1,280 matches
-
ceaiul, îl văd pe Noica rupând țigări Carpați și îndesîndu-le tutunul în pipă, mă uit la băscuța lui de papă în exil, la pantalonii foarte lucioși, mă gândesc la cărțile pe care și le-a scris cuminte ca o cârtiță încăpățînată, nerăsfățat de nimeni, nelaureat, ba pe deasupra injuriat de Ionesco și alții ca "vîndut" - și îmi vine în minte vorba lui Heraclit cum că "se află zei și aici", iar aceștia, care au crescut în pragul camerei lui, sânt mai frumoși
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
continua să se uite țintă la biban și bibanul Începuse să prindă miros și lacheul a trebuit să-l ducă la lada de gunoi din bucătărie și domnul În negru voia ca bibanul să-și plece privirea În fața lui și, Încăpățînat cum era, a venit după el În bucătărie și lacheul a aruncat peștele În lada de gunoi și domnul În negru s-a dus după el În lada de gunoi și cum era așa de mic lacheul nu l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la jug. Iar Lisa fusese înspăimântată când Jack i-a spus despre problema cu reclamele. Frica o făcuse mereu să fie rea și fără milă. Pentru moment, acel sentiment de teroare care îi strânsese stomacul dispăruse. Tipul ei de optimism încăpățânat îi permitea să stea într-o capsulă plină de speranță, unde părea posibil să facă rost de toate reclamele de care era nevoie. Oricum, ideea era că fundul Lisei era cel pus la bătaie. Dacă revista eșua, nu viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
originalului. Există însă și o modificare notabilă față de sursa elină utilizată. În finalul Apologiei sale, Xenofon menționează profeția lui Socrate, confirmată ulterior, despre fiul acuzatorului său Anytos, pe care l-a sfătuit cândva să nu-și facă băiatul tăbăcar : tânărul încăpățânat și ambițios, neatras de meseria servilă a tatălui, promitea să cadă pe panta viciilor. Dumitru Solomon schimbă radical destinul personajului. De la prima sa apariție, Eurites, fiul lui Anytos, care nu și-a declarat încă identitatea, constată că raționamentele lui Socrate
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
avea să se formeze Încetul cu Încetul, pe măsură ce rănile se vindecau. Nimeni nu Îndrăznea să-i analizeze starea mintală. Toți considerau de la sine Înțeles că Julián - Miquel - Își pierduse uzul rațiunii În incediu, că vegeta și că supraviețuia mulțumită Îngrijirilor Încăpățînate ale soției, care nu se clintea, Într-o situație În care atîtea altele ar fi dat bir cu fugiții, Îngrozite. Eu Îl priveam În ochi și știam că Julián era tot acolo, Înăuntru, viu, mistuindu-se Încetul cu Încetul. Așteptînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai ales la emisiunile despre pescuit, eu la MTV” (Irina Mihăilescu); ori sunt culturile care acceptă contestarea autorității între generații, dar care au totuși o tentă parohială: „Între mine și tata este o continuă luptă pentru telecomandă. Amândoi suntem foarte încăpățânați, nici unul nu cedează. [...] Tata: «Auzi, da’ tu n-ai nimic mai bun de făcut? O temă, un... ceva de citit? Vezi, dacă ai prea mult timp liber! Tu trebuia să fi trăit colo, la țară, să te fi văzut eu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
cuplu de conducători. Cum au fost el și Marcus Agrippa. Dar nu doi, ci trei. Imperiul e prea mare pentru o singură persoană. Gaius, Lucius și... Sforăie zgomotos prefăcându-se înfundat. Cum să-l aducă îna poi la Roma? Este încăpățânat și orgolios precum maică-sa. Se întoarce brusc și întâlnește privirea avidă a lui Fulcinius, care îl spionează curios pe sub pleoapele cuviincios coborâte pe jumătate. Suduie în gând, apoi își zice că măcar i-au trimis un mercenar cu suflet
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Versiunea lui Dan În privința acestei povești este următoarea: mama și tatăl lui s-au cunoscut la universitate, unde garderoba Lindei, inspirată de Biba1, și silueta ei à la Twiggy făcuseră vîlvă. Nu strica nici faptul că era deșteaptă, puternică și Încăpățînată. CÎnd aveai picioare ca ale ei, astea nu mai contau. Linda era genul de fată a cărei companie era rîvnită de toată lumea, genul care rîde mereu cu capul dat pe spate și care pare a nu băga de seamă atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
dintr-odată, o văd pe Linda În postura de victimă neștiutoare, o victimă a trădării, În condițiile În care ea nu a greșit cu nimic. Recunosc că sînt prima care o să afirme că se poartă ca un satrap, că e Încăpățînată și dificilă și că, probabil, există momente În care nu se poate trăi cu ea, dar oare chiar merită așa ceva? Ce-ar putea fi mai rău pentru o femeie trecută bine de cincizeci de ani, decît să descopere că soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
singură scăpare, o vorbă nelalocul ei și te confruntai cu o problemă. Era dezorientant și deși poloul continua să existe, cursele de porci și PVH-ul de asemenea, Privett-Clampe descoperi că munca îl urmărea pretutindeni, ca un câine vagabond, lătrând încăpățânat chiar și-n mijlocul celei mai încântătoare vânători sau a unui meci de polo, dintre cele mai extenuante. Într-un an, chipul i se ridă, iar mustățile ajunseră să capete forma binecunoscută. Pentru a înrăutăți lucrurile și mai mult, combinația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care se profilează amenințător pe firmamentul vieții tale În poliția din NSW, iar eu v00000000000000000000000000000000000000000000 Costas, da puțoiu chiar exista, 00Ian Robertson era numele lui.0000vaca aia pe jumate aborigenă, Madeline, mă presa s-o părăsesc pe Carole. Era foarte Încăpățânată și mai greu de controlat decât Carole. Mă chema datoria În bătrâna țară. Carole a crezut Întotdeauna fiecare cuvânt pe care i l-am spus. Era fericită În lumea ei proprie Împreună cu copilul. Dintotdeauna Într-un stil domestic, bătrâna Carole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
legitimație cu poză. - Păi, domnule detectiv, nu putem face asta, îi spuse femeia. E una dintre secțiile cele mai aglomerate ale spitalului. - Doamnă, nici nu mă gândesc să nu fie cum spun eu. Sunt neclintit ca un catâr. - Sunteți cum? - Încăpățânat. Există un criminal înarmat care o urmărește pe fetița asta și pe familia ei. Și dacă văd pe careva fără insignă, îl arestez cât ai zice pește. - Asta e camera de urgență a unui spital municipal, domnule detectiv, răspunse femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
copil. Administratorul teatrului îi aduce vestea: susținut de Institutul Cultural Român de la Paris, Teatrul Odeon din București va monta la Teatrul Huchette cinci piese de Ionesco, aproape nejucate. „Un eveniment! Din nou, prietenul meu Ionesco, iarăși necunoscut, pe aceeași scenă încăpățânată. Urmează istoria altui succes, nu?“, glumește Monsieur Martin din Cântăreața cheală. Cum vă explicați vitalitatea spectacolului Ionesco de la Huchette? Vitalitatea pieselor eu n-o explic. O trăim ca toată lumea. Acum 50 de ani nu ne gândeam că va dura atât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
viață năprasnică, pe atât mintea lui se zbuciuma cu întrebări tainice, suferind fizicește de câte ori, în căutarea explicației, se izbea de zidurile începutului și sfârșitului între care e mărginită cunoștința omenească. Se făcuse gânditor, chiar visător, cu apucături romantice, cu hotărâri încăpățînate. Doamna Bologa spunea, cu o ușoară umbră de părere de rău, că seamănă la caracter cu răposatul, ceea ce pe Apostol îl măgulea, căci, cu cât creștea, cu atât admira mai mult înțelepciunea tatălui său, silindu-se din răsputeri barem să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de față, căzu ca un duș rece, reamintindu-le brusc că sunt pe front. Toate privirile se întoarseră spre Varga și în toate lucea o întrebare... Privirile acestea mulțumiră orgoliul huzarului brun, tânăr, frumos, cu mustăcioara tunsă și cu înfățișarea încăpățînată. Era nepotul profesorului de filozofie de la Budapesta și avea ambiția să fie socotit mare cunoscător de cai. Apostol îl întîlnise des în casa profesorului și, cu toate că i s-a părut gol și fudul, s-a împrietenit cu el, având altfel
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o privească vreodată drept în față, ca și cum i-ar fi fost rușine și groază de ea. Straniu era însă că întrebarea cuprindea și răspunsul pe care Apostol îl dorea cu patimă și de care totuși se ferea, ca un copil încăpățînat care a săvârșit greșeli peste greșeli și nu mai îndrăznește să apară în ochii părinților, poate tocmai fiindcă e sigur de iertarea greșelilor. Vru să se ferească și acuma, închise pleoapele, dar atunci întrebarea îi aprinse în suflet o flacără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lumină, dar care creau, vreme de două sau trei secunde, iluzia vieții și a luminii. Mai apoi, de-a lungul anilor, am încercat să cultiv rochia-fecioarei în micuța noastră grădină. Nu am reușit niciodată. Semințele rămâneau în pământ, putrezeau acolo încăpățânate, refuzau să urce spre cer, să iasă din pământul întunecat, umed și lipicios. Nu creșteau decât iarba-câinelui și scaieții, invadând totul, ajungând până la înălțimi incredibile, sufocând cu primejdioasele lor corole cei câțiva metri pătrați ai grădinii. I-am lăsat până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
decât trei bărbați. Unul dintre ei ești tu, un arab, ce-i drept... insinua Lăură puțin rușinata. În răspunsul ei se simțea un vag reproș, îi cerea ceva greu de exprimat în cuvinte, să o accepte așa cum este ea, libertina, încăpățânata, dominatoare. -Hai acasă, ca o sa îngheți, îi zise el. Ea îl stânse de brațe și-l trase lângă dansa, îmbrățisându-l cu drag. După un sfert de oră au urcat în cameră. S-au cufundat grăbiți în întuneric, în pat, dând
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
elegantă, care se plimbă calmă printre bolnavi, de parcă m-ar fi învins deja într-o bătălie pentru inima lui. Hai să îți scoatem termometrul, hârâie vocea mea, a trecut destul timp, dar el își clatină capul în semn de protest, încăpățânat, numai când va spune sora, zice el printre dinți, iar eu mă enervez, nu îmi vine să cred, Udi, ai nevoie de încuviințarea ei pentru așa ceva, dar el spune, da, mi-a zis să îl țin în gură, și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să se elibereze din cătușe, și numai la apariția polițistului, cu burta lui proeminentă, se liniștește, stă culcat cuminte, asemenea unui copil ascultător, aruncându-mi din când în când câte o privire ursuză. Udi este cufundat încă în somnul său încăpățânat, de ce oare am impresia că doar se preface că doarme, făcându-i plăcere să mă vadă într-o asemenea ipostază umilitoare, învinsă de deșertăciunea condiției umane, continuând în liniște străvechea noastră ceartă, oamenii sunt niște gunoaie, susținea el, iar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
tale, cine va ține de cont de suferințele tale, iar eu o contrazic în tăcere, poate nu ajută, dar nici nu face rău, iar ea spune, sigur face rău, îți face rău ție, nu vezi? Acum nu văd nimic, privesc încăpățânată mașina din fața mea, de parcă acolo s-ar afla Mesia, fumul alb al cafenelei mă acompaniază asemenea unui mesager cu vești rele, făcând ca jurămintele mele să intre în conflict unul cu celălalt. Parchez la poalele muntelui, departe de spital, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
asta te va face să te simți mai bine, stau în picioare în spatele lui, brațele mele caută aprobarea în trupul lui. Dar el se uită în oglindă evitându-mă, pipăindu-și părul țepos de pe față, bărbia ieșită într-o atitudine încăpățânată, dându-i o înfățișare de copil, de ce nu renunță odată, de ce păstrează cu sfințenie tot ce este mai amar din povestea aceea, ca și când ar fi vorba despre cea mai de preț achiziție a vieții sale. Ce mare lucru ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
drum. Mergi până la capăt, îmi spune el, nu mă opresc până ce nu ajungi la orgasm, iar eu, cu gura uscată, spun exagerând, asta mi-ar putea lua și un an, el nu spune nimic, dar degetele lui lungi devin din ce în ce mai încăpățânate, adunându-mi întreg trupul în jurul lor, în mijlocul strălucirii violente a câmpiei, împrăștiind mulțimi de fluturi în adâncurile mele, aripioare minuscule fâlfâie înăuntrul meu, atingându-se una pe cealaltă, mângâindu-se, lingându-se, gâtul îmi este uscat, încerc să șoptesc, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
toate organele acestea importante ce se ascund înăuntru, sub pielea aceea decolorată. Nu, toate sunt la locul lor, dar, cu toate acestea, ceva lipsește, ceva ce le eclipsează pe toate celelalte, sexul, el lipsește, sexualitatea care supunea totul voinței sale încăpățânate, însă iată că totul s-a risipit pe neașteptate, și-a pierdut controlul asupra propriului său trup, fără sexualitate, parcă a devenit o creatură aproape lipsită de orice însemnătate, de finalitate. Ce mai vrea acum, de fiecare dată când intram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în timpul certurilor noastre, ies repede pe terasă, aștept o secundă, încerc să strig, însă numai o șoaptă mută îmi iese din gât, așteaptă puțin, nu ți-am spus cel mai important lucru. El dispare deja înghițit de drum, înalt și încăpățânat, cu rucsacul uriaș în spate, asemenea unui turist neobosit, peste câteva clipe nu îl voi mai vedea, chiar dacă ceva îngrozitor se va întâmpla, nu voi mai putea să îl găsesc, trebuie să îl opresc, dar vocea mea se stinge când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]