1,549 matches
-
beregată. Săriți, băi, m-a apucat! horcăie stins Dănuț. Fratele se bâlbâie binișor, în loc, o secundă sau două, frisonant, ne-ndrăznind ca să provoace bestia. Noroc cu Vierme, care scoate din coș (numai el știe de ce!) răclița Cupei și i-o și îndeasă monstrului sub nas, urându-i: Ia de-aicea, neică! Custodele se face galben ca un mort, apoi cenușiu, apoi mov-spre-verde, în timp ce urlă demențial, scuipă, îi dă drumul Poetului și se retrage val-vârtej pe scări, în sus, așteptând și mârâind acolo
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Dănuț, polițistului. Ce mai stăm? Haideți! Să mergem! Pronto! S-o tulim! Numai puțin, copii! bolborosește obosit nenea Sandu. În fața tăcerii întrebătoare a celorlalți, bătrânul polițist se duce legănat către cuier și-și culege cascheta colbuită, cu însemnele serviciului, o îndeasă la sub-braț, vine drept în fața Arhanghelului Cunoașterii, își drege apăsat vocea tabagică și spune: Nu sunt un tip credincios. N-am fost niciodată. Nu știu dacă ești, cu-adevărat, cine zici că ești. Poate că-i un trucaj. Poate că
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
carnal. " Ce rahatul dracului mai e și panarama asta, haa...? răbufnește la mușterii Mariusache, care interceptează accidental biletul. Nimic deosebit, încercăm să bibilim niște variante prozodice, pentru concursul de versificație liberă, de duminică, de la Casa de Cultură, zice și Dănuț, îndesându-și misiva într-un buzunar lateral al pantalonilor. Scrii, ștergi, scrii, autor te numești! Dă, Doamne, poate-poate ne lipim și noi, pe-acolo, de vreun pișpiriu de premiu, pentru stagiari! Bine-ar fi! Între timp, trupeșa Liliana se întorsese, aducând
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a venit porunca și că nu-l mai pot îngădui între ei, că nu vor să se supere regele. Alții adăugară că trebuie să meargă cu toții, nu unii să stea ascunși în casă până e greul, iar apoi să se îndese la câștig. Câțiva îndată pomeniră pe Filip Ilioasa, ginerele popii, care s-a codit de câte ori I-au chemat oamenii, dar de la arendașul Cosma a sărit să-și tragă acasă trei porci cât vițeii. ― Hai la primărie! răcni Trifon Guju. Să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu un sac plin în spinare, numai până în vecini, la baba Ioana, soacră-sa, care se necăjea cu păsările și cu odorul de nepot, Costică. ― Hai, soacră, hai, nu sta, să-ți iei și tălică nițel porumb, că oamenii se îndeasă la pomană și pe urmă degeaba te-ai mai duce! strigă Pavel sfătos, înapoindu-se degrabă la conac. ― Fire-ar a dracului! bombăni baba, văzîndu-și de treburi, parcă nici nu I-ar fi văzut și nici auzit. În vreme ce mulțimea se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
smucitură, devie, apoi urmă un nou șoc. Parker emise o înjurătură printre dinți. ― Ce-a fost? Ai auzit? ― Mda, zise Brett cu nervozitate, consultând un cadran. Presiunea a scăzut în intrarea nr. 3. Se pare că am pierdut un scut. (Îndesă câteva butoane.) Hei! 3-ul nu mai merge. Intră praf în admisie. ― Blochează admisiunea. blocheaz-o! ― Ce crezi că fac? ― Bravo! Am limitat avaria. ― Nici o problemă... sper. (Brett reglă o valvă.) Deconectez 3-ul și ventilez materia pe unde s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
și sensibile se infiltrau în deschizătura din vizieră. Îi atinseră țeasta de care se agățară, în timp ce coada se strecură și ea înăuntru și se înfășură ca o tentaculă de ceafă. Aspirând dureros aerul rar și viciat, pe când tubul scârbos se îndesa pe gât, Kane se clătină, căzu în genunchi și se prăbuși pe spate. ― Kane!... Kane, mă auzi? chemă Dallas, îngrijorat dintr-odată de această tăcere. Kane, răspunde-mi! (Nimic. Se gândi o clipă.) Dacă nu poți să folosești aparatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
domnule. Ripley se încruntă în fața lectorului de putere situat pe consola ei suspendată. ― Da, știu. Navigator, suntem în poziție? ― Calculele de punere pe orbită ― integrate, spuse Lambert ascultându-și consola. Mă ocup de coordonatele rafinăriei acum. O secundă. Gata! Ea îndesă un șir de butoane. Rânduri de numere se lungeau pe ecranul agățat deasupra lui Dallas. ― Nu-i rău. Corectăm cursa cu mai multă precizie când vom fi sus, dacă va fi nevoie. Fiți gata pentru decolare. Înfășurat în vârtejuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Copleșită sub greutatea ideilor încerc să-mi regăsesc identitatea în prisma unui pahar. Se pare că timpul,dorind să-și păstreze ceva din veșnicie s a grăbit să-și îndese secundele.Dar asta nu împiedică razele Soarelui să-i sărute marginile. Atingandu-l mă înfior.De unde atâta freamăt în sufletul meu? Mi-e frică să-i beau conținutul. Poate acesta îmi va ucide clocotul gândurilor, îmi va îngheța simțurile și
Paharul amăgiritor. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Rudaru Elena –Iuliana, Bota Claudia () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2010]
-
alunecîndu-i brusc pe ceafă, când îl prinse de braț Zamfira. - Doamne-ajută! că dacă vă scrânteați piciorul tocmai acum, nu era bine. - Când aluneci într-o groapă și nu cazi, se spune că e semn bun, își aminti Iliescu. Darie își îndesă batista în buzunar. - Pentru că veni vorba de groapă, începu el zâmbind, voiam mai demult să vă întreb de ce v-ați căznit să-i săpați lui Ivan o goapă atât de somptuoasă, vreau să spun atât de mare. - Nu era mare
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu crezi că vreunu-i mai breaz ca altu... Și-acu, îi vine tot mai greu să plece de acasă, da o dată, de două ori pe lună tot își ia țoașca de piele (aia de-o are de la madam Daniel), o îndeasă cu ce mai găsește la îndemână, își trage pe ea cojoacele, își pune dinții, se îmbrobodește cu două basmale, își leagă cu un fular basca țeapănă pe care și-a făcut-o din resturile de la palton acu nouă ani și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
am Înțeles care era sursa amuzamen tului. Pentru că am un metru optzeci și nouă, pantalonii nu prea au șanse să rămînă fixați În bocanci, sînt prea scurți. Iar tunica e cu o mărime mai mică decît cămașa, care nu stă Îndesată În cocoloașe pe dedesubt, așa că se strecoară afară pe unde nimerește, sub efectul strînsorii. Dar, pentru că o uniformă completă mărimea mea nu există, va trebui să mă obișnuiesc cu aceste mici zgîrcenii ale destinului. Refuz În schimb șortul. Un chilot
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
violențe ai guvernării legionare, cînd a ajuns În lagărul de la Sinaia - o ședere scurtă, dar care a Însemnat ceva. Iar a doua oară, după venirea comuniștilor, cînd a ajuns În lagărul de la Periprava. Așa că și-a ispășit cu vîrf și Îndesat opțiunea politică. Un om care a reușit să aibă de suferit după două regimuri politice. În orice caz, după ce a adunat aproape 15 ani de detenție comunistă, s-a Întors acasă În Novaci, a tradus clasici din literatura germană, Goethe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se rupe Învelișul de carton și pachetele se Împrăștie pe dușumeaua de ciment lustruit. Le adună pe cele care se văd În dreptunghiul de lumină și iese aproape În patru labe pe ușă, pe hol, spre dormitorul lui, după ce le Îndeasă În sîn, alături de restul prăzii. În cadrul ușii, pe jos, au rămas un pachet de BT, o pereche de șosete cu eticheta prinsă de ea și o felie de cozonac. O vreme, nu-mi pot dezlipi privirea de pe acest tablou ciudat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mai bune la trageri. Drept urmare, vineri la ora 4 ieșim Împreună pe poarta unității. Pe el Îl pescuiește din parcare aceeași Dacie verde de la jurămînt, la fel de plină cu tot neamul lui de agricultori. Îl Înhață o mînă iubitoare și Îl Îndeasă cu greu undeva În spate. E o amiază rece de Început de decembrie, asfințitul anemic scoate efecte de filtru sepia, alungind umbrele șterse ale plopilor peste asfaltul șoselei. Am biletul de permisie În buzunar, am niște bani În portofel, am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe o hîrtie sinistră, În care aproape că poți să recunoști soiul copacului din care a fost făcută. O aud pe maică-mea cum Își dă silința să mă trezească, făcîndu-și de lucru dincolo de ușa camerei, muncindu-se, probabil, să Îndese În mașina de spălat mormanul de haine pe care l-am adus sau luptîndu-se cu o serie de oale pline cu apă pusă la Încălzit pe aragaz, ca să-mi pregătească o baie. — Doamne, ce jeg e pe pantalonii ăștia, bombăne
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care e cantonul. Senzația de familiaritate e de Înțeles, am mai fost pe aici acum o săptămînă. Dar probabil că acum e ultima dată cînd mai calc pe acest drum. Trag după mine valiza de lemn În care mi-am Îndesat toate bunurile: multe perechi de ciorapi, o periuță de dinți și un aparat de ras, o sticluță cu rivanol, un caiet și un manual de engleză. Ordinul de mutare Îl am În buzunarul interior de la piept al tunicii. Nu știu unde mă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ușii spre bucătărie. Prin fereastra aburită se vede un șir de lumini albastre care emit o lumină intermitentă, hipnotică, undeva afară, pe aleile care leagă clădirile unităților militare. Le privesc și Încerc să răzbesc cu mintea cuvintele, În timp ce bucătarul Îmi Îndeasă pîinile În raniță. Nu pare speriat și mă Întreb dacă nu cumva Își bate joc de noi. Luminile de alarmă care se văd prin fereastră Îmi spun că nu. Îmi cîrpește o palmă peste umăr să mă trezească, apoi țipă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ba chiar și pe la parter, unde, găsind telefonul public, mi-am amintit de metoda lui Coaje de a face bani cu un telefon public, pe care, pentru a-i lăsa cu gura căscată, le-am povestit-o. V-ați prins? Îndeși un burete prin fanta pe unde-ți cad fisele neconsumate cînd nu se face apelul sau cînd sună ocupat și fisele nu mai cad, rămîn pe-acolo pe undeva, și vii după o oră și tragi buretele afară cu o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sac, iar acum podeaua camerei e albastră, homunculii mișună și oricît mă străduiesc să-i calc nu reușesc să strivesc nici unul, dar Încep să-mi folosesc puterile mentale, Îi adun pe toți Într-o grămadă și mă Încordez, ca să-i Îndes printr-o gaură de aerisire În perete. SÎnt ca un covor albastru care freamătă amenințător, mă scutur de oroare. O vreme reușesc să-i Împiedic, dar sînt foarte mulți și-mi scapă... În cele din urmă, reușesc să fug pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-mi ține nasul să nu cadă), e fixată cu o rețea de benzi subțiri de leucoplast, care se Întînd spre tîmple. Iar interiorul nărilor e plin cu un fitil de tifon lung de vreo 2 metri (sau 5? sau 10?), Îndesat cu răbdare, centimetru cu centimetru. Parcă sîntem figuranții din Mad Max, Într-o pauză de filmări. Nu-i de mirare că bolundeii lui Rică aruncă În noi cu coji de portocale de la etaj, fac ca toți dracii, aplaudă cu urechile
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
buzunarul lui Adam. Îl înghionti pe Tom și i-l arătă. Zet își transferase privirea de la domnul Osmore la Emma, pe care-l analiza cu un aer amuzat și cu o atenție impertinentă. Tom începu și el să râdă. Își îndesă batista în gură și își închise ochii peste lacrimile de veselie. Un moment mai târziu, se ruga, de parcă fusese brusc înălțat și-i transportase și pe ceilalți odată cu el. Iubirea îi inundase sufletul. O să-i iubească pe toți, o să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
procedez? Las asta la latitudinea... experienței dumitale. John Robert se ridicase de pe scaun, iar Tom se sculă și el, împleticindu-se. Îl urmări pe filozof cum își îmbrăca pardesiul, mănușile și o șapcă de lână, cafenie, pe care și-o îndesă peste urechi. Tom își dădu seama că mai era ceva ce nu întrebase încă și care, într-o situație atât de primejdioasă, se cerea clarificat. Am putea... presupunând că... cum să spun... dacă am face dragoste... știți, așa obișnuiesc tinerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
rușinați, băieți, spunea doamna Poenaru. N-o s-ajungeți mai puțin bărbați dacă vă dați c-un pic de ruj când urcați pe scenă. Așa fac toți artiștii. "Povestea de Crăciun" abia acum începea cu adevărat. În mare grabă i se îndesa pe cap peruca de vată cu bucle ce aproape că-i acopereau urechile. Chemarea pentru intrarea în scenă se răspândi ca un val de nevăzută voință, pornind dinspre ușa care se deschisese brusc într-o latură a încăperii, departe, peste
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nu reușeam, începusem să mă neliniștesc. La fiecare zgomot, tresăream, convins că, în sfârșit, misterul se va dezlega. La un moment dat, a venit să se așeze pe treapta din fața mea un bătrân a cărui față n-o vedeam. Avea, îndesată pe cap, o pălărie decolorată pe care se plimba o muscă. Apoi, a trecut prin parc o doamnă cu rochie verde care s-a uitat insistent la bătrân, fără să-mi dea nici o atenție mie. În urma ei, n-a mai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]