2,651 matches
-
II. Mulți dintre propagatori fiind, și aici, și în Principate, teologi, preoți, călugări, adoptarea unui anticlericalism deschis se excludea prin definiție. Altul decât în țările Apusului era suportul social al i. Neexistând o burghezie consolidată, demersurile pentru „luminare” ale unor învățați - în afară de corifei, sunt de menționat, între alții, Vasile Aaron, Ioan Barac, Ioan Molnar Piuariu, Damaschin Bojincă, Radu Tempea, în Transilvania; Gh. Lazăr, I. Heliade-Rădulescu, Gh. Asachi, Eufrosin Poteca ș.a., în Țările Române - au fost sprijinite, la sud de Carpați, de
ILUMINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287529_a_288858]
-
Viena și din Mantova“, zece ani mai târziu, la Iași, se citea L’Observateur du cabinet care apărea la Amsterdam și o anumită sumă era alocată cu regularitate pentru „cheltuiala gazeturilor“. Dintre acestea, „gazeturile de la Englitera“ veneau în 1777 pentru învățatul serdar Gheorghe Saul, odată cu acea „Gazette des DeuxPonts“ în care Carra își publica în același an fragmente din Histoire de la Moldavie et de la Valachie: „gazet de Doipont, franțujesc“26. Totodată, informatorii domnilor fanarioți erau înșiși diplomații occidentali. De pildă, La
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
din 1917 și condamnau trădarea idealurilor revoluționare de către bolșevici. Un asemenea punct de vedere era seducător pentru mulți intelectuali ruși (și sovietici) adepți ai doctrinei socialiste, fără excesele staliniste“. Mai târziu, în 1967, un simpozion organizat la Cambridge Massachusetts reunea învățați între care Adam B. Ulam16. Ulam insista atunci asupra problemei controversate: ce a fost marxist în Revoluția bolșevică?17. Acest tip de controverse ne-a focalizat atenția asupra felului în care conducătorii, în genere, aduc adevărul în fața masei; cei bolșevici
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
etc.) facilitând penetrația - uneori profundă, alteori superficială - influențelor romane în unul sau altul dintre compartimentele vieții materiale și spirituale a neamurilor respective, creând, cel puțin pentru unele dintre ele, o adevărată „predispoziție psihologică“ la integrarea în romanitate; este ceea ce unii învățați au definit drept „romanizare preromană“ sau „preromanizare“ ca fenomen pregătitor al transferului efectiv de autoritate, populație și civilizație 15. • Modes de contacts et processus de transformation dans les sociétés anciens. Actes du colloque de Crotone (24-30 mai 1981) organisé par
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
gradul de intensitate al relațiilor comerciale cu Imperiul. Încă Tacitus, spre sfârșitul veacului I, făcea distincția între proximi ripae, care, sub impactul roman, practicau o economie monetară, și ulteriores sau interiores, la care domnea economia naturală 68. La rândul lor, învățații moderni au delimitat în spațiul germanic liber din Europa vestică și centrală mai multe zone unde, mai ales pe parcursul așanumitei „supremații romane“ în raporturile cu barbarii (secolele I-II, până la războialele marcomanice), aculturația s-a exercitat gradat, pe căi și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și limba greacă, câțiva cărturari de foarte bun nivel. Unul dintre ei a fost episcopul Teotim I (sec. IV-V), scit de origine (zicea istoricul bisericesc Sozomen), adică verosimil un daco-roman aflat în scaunul episcopal pe la anul 392. Era un învățat pe care Fericitul Ieronim îl evocă în cartea sa, De viris illustribus. Cunoștea sistematic opera lui Origene, astfel că la un sinod ținut în anul 403 lângă Calcedon a putut să o comenteze corect și să îl apere pe Ioan
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
după anii de formare ce se vor fi petrecut într-o mănăstire din Dobrogea, îl va duce pe Dionisie la Constantinopol și apoi la Roma, unde își va afla și sfârșitul (între anii 540 și 545). A fost un mare învățat, cunoscător adânc al limbilor latină și greacă, un erudit care i-a impresionat prin cunoștințele sale pe romani. Acest „scit” cu maniere „întru totul romane” (cum îl va evoca prietenul său Cassiodorus, prim-ministru sub Theodoric și coleg „de cancelarie
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
adâncit în studiile ebraice, G. a abandonat teoria Fraților Grimm despre originea mitologică a basmelor populare și a preluat teoria indianistă a lui Theodor Benfey, căreia îi adaugă câteva note personale, evidente în lucrarea Literatura populară română, apreciată de mari învățați ai timpului (Gustav Meyer, Kristoffer Nyrop, Émile Picot, W. Rudow ș.a.), care au recenzat-o elogios, considerând că e o operă unică în felul ei. Animat de mobilul patriotic „de a arăta că poporul nostru stă pe aceeași înălțime a
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
care cuprinde „extracte din 100 de manuscripte și aproape tot atâtea cărți tipărite”, precum și - veritabilă premieră la noi - texte dialectale și folclorice inedite, însoțite de un meticulos aparat științific în română și franceză, pentru a o face cât mai accesibilă învățaților străini. Aceștia o salută prin vocile lui Th. Gartner, Wilhelm Meyer-Lübke, Richard Otto, Émile Picot, Jan Urban Jarník, Gustav Weigand. Academia Română o respinge însă de la premiere din cauza contribuției personale „reduse” a autorului. Tot din dorința popularizării în străinătate a literaturii
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
străinătate a literaturii române, G. publică Geschichte der rümanischen Literatur (1900), pe care o considera „prima încercare de a utiliza peste 500 de manuscrise, fie necunoscute, fie complet ignorate” și care a fost folosită „ca bază și model de către mari învățați din Peninsula Balcanică în descrierea propriilor lor literaturi naționale”. Parțial realizate au rămas alte scrieri ale lui G. Astfel, Tetraevanghelul lui Radu de la Mănicești, din 1574, manuscris păstrat la British Museum, cercetat și pregătit pentru tipar cu sprijinul financiar al
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
din 1936, Povestea vorbii de Anton Pann, „scriitorul popular” care l-a preocupat întreaga viață, întocmită la solicitarea lui N. Cartojan, continuatorul lui G. pe tărâmul studierii cărților populare. Din această ediție, cea mai bună la acea dată, pe care învățatul o considera o „încheiere nimerită” a activității sale literare, nu a apărut, din păcate, și un alt volum, care urma să cuprindă O șezătoare la țară, Nastratin Hogea, Hristoitia, Archirie și Anadan. Structurate în două părți, Things That Were și
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
cu o arie de preocupări mai restrânsă, dar tocmai prin aceasta cu mult mai multe posibilități de a adânci subiectele tratate („Orientul latin”, „Tribuna”, „Luceafărul”). Alături de Iosif Vulcan, la rubricile de cultură generală ale revistei au colaborat, în decursul timpului, învățați și publiciști din toate provinciile românești, între care G. Barițiu, Timotei Cipariu, Al. Papiu-Ilarian, Al. Roman, Nicolae și Aron Densușianu, N. Petra-Petrescu, Gh. Sion, B.P. Hasdeu, I.G. Sbiera, G.I. Ionnescu-Gion, At.M. Marienescu, N. Iorga, Iosif Blaga ș.a. Același efort
FAMILIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286948_a_288277]
-
în această operă, Augustin propune din nou exegeza în sens ortodox catolic a textelor citate de Petilianus; cele patru cărți, scrise în 405, după promulgarea legilor antidonatiste, și intitulate Contra lui Cresconius (Contra Cresconium gramaticum), prin care e combătut un învățat care îl apărase pe Petilianus de precedentul atac al lui Augustin. Mai există apoi și altele, minore. Despre acestea putem să spunem pe scurt, la fel ca Pincherle, că, dacă într-o primă fază combaterea pozițiilor donatiștilor se baza în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
despre penitență; și, țintuit în pat, pe toată durata bolii sale, contempla acele foi întinse pe perete și le citea vărsând fără încetare râuri de lacrimi”; și tot el (28, 11): “în mijlocul acestor nenorociri, el se consola cu maxima unui învățat care spusese: Nu va fi înțelept cel ce va socoti lucru de seamă prăvălirea lemnelor și a pietrelor și moartea celor muritori»”. Acestea erau cuvintele lui Plotin care vedea, la fel ca Augustin, cum lumea lui se sfârșea, răvășită de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai rămas două scrisori expediate de Quodvultdeus lui Augustin în 428-429 și păstrate în epistolarul acestuia: în prima (nr. 221), el îl îndeamnă pe vestitul episcop să alcătuiască un mic compendiu al ereziilor care să fie de folos atât pentru învățați, cât și pentru ignoranți, astfel încât toți să poată urma dreapta credință și să evite devierile doctrinale; această cerere este repetată în scrisoarea 223, după ce Augustin, în epistola 222, îi explicase dificultatea (și poate chiar inutilitatea compendiului), dat fiind că repertorii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Quodvultdeus folosește multe pasaje din Scriptură (el citează din una dintre vechile versiuni latine existente în Africa înainte de textul lui Ieronim), încât unii consideră această operă aproape o culegere de testimonia, chiar dacă nu este alcătuită cu precizia și rigoarea unui învățat. Exegeza sa se inspiră din tipologie. Scriitorul vrea să adune la un loc acele pasaje în care se pot vedea figura lui Cristos și cea a Bisericii (e vorba, aici, de pasaje extrase mai ales din Vechiul Testament), sau pe cele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la nivel cultural și dogmatic, și mai ales în Galia, acea autoritate ce i-a fost atribuită în secolele următoare. Am spus că e un termen impropriu pentru că susținătorii acestui antiaugustinism nu se revendică niciodată de la Pelagius, ci, eventual, de la învățații greci din secolul al patrulea. Așadar, nu fără motiv Tibiletti preferă să vorbească despre „maeștri provensali” și nu de „semipelagieni”, iar Pricoco subliniază și el inexistența „semipelagianismului”. Dezbaterea despre semipelagianism constituie una din manifestările cele mai vii ale vieții intelectuale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
popularizare a vieții ascetice; pe lângă aceasta descoperim unele elemente doctrinale specifice care o susțin și o justifică. Cassian avea o formație origeniană, dobândită în perioada cât dusese o viață de eremit în pustiul Egiptului, la școala lui Evagrius și a învățaților săi prieteni. Evagrius spusese că, atunci când carnea și fragilitatea implică decăderea creaturilor în raport cu starea lor originară, mintea umană are forța de a întrerupe această degradare a materiei și de a regăsi calea spre Dumnezeu. Contemplarea e o operă a intelectului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fost autorul lor, chiar dacă cel ce a alcătuit culegerea a trăit probabil într-o epocă mai târzie. Chiar dacă a fost denumit „doctor al Bisericii”, Leon e mai mult un conducător și un predicator și mai puțin un teolog și un învățat. În acest sens, cultura lui este tipică pentru Occidentul secolului al cincilea, adică mult mai restrânsă decât cultura lui Ambrozie sau Augustin. Cu atât mai puțin vom găsi în scrierile sale vreo urmă a culturii clasice. Nu numai atât; chiar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și de organizator al acțiunilor de binefacere ale Bisericii în folosul celor bătuți de soartă, e dovedită de faptul că imediat după moarte au circulat biografii ale lui și de faptul că a fost considerat unul din cei patru mari învățați ai Occidentului. De o crucială importanță pentru istoria civilizației occidentale a fost și evanghelizarea Angliei, inițiată tot de papa Grigorie. a) Administrarea Bisericii Energica și neprețuita activitate a papei, tradusă în modalități nenumărate, nu numai în plan politic ci și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Saragoza. Bineînțeles, nu trebuie să căutăm în Origini etimologii în sensul științific al termenului, așa cum ne-a învățat lingvistica modernă, pentru că nu vom găsi altceva aici decât metoda aproape întotdeauna arbitrară a anticilor: în cultura latină cel mai mare învățat, vestit pentru folosirea metodei etimologice, fusese Varro, iar Isidor face legătura cu acesta, reprezentând ultima verigă dintr-o tradiție care numără mulți intermediari între scriitorul păgân și eruditul din Sevilia. Însă, lăsând la o parte metoda, pentru că nu-i putem
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe care împăratul Leon I îi chestionează în privința valabilității definițiilor de la Calcedon și a legitimității pretențiilor emise de Timotei Aelurus asupra epicopatului Alexandriei (cf. Mansi VII, 785-792). Deși al doilea conciliu de la Niceea din 787 îl menționa pe Antipater printre învățații de seamă, aproape toate scrierile sale s-au pierdut. Au rămas de la el două predici, una despre nașterea lui Ioan Botezătorul și alta despre Buna-Vestire adusă Mariei (există câte o versiune siriană a fiecăreia dintre ele, iar prima are și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
călugărilor pentru a-i îndemna să nu caute să se purifice doar de viciile trupești, ci și de cele, mai ascunse, ale sufletului. Cealaltă, consacrată Învățătorului de Lege care îl ispitește pe Isus, e scrisă sub forma unui discurs adresat învățatului care îl ispitește pe Isus cu întrebarea „ Cine este aproapele meu?” în Luca 10,25 (sq) și care primește ca răspuns parabola Samariteanului. Textul o comentează insistând asupra ideii că aproapele este oricine are nevoie de ajutor. Totuși, e foarte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al lui Grigorie de Nyssa alternează cu acela, tot complet, al Comentariului la Cântare al lui Nilus, care a putut fi astfel recuperat în întregime (înainte, erau cunoscute doar extrase, transmise prin alte manuscrise). În prolog, Nilus afirmă că mulți învățați, seduși de caracterul plauzibil al literei (lexis) textului nu se străduiesc să caute tezaurul ascuns în el; de aceea, el a crezut că e necesar să-i dezvăluie sensul profund (nous) pentru a-i readuce pe calea cea dreaptă pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
data sa era inițial aceea a Bunei-Vestiri (25 martie), apoi a început să fie cântat în a cincea săptămână a Postului Mare. A fost foarte răspândit, a fost tradus în slava veche, în arabă și în latină, probabil de către un învățat din cercul lui Ilduin, în perioada carolingiană (secolul al nouălea). Data compunerii și paternitatea imnului constituie două probleme încă nerezolvate. Cum acrostihul imnului este alfabetic, numele autorului rămâne necunoscut. Prologul este dedicat „conducătoarei invincibile”, adică Fecioarei, căreia i se aduc
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]