KorAP: Find »[drukola/base=țânțar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...65 >

1,612 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

Își ținea respirația - simțeam asta din felul În care mirosul lui devenea din ce În ce mai asemănător cu al tăciunilor stinși. - Hai, că se lasă seara, l-am Îmboldit. Vrei să legăm frăție de sânge sau te temi de frigurile ce le poartă țânțarii? Am auzit un chicotit Înfundat. Mirosul omului Începu să se răspândească În aer precum fuioarele norilor, semn că se potolea. Cu toate astea, Încă nu venea. - Am niște pește tocmai bun de mâncat. Cu asta l-am convins. L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
curăță barba cu atenție, privindu-mă când dintr-o parte când din cealaltă. Ce pește e ăla? schimbă el vorba deodată și se uită, hulpav, În desagă. - Pește bun. - Putem să fim frați și fără să ne muște blestemații de țânțari, sări el ca ars și se apucă să-și tragă palme peste coapse. Nu crezi? - Ba da! am răspuns și m-am repezit să mă acopăr cu clisă din cap până În picioare. Țânțarii ne-au lăsat În pace, așa că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și fără să ne muște blestemații de țânțari, sări el ca ars și se apucă să-și tragă palme peste coapse. Nu crezi? - Ba da! am răspuns și m-am repezit să mă acopăr cu clisă din cap până În picioare. Țânțarii ne-au lăsat În pace, așa că am Împărțit peștele și ne-am pus pe clefăit fără să mai zicem nimic. La sfârșit am râgâit și am căutat un culcuș sub un copac din acela cu crengi lungi. - Nu e bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
uite la semnele de vreme rea sau bună, știa tot ce făcuse neamul lui de când era neam, știa să Îndrepte oasele frânte la vânătoare, știa să facă praf de piatră albă pentru cufureală și știa că frăția de sânge prin țânțari omorâse o grămadă de oameni. Dar, cel mai bine și mai bine știa să stea. - Să stai? - Îhî. Să mă uit. Asta știu cel mai bine. Să văd. Asta făceam cel mai mult pe pământul nostru. - Și ceilalți ce ziceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
al lui pe care aveam să-l mai văd de atâtea ori. Mă și miram că, după ce simțisem la fel pentru Moru, ajunsesem acum să simt și pentru unul ca Enkim. Unde mai pui că nici nu avusesem nevoie de țânțari pentru asta, ha, ha. Încă vorbeam când, În casă intră femeia aceea care Își Îndemnase suratele să mă frece cu ierburi. Era Înaltă, nu mai era tânără, dar stătea foarte dreaptă și avea părul aranjat cum nu mai văzusem, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În apă. Runa! Of, of, ce ne-am fi făcut fără ea! Scotoci prin traista ei și scoase un săculeț plin cu un fel de nisip ușor. - Praf din coajă de salcie, ne spuse. Am ridicat din umeri, dar ea: - Țânțarii trăiesc În bălți și aduc fierbințeala. Sălciile cresc tot În bălți și ne dau răcoare. De aceea, sălciile alungă și fierbințeala. Îl sili pe Enkim să ia o gură de praf din acela. După o vreme, cam cât ți-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
chirăiau precum babele, cuibărindu-se prin frunzișul ce părea să nască niște nori numai ai săi. Eu deschideam drumul, Logon mă urma la doi-trei pași, iar Runa mergea Îndărătul lui cu Unu În brațe, fluturând dintr-o blăniță ca să alunge țânțarii. Enkim Încheia șirul și tot fluiera ceva ce semăna a cântec de pasăre. Spunea că așa fac ai lui acasă când se satură de ceva. - Dar tu de ce te-ai săturat? l-am Întrebat. - Eh, făcu el. Într-o seară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Unu și-i duseră Într-o casă, iar pe Enkim și pe Logon Într-o alta. N’jamo mă bătu pe umăr de parcă ne știam dintotdeauna și Îmi făcu semn să mergem În pădure. Ajunserăm Într-o poiană plină cu țânțari, dar Vindecătorul luă două mâini de praf puturos dintr-o groapă și mă Îndemnă să-mi dau pe trup. La fel făcu și el. Apoi mă Întrebă fără ocolișuri: - Și acum, eu ce să fac, măi Krog? Eu știu tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu mine. Eu ce să fac când o să-i văd că Îmi intră În sat? - Vorbești În dodii, N’jamo. - Spune-mi ce să fac și o să-ți vorbesc pe Înțeles. Ne mai dădurăm cu praf din groapa aceea, căci țânțarii erau din ce În ce mai obraznici. Ne intrau până și În gură și În ochi. - Măcar așa, nu vine nimeni să tragă cu urechea, râse N’jamo. - Da’ ce, nu mai are nimeni praf din ăsta? N’jamo râse și mai și, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

le taie porția de vin roșu. Dar medicul de pe strada mea n‑a rostit un cuvânt despre vin. A diagnosticat că sunt bolnav de friguri tropicale. Mă rog, asta nu‑i chiar atât de grav. Frigurile tropicale se transmit prin țânțari; și se tratează cu chinină. Așa Încât am adăugat chinina locală la Quinaglute pe care mi‑l prescrisese doctorul american Schley, cel care‑l dojenise pe Ravelstein pentru că l‑a prins fumând imediat ce ieșise de la reanimare; luam chinină pentru ca inima mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

Martie a fost o lună caldă. Noaptea ne trezeam înspăimântați de căderea țurțurilor de pe pagodă și de mugetul avalanșelor îndepărtate. Puteam merge desculți și nu mai trebuia să încălzim apa de spălat. Se treziseră la viață gândacii, muștele și marii țânțari yuzo. Întoarcerea maestrului devenea mai necesară ca oricând, fiindcă Gongku nu mai avea cu ce să-și încânte frații, putând doar să le prescrie exerciții repetitive; ei însă tânjeau după mai mult. Su Qi era perimat; Naio Ba He era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

loc, având în mână cadavrul fluturelui, privind fără să vadă înspre locul unde dispăruse yubani. Revenind la realitate, își dădu seama că se făcuse târziu și că era timpul să pornească înapoi spre colibă, înainte ca „flagelul“ - atacul milioanelor de țânțari - să transforme drumul de întoarcere într-un infern. Grăbi pasul și ajunse la mlaștină când soarele începea să se ascundă după coroana copacilor dindărătul colibei. Cerul se colora în carmin și norii albi păreau acum un caier de bumbac îmbibat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
bumbac îmbibat în sânge. Papagalii și curcanii sălbatici căutau un adăpost unde să-și petreacă noaptea, iar o familie de maimuțe araguatos urla, acolo în depărtare, printre arborii mari de capoc. Dădu ocol lagunei cu pas grăbit și blestemă primii țânțari care se avântaseră să-l atace. Ultimii metri îi parcurse în fugă și nu se opri până nu se simți în siguranță sub apărătoarea de țânțari. Rămase acolo, citind la lumânare, până când și o adiere blândă și fumul rugului pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
printre arborii mari de capoc. Dădu ocol lagunei cu pas grăbit și blestemă primii țânțari care se avântaseră să-l atace. Ultimii metri îi parcurse în fugă și nu se opri până nu se simți în siguranță sub apărătoarea de țânțari. Rămase acolo, citind la lumânare, până când și o adiere blândă și fumul rugului pe care îl aprinsese în fața ușii începură să împrăștie insectele însetate de sânge. Era ora cea mai proastă - cea „înaintată“. Cină frugal, se spălă în lagună, potrivi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și Domn peste o mlaștină fără fund, cincizeci de râușoare, un milion de copaci și o întreagă curte de maimuțe, păsări, șerpi, păianjeni, jaguari, lilieci-vampiri, tapiri, pecari, cerbi, pești pirania, anaconde, caimani... Și o sută de mii de milioane de țânțari! Era stăpân pe ființa lui douăzeci și patru de ore ale fiecărei zile din an, stăpân peste ploi și peste cerul senin, stăpân peste vânturi, peste calm și furtuni, stăpân peste soare și peste nori, stăpân peste zi și peste noapte. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
să-și înfigă colții gemând de venin, și pe pământ, sub apă și în aer - socotind și liliecii-vampiri -, acel colț al Amazoniei devenea unul dintre locurile cele mai oribile de pe planetă. Căută locul cel mai adânc, departe de norul de țânțari, verifică dacă lancea, funia și lanterna erau așezate în ordine, mâncă o felie de papaya și două banane și se tolăni să contemple noaptea ce se apropia, ascultând prin lemnul de palmier al caiacului viața de pe fundul mlaștinii. Clipocitul corpurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
viața absurdă a unei persoane civilizate care prefera să fugă de progres. În ochii lumii actuale, ar fi tot atât de stupid și de neînțeles cum era „Sălbaticul“ pentru Alfa-Plus, Delta-Minus sau Epsilon ai lui Huxley. Cum poate prefera cineva căldura și țânțarii, în locul aerului condiționat și al insecticidelor? Cui îi poate trece prin cap să trăiască la marginea unei mlaștini năpădite de caimani și de pirania? Cum e posibil să-ți petreci zilele și săptămânile privind aceiași copaci și aceleași flori asemănătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
putut compara cu groaza unui bombardament cu napalm, cu dezgustul pentru o suburbie a Saigonului sau cu degradarea bețivilor din Bowery. Nu locuia în Paradis, și o știa. Moartea stătea la pândă în spatele fiecărui copac și boala zbura în fiecare țânțar, dar, pentru prima dată, încerca senzația că nu se confruntă cu propria lui natură, ci doar cu Natura. Și era liber; îndeajuns de liber ca să nu trebuiască să-și iubească patria, să simuleze curajul sau să se vadă obligat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
mai potrivit pentru trib, dar nu încerca niciodată să-și impună punctul de vedere. Fiecare făcea apoi ce avea chef și nimănui nu-i trecea prin minte să comenteze decizia vecinului său. La început, a fost ca un bâzâit de țânțar. Apoi, îi aminti de huruitul înăbușit al unui avion zburând jos, dar, încetul cu încetul, sunetul ca un „puf-puf“ devenea din ce în ce mai monoton, mai tare, mai clar. Își ridică privirea. La vărsarea râușorului, stârci și papagali se înălțau în zbor, speriați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
nestăvilite, iar pădurea joasă crescu spre cer, pe când lianele se lăsau în jos căutând pământul, și țeseau astfel cu toatele o perdea deasă pe care trebuia să o sfâșie cu maceta dacă voia să păstreze cărările din totdeauna. S-au întors țânțarii, mai furioși decât înainte, iar căpușele au atacat, vârându-se sub piele ca să-și depună acolo ouăle; ouă care se vor transforma în larve și mai târziu în viermi; viermi care se vor hrăni cu carne vie, acoperind trupul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
o strivească și apoi să dezinfecteze rana cu spirt, iod sau zeamă de tutun. Tot corpul - în special picioarele și brațele - devenea atunci o hartă de răni supurând cu o durere surdă și permanentă, obiectiv predilect al muștelor și al țânțarilor. Căpușele erau cel mai mare blestem al desișului, unul din prețurile cele mai ridicate pe care Natura îi obliga să le plătească pe cei care doreau să locuiască în selvă. Căpușe, căldură umedă și țânțari, cele trei mari impozite ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
predilect al muștelor și al țânțarilor. Căpușele erau cel mai mare blestem al desișului, unul din prețurile cele mai ridicate pe care Natura îi obliga să le plătească pe cei care doreau să locuiască în selvă. Căpușe, căldură umedă și țânțari, cele trei mari impozite ale selvei. Dar plătea cu plăcere, acum, când încetaseră ploile. Puse caiacul pe apă și vâsli foarte domol până se opri în mijlocul lagunei, unde nu era decât tăcere, apa se vedea foarte liniștită și lumea era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
cu manioc și banane și, la primele umbre ale nopții, intră în adăpost, închise ochii și adormi de îndată. Afară, lângă foc, se rezemă de trunchiul neted al unui arbore de cauciuc și lăsă ca fumul să-l împresoare, îndepărtând țânțarii. Privi spre cer, stelele ivindu-se sfios printre coroanele copacilor din micuțul luminiș, și se întrebă ce făcea el acolo, atât de departe de tot. Departe de lumea lui, departe de Chicago, departe chiar și de grosolana lui colibă care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
instală într-o colibă mai departe, în care atârnaseră deja un hamac lat. Se lăsă să cadă în el, sleit de puteri din pricina marșului îndelungat, dar conștient că îi va fi greu să doarmă. Aproape de apă și fără apărătoarea de țânțari, puzderia de insecte se va înfrupta din el. Și încă ar avea noroc, dacă pe acolo n-ar fi și lilieci-vampiri. Glasurile așezării încetară, ca să lase loc zumzetelor inconfundabile pe care le uitase de mult, dar care păreau aceleași în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și banane prăjite și începu să-și pregătească lunga călătorie la Santa Marta. De fapt, nu erau multe de pregătit. Un mănunchi de banane, nuci de cocos, guayabas și nuci de Brazilia, ceva iuca și manioc, hamacul și apărătoarea de țânțari, sarbacana, maceta, câteva piei și fluturi, și bani. Se duse la copacul învecinat, îndepărtă pământul de la rădăcină și dintr-o gaură scoase un borcan de sticlă închis ermetic. Înăuntru se afla toată averea lui - ceva mai mult de o mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]