arătător și îi studie scrumul. ă Nu știu. Trase un fum lung. Ceva ce mi-a spus, poate, veni răspunsul odată cu fumul. ă Ce ți-a spus? ă Chiar nimica. Dmitri refuză cu încăpățânare să se uite în ochii lui Porfiri. ă Da, sunt sigur că ai dreptate. Precis că nu a fost nimica. Păcat. Fiindcă de s-ar dovedi folositoare... ă Ai grijă de el. ă Ai grijă de el? ă Asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
scria Rumi. Și mă tot gândeam: „Ce naiba e asta?“. Am luat cartea și le-am zis prietenelor mele că era pentru mine, că un amic mă tot rugase să cumpăr cartea cu o săptămână În urmă, dar eu refuzasem cu Încăpățânare. — Deci care e treaba cu Rumi? Întrebă Diane, singura de la masă care nu știa nimic despre poetul iranian. — E un fel de Shakespeare al persanilor... răspunse Desert Rose cu mândrie. — Un mistic. Scrierile lui inoculează o senzație de extaz, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nevoită să treacă, de dragul prietenei sale. Ar fi mers bucuroasă la orice hotel ieftin, fără să se mai gândească la familia Rothschild, dacă prietena ei ar fi vrut să renunțe la obsesia ei pentru Charlie. Însă Desert Rose refuza cu Încăpățânare, iar Kitty nu putea să Înțeleagă În ruptul capului. Nu era În stare să priceapă dragostea asta necondiționată, ce dura deja de un an, pentru un bărbat care nu oferea nimic În schimb. Cu cât se făcea mai frig, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
zise Matthew cu generozitate, plecând să facă un duș și să se Îmbrace. Kitty o sună pe Desert Rose și o invită să ia cina cu ei și să rămână peste noapte la Matthew. — Nu pot, zise Desert Rose cu Încăpățânare. Kitty știa că nu era un semn bun. Vocea ei Îi spunea că și-ar fi dorit să vină, dar nu putea, ca un martir care se sacrifica pentru o cauză mai presus de el - Charlie, probabil. — De ce? Ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
poată opri timpul În loc, să nu se mai Întoarcă niciodată În New York. Tot ce-și dorea se afla acolo, În camera aceea. Se uită neliniștită la un ceas oval de pe perete. Secundele continuau să se scurgă una după alta, cu Încăpățânare. — E timpul să mergem, zise Matthew. Am rezervat o masă la un restaurant italienesc adorabil. Todd Îl știe. Sper să-ți placă. Restul serii se derulă cu repeziciune. Cina trecu asemenea unui vis, acompaniată de conversația animată. Își dorea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
enervarea. Habar n-avea că în sala procesului el nu era decât un simplu martor, că adevăratul proces se judeca în tăcere între mine și tata, și interpreta tăcerea mea ca un afront personal. Dar chiar dacă aș fi știut că încăpățânarea mea mă ducea la ștreang, tot n-aș fi izbutit să vorbesc. Mi-am strivit un deget de marginea scaunului, ca să mă doară și să nu mai fiu atent decât la durerea mea, tăcând în continuare, fără să contest nici una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]