1,700 matches
-
balaurului verde ca fierea care, triumfător, vărsând foc pe nări, își lățise aripile peste lume. Și-am văzut o femeie bătută pe cruce în cuie de zirconiu, și trei bărbați în straie cernite plângând la piciorul crucii și sărutîndu-i ultimele șuvițe din părul roșu ca sârma de cupru. Și-am mai văzut un bărbat cu minunați ochi căprui, ținând în poală o fetiță de câțiva anișori, goală și durdulie, ce binecuvântează cu două degete. Toate aceste năluci se topeau una-ntr
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și minuni, adaosuri de proteină angelică la săraca lor hrană terestră. Cum s-ar mai fi lipit acei ochi de cine știe ce înger rătăcit, adus de vânt peste mocirlele sulfuroase, cum l-ar mai fi atins, delicat, gânditor și rapace, pe șuvițele lui de aur curgîndu-i pe umeri, pe coastele lui sculptate-n morfil, pe sandalele lui din sârmă de iridiu... Cum l-ar fi imobilizat într-o îmbrățișare atroce pe el, venit să aducă gunoiului lumilor Evanghelia. Cum l-ar fi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și-ncîlcite, ce se ridica tot mai mult, ca o slavă cerească, pe măsură ce mă înălțăm către ea. Și totuși o ajungeam, deslușeam tot mai bine heruvimii desfigurați, fecioarele cu sfârcuri de băiat, suprafiresc de frumoșii penitenți din râurile de sânge. Cu șuvițele blonde șiroind boabe de aur topit mă-ndreptam prin azur către bolta cea zugrăvită, atât de vastă, că tot mai multe brațe și șolduri îmi ieșeau din vedere, se turteau într-o zare cețoasă, și deodată n-a mai fost
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
râu și dinți de boabe de fasole un trup cu buric de măcieș zbârcit, mâini și picioare ca niște cârnați moi, degete cu unghii de cioburi de strachină. Fiecare dintre cele șapte fecioare își despletise cozile și-și retezase o șuviță de păr, pe care o înfipsese în țeasta moale a caloianului. Fiecare-și apăsase degetul arătător pe pieptul lui, de-o parte și de alta, așa că-n curând făptura de lut avea coaste. Aduseseră apoi icoana cea făcătoare de minuni
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
sfinți. Fețele Tatălui și Fiului erau străluminate, cum se pierdeau dincolo de putința ochiului de-a vedea, de mănunchiul de raze groase izvorâte din Duhul, porumbi cu ochi de femeie plutind în viața fără sfârșit. Cutremurată, fata mai apucă să vadă șuvițele de aur ce-i coborau Fiului până la șale și ugerii gingași de pe pieptul Lui, și se prăbuși apoi până ce orice viziune se sparse în cioburi și se risipi. Se regăsi în ograda casei ei din Tîntava, tîrîndu-și aripile fumegânde prin
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu un picior (dacă nu cu amîndouă) pe scaun, lângă fund, și-i arăta mamei niște foi bătute la mașină, cu mari X-uri roșii peste ele. Iar mi-a tăiat Dunăreanu jumate de articol", aproape că striga el, cu șuvițele negre de păr căzîndu-i peste frunte. "Ce naiba vrea? Ce vrea? Să mă-nnebunească?" "Lasă, Costele, lasă că-i bine. O să se potolească și el. Nu ții minte cum trebuia să le scrii înainte din nou? E mai bine acum", îngăima
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
picioare pe scaun, ca un indian bătrân, rămase cu ochii-n gol. Era ciudat de frumos când încremenea câteodată așa. Părul îi era atât de negru, cu firul atât de gros, încît, cum era dat pe spate, cu doar câteva șuvițe atîrnîndu-i pe frunte, îi schimba toată fața într-un fel de mască palidă, de o ciudată noblețe, în care doar ochii luceau și ei negri catifelați, ochii altcuiva parcă. Și Mircea rămânea adesea cu ochii în gol, exact ca tatăl
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ei de hârtie, în vocea ei îi vedeai scheletul fragil, uguind ca un diapazon. Vocea ei te fascina și-apoi, după o nanosecundă, te-nspăimînta de parcă ai fi dansat cu cea mai dulce femeie din lume și i-ai fi dat șuvițele aurii de păr peste ureche ca să-i săruți lobul călduț, cu perlă, dar ai fi zărit brusc două labe puternice de păianjen ieșindu-i din duetul auditiv, dintre pânzele sidefii întinse-n întreaga ureche. Crede-mă că înainte să-și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de lichide cleioase picurând din exuberantele potire, simțiră suind pe picioare miriapozi și vacile-Domnului. Fumuri de mireasmă transparentă urcau către cer, fluturând ca un păr buclat, dizolvîndu-se-n aer. În iarbă, sub pașii lor, mustea un pârâiaș înghețat, ce-și răspândea șuvițele lichide printre radăcinițe și frunze rotunde, gălbui și iriga câțiva iriși ca hârtia șifonată de indigo. Se așezară-n partea cea mai joasă a văii, între tijele florilor, care aproape ca se-nchiseră peste ei. Aici pânza susurătoare de apă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în bezna adâncă a stalurilor, în bezna și mai adâncă de sub cupolă. Arunca și prindea discurile și bastoanele strălucitoare, făcea roata, făcea salturi mortale pe pardoseala arenei, suia pe umerii colegelor în piramide fragile, se-mpleteau și se despleteau brațe, șuvițe de păr, priviri și picioare, dar ea nu era acolo, nu era Katarina, nu fusese un embrion într-o burtă, nu crescuse în munții Georgiei, nu cunoscuse bărbat, nu fusese luată la circ și n-avea să moară peste șase
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în cer, radia nebunește o sferă de cristal mai mare decât toate lunile la un loc, întunecîndu-le în eclipsă, dar făcând peisajul cel vast dimprejur să ardă la rândul său cu strălucirea lunii. Omul de lângă el îl prinse de-o șuviță de păr și se-nălțară la cer împreună, lăsând în urmă, ca un jet propulsor, trena de mătase a peisajului cel măreț și fragil al lumii aceleia. Curând, planeta scăzu pe măsură ce globul de deasupra se dilata, așa încît, la jumătatea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
decolteul femeii pe care o văzuse mai devreme goală, acoperită de sudoarea dragostei și cu pubisul roșu lucitor ca lița. Femeia era acum pieptănată cu grijă, poate de dragul oaspetelui, cu părul împletit la spate cu ajutorul unui mic instrument ce prindea șuvițele și le trecea unele prin altele, iar în față, deasupra frunții cărnoase și înalte, cu un fel de cornițe arămii care, adunând părul, îi lăsa descoperite urechile frumos înghiocate. Marten era născut într-unui dintre sătucurile din poldere, cu case
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să desconspire cea mai puternică armă a Abației. Așa ceva nu se putea ierta. Rim se întoarse abia pe înserat. Înaintea lui, legat de șaua unui cal, se bălăngănea Aloim a cărui față arăta că încercase să se opună quintului. O șuviță de sânge închegat i se prelingea din tâmpla stângă, iar respirația îi era grea, șuierată, semn că avea cel puțin o coastă ruptă. Cei doi ajunseră în fața pavilionului și quintul îl ridică aparent fără efort pe Aloim și-l purtă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
trebuie să te miști. Și sunt convinsă că ești pe calea cea bună. - Ce e un râu, Alaana? Ceva care, la fel ca și menirea ta și a semenilor tăi, nu se găsește în logica Kyrallului. Pumnalul ritual reteză o șuviță din părul fetei. Fața îngrozită a tinerei se distingea clar, deși se afla la distanță mare de Xtyn. Ciocnindu-se aproape cu primul cuțit, un altul reteză veșmântul shu pe umărul stâng. Pielea strălucitoare se arătă mulțimii care oftă sonor
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
până în vocea ly. Preț de o fracțiune de secundă, Xtyn ascultă cu groază suprapunerea subliminală a vocilor interioare ale tribului său. Nimeni nu observase nimic. Mai hotărât, scutură din cap de parcă ar fi vrut să-și alunge din ochi o șuviță de păr. - Vouă vă sunt conducător! Ca și cum cuvintele acelea descătușaseră un șuvoi de gânduri, de idei noi și deopotrivă familiare, tânărul începu să vorbească: - Vă sunt conducător fiindcă am o viziune. Nu sunt numai cel mai puternic dintre voi, dar
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
am crescut pe planeta asta și că, dacă nu ar fi fost templul nostru, probabil nici una din revelațiile mele nu ar fi dus la planul prin care încercăm acum să-i salvăm pe ai noștri, repetă Oksana calm, alintîndu-i o șuviță din părul pe care el îl purta tot mai lung, pe măsură ce devenea din ce în ce mai rar. Pe mine trebuie să mă vadă. Ba chiar o să rostesc și niște cuvinte bombastice, undeva, unde să fiu sigură că mă vor auzi. - Iar eu o să
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ridica încet, curat și puternic. îngenuncheați înaintea abatelui, cu mâinile împreunate, se concentrau în rugăciune și dădeau glorie Mântuitorului. Prin mica fereastră - deschisă în absidă, doar puțin mai largă decât o ambrazură - o rază de soare străpungea penumbra cu o șuviță de lumină, în care pluteau o sumedenie de firișoare de praf și care îmbrăca în aur tabernacolul aflat în centrul altarului simplu de piatră, luminând chipurile câtorva cantori și lăsându-i pe ceilalți aproape invizibili ochilor lui Canzianus, abatele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai departe el copila și să rămână cu ea și cu Lidania până când coloana avea să poposească undeva. După aceea, își luă rămas bun de a ei: — Eu mă duc în față. Ne vedem mai târziu. Aranjându-și după ureche o șuviță de păr, Lidania încuviință cu un zâmbet vag: — Bine. La revedere, atunci! Sebastianus o salută, recomandându-le să nu se depărteze niciodată de Maliban, apoi își îndemnă calul și, fără să se mai întoarcă, porni să urce spre capătul coloanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el își dorea să stea de vorbă cu cineva; o strigă și, ajuns lângă ea, o apucă de un braț. — Ce mai faci? o întrebă. Nu te-am mai văzut. Surprinsă, ea își ridică privirea către el și, aranjându-și o șuviță de păr de pe frunte, ridică din umeri. — Bine. Bine atât cât poate fi aici, vreau să zic. — Și Lucia? Și-a venit în fire? Lidania lăsă găleata jos și suspină: — Plânge adesea, dar starea ei se îmbunătățește. Totuși, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu? O zbatere de pleoape, umbra fugară a unui surâs pe chipul întunecat al prietenei, un semn de ușurare - imediat reținut - al capului său blond îi dădură de înțeles Hippolitei că deschisese o ușă în zidul resentimentelor ei. Aranjându-i o șuviță de păr din fața urechii și sărutând-o tandru pe obraz, insistă cu o voce mângâietoare: — Iubirea mea, spune-mi că nu ești mânioasă, te rog! Știi cât țin la prietenia noastră. Flavia, roșind ușor, o privi cu ochi aprinși: Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prin vene. Se simți invadată de un șuvoi de admirație și recunoștință față de acel tânăr viteaz, căruia, fără îndoială, îi datora viața, dar își impuse să nu o arate. Cu toate acestea, dintr-un irezistibil instinct feminin, își aranjă o șuviță de păr de pe frunte. — Pe el de ce l-ai lăsat în viață? îl întrebă. Am văzut că Cilonus voia să-l ucidă și tu l-ai împiedicat. — Pentru că ne poate fi de folos, răspunse soldatul, observând cu coada ochiului prizonierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
străpuns de săgeata lui Maliban. Câțiva bagauzi, dându-și seama că puținii soldați încă în viață primeau ajutor, înaintară să-i întâmpine pe noii veniți, în timp ce tovarășii lor continuau să manevreze cu înfrigurare mecanismul de deschidere a porții. Curând, o șuviță de lumină de culoarea opalului se desluși între cele două canaturi grele și începu să se lărgească. în același timp, scârțâitul lanțului anunță tuturor combatanților că, în afara zidurilor, podul de lemn se lăsa acum peste șanț. Cu toate acestea, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spus că nu-i papa? Prostuțul mamii! Și-i șterge cu prosopul spuma de șampon de pe față și bărbie. -Acum, să dăm băiatul la spălat! spune tăticul. Începe să-i spele părul blond și bucălat, apoi urechiușele ascunse, parcă, de șuvițele aurii și tare jucăușe. Vine rândul spatelui, în timp ce mămica îi spală brațele și mânuțele... ‘A ‘pă-la’ ! zice Sorin. Apoi, râde cu mare poftă. Da, la spălat! repetă tăticul. După ce băița este gata, părinții-l înfășoară într-un prosop mare. Parcă
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
nu putea să le vadă; pomeți proeminenți, frunte înaltă, sprâncene subțiri și împreunate, buze cărnoase, întredeschise - ai fi zis că un lung sărut arzător tocmai le abandonase, însă fără să le potolească. Părul negru, dezordonat Îi încadra fața palidă; o șuviță i se lipise de tâmplă. Delicatețea picioarelor și impasibilitatea eternă a mișcărilor spuneau mult despre existența Ei trecătoare și fragilă, numai o dansatoare dintr-o pagodă indiană putea avea mișcările Ei armonioase. Atitudinea melancolică și bucuria Sa sfâșietoare arătau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
același timp plini de neliniște și mirare, amenințători și încărcați de promisiuni. Acești ochi te înspăimântau și te absorbeau totodată. Răspândeau o lumină supranaturală și îmbătătoare. Avea pomeții proeminenți, fruntea înaltă, sprâncenele subțiri I se uneau, buze cărnoase, întredeschise, două șuvițe din părul Ei ciufulit I se lipeau de tâmple. Am scos din cutia de tablă portretul pe care I-l făcusem noaptea trecută, pentru a-l confrunta cu desenul de pe vas. Nici cea mai neînsemnată diferență. Păreau calchiate unul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]