1,198 matches
-
SENSIBILITATEA INSTRUMENTELOR, MARIN SE BAZA PE PROPRIA APTITUDINE DE A GHICI STĂRILE CONFLICTUALE INTERIOARE DUPĂ EXPRESIA FEȚEI SAU MIȘCĂRILE TRUPULUI. CHIAR DE LA ÎNCEPUT PUSESE OCHII PE UN INDIVID ÎN JUR DE TREIZECI DE ANI, CU O ÎNFĂȚIȘARE DE INTELECTUAL, AȘEZAT ȚEAPĂN ÎN MIJLOCUL SĂLII. MULȚUMIT CĂ ÎL DESCOPERISE, FĂCU SEMNALUL CONVENIT ȘI O SECUNDĂ MAI TÂRZIU PRIMI UN BILET PE CARE SCRIA: "DETECTOARELE VĂ CONFIRMĂ BĂNUIELILE". În timp ce citea biletul, se uita cu colțul ochiului la ofițerii de Control care se apropiau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
persoană atât de convingătoare încât, timp de o clipă, Marin privi spre orizontul deschis de cuvintele celuilalt. Apoi, tulburat, încetă să mai privească. Văzuse trădare, ambiție personală și răzbunare; erau idealuri, dar imprecise. \ Unul din principiile teoriei grupiste, afirmă el țeapăn, spune că un individ trebuie să se subordoneze în mod involuntar binelui general, intereselor superioare ale colectivității. Trask rânji, părând că își regăsise toată siguranța de sine. \ David, teoria grupistă nu este nici destul de convingătoare, nici destul de profundă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ATENȚIE ȘI SE DESFĂȘURA ÎNTOCMAI. Să mă anunțe un șambelan când sunt gata cu toții. Câteva minute mai târziu intra în sală, care de fapt era o cameră de recepție pentru vizite ocazionale, atunci când oaspeții nu era prea numeroși. Regina ședea țeapănă într-un scaun cu spătar înalt. Era o femeie tânără, cu părul împletit în cozi, împodobită simplu, nefardată. O recunoscu imediat ca fiind rudă cu Delindy. Asemănarea nu era izbitoare: în mod hotărât, regina nu avea frumusețea clasică a surorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ÎI DĂDU SENZAȚIA UNUI GOL ÎN STOMAC. CA DE OBICEI, ATERIZAREA FU EXECUTATĂ CU O PRECIZIE SPECTACULOASĂ. IMEDIAT CE AVIONUL SE OPRI ȘI FURĂ DESCHISE UȘILE, STRECURĂ O PILULĂ ÎN GURĂ DUPĂ CARE SE RIDICĂ ȘI COBORÎ, AVÂND O ȚINUTĂ CAM ȚEAPĂNĂ. AFARĂ SE OPRI UIMIT. Era așteptat de o delegație care însă nu cuprindea doar oamenii lui, așa cum își închipuia. Era un adevărat comitet de recepție, alcătuit din persoane ilustre: Podrage, jumătate de duzină din conducătorii de grup și, așezat puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
transformat rapid într-o cenușă fină. Iar în clădirile dărâmate din jurul lui, membrii grupului 814, care îi arătaseră atâta bunăvoință lui Trask, muriseră arși în focul distrugător. Cel mai dramatic era că ei muriseră fiindcă savantul descoperise un secret. Pășind țeapăn pe podeaua plină de moloz, se îndreptă spre fostul laborator. Îi veni încă o idee: chiar dacă el va supraviețui pedepsei cu moartea, Creierul îl va căuta neîncetat pe cel care știa despre existența lui \ adică Marin în persoană. VENISE TIMPUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
trecătoare ale deșertului, de întâmplările lui neașteptate sau de mângâierile lui, de un nor ciudat, de o ploaie mânioasă și scurtă, de care până și soarele și nisipurile au parte, în acel oraș al ordinii, unghiuri drepte, camere pătrate, oameni țepeni, m-am socotit de bună voie cetățeanul lui chinuit și plin de ură și m-am lepădat de lunga poveste pe care mi-o băgaseră în cap, cândva. Mă înșelaseră, numai împărăția răutății era de neînvins, da, mă înșelaseră, adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o privire de nebun. Cu tot trupul încordat, așteptă, neclintit. - Sfântul Gheorghe pogoară. Privește, privește, șopti, cu ochii ieșiți din orbite, bucătarul. Câțiva dansatori căzuseră în transă, dar într-un fel de transă încremenită, cu mâinile la spate, cu pasul țeapăn, cu privirea moartă. Alții dansau într-un ritm și mai rapid decât până atunci, răsucindu-și trupul în convulsii și scoțând țipete nearticulate. Țipetele sporiră treptat și, când se contopiră într-un urlet colectiv, căpetenia, privind întruna în sus, scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și regrupează. Aglome rație, trupuri și valize se tot apropie, concentric. Vor să avanseze, se îndeasă unii în alții, zăpăciți, aferați. Un soi de generoasă vitalitate de mahala, stilizată de manierele mondene, animă brambureala. Rămân deoparte câțiva bătrânei lângă consoartele țepene, câțiva tineri, greu de identificat. Amfitrionul nu pare obosit de corvoada revederilor. Elegant, ospitalier, se ocupă de cei rămași la urmă, se întreține cu grupul celor mai puțin grăbiți. Un du-te-vino zgomotos apropie și separă grupurile și în dimineața următoare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tinerețe, se șoptește în apropiere. Grație, în același timp sobrietate. Distincție, suavitate, nu scad misterul. Încărcătura statică și obscură, până la urmă senzualitate, provocare... — Ca în Primăvara la Botticelli sau în Nașterea Venerei, declamă cineva. Sunt șiruri de capete congestionate, ciufulite, țepene sau bălăbănindu-se somnolente în jurul ovalului retezat și colțuros al Siei Hariga, care își păstrează nemișcarea obsesivă. Pare la un pas : obrazul de argilă uscată, fumurie deschide coline și văi, intrânduri abrupte : peisaj nesfârșit și imprevizibil, cu porii mari, uscați
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
poată aduna vreun gând. Privind, până s-a lăsat întunericul, la colile de hârtie. La gamela sprijinită de colțul patului. Nu le vedea, își amintea din când în când de ele, simțea iar foamea. Zăcea idiotizată, avea mâini grele, degete țepene, de plumb, umeri morți, palme de tablă. A ridicat, dintr-odată, mâna, să-și dea părul pe spate. A simțit palma lucie, de oțel, lovindu-i țeasta, metalică și ea. N-avea păr, uitase. N-a putut să se miște
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
desene, oarecum cuminți. S-a întors repede, s-a răsucit, îngrețoșată, în sine însăși. Alintarea călduță în care, simțea, începuse să lunece, să se îmblânzească, să se complacă o otrăvea ! Un venin subțire și puternic, coclind. S-a trezit, brusc, țeapănă. A înțeles, dintr-odată, ceea ce fusese poate tot timpul banal în ea, limpede revelat abia acum, la examenul-limită la care fusese supus șovăielnicul ei talent. Un moment de silă, acesta. Trăit, se poate crede, și de Cosimo, și de atâția
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ima ginea din fereastră, tăietura fermă a chipului, linii apăsate, contur regulat. Își îndreaptă gulerul bluzei cafenii și cordonul, strângând cureaua poșetei care se legăna pe umăr. La colț, în dreptul poștei, apar de obicei grupurile care vin dinspre troleibuz. Poate țeapănul Caropol, șeful. Acru, dimineața, ca toți ulceroșii, sâcâit de brațul ciripitoarei care țopăie, guralivă, în urma lui. Sau politicosul Vornicu, și el ursuz în ultima vreme, cu prea multe toane, cine știe ce mai coace și motănașul ăsta !... de mult nu se mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
grimasa și glasul și gesturile, trece mâna prin perucă, părul dispăruse, așa cere impresarul, pentru noul număr : bila rasă : recrut : tuns zero ! Îndreaptă bila pe traiectoria astrului zilei. Așteaptă tangenta, semnalul, simte scăfârlia atinsă de razele focului, a și pornit, țeapăn și curtenitor, în calea Colombinei. — Ei, frumoaso, ce-ai făcut la mare ? Văd că te-ai bronzat temeinic, înseamnă că ai fost cuminte. Am fost soție și mamă. — O dată pe an... șuieră prin apropiere Marilena, Veturia cea vânătă preia repede
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mustața subțire cât aripa unei muște peste buza vecinului Vornicu. Trase ziarul, îl ridică sus sus : „Înfăptuirea neabătută, făurirea societății multilateral dezvoltate“, și se clătina sub greutatea cuvintelor, lăsă ziarul să cadă lent lent, o piruetă și țop, în picioare, țeapăn, galeria în delir, parterul înmărmurit, urlă copiii de entuziasm, s-ar cutremura cupola. Luminița schioara cea înaltă și buzată răsfoiește, probabil, printre atâtea diagrame și dosarul de divorț, Grefu gâfâie, peste ultimul număr din Sportul, domnul Pasăre trage în tuș
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mine și pare un motiv serios. Vornicu-Japonezul roși, zâmbind strâmb, pe jumătate de gură. Supraveghetoarea ? Repeta, desigur, mereu același cuvânt, „parșiv“, „parșiv“, cuvântul exotic, ca un cod. Convulsiile arlechinului ? Dublu triplu multiplu salt peste cap și iar în picioare, drept, țeapăn, cu capul bine ras, rezistent. Pregătit să primească răspunsul care, în sfârșit, cobora până la dânsul : — Ți-am spus că nu sunt supărat, mormăi în cele din urmă Vornicu. Venise și miercurea mijlocie, pântecoasă, primitoare. Arșița se mai așezase, peste mușuroi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bălaie apărea chinuită, mai cu seamă din pricina ochilor cafenii, mari și ieșiți din orbite, care priveau înfrigurați stâlpul spânzurătorii, fără a clipi, cu un nesațiu bolnăvicios. Gura, cu buzele cărnoase, era strânsă într-un spasm dureros, tremurător. Mâinile îi atârnau țepene, aproape uitate. Caporalul îl primi cu un salut milităresc, bătîndu-și zgomotos călcâiele bocancilor. Ofițerul se opri la câțiva pași, răspunse dând din cap ușor și, mereu cu privirea la ștreang, întrebă: ― La ce oră e hotărâtă execuția? ― La patru a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi scăpat dintr-o primejdie grozavă sau le-ar fi făgăduit o fericire cerească. În atmosfera aceasta, ultimele rămășițe de șovăire se topiră ca niște stropi de ceară. Se simțea mândru și fericit în uniforma cochetă de artilerie și saluta țeapăn pe toți militarii ce-i întîlnea, adânc convins că și astfel își împlinește datoria către țară. Două luni a urmat școala de artilerie, apoi a fost trimis pe front. Pe urmă l-au numit ofițer, a fost rănit o dată ușor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la locuința acuzatului și-mi vei aduce toate bagajele și mai ales hîrtiile! Afară, în prag, soldații se dădură la o parte. Soarele de mai sărută obrajii prizonierului. În mijlocul ogrăzii generalul Karg discuta gesticulând cu un colonel. Plutonierul salută foarte țeapăn. Apostol simți bine privirea generalului, furioasă și indignată, dar nici nu se sinchisi. Trecând pe lângă casa primarului, întîlni în ușă pe groparul Vidor și pe primăreasă, amândoi cu ochii spre el, îngroziți și cu lacrimi de milă. Le răspunse cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
adunate în fund spre a face loc mai larg înaintea unei singure mese lungi, învelită cu postav verde și împărțită în două, la mijloc, de o cruce albă de metal!... Apostol examină pe toți ofițerii care ședeau la masa lungă, țepeni, drepți, solemni și aproape speriați. Se bucură văzând că președintele juriului e colonelul de odinioară, cu fața colțuroasă, din tren, pe care-l întîlnise în compartimentul generalului și care îi luase apărarea... Acuma părea mai palid, și în privire avea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un secol până ce sfârșește o întrebare la care el răspunde în trei cuvinte vertiginoase. Apoi, lângă mescioara pretorului, cineva începu să citească ceva, câteva minute, cu glas ciudat, pronunțând vorbele ciudat. ― Acum spune motivele și împrejurările dezertării! zise deodată colonelul, țeapăn, mișcând buzele ca un automat. Bologa auzi întrebarea, strident, ca un cuțit ce cade pe o sticlă și o sparge. Și zgomotul acesta îi trezi toate gândurile și simțirile, ascuțindu-i-le ca niște brice gata să-i ciopârțească trupul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ca-a robit copiii-i pe sub mâni streine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor. Eu am - zise-un tunet - suflet mare, greu, Dar mai mare suflet bate-n pieptul său; Fruntea-mi este albă ca de ani o mie, Dară a lui nume mai mult
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
O Ștefan! tu ești mare și la mormântul tău! {EminescuOpIV 58} ANDREIU MUREȘANU Tablou dramatic într-un act Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci surpate - unele țepene, altele răsturnate? de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe - risipite ca cuiburi mari în dosul stîncelor. Mai în avanscenă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ninsă stând pe steaua-i alburie Și-aruncînd ochii lui turburi peste-a vremi-mpărăție Aiurîd întreabă lumea: - Și aceia-s muritori? Colo unde stau Carpații cu de stânci înnalte coaste, Unde paltinii pe dealuri se înșir ca mândră oaste, Munții țeapăna lor frunte o suiau n-albastre bolți; Stau tăcuți ostașii Romei, ridicând fruntea lor lată, Strălucitele lor coifuri, la stîncimea detunată, Unde ultima cetate ridica-n nori a ei colți. Nori ca de bazalt de aspri se zidesc pe-albastra
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
secole străine, Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții sbor de foc cutezător... Pe când mîna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
crede autentic numai pe al lui. Împotriva adevărului s-au urzit întotdeauna imbecile coaliții. Uneori,oratorilor le scapă adevărul printre canini. În definitiv, la ce i-a ajutat lui Hamlet adevărul ? Castelul Elseneur așteaptă încă un răspuns. Fara îndoieli, rămânem țepeni. Prin cărțile altora, descoperim in noi teritorii nebănuite. Eterna muțenie a cosmosului mă înfioară. Mulți oameni străbat lumea fără să o înțeleagă. Știința are nevoie de cunoaștere, religia - de revelație. Nu-mi convine nici mie să-mi cunosc toate scorburile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]