1,207 matches
-
ea decât lătratul istovit și neîntrerupt al câinilor din oază. Se pornise un vânt slab și apele lui ușoare se auzeau curgând printre ramurile palmierilor. Venea de la miazăzi, din acele ținuturi unde deșertul și noaptea se împreunau acum sub cerul încremenit, unde viața se oprise în loc, unde nimeni nu îmbătrânea și nu mai murea. Apoi apele vântului secară, și ea nu mai știu dacă le auzise cu adevărat. Auzea doar o chemare mută, pe care, după voie, putea s-o asculte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
reci mii de stele se zămisleau fără odihnă și țurțurii lor scânteietori se desprindeau întruna și începeau să alunece pe nesimțite către zare. Janine nu-și butea lua ochii de la acele lumini plutitoare. Se rotea o dată cu ele și aceeași mișcare încremenită o apropia, încetul cu încetul, de străfundurile ființei ei, în care se înfruntau acum frigul și dorința. În fața ei stelele cădeau una câte una, stingându-se printre pietrele deșertului, și, cu fiecare din ele, Janine se împotrivea tot mai slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tăiș se zbârlesc ca niște solzi sclipitori, îngălbeniți pe alocuri de nisipul auriu, dar când vântul mătură zidurile drepte și terasele, albeața lor strălucitoare îți ia vederea, sub cerul curățat până la scoarța albastră, eram ca orb în zilele când vâlvătaia încremenită ardea ore în șir pe terasele albe, ce păreau a se topi una într-alta, ca și cum odinioară ar fi pornit cu toții să netezească un munte de sare, în care ar fi scobit străzile, și casele, și ferestrele, sau ca și cum, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prăbușit la picioarele zeului atunci când vrăjitorul a deschis ușa ce dădea către încăperea din fund. Apoi vrăjitorul a ieșit fără să se uite la mine, zăpușeala creștea, iar eu rămâneam nemișcat sub ochii zeului care mă privea pe deasupra acelui trup încremenit, dar cu mușchii zvâcnind ușor, și când m-am apropiat de ea, fața de idol a femeii a rămas neclintită. Numai ochii i s-au mărit privindu-mă țintă, picioarele mele le atingeau pe ale ei, căldura s-a pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îi strivesc zâmbetul! Ce minunat sună patul puștii izbind în chipul bunătății, o, mi-a fost dat să văd ziua când cele ce trebuiau împlinite s-au făptuit și pretutindeni în deșert, la multe ceasuri depărtare, jur-împrejur, șacalii adulmecă văzduhul încremenit, apoi se pornesc să alerge, cu pași mici și plini de sârguință, către ospățul de stârv care-i așteaptă. Am învins! Îmi înalț brațele către cerul mai blând, o umbră violetă începe să se deslușească în zare, o, nopți ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se lumina văzând cu ochii deasupra podișului nins. Când zăpada se va fi topit, soarele va stăpâni iarăși, dogorind ca și mai înainte, câmpiile de piatră. Și iarăși, zile de-a rândul, o lumină uscată se va revărsa, din cerul încremenit, peste întinderea pustie, unde nimic nu amintea de oameni. - Ce-a făcut? spuse el întorcându-se către Balducci. Și înainte ca jandarmul să fi deschis gura, mai întrebă: Știe franțuzește? - Nu, nici o vorbă. De o lună îl tot caută, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
apelor. Omul privea fluviul, în vale. Nu se vedea decât o largă mișcare de întuneric, semănată cu solzi strălucitori. Dincolo de ea, un întuneric mai dens, parcă închegat, fără îndoială, celălalt mal. Dacă te uitai bine, zăreai, totuși, pe acel mal încremenit, o lumină gălbuie care părea flacăra unei lanterne îndepărtate. Uriașul se întoarse către mașină și făcu un semn din cap. Șoferul stinse farurile, apoi le aprinse, începând să semnalizeze la intervale regulate. Pe povârniș, omul acum se ivea, acum dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aprindă stelele, ce se stingeau aproape în aceeași clipă, căzând una câte una în fluviu, ca și cum cerul și-ar fi picurat ultimele lumini. Aerul dens mirosea a fum și a apă. Se auzea vuietul foarte apropiat al pădurii uriașe și încremenite. Și dintr-o dată se înălțară în depărtare bătăi de tobă și cântece. La început surde, apoi deslușite, se apropiară din ce în ce mai mult, apoi amuțiră. Puțin după aceea se ivi o procesiune de tinere negreseâmbrăcate în rochii albe de mătase ieftină, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îndreptându-se din șale, înălță către acoperiș o privire de nebun. Cu tot trupul încordat, așteptă, neclintit. - Sfântul Gheorghe pogoară. Privește, privește, șopti, cu ochii ieșiți din orbite, bucătarul. Câțiva dansatori căzuseră în transă, dar într-un fel de transă încremenită, cu mâinile la spate, cu pasul țeapăn, cu privirea moartă. Alții dansau într-un ritm și mai rapid decât până atunci, răsucindu-și trupul în convulsii și scoțând țipete nearticulate. Țipetele sporiră treptat și, când se contopiră într-un urlet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
elipse de chelie roșcată. Mi-e capul greu, prăbușit. Întrezăresc în răstimpuri ochii fetei, violet primăvăratec și umed. Aș atinge mâinile ei lungi, dezgolite și albe, răcoarea gâtului de sticlă. Pe masă rămâne doar capul însângerat și rotund al Balaurului. Încremenit, ursuz, aplecat în palma stângă, ca într-o pârghie grea, de lemn. Strănepot al lui Falstaff, căruia nu i-a moștenit decât statura : maxilarele, ceafa, trosnetul părului aspru și des, craniul pietros, labele păduroase și umerii. Nimic din bonomia bețivului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și îi părăsi, fără să-și poată aminti, apoi, ce văzuse. Întâlni curând un chioșc. Nu, n-aveau sifon. Rămase la umbră pe o bancă prăfuită, cu spatele spre alee și privirea pierdută în golul tufișului cu crengi subțiri, răsfirate, încremenite, ca într-o stampă. ...Împrăștiați prin sala uriașă și aglomerată, rotindu-se, cu scaunele, schimbând istorisiri și glume care să grăbească orele, cedau în cele din urmă chemării : se apropiau, nerăb dători, de fereastra deschisă. Să primească dimineața de primăvară
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
goală, străină, lungă, nu-i vede capătul. Deschide fereastra. Aerul e încă proaspăt, dar ziua dospește de-acum, încălzită. Palmele sunt jilave, transpiră. A căzut iar breteaua furoului, își apleacă umărul stâng, trage sub bluză, enervată. Privește afară. Cer alb, încremenit. Cupola sticloasă a Circului, Parcul, coșurile, fabrici și făbricuțe, combinate, ateliere. Își îndreaptă iar breteaua. Scoate din geantă oglinjoara, puful, pudra, le pune la loc. Ce caută ea de douăzeci de ani, zi de zi, în acest loc ? O pâine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
șirul de coame care închidea zarea în față. Iar puțin mai încolo, poate chiar pe coasta cealaltă, sunt..." Primprejur domnea liniște albă, peste care plutea surâsul soarelui, ca o pulbere de aur. Brazii nici acele nu și le clinteau, sorbind încremeniți bucuria primăverii. Apostol își auzea bătăile inimii, iuți, fierbinți, stăpânind cu gâlgâitul lor viu toată lumea dimprejur. " Am venit trei ore și ceva... S-a făcut amiază!" își zise el uitîndu-se deodată la ceas și pornind apoi, la întîmplare, drept înainte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-mpreună-n infinit. Codrii aiurează negri sub a stelelor povară. Râuri calde ca și sara apa-n arcuri o coboară, Prăvălind-o purpurie peste scările de stânci; În albastru-adînc, în marea cerului cea liniștită, Răpăd munții cu tărie fruntea lor încremenită Și în valuri verzi de grâne îmblă văile adânci. Printre cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici trunchii ce de vânt se-ndoae, Scoțând veche rădăcină din pietrișul sfărâmat; Un vultur s-agață mândru de un pisc cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
petrolul printre roci. Sunt om. Nici mai mult, nici mai puțin. Îl cunosc. I-am răsfoit mintea într-o seară. Să fie greșelile indivizilor? Ori ale speciei? Se pare că nu avem acces decât la misterele secundare ale vieții. Stăm încremeniți, precum măgarul lui Buridan, între gălețile cu obsesia eternității și cele cu tentația clipei. Marele Inchizitor nu crede în nimeni și nimic. Meseria lui este scepticismul. Savanții se străduiesc să manipuleze și subconștientul, fundamentala noastră bază de date. Marile biografii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
lepăda de la Mine casa aceasta, pe care am închinat-o Numelui Meu, și o voi face de pomină și de batjocură printre toate popoarele. 21. Și cît de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lîngă ea, va rămîne încremenit, și va zice: "Pentru ce a făcut Domnul așa țării și casei acesteia?" 22. Și se va răspunde: Pentru că a părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor care i-a scos din țara Egiptului, pentru că s-au alipit de alți dumnezei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
din noi, și-n vremea acestii fuge noi naștem, creștem, trăim și murim sub sigilul unei forme oarecari, unitatea noastră, simțirea că suntem aceiași ce am fost și-nainte de 10 ani; identitatea noastră este o idee, este o poziție încremenită a sticlelor caleidoscopului, un monogram sub care adunăm ca sub un titlu și punem în legătură frunzele risipite ale vieții noastre. Dar nu că doar am fi activi la toate acestea. Numai în somnul adânc, în visul clar asemenea vederei
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
suferă o incredibilă pierdere. Moare Fănel, soțul ei în accidentul groaznic al navei petrolier „Independența‛. Întâmplarea a făcut, să fie adus în prima tranșă de trei decedați; a fost și primul sicriu care a fost dat jos din mașină. Așteptau încremeniți o mulțime de rude, prieteni și necunoscuți...o mare de oameni încărcată cu multă jale! Accidentul s-a produs în Bosfor, o navă mică, grecească a intrat în colosul cu un deplasament de 150.000 de tone registru ... se pare
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
A izbucnit într-un plîns așa de tare că l-au auzit Egiptenii și casa lui Faraon. 3. Iosif a zis fraților săi: "Eu sunt Iosif! Mai trăiește tatăl meu?" Dar frații lui nu i-au putut răspunde, așa de încremeniți rămăseseră înaintea lui. 4. Iosif a zis fraților săi: "Apropiați-vă de mine." Și ei s-au apropiat. El a zis: "Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-ați vîndut ca să fie dus în Egipt. 5. Acum nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
și-au scris versurile. Pe cadavrele lor 114 se celebrează liturghii pe dos, în care un poet ca Nichita Stănescu nu mai este un om care a scris versuri ce se cuvin citite cu decență și luciditate, ci o efigie încremenită și copleșitoare, un mit colectiv, despre care nici nu se mai știe (și nici nu mai interesează) ce a scris cu adevărat. Aici o mare vină o au provincialismul nostru incorigibil, lipsa conștiinței relativității, dar mai ales tribalismul, nevoia noastră
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Odată, acest adevărat stăpân al Atlantidei de care și regele se temea, apăsat prea mult de singurătatea sa de bătrân înțelept fără soții și fără odrasle, a vrut să se desfăteze ca un copil și a intrat în casa robilor încremeniți în fața lui și le-a pus zece întrebări năstrușnice. Vrând să glumească mai mult cu sine decât cu ei, de urât, le-a spus că pe acela care-i va răspunde măcar la jumătate din ele îl va aduce slujitor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
poată păși din ei folosindu-și picioarul sănătos. I-ai tras În sus piciorul ei prost și i-ai Înghesuit Între pielea subțire și curelușe ca să nu se murdărească pe pământ. Apoi pantalonii și chiloții tăi sunt jos, dar amândoi Încremeniți, când trece o mașină pe podul cu o singură bandă de circulație de deasupra voastră, trosnind pe pietriș În mers. Tu te Împingi În ea, iar ea te ajută să ți-o bagi, folosindu-și mâna. Ea scrâșnește din dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
de cîteva repere și opoziții: sus și jos, ariditatea și austeritatea tăcută a piscurilor Înalte și primele zvonuri ale rumorii vitale gata să izbucnească În văi. Caprele sînt În interval, suficient de sus Însă pentru a putea percepe, În tăcerea Încremenită a crestelor, primele semne, Încă firave, ale veșnicei reîntoarceri. capre negre-n pisc - din vale zvon de brume mulcom picurînd Tren spre alte zări SÎnt deja În tren. De cîteva zile tot plouă. Acum mai picură ușor, dar cerul rămîne
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
înlănțuim aceste momente într-un singur travling înapoi, căci ele își au originea în același progres care combină accelerația istorică și dilatarea geografică. Abreviere a idealului temporal: idolul este imaginea unui timp imobil, sincopă de eternitate, tăietură verticală în infinitul încremenit al divinului. Arta este lentă, dar arată deja figuri în mișcare. Vizualul nostru este în rotație constantă, ritm pur, obsedat de viteză. Lărgire a spațiilor de circulație. Idolul este autohton, puternic vernacular, înrădăcinat într-un sol etnic. Arta este occidentală
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
înseamnă mai întâi defascinarea de imaginile transmise cu viteza luminii. "Efectul de realitate" Cea de-a patra antinomie privește valoarea de realitate. "Televiziunea este un operator de realitate, televiziunea este o fabrică de amăgeli." Chiar mai mult decât muta și încremenita fotografie, imaginea video are în comun cu marea familie a captațiilor indiciale forța fără replică a constatativului: "lucrul acesta s-a întâmplat". Ducând la apogeu suveranitatea referentului, ea oferă certificatul de autenticitate tip. Dovedirea prin imagine anulează discursurile și puterile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]