1,581 matches
-
îngrijorată. —ȘOAPTEȘOAPTEȘOAPTE, a replicat tata frenetic. —Păi, șoapte, șoapte! — Tu ești șoapte, șoapte, șoapte, șoapte, e treaba femeilor! Mă prinsesem care era ideea. —Ce-i zic? a șuierat mama. —Spune-i adevărul, a șuierat și tata. După care mama a șuierat: —Tu să-i spui adevărul! Iar tata a șuierat: —Tu ești maică-sa, asta e o treabă de femeie. Tata a amenințat-o probabil pe mama că-i taie banii de gospodărie, fiindcă, într-un final, mama a luat telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Tu ești șoapte, șoapte, șoapte, șoapte, e treaba femeilor! Mă prinsesem care era ideea. —Ce-i zic? a șuierat mama. —Spune-i adevărul, a șuierat și tata. După care mama a șuierat: —Tu să-i spui adevărul! Iar tata a șuierat: —Tu ești maică-sa, asta e o treabă de femeie. Tata a amenințat-o probabil pe mama că-i taie banii de gospodărie, fiindcă, într-un final, mama a luat telefonul și cu o voce tremurătoare, de o falsă veselie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ne dăm seama ce se întâmplase. —Lăsați omu’ să respire, ne-a ordonat Joey. Hai, băiete! a mai zis el lăsându-se pe vine lângă Gaz. Respiră, omule! Hai, omule! Trage aer în piept! Gaz i-a făcut pe plac șuierând ca un astmatic. —Faceți-i mai mult loc, am murmurat eu. Ce s-a întâmplat? a întrebat Luke. Eu crezusem că Gaz era în starea aia din cauza căldurii, dar Joey ne-a zis supărat: Are și omu’ dreptu’ la puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
După tot ce-au făcut pentru tine? Mă dezamăgești, omule, să știi! Gaz părea terminat. Nu pot s-o fac. îmi pare rău, omule, îmi pare rău că te dezamăgesc, dar nu pot s-o fac. —Dă-o dracului, a șuierat Joey ridicându-se și dând un șut în canapea. După care și-a plimbat degetele făcute greblă prin păr și-a mai pocnit o dată canapeaua. Apoi, pe neașteptate, s-a apucat să cotrobăie printr-un sertar. Eu, Luke, Brigit, Shake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mamei care era profund jignită. Dar n-aș putea să vă garantez nici chestia asta. Mama nu m-a iertat niciodată. Părea convinsă c-o păcălisem în mod deliberat. De ce nu mi-ai spus că nu poți să cânți? a șuierat ea către mine. Gândește-te câți bani am prăpădit. —Ba ți-am spus, am protestat eu. —Ba nu. —Ba da. Nu mi-ai spus. Atunci am încetat să mă mai apăr fiindcă mă simțeam vinovată că-i indusesem în eroare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ar plăcea să n-o mai văd luând droguri. Mi-a spus că le lua numai pentru că în prezența mea o apuca timiditatea. Iar eu am crezut-o. Ba chiar mi s-a părut ceva drăguț.“ —Chiar eram timidă, am șuierat eu. Josephine mi-a aruncat o privire, după care a continuat: —„Dar o dată, după ce rămăsese la mine peste noapte, când m-am trezit de dimineață, Rachel duhnea a alcool. Ceea ce era ciudat, fiindcă în noaptea dinainte nu băuse așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
profundă, care atrage dorința de și mai multe droguri etc. Tu ești dependentă de droguri nu numai fizic, dar și psihic. Iar dependența fizică e ireversibilă, a adăugat Josephine de parcă n-ar fi fost mare lucru. Nu te cred, am șuierat eu îngrozită. O porție proaspăt coaptă de furie mi-a fost servită pe tavă. Era abia scoasă din cuptor. Mi-am amintit cum, înainte să plece, lui Clarence i se spusese că nu mai putea bea niciodată și că atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
e minunat și sănătos, m-am autoconsolat după ce mi-am pieptănat părul cât de lins am putut în încercarea de a-l lungi. Dinspre Helen s-a auzit un hohot de râs zgomotos și neplăcut. I-auzi la ea, a șuierat ea. Ești așa de amărâtă! Ia uită-te la părul meu! m-a invitat ea ridicându-și o parte din șuvițele mătăsoase și lungi până la brâu. E despicat de nu se poate! Dar crezi că mă deranjează? Deloc! Miercuri, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
el a trebuit să sune la asigurări și la poliție și să raporteze furtul... Am mitraliat cuvintele, în speranța că povestea mașinii furate o să-i abată furia care era îndreptată asupra mea... —Philomena și Ted Hutchinson sunt în Tenerife, a șuierat mama. Ai fost numai tu cu el. — Da, mamă, așa e, am recunoscut eu veselă. Mă săturasem. Eram o femeie în toată firea. Din punctul ăsta, mama a luat-o razna. A încercat să mă pocnească, a aruncat în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
întrebat furios trântind ușa de la dormitor în urma mea. —Relaxează-te! M-am silit să râd. Eram ușurată că Luke nu mă certa fiindcă luasem cocaină duminică seara. —Ai fost la un pas de moarte, curvă proastă ce ești, mi-a șuierat Luke. Gândește-te cât de îngrijorați am fost cu toții - în ultima mie de ani, nu numai acum - gândește-te la biata Brigit! Iar tu râzi! — Nu vrei să te relaxezi odată? l-am întrebat eu disprețuitoare. A fost un accident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
s-o termine cu mine. S-a sfârșit, mi-a zis Luke. Ești un dezastru și aș vrea din tot sufletul să te pui la loc pe picioare. —Ai pe altcineva? m-am bâlbâit îngrozită. Nu fi proastă, mi-a șuierat Luke. Atunci de ce? l-am întrebat nevenindu-mi să cred că discutam așa ceva. Pentru că nu ești omul care credeam eu că ești. Pentru că am luat droguri duminică noaptea? mi-am luat eu inima-n dinți și-am pus întrebarea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
asupra mea - așa cum are asupra majorității angajaților ei. Îți dau cinci minute, îi spun (din punctul meu de vedere, cu insolență), luând un gât zdravăn de șampanie, înainte să pun mâna pe carnețel și pe pix. — Asta-i o nebunie, șuieră Bea, după ce Vivian a trecut razant pe lângă ea. Tu ești editor de cărți, Claire, nu liderul lumii libere. Ce poate să fie așa de urgent încât tipa să trebuiască să dea buzna peste tine în ziua nunții? E o nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Luni dimineață, Claire. Aștept un telefon la prima oră. Avem multe de făcut. și uite-mă pe mine, alergând după fundul tău prin tot orașul - să știi că viața mea nu se învârte în jurul vieții tale! Amândouă sunteți nebune, a șuierat Lucille, apăsând butonul de închidere a ușilor liftului. Pentru prima dat în viață, eram tentată să-i dau dreptate. Restul coborârii s-a petrecut într-o tăcere funebră. Tensiunea din interiorul liftului îmi amintea de coborârea similară cu Lulu, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ridicat în sus. — Așa cum v-am mai spus, n-aș fi aici, în fața voastră, fără eforturile și ochiul atent al... Am început să zâmbesc - dar privirea îmi era atrasă de Vivian, care a pufnit foarte sonor. — Stai dracului jos, a șuierat ea către mine. Microfonul i-a captat însă cuvintele și le-a amplificat în încăperea încă tăcută în care se desfășura petrecerea. Obrajii mi-au luat foc. Luke a tăcut. Eu am rămas paralizată pe loc. — Ți-am spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
pe nătărăul de Vasile. Nu putea, nu se putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât becul mic, micuț, de la casetofon. În toată casa, doar ochiul roșu al casetofonului. Ușile scârțâiau. Noaptea șuiera lung, între mlaștini și peșteri. Geamătul și șuierele mici, întrerupte n-ar fi trebuit să-l sperie,doar mai exista lumina aceea mică, de la casetofon. Tolea s-ar fi putut roti, nu era nici o primejdie, n-ar fi avut de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se mai grăbea. Dintr-odată, începu să se grăbească, năuc, și iar se opri. Concediu, dada, era în concediu, dar unde s-o pornești în sezonul incert, acum e pâclă roz și peste o oră zăduf și peste alte trei șuieră cu rafale de gheață. La Antonel, la Toni, dada, la doctorul Marga... între semenii noștri zurlii se găsește totdeauna ceva să-mi pună sângele în mișcare. La Marga, la dom’ Bazil, la Bătrâna Fecioară Musaca, acolo am găsi de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu mă însoțiți? Se adresase tânărului logodnic, care n-a răspuns cu nici o vorbuliță. Avea dreptate femeia, trebuia intervenit, altfel riscam să nu apucăm, lăzile erau pe terminate. Tânărul logodnic zâmbea batjocoritor. M-a găsit tocmai pe mine mai reprezentant, șuieră el nervos spre logodnică. Fata privea în sus, în ochii lui mari, cu o admirație absolută. Mai reprezentativ, îl corectă ea, suav. Admirație absolută, dar îl corectase, totuși, drăguța de ea. Deci, avansam. Greu, încet, șirul din spate tot crescuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
recapete suflul, înaintea marii scene finale. Într-adevăr, părea decisă să nu se mai întrerupă și să nu se lase întreruptă, până când nu descarcă toată otrava. Domnule Vancea, să-ți vorbesc despre dezastru. Sufletul plin de cețuri și văgăuni, unde șuieră șerpi și se dezlănțuie corbii. Venin peste venin și nod lângă nod și ciupercă lângă ciupercă. Nici o ieșire, crede-mă, simulări doar. Ieșiri care sunt alte intrări, de fapt. Orotire pe loc și înăuntru, atât. Să-ți vorbesc despre Tavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
celălalt capăt al holului se deschid cu precizie elvețiană și din el iese Graham Hillingdon, șeful cel mare, plus directorul general și Încă alte șase persoane din conducere, cu toții puși la patru ace, În costume scumpe, Închise la culoare. — Gata ! șuieră Cyril spre bieții oameni de serviciu din hol. Duceți-vă ! Lăsați-le ! Noi rămânem toate trei holbându-ne ca niște copii proști la ușa limuzinei, care tocmai se deschide. O clipă mai târziu, din mașină coboară un bărbat blond, Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nici o picătură de cafea pe covor. — Hei, Îi spun lui Artemis, falsând ușor. Îhm... ai cumva idee cum arată Jack Harper ? — Nu, zice și-și ia cafeaua. Mersi. — Brunet, spune cineva. — Brunet ? Înghit În sec. Deci nu e blond ? — Vine ! șuieră cineva. Vine ! Simțind că mi se taie picioarele, mă prăbușesc În scaun și-mi beau cafeaua, fără să-i simt deloc gustul. — ... șeful departamentului nostru marketing și promovare, Paul Fletcher, Îl aud pe Graham spunând. Îmi pare bine să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
deranjez. Vă rog să faceți fiecare ce faceți În mod obișnuit. Începe să se plimbe În jurul biroului, oprindu-se când și când pentru a vorbi cu oamenii. Paul Îl conduce, face prezentările, iar blondul Îi urmează pas cu pas. — Vine ! șuieră Artemis și toți cei din biroul nostru Încremenesc. Inima Începe să-mi bubuie tare și mă fac cât pot de mică În scaun, Încercând să mă ascund În spatele computerului. Poate că n-o să mă recunoască. Poate că n-o să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
inima din piept. Jack tocmai traversează iarba În direcția noastră, Îmbrăcat În cowboy, cu pantaloni de piele, cămașă cu pătrățele și pălărie autentică de cowboy. Arată așa de incredibil de megasexi, cum simt că mă ia cu leșin. — Vine-ncoa’ ! șuieră Connor. Repede ! Curăță coaja aia de lămâie ! Bună ziua, domnule, spune cu voce tare. Doriți un pahar de Pimm’s ? — Îți mulțumesc foarte mult, Connor, spune Jack cu un zâmbet, apoi se uită la mine. Bună, Emma. Îți place petrecerea ? — Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
intervine gânditor Tony și începe să povestească pentru a câta oară, cu înflorituri, faza de la Ambasada SUA.) Din camera mea am perspectiva limitată de curtea unde nea Petrică așteaptă de dimineață mașina cu gunoiul. Pensionarul de la cooperativă, slab de-l șuieră vântul ca pe unul hrănit mai mult cu alcool, cu nasul ascuțit aplecat curios spre gură, parcă învie odată cu prima ninsoare, ieșind la șapte dimineața pe stradă în capul gol, cu ghetele de anul trecut și suflând ciudos în gulerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
sentimentul că vrea să mă omoare. Ce faci? se rățoiește la mine. Dă‑mi buchetul! Mi‑l smulge din mâini și își apropie fața atât de tare de a mea încât îi simt răsuflarea mirosind a gin. Ascultă, domnișorico, îmi șuieră în ureche, nu mă duci pe mine cu zâmbetele tale. Știu ce vrei să faci. Și poți s‑o lași baltă, auzi? N‑am de gând să las ca nunta fetei mele să fie distrusă de o psihopată deranjată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de scaunul domnului Wunsch și îi zâmbesc scurt, dar el pare să nu mă remarce. Parcă am devenit brusc invizibilă. Hai, că e ridicol. Trebuie să fie un loc unde să‑l pot lăsa. — Ser‑veș‑te‑mân‑ca‑rea! șuieră o voce furioasă în spatele meu, și tresar speriată. — OK! răspund, ușor buimacă. OK, am s‑o servesc! Pentru numele lui Dumnezeu. E probabil mai simplu s‑o servesc. Așa măcar scap de ea și pot să mă așez. Mă apropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]