1,670 matches
-
Zâmbea, afurisita, cu năsucul ei bont și botul de liliac, afurisit de frumoasă, cu părul ușor ondulat, culoarea lemnului de stejar. Stătea lângă mine fără să zică nimic, privindu-mă doar, apoi mă lua de un deget sau de-o șuviță de păr, cu prefăcută teamă și timiditate. Eu plecam imediat în altă parte, dar nu puteam să nu zâmbesc când o vedeam apropiindu-se. "Ce scorpie sînt!" - îmi șoptea câteodată. După vreo săptămână vorbeam din nou, dar amândoi evitam intimitățile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
înghesuiți între care, stând aproape într-un picior și ținîndu-se cu mâna înmănușată de bara învelită în plastic cenușiu de la geamul șoferului, se află el. Să-i tot dai acestui tânăr vreo douăzeci și patru de ani. Este destul de înalt, blond, cu șuvițe neobișnuit de lungi ieșindu-i de sub căciula de blană. Firișoare aurii de barbă și mustață abia dacă reușesc să-i înăsprească fața copilăroasă. Cruzimea pe care linia gurii și a bărbiei o arată nu este însă una răutăcioasă, ci întunecată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
printr-o pădure amară, luminată de nori trandafirii. Prințese oglindindu-și buzele triste în heleșteul verde ca smaraldul, în care picură o lacrimă de inorog. Prințese care-și omoară ursitul cu dulci prăjituri otrăvite și-și fac inel dintr-o șuviță castanie din părul lui, tăiată cu foarfece negru. Prințese cu maghiran ofilit între degete pale, cu ochi azurii, depărtați, cu sânii sferici și tremurători, cu palmele fără linii, cu norocul pierdut, cu viața sfârșită. Balena vedea și simțea totul, poveștile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
intră cu totul în subterană. I se mai vedea doar creștetul șovăind în umbra tot mai deasă. Tunelul era ușor oblic, ca o scară de pivniță, iar la vreo zece metri mai jos părea că devine orizontal, căci creștetul cu șuvițe albăstrii al Balenei nu se mai văzu după vreun minut de coborâre. Am mai așteptat puțin și-am coborât și noi, una după alta. Dacă ne-ar fi văzut cineva, ar fi crezut că are de-a face cu un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deodată am văzut, de la marginea vederii, înaintînd spre noi, un punct luminos. Când s-a apropiat, l-am recunoscut cu un strigăt de bucurie: era copilul nostru, gigantul nostru drag, marele bărbat cu sâni de femeie, cu părul căzîndu-i în șuvițe blonde până la șolduri, cu ochii albaștri. Se apropia tot mai mult de noi. Era mult mai mare decât muntele pe care stăteam. Cu cât venea mai aproape, cu-atît trăsăturile lui se deslușeau mai bine și în curând nu i-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
s-au găsit în comerț asemenea mașini de scris. Tânărul nu era de fapt chiar așa tânăr. Trebuie să fi avut aproape treizeci de ani. Dar silueta lui firavă, fața îngustă, triunghiulară, părul lung, care-i cădea peste urechi în șuvițe dezordonate, șaten-închis, îl făceau să pară de cel mult douăzeci și cinci de ani. Oricum, pentru mine, cea de-atunci, nu era mare diferență între douăzeci și treizeci de ani. Tânărul era pentru mine "un om mare". Am închis ușa și, sfioasă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
el. Și nu l-a uitat. Are o cutie întreagă eu scrisori de la el, trimise din toate părțile lumii pe unde a umblat. Cutia e de lemn parfumat și i-a fost dată de poet acum doi ani, împreună cu o șuviță din părul lui... (Ce cabotin dezgustător, gândeam eu ars de gelozie, de furie, de neputință. Cs corupător, ce misticism carnal, ce amestec hidos de devoție și fraudă. Cum am putut crede că fecioara aceasta a fost pură? Cum am putut
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îmi spuse ea cu cel mai umil și mai melodios glas al ei. (Vorbea în bengali ca să mă poată tutui, căci o exaspera placiditatea frazelor englezești, întotdeauna la persoana a II-a plural.) Îmi arătă cutiuța dată de Tagore, cu șuvița de păr alb, parfumată și cârlionțată, înlăuntru. ― Fă ce vrei cu ea; dacă vrei, arde-o. Nu o mai pot ține sus, la mine. Nu l-am iubit pe el. A fost rătăcire dragostea mea pentru el, căci trebuia să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
știu, acum e altfel. Am vrut s-o îmbrățișez, dar se cobora Mantu pe scară, și m-am mulțumit numai să-i strâng brațul. I-am înapoiat cutia, căci mi s-ar fi părut ridicol să mă răzbun pe biata șuviță de păr alb. Și apoi, ce aveam eu cu trecutul ei, cu amintirile ei? Era un ceas, acela, în care simțeam atât de cert că sunt cel dintâi și singurul, încît nu mi-era teamă de nimic. Trecutul ei nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
timp în care eu nu apărusem încă în viața ei și care mă chinuia îndeajuns cu nepătrunsul lui. Dar ea înțelese, probabil, altfel gestul meu: ca un refuz, o indiferență față de sacrificiul ei, de nuditatea ei. ― Nu vrei să iei șuvița aceasta? mă întrebă ea încă o dată, nevenindu-i să creadă. ― Ce vrei să fac cu ea? Arde-o tu mai bine, îi răspunsei cât se poate mai cald. ― Dar pentru mine nu mai prețuiește nimic acum, se miră ea. Nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o dată, nevenindu-i să creadă. ― Ce vrei să fac cu ea? Arde-o tu mai bine, îi răspunsei cât se poate mai cald. ― Dar pentru mine nu mai prețuiește nimic acum, se miră ea. Nu prea înțelegeam și am luat șuvița, împachetînd-o frumos și punîndu-mi-o în buzunarul vestei. Am plecat apoi să-mi iau baia și fluieram cu atâta bunăvoie în timp ce-mi zvârleam apa rece pe trup, încît Lilu, care trecea prin curte, îmi ciocăni în peretele de tablă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
continuat să mă pierd în descoperirea treptată a trupului ei. Când o priveam, la răstimpuri, uimit eu însumi de abandonarea atât de complectă, o zăream cum stă cu capul pe jeț, ochii închiși, tremurând, lacrimile alunecîndu-i pe obraji, lipindu-i șuvițele de păr la colțul buzelor și pe bărbie. ― Când vom fi uniți, o consolam eu, ne vom iubi fără hotare. Te voi avea toată atunci. ― Dar acum nu e păcat? revenea ea, strîngîndu-și cehii, mușcîndu-și buzele. ― Acum te sărut numai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mine s-o fac. Chabù nu-și dădea seama de nimic. Am mîngîiat-o pe frunte, o priveam în ochi și am lăsat foarfecele să taie în voie, în timp ce îi vorbeam ca să nu audă scrâșnetul metalului, iar Maitreyi, din spatele patului, primea șuvițele în mâini și le ascundea într-o năframă, ca nu cumva să le observe Chabù. Mi-a trebuit vreun sfert de ceas până să izbutesc să-i las creștetul gol, și atunci, d-na Sen î-a lipit pasta aceea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
corali ? Poate chihlimbarul ? Caută febril în caseta de bijuterii îmbrăcată în argint, de grabă degetele i se agață de șiraguri și lănțișoare, un medalion, asta i-ar face trebuință. Un medalion în care să așezi un chip drag și o șuviță blondă - de ce blondă neapărat ? De ce toate medalioanele să aibă în ele o șuviță blondă ? Și Sophie are părul blond, dar ce ochi bulbucați ! Și burta ei ce pliuri face de când a născut, doi colaci de grăsime se ivesc pe burtă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
grabă degetele i se agață de șiraguri și lănțișoare, un medalion, asta i-ar face trebuință. Un medalion în care să așezi un chip drag și o șuviță blondă - de ce blondă neapărat ? De ce toate medalioanele să aibă în ele o șuviță blondă ? Și Sophie are părul blond, dar ce ochi bulbucați ! Și burta ei ce pliuri face de când a născut, doi colaci de grăsime se ivesc pe burtă de cum își scoate corsetul, uite-așa poți să-i strângi în mână ! Se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cel pe care îl va îngriji, oh !, va fi prinț. Sau ofițer francez. — Est-ce qu’elle est née ?... va întreba sever mama lui, prințesa, când o va găsi veghindu-l devotată, la căpătâi. — Madame ! ? va răspunde ea demnă, și o șuviță de Walkirie i se va desprinde fluturând de sub boneta de infirmieră. Dar cum mai departe nu va mai scoate niciun cuvânt, se va crede că este un copil abandonat. Un copil abandonat într-un coșuleț roz, scâncind ca un pui
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sudoare, rotunde, îi umplu fruntea albă, obrajii neașteptat de cărnoși ; e cald aici, cu toate că a lăsat transperantele. Cineva - vecinele, desigur - a tuns-o, și în locul nodului care îi strângea la ceafă părul creț, așezat singur în cute ondulate pe tâmple, șuvițe, inexplicabil de rare și de drepte, îi atârnă, retezate lângă lobul urechii. Cărarea, trasă chiar prin mijlocul capului, lasă la vedere țeasta, veșted-roză. — Ai dat și ligheanul alb, de faianță ? Aveai un lighean alb, de faianță, cu flori roșii și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
gard viu, de lângă bazin, și pe lângă peretele galben, smălțuit, în direcția „oalelor cu aburi“. Văzu în fața lui, stând chiar pe marginea „oalei“, silueta masivă, aproape complet despuiată, a lui William Eastcote. Își dădea părul pe spate, pieptănându-și cu degetele șuvițele ude, ușor rărite. Discuta cu un bărbat gras ai cărui chiloți de baie erau aproape invizibili sub pântecele proeminent. Bărbatul gras avea o față mare, cărnoasă, boțită, și un păr cărunt, des și țeapăn ca o perie, încă perfect uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
perne mici, negre. În fotoliu capitonat cu creton, o masă de birou funcționărească, acoperită cu plastic, și un scaun pătrunseseră ca intruși, reprezentând, în felul lor umil, utilitatea și confortul. Pe sub ușile de lemn sculptat ale băii se strecura o șuviță de abur. Camera era caldă și duduia de zgomotul apei care, curând, deveni inaudibil. — Frumoasă cameră aveți aici, spuse George, așezându-se pe fotoliul capitonat cu creton și apoi ridicându-se din nou, pentru că i se păruse prea jos. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
direct din promenadă spre Camere, fără a mai trebui să defileze prin fața „Lojei Portarului“ sau a biroului de recepție de la intrare. Se opri în „Baptisteriu“ contemplând, o clipă, ușile bătute în ținte, de un auriu-argintat, dindărătul cărora se prelingeau întruna șuvițe de aburi. (Aburul era împrăștiat cu ajutorul unui ventilator plasat în tavan.) George atinse ușile. Erau fierbinți. Răsuci mânerul solid, de alamă, și trase de el. Erau încuiate. Apoi porni, cu pași domoli, spre Camere, intrând pe ușa pe care scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe Zet deasupra apei. Dar când George se opri o clipă ca să se odihnească, Zet îi sări pe umăr și se agăță cu lăbuțele din față de gâtul lui, așa cum îl învățase Adam. George înțelese figura și acum, ținând doar o șuviță din blana animalului și lipindu-și strâns brațul de piept, putu înota mai viguros. Tom a fost primul care a auzit strigătul de triumf al lui George, când acesta ajunse la stâncile din cealaltă parte a falezei și simți prundișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
atunci își plimbase privirile prin hol, se întoarse și se uită la el. Emma își pusese din nou ochelarii lui fără rame, cu lentile înguste, care făceau ca ochii să-i pară mai mari. Părul, încă umed, îi cădea în șuvițe peste gulerul cămășii, strâmbat și mototolit din cauza luptei. — Nu mai face mutra asta nenorocită, fată dragă. — Tu ai cântat în noaptea aceea? — Da. — Eram sigură. Ai o voce atât de înaltă și de ciudată... dar frumoasă. — Da. Dar ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un perete, ba nu, până la urmă se dovedi a fi un stâlp foarte gros de beton, îndărătul căruia priveliștea era obturată de două țevi verticale, uriașe, prin ale căror articulații bine înșurubate, aflate acum la nivelul capului lui Tom, scăpau șuvițe de abur, cu un zgomot șuierător. Șuieratul îmbinat cu duduielile sacadate, care răsunau mai puternic și mai vibrant, deveniră brusc amenințătoare. Prezența unui asemenea volum, de abur comprimat, a unei forțe brute atât de înspăimântătoare, anima țevile asudate, care trepidau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Pleacă, te rog, chiar acum. Hattie sări de pe scaun. Obrajii îi erau aprinși și pătați de dârele lacrimilor, întocmai ca fața unui copil. Nu-și împletise părul, nici măcar nu și-l pieptănase, și îl încâlcise tot, învârtindu-și, în timpul discuției, șuvițele în jurul degetelor. Rochia îi era strâmb încheiată. Ii tremurau buzele și bărbia, mâinile îi erau nesigure, respira sacadat. Ochii albaștri lăptoși îi străluceau de lacrimi și de furie. John Robert, afundat în fotoliul adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
suflet angelic. "Poveste de Crăciun", așa se chema piesa. Lucian stătea cocoțat pe un taburet și își examina de aproape fața în oglinda din baie, pe cap cu peruca albă de vată, care era deja gata. Rotocoale de bucle din șuvițe de vată înfășurate pe creion aproape că-i acopereau urechile. Încă nu știa exact ce trebuiau să facă îngerii pe scenă, dar, într-adevăr, găsea în propriii ochi larg deschiși inocență și limpezime. De înger. Se aplecă și mai mult
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]