1,250 matches
-
nu numai asta. Absolut tot ce ți-am spun În avion. Fiecare amănunt. Despre slujba și familia mea, despre Connor... tot. Ai reținut absolut tot. Și nu Înțeleg deloc cum ai reușit. Ce anume nu-nțelegi ? a zis Jack ușor Încruntat. — Nu Înțeleg de ce cineva ca tine ar fi interesat de viața mea tembelă, insignifiantă și plicticoasă, am spus eu, din ce În ce mai jenată. Jack m-a privit un moment În tăcere. — Emma, viața ta nu e deloc tembelă și plicticoasă. — Ei, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ne-ar face plăcere să te vedem, spune mama, uitîndu-se În meniu cu ochelarii de citit la ochi. Așa, eu aș vrea un ceai... sau asta ce-i ? Un frappelatte ? — Eu vreau o cafea normală, spune tata, citind rapid meniul Încruntat. Au și așa ceva ? — Dacă n-au, Îți iei și tu un cappuccino și-i dai spuma la o parte cu lingurița, spune mama. Sau un expresso și-i rogi să ți-l Îndoaie cu niște apă fierbinte. Nu-mi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de Încîntare pe față. Pe la ce oră ? Nu ! Cum poate să fie chiar În halul ăsta ? Doamne, ce nenorocit. — Stați ! Nici nu știu cînd, sar În picioare mînioasă. Stați o clipă ! A mea a fost ideea ! — Poftim ? Paul mă privește Încruntat. — Ideea cu reclama din Bowling Monthly. A fost ideea mea. Nu-i așa, Nick ? Îl privesc drept În ochi. Poate că am discutat-o Împreună, da, spune el, fără să aibă curajul de a mă privi În ochi. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
leac pe care orice femeie din sat le cunoștea, și plecaseră În crucea nopții. Se strecuraseră În apropierea satului uriașilor și, preț de câteva zile, nu făcuseră altceva decât să se uite la ce și cum făceau oamenii aceia mereu Încruntați. Văzuseră unde Îl țineau pe Krog, câți pândari puseseră la intrarea În peșteră, și cum se putea ajunge până acolo fără fie văzuți. Apoi, se uitaseră cum se schimbă pândarii și dăduseră roată dealurilor din jur, ca să vadă pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În jurul micuțului care nu mai scotea nici un sunet. Nici măcar nu plângea, bietul de el. Când și când, În clipele scurte În care lumina lunii se strecura printre vâltorile de nisip vuitor, Îi zăream ochii: căutau de la unul la altul, abia Încruntați, așteptând măcar o vorbă. - Nani pui, nani pui... Începu Runa, dar Unu nu dădu decât un gungurit stins. Ne acoperirăm fețele cu pieile fine date de Aban, doar-doar am reuși să răsuflăm. Unu Începu să tușească. Curând, nisipul mărunt prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am auzit un glas cunoscut care venea de departe: - Uite-l acolo, Kikil! N-am apucat să văd ce-i cu glasul ăla că m-am și trezit față În față cu doi uriași dintre aceia care priveau tot timpul Încruntați. Nu purtau coarnele de cerb, dar nu Încăpea nici o Îndoială cine erau și ce pofteau. - Nu-l lăsa să scape, blestematul! se auzi iarăși glasul cel cunoscut. Mi-am repezit căpățâna În pieptul primul uriaș și l-am apucat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și‑a scris cărțile, la fel cum Morford Își ținea cursurile, și ne asculta recitând pe de rost: „Ce slute, seci, sălcii și fără noimă/ Îmi par ce rosturi are, această lume!” Capul lui sinistru, cu părul tăiat scurt, fața Încruntată, mâinile Încleștate la spate! Absolut sălcii și fără noimă. Ravelstein n‑a părut prea interesat când i l‑am descris. De ce oare am ținut să‑l vadă pe Morford așa cum mi‑l aminteam eu? Dar Abe s‑a orientat bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
este, sau a fost, Rakhmiel Kogon. Rakhmiel semăna leit, era sosia actorului Edmund Gwenn, care l‑a jucat pe Moș Crăciun În Miracolul de pe strada 34. Dar Rakhmiel era un Moș Crăciun ostil, o persoană periculoasă, cu ochi injectați și Încruntați și o față În care mușchii mâniei erau puternic dezvoltați. Cobora pe coș, ca Moș Crăciun, dar nu urmărea decât să creeze necazuri. Ravelstein și cu mine nu simțeam nevoia să luăm prânzul - banchetul de la „Lucas‑Carton”, la care consumasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
un bilet? Am dreptul să cumpăr un bilet... CASIERUL (Enervat.): Biletul! Biletul! Una, două... biletul! (Încet, trist, învins, oarecum fără adresă.) Pe aici nu trece... nici un tren... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum ai spus? CASIERUL: Cum am spus! Cum am spus! (Încruntat și plictisit.) Pe aici nu trece nici un tren. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum nu trece nici un tren?! CASIERUL: Nu trece. Vedeți dumneavoastră vreun tren pe aici? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Teribil de încurcat.): Nu... dar... CASIERUL: Ei? Nu trece! Prin gara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pâine eco-europeană lansată pe piață de câteva zile de Brutăriile reunite „Brandaburlea & Brandaburlea“. Când îl recunoscu, coborî din taxi, încercând să chicotească, de parcă ar fi bucurat-o întâmplarea. - Ce... Interesant cuuummmaaa... Căăă... Cobor, dacă insiști. Venise și șoferul. Îi privea încruntat. - Doamna rămâne cu mine, îi preciză răstit taximetristului. A suspendat cursa. Cât vă datorează? - Cât... Abia am pornit taxarea. Cu coloana asta... Că aparatu’ merge și la așteptare... Dă și matale o chiftea și poți s-o iei pă coana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
înceteze. Acest lucru n-a fost posibil până când Sgsdgff n-a ajuns lângă el și nu l-a mângâiat pe cap ca să-l potolească. Pe urmă și-a trecut pe după ureche părul blond și a ridicat spre mine o față încruntată. Avea obrajii lungi și netezi, iar urechile, puțin ascuțite, o făceau să semene cu o vulcaniană. — De ce țipi așa? Vorbele ei mi-au trimis în nări un miros dulceag de parfum. Pe urmă mi-am dat seama că mirosul venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să vină doamna director și să stea în mijlocul nostru toată ziua, să înțeleagă cât de mult mă strădui și câte trebuie să îndur de la toți imbecilii. Am încuiat, am salutat paznicul și mi-am înfundat mâinile în buzunare. Strada era încruntată și amenințătoare, ca și cum dintr-o clipă în alta urma să se întâmple ceva rău. Nu recunoșteam ferestrele și ușile înghițite de întuneric, pe care le vedeam în fiecare zi scăldate în lumina proaspătă a dimineții. Era liniște. Aveam mintea goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ne uităm chiar acu’, nu? Băieții de sus de acolo cred s-au și pus pe treabă. —Ai simțit că era ceva în neregulă cu cablul? Cum naiba să simt că era ceva în neregulă cu cablul? Bărbatul se răsuci, încruntat și plin de furie. Era clar că înțepenise din cauza șocului și abia acum începea să-și revină. Îmi închipuiam că țipând la Steve, chiar și pe șoptite, îi aducea o binevenită ușurare de tensiunea care crescuse treptat cât timp trăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
foarte importante, sări Hugo, și cine nu vrea să audă răspunsurile, poate foarte bine să plece. E, nu mai spune! zise Helen, furioasă. —Helen, te rog, șuieră Janey. Violet nu dădu nici un moment atenție acestui schimb de replici. Cu fruntea încruntată, făcea eforturi de rememorare, recăpătându-și treptat culoarea. Cu siguranță nu-i făcea deloc rău să se afle în centrul atenției. De fapt, nu e nimic special, îmi pare rău, declară ea. Vreau să zic că avea o mână de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să se vâre în niște pantaloni murdari și să o șteargă cu logodnicul ei la un obscur și rău mirositor club de marijuana. Dar, Dumnezeule! Clipa aceea era perfectă... Își lăsă privirea în jos, căutând fotografia, și dădu de chipul încruntat al indiencei stând pe vine și privind revista, așa cum nu mai privise niciodată ceva care nu era o banană, și părând să vrea să afle, din fotografie, ce anume găsea bărbatul în cărți. Se priviră. Apoi, ea se întoarse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Le datorez viața politicienilor. Eu! Care urăsc politica. — Resemnează-te, fiule. Ar fi mai rău să le datorezi moartea. Sierralta intră. Îl urmau Mr. Stevens, un bărbat înalt și elegant, cu accent bostonian, și Santiago Gubern, un tip șters și încruntat, care nu-și lua ochii de la desenele ce acopereau trupul lui José Correcaminos. Se instalară în jurul mesei înguste și grosolane. După saluturile de rigoare, Mr. Stevens trecu direct la subiect. — Bine, începu el. Sierralta tocmai mi-a prezentat noua situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din cauciuc negru și de alte rafinamente sportive, precum suporturi pentru pahare de caffè-latte și roți cu anvelope late cu jante cromate. Arătau de parcă ar fi putut urca pe Everest cu ușurință. Așa cum arăta și instructoarea de Buggycise, o tipă încruntată, îmbrăcată într-un costum de sport superspecializat și care își urla ordinele într-un microfon. Buggycise-ul i se părea muncă grea lui Alice. Îi părea rău de mamele în cauză, dar și mai rău de copiii care stăteau țintuiți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
trebuie să le consumi până la capăt. Stau în tine ca un șobolan într-un cadavru. Trebuie să te roadă până la os, până nu mai ai carne deloc si nu mai suferi. Până la urmă ajungi la capătul durerilor. În fața ferestrei, Iorgu încruntat privește afară în întuneric. E noapte, e liniște... Plopii înalți, fremătători din fața casei îsi scuturau frunzele îngălbenite de toamnă. Freamătul lor par glasuri omenești care povestesc întâmplări despre viața de demult. E trecut de miezul nopții... Iorgu, istovit de atâtea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
dungă, bătea adânc, parcă număra clipele. Maica Superioară se lăsă în genunchi, la marginea patului, iar palma ei moale și caldă, i-a atins ușor obrazul, care acum era neted și rece. Câteva lacrimi i s-au prelins pe obrazul încruntat, de parcă și-ar fi continuat un gând. ”- Totul este în puterea lui Dumnezeu!” murmură Preotul, apoi, a dat Binecuvântarea de dezlegare. Pe buzele ei, încă îi mai pluteau ultimele gânduri... Pe față i se putea citi împăcarea și speranța de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
trebui să-mi permiți. Sunt sigur că voi descoperi un trup frumos, mlădios, glumi el, reținându-și cu greu pornirea. Masa este aproape gata, sultană. Dacă vrei... - Să văd, domnule! Nu te lăuda! îl puse ea la punct și se îndreptă încruntată spre bucătărie. - Poftiți în sufragerie, doamnă! interveni el și o conduse galant, luându-i mâna. Iuliana se opri uluită în fața mesei ornate cu nebănuită îndemânare. Nu lipsea nimic. Câteva platouri de mărime mijlocie și alte câteva farfurii ofereau sandviciuri apetisante
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
subiectul desenelor pe care le văzuse. Dacă venea din oraș, Aglae îl întreba ce observase pe Calea Victoriei, și Titi, docil, nara față de toți ceea ce văzuse. Când însă Felix încerca să discute cu el vreo problemă, Titi se arăta rezistent și încruntat, iar Aglae, dacă era de față, privea pe Felix cu dușmănie, ca pe un atentator la creierul fiului ei. Tot ce spunea Titi era sorbit de Aglae și Aurica și aprobat muțește de Simion. - Titi, propunea Aglae, ia povestește-ne
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Felix își dădu seama că era Otilia, împreună cu Pascalopol. Aurica spuse cu glas invidios: - Ai văzut? Pascalopol o plimbă în fiecare zi și-i dă fel defel de cadouri. Ce noroc! Ce-o fi văzând Pascalopol la Otilia? Felix rămase încruntat, mai mult de informațiile asupra raporturilor dintre cei doi. Aurica înțelese altfel. - Oare crezi că Otilia poate să placă cuiva?Felix se dezmetici. - Mi se pare că ești nedreaptă, domnișoară. Otilia e foartefrumoasă, și apoi e cultă, talentată. - Crezi? se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tot, se curăță babalâcul. Apoplexie, cu siguranță.L-a lovit damblaua. Am stat aici cu el la masă până pe la unsprezece, pe urmă a plecat și am auzit pe Aurica strigând că-i vine moșului rău. Aglae apăru și ea, încruntată, părând mai mult mânioasă decât speriată. - Parcă și-a mai venit în fire, zise ea, l-am frecat cu oțetaromatic. A mâncat ca un bivol, asta e tot. Sunt moartă de oboseală. Omul ăsta o să mă bage în pământ. Și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Poate i s-a paralizat un braț, un picior, astea sunt accidente clasice. - Ba să mă ferească Maica Domnului de așa pacoste.Decît așa, mai bine să-l ia Dumnezeu. - Îl ducem la spital.Aglae privi pe Stănică în ochi, încruntat. - Că doar n-o să-l țin aici, unde sunt copii! Păcatele lui, elși le cunoaște. Felix se căi că venise. Se auziră de afară pași, și un bărbat cu barbișon, înalt, grav intră înăuntru, călăuzit de Marina. Era plictisit, cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cerc a tuturor celor de față, căci se aflau acolo Aglae, nelipsiții Stănică și Olimpia, Aurica și Titi. Acesta din urmă, așezat la o măsuță lângă fereastră, copia în acuarelă un desen dintr-o carte ilustrată și arăta o atenție încruntată, prin care se simțea obligat G. Călinescu să nu mai remarce pe noul-venit. Felix simți în aer o curiozitate insultătoare și o dușmănie împietrită și ar fi ieșit numaidecât pe ușă afară, dacă nu s-ar fi simțit îndatorat să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]