950 matches
-
caută nimeni numai ale sale. Fiecare creștin va căuta să facă ce este mai bine pentru aproapele lui, și apoi pentru sine. Atunci va sălășlui în lume liniștea, armonia și pacea Domnului Iisus Hristos după dorința cerului, manifestată prin corurile îngerești: „Pe pământ pace și între oameni bunăvoire”. Pentru ca să voim, să simțim și să cugetăm la fel, trebuie ca fiecare dintre noi să trăiască după voia lui Dumnezeu. „Una să fie Doamne”, așa s-a rugat Domnul Iisus Hristos atunci în
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
neapărat, legilor firii, omul neputând avea nepătimirea îngerilor. Dar, deși ne poruncește să îndeplinim poruncile lui Dumnezeu așa cum le îndeplinesc îngerii, arată totuși înțelegere neputinței omenești celei după fire, ca și când ar zice: „Vă cer o viață aspră, pe măsura celei îngerești, dar, în același timp, nu vă impun o despătimire desăvârșită, fiindcă nu puteți să o aveți din pricina naturii voastre, care are neapărat nevoie de hrană”. Vezi câtă înțelepciune duhovnicească se cuprinde într-o cerință a trupului? Mântuitorul ne-a poruncit
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
unde zac straturi de păgînătate. Marea încercare este de a scoate în lumină, de a-i afla adevăratul rost bogăției cuprinse în străfunduri. Se întreabă: "De ce n-ar fi Poezia rostul, domeniul acestor forțe obscure, precreștine? Lumea cîrmuită de cetele îngerești e sigur mai dreaptă și mai sfîntă decît lumea Fabulei. Dar cea din urmă e mai poetică decît cea dintîi". Susținător în tinerețe al liricului absolut, e nevoit a recunoaște că poezia e încă valoare relativă. Și-și afirmă gîndul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
existențe chiar, se cuvine să vedem rezultatul unei uimitoare metode savante. La fel, geometrul, în cursul investigărilor lui, se-ndreaptă instinctiv către punctele singulare ale curbelor particulare pentru a deduce din ele adevăruri care-1 informează tocmai asupra normei". Este, prin îngereasca sa limbă, încercarea imposibilului, aplicarea propriei metodici în vederea notării inefabilului și procedează asemănător omului de știință - "își propune să extrapoleze adevărurile experimentale dobîndite, își propune să prevadă și chiar să revadă procesul istoric" (I.B.). Vocalele rimbaldiene sînt argumentul la care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
virtute teologală - iubirea. După trecerea acestor examene urcă tras de privirea Beatricei în al nouălea Cer sau Primul Mobil - cerul cristalin sau diafan ce pune în mișcare toată lumea materială. Dante contemplă figura Divinității în Cerul Empireu cu cele nouă coruri îngerești în deplină concordanță cu sistemul ceresc după doctrina Sfîntului Dionisie Areopagitul. Aflat în Empireu, cu Beatrice alături, contemplă minunata priveliște a Rozei. Aici, în contemplarea Rozei fericiților, se desparte de Beatrice ce-și ia locul în scaunul ei din treapta
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ludic, scurtcircuitând alene, ca un fulger cald și efervescent. Numai cine a avut privilegiul de a-l cunoaște știe că el este de fapt de o bunătate care ar trebui să-i facă să roșească pe schimnici, de o candoare îngerească și de o curățenie sufletească asemeni unui copil neîncercat încă de valurile toxice ale vieții. El e un model etic desăvârșit și un exemplu pilduitor că sunt și oameni care sprijină proiectele civice de mediu, ori din cele morale, de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Patru sfinți evangheliști. Trei fețe dumnezeești. Două table-ale lui Moise. Unul, Fiul mare este Care-n ceruri locuiește Și pe noi ne mîntuiește. Întrebare : ,, O dascăle prea-Învățate Ce Înveți la școală carte Spune nouă ce e nouă ? ” Răspuns : ,, Nouă cete Îngerești. Opt pahare cu oțet. Șapte taine sfințitoare. Șase vase pline rase. Cinci rane-ale Domnului. Patru sfinți evangheliști. Trei fețe dumnezeești. Două table-ale lui Moise. Unul, Fiul mare este Care-n ceruri locuiește Și pe noi ne mîntuiește. Întrebare : ,, O dascăle
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
Trei fețe dumnezeești. Două table-ale lui Moise. Unul, Fiul mare este Care-n ceruri locuiește Și pe noi ne mîntuiește. Întrebare : ,, O dascăle prea-Învățate Ce Înveți la școală carte Spune nouă ce e zece ? ” Răspuns : ,, Zece sunt poruncile. Nouă cete Îngerești. Opt pahare cu oțet. Șapte taine sfințitoare. Șase vase pline rase. Cinci rane-ale Domnului. Patru sfinți evangheliști. Trei fețe dumnezeești. Două table-ale lui Moise. Unul, Fiul mare este Care-n ceruri locuiește Și pe noi ne stăpînește. ” -//,, Din voie dumnezeească
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
de îngeri albi”, altundeva îngerul strălucește la porți, mai încolo un înger culege snopi, în preajmă zboară „îngerul luminător”. Este evident că aici se află o iconografie convențională, chipurile sunt simple măști, împlinind o funcție. V. a îmbrăcat în veșminte îngerești figuri profane, din viața cotidiană, reducând suavele ființe aripate la rostul de element decorativ. Există însă și situații în care îngerii, departe de materialitatea carnală din Cântec pentru dezbrăcare, sunt dematerializați până la abstractizare. Dând în vis „ocol grădinii sfinte”, poetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
Bassarabescu. DAMIAN STĂNOIU Fiindcă sunt înveselitoare, nuvelele și romanele ex-călugărului Damian Stănoiu par unora numai satirice și lipsite de spiritualitate. În realitate scriitorul ne înfățișează ființe simple, cu o vie temere de damnare, cu o capacitate de păcătuire cu totul îngerească. Călugării combat pe Necuratul pentru ispite puerile ce zugrăvesc mărginirea ideii lor de lume, ispite frecvente la copii, printre care cea mai de seamă lăcomia. Părintelui Ghedeon diavolul i se înfățișează în chip de macaroane bine rumenite, aproape tuturor în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fizic al ființelor aeriene: ele trec printr-o rapidă metamorfoză care Înseamnă degradarea În ființe materiale. Elementele aeriene trec și ele printr-o stare de „desfigurare”. Eterul duduie, firmamentul saltă, explodează, lumina se preface În foc negru și roșu, aripa Îngerească se Înnegrește, totul intră Într-un imens vîrtej fumegător. Viziunea prăbușirii se prelungește cu imaginea unei imense gropi de foc. Este, mai Întîi, „uietul”, cosmic, vîjÎirea corpurilor care se surpă urmărite de trăsnete „Înmulțite”, aprinderea haosului, lățirea (dezagregarea) În spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
specială de obiecte. Peisajul liric este format și la el din mai multe peisaje. Ici (În Doine) e vorba de „lunca Înverzită”, de „valea tăinuită”, colo ( În Lăcrimioare) de cîmpia cu „dulcea-i liniștire”. În Mărgăritarele apare „plaiul frumos”, „plaiul Îngeresc”, Într-un sonet este divinizat lacul turistic, sărbătoresc. În multe poezii pătrunde spectaculos marea cu munții spumegători de valuri, marca „vastă și triumfală”, „nemărginit safir”, „cuib [de] smarald” etc. Admirația este totală, viziunea este feerică, nimic pe lume nu absoarbe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suspin, Leagână-n tăcere dalbe flori de aur? Unde pe-ale rodii salbe de rubin Flutură verdeața frunzelor de laur? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu! Auzit-ai, frate, de-un plai Îngeresc, Unde Înflorește scumpa nălucire? Unde a iubirei dar dumnezeiesc Ca cerescul suflet are nemurire? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu! Dar ce zic? Ah! unde, unde este plai Mai frumos, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nefertil. Numai jalea e „fără margini”, numai dorul este „fără hotar”, numai Îndrăgostitul fără speranță simte Îndemnul să se arunce pe un cal și „prin văzduh să-noate, / pășind peste-orizonturi, zburînd peste cîmpii”... Neliniștea poetului visător este scurtă, un „acord Îngeresc”, un „glas prietenesc” plutesc prin aer și-i dezmiardă urechea. El nu simte, În consecință, dorința „să nu mai facă parte din trista omenire”, să se piardă, cu alte cuvinte, În orizonturile goale. CÎmpia apără, astfel, o nerăbdătoare afecțiune și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vede, o zărește Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codrii mereu pustii Unde urlă fiare mii...” În acest peisaj global, totalizant, nuanțele se pierd. „Codrii de verdeță”, „munții [... ] răsunători” văile Înverzite, recile izvoare șopotitoare, plaiurile Îngerești, luncile armonioase formează un spațiu față de care poetul manifestă cea mai pură evlavie. Peste acest spațiu se arcuiește un cer „care zîmbește” mereu (Adio Moldovei), drumurile sînt de flori (Întoarcerea În iară), În poiene pasc zimbrii și peste „dalba moșie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viu, esteticește, decît poeziile lui de dragoste este Jurnalul citat, În care transpar exaltarea și teama obscură de moarte. Poeziile sînt pline de Îngeri și fețe de crin dalbe și gingașe. Nici vorbă de senzualitate. Erotica lui Alecsandri este enervant Îngerească. Am putea reconstitui un portret feminin care nu diferă, În esență de portretul romantic cunoscut. Lipsește lui Alecsandri doar acea ardoare dezechilibrantă a pasiunii pe care o aflăm la Bolintineanu, poet cu mijloace estetice mai reduse decît ale lui. Femeia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de o melodie divină, melancolică... Voluptatea se termină aici... În Steluța, Emil, 8 Mart, care i-au adus lui Alecsandri reputația de mare poet al dragostei, tonul este mai intim, versul vorbește la persoana Întîi. Se observă imediat Întreaga figurație Îngerească. Vorbind de multe misteruri, poemul este, În fapt, fără mister. Simpatia pe care o trezesc, totuși, aceste versuri vine din faptul că ele ating o situație existențială fundamentală. Oricît de schimbată ar fi sensibilitatea noastră estetică, nu putem rămîne indiferenți
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lin În viață Precum un soare dulce În veci neasfințit! Așa nu te vei stinge din minte-mi niciodată, O! suvenir puternic de dragoste-nfocată! O! timp ferice-n care minunea ce iubesc M-au deșteptat În raiuri cu glasu-i Îngeresc!” Există un Alecsandri galant, monden, productiv autor de dedicații, versuri ocazionale trecute În albume. Dedicațiile epuizează retorica luminii solare și a florilor. Într-un loc (Buchet) aduce elogii calului favorit al domnișoarei Măria Docan, numită și Mitica. CÎnd e mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cerească. Disociere comună la Greci: există două Afrodite: Afrodita Pandémos (simbolul dragostei terestre, carnale) și Afrodita Urania (amorul celest, pur). Pe cea dintîi romanii o numeau Vulgigava (Venus de răspîntie). Conachi acceptă cele două firi ale lui Amor: omenească și Îngerească, Înțelegînd printr-una pasiunea ce Împinge la faptă, prin cealaltă Înălțarea deasupra simțurilor, potolirea pe care o aduce spiritul: „Două firi are-ntro fire - și de om, și Îngerească, Una-i dragostea curată, ceilaltă-i Îi trupescă. Cu una la săntimenturi să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de răspîntie). Conachi acceptă cele două firi ale lui Amor: omenească și Îngerească, Înțelegînd printr-una pasiunea ce Împinge la faptă, prin cealaltă Înălțarea deasupra simțurilor, potolirea pe care o aduce spiritul: „Două firi are-ntro fire - și de om, și Îngerească, Una-i dragostea curată, ceilaltă-i Îi trupescă. Cu una la săntimenturi să pleacă și să Închină, Dorește cele de lipsă, În despărțire suspină. Cu ceilaltă potoale și Împacă Îmbulzîrea Ce aduce la om fapta care i-au dăruit firea.” Finalul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În stare să scrie și asemenea versuri mai pure, cu o imaginație, În orice caz, mai liberă față de propria-i biografic sentimentală. Dragostea ca pasiune (nuanța pe care el o exprimă de regulă) capătă, aici, o notă mai abstractă, mai Îngerească. Poetul refuză s-o numească, aducînd doar În sprijinul ei noțiunea de simbatie firească, cum În alte poeme aduce noțiunea de milă. Mila, credința sînt concepte religioase. Există la Conachi și această nuanță („tehnica poeziei - zice G. Călinescu - este alunecarea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însă În această vale a plîngerii sentimentale. Conachi nu-i propriu-zis om al spiritului, modelul lui nu-i anahoretul, gustul cunoașterii nu trece mai departe de „ibovnica slăvită”, cosmosul nu-i grija lui cea mai mare. Deși vorbește de firea Îngerească, ochiul caută lacom bucuriile pămîntești ale iubirii. Senzualitatea lui funciară corupe conceptele spiritului. Poziția lui Conachi față de aceste categorii nu este singulară. Mai toți poeții erotici din epocă stau sub semnul cupei și, prin nomadismul lor sentimental, intră și În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ori pompoase este o operație dificilă. Ideile sînt comune, imaginile trec de la un autor la altul, portretele sînt, cu mici variații, aceleași. Foarte răspîndită este imaginea Afoditei urania. Conachi crede că femeia este o dumnezeire („Și tu, o, dumnezeire”), o „Îngerească zidire”, o ființă, În fine, În care se Încorporează spiritul celest. În nemilostiva Catinca trăiesc toate aceste elemente, cruzimea, răceala ei o plasează În categoria divinităților fecioare născute din tîmpla unui zeu: „Iar, de ești din cer zidire Cu fire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Încorporează spiritul celest. În nemilostiva Catinca trăiesc toate aceste elemente, cruzimea, răceala ei o plasează În categoria divinităților fecioare născute din tîmpla unui zeu: „Iar, de ești din cer zidire Cu fire dumnezeiască Și porți a ta strălucire Supt sîmțîrea Îngerească...” Duhul altei femei, Casandra, legiuiește pravile morale, Marioara - „minune [a] lumii” - are darul de sus de a scoate „de la moarte”, cu alte cuvinte: de a Învia pe cel ucis de iubire. Într-o alegorie (Visul Antonului) apare o fată dumnezăoaie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
femeii este o altă formă a grației sale. Exceptînd cîteva versuri amare, Între care cele mai aspre sînt următoarele: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii, transformată astfel Într-un obiect de cult. Așa și este obiectul erotic conachian: obiect de Închinăciune, obiect de adorație. Formula „ibovnică slăvită” spune totul. Există În legătură cu această relație sentimentală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]