1,306 matches
-
Tomás, eu... Pleoapele i-au căzut de nerăbdare. Prima lovitură mi-a tăiat respirația. Am alunecat pe pardoseală, cu spatele rezemat de perete, cu genunchii slăbiți. O strînsoare teribilă m-a Înșfăcat de gît și m-a ridicat În picioare, țintuit de zid. — Ce i-ai făcut, nemernicule? Am Încercat să scap din strînsoare, dar Tomás m-a doborît cu un pumn În față. Am căzut Într-o beznă nesfîrșită, cu capul Învăluit În vîlvătăi de durere. M-am prăbușit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
părut că se deplasa, Însă era doar reflexul lunii pe lamă. Un cuțit, probabil un pumnal cu două tăișuri, era Înfipt În perete. Fixa un dreptunghi de carton sau de hîrtie. M-am dus Într-acolo și am recunoscut imaginea țintuită de zid. Era o copie identică a fotografiei pe jumătate arse pe care un necunoscut o lăsase pe tejghea, În librărie. În fotografie, Julián și Penélope, adolescenți, zîmbeau către o viață ce le scăpase pe negîndite. Lama pumnalului străpungea pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
I-am auzit clănțănitul dinților sfișiind pielea moartă și am văzut buzele lui Fumero mustind de sînge. Ignorînd durerea sau, poate, incapabil să o simtă, Carax Înșfăcă pumnalul. Îl desprinse brusc din perete și, sub privirile Îngrozite ale lui Fumero, țintui de zid Încheietura mîinii drepte a inspectorului printr-o lovitură brutală, care Înfipse lama În panou aproape pînă În plăsele. Fumero slobozi un urlet teribil de agonie. MÎna i se desfăcu Într-un spasm și revolverul Îi căzu la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
genunchii lui se loveau de treptele din marmură, iar zăpada Îi sufla În față, cum omul fără chip Îl Înșfăca de gît și, ridicîndu-l ca pe o marionetă, Îl arunca În fîntîna Înghețată bocnă, cum mîna Îngerului Îi străpungea pieptul, țintuindu-l, și cum sufletul blestemat i se risipea Într-un abur negru ce cădea În lacrimi Înghețate peste oglinda fîntînii, În timp ce pleoapele i se zbăteau pînă la moarte și ochii parcă i se prefăceau În țăndări cu scrijelituri de promoroacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ochi, de unde încep obrajii. E o față mândră, teribil de mândră și nu știu: o fi bună la suflet sau nu? Ah, de-ar fi bună! Totul ar fi salvat! — Dumneavoastră v-ați căsători cu o asemenea femeie? continuă Ganea, țintuindu-l cu privirea lui febrilă. — Nu mă pot căsători cu nimeni, sunt bolnav, spuse prințul. — Dar Rogojin s-ar căsători? Ce credeți? — Cred că și mâine s-ar putea căsători; s-ar căsători și, peste o săptămână, zic eu, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Cât despre bărbați, Ptițân, de pildă, era amic cu Rogojin; Ferdâșcenko se simțea ca peștele în apă; iar Ganecika tot nu-și putea veni în fire, însă și el simțea, vag, dar impetuos, nevoia arzătoare de a rămâne până la capăt țintuit la stâlpul infamiei; bătrânul învățător, care înțelegea prea puțin despre ce-i vorba, mai că nu plângea și literalmente tremura de spaimă, remarcând o îngrijorare neobișnuită în jur și la însăși Nastasia Filippovna, pe care o diviniza ca pe propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în seara aceasta și nu era pregătit pentru o asemenea ultimă încercare neașteptată. Spectatorii se împărțiseră în două grupuri și el rămăsese față în față cu Nastasia Filippovna, la trei pași de ea. Femeia stătea chiar lângă șemineu și aștepta, țintuindu-l cu privirea ei arzătoare, sfredelitoare. Ganea, în frac, cu pălăria și mănușile în mâini, stătea în fața ei tăcut, fără să-i răspundă, privind flăcările cu brațele încrucișate. Un zâmbet smintit rătăcea pe fața lui albă ca varul. Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
trei trepte și coborând tot atâtea, până când, în sfârșit, bătură într-o ușă. Le deschise însuși Parfion Rogojin; văzându-l pe prinț, se făcu alb la față și încremeni în loc, astfel încât un timp păru o statuie de piatră, care îl țintuia cu privirea lui fixă și speriată, cu gura strâmbată într-un zâmbet cu desăvârșire nedumerit, ca și cum în vizita prințului găsea ceva imposibil și aproape miraculos. Deși se aștepta la așa ceva, prințul era stupefiat. — Parfion, poate n-am venit într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să se întoarcă aici... „Ce-o fi cu mine? Parcă-s o femeie bolnavă și cred astăzi în toate presimțirile!“ se gândi el cu un zâmbet iritat, oprindu-se în poartă. Un nou val de rușine, insuportabil, aproape de disperare îl țintuia pe loc, la un pas înaintea porții. Se opri pentru câteva clipe. Așa li se întâmplă oamenilor câteodată: amintiri nesuferite, subite, mai ales când sunt combinate cu rușinea, îi opresc de regulă, pentru câteva clipe, în loc. „Da, sunt un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de respect pentru mama lui, zău așa, ha-ha-ha! În acest moment, se sufocă iarăși și începu să tușească. — Asta-i tot? Acum ai spus tot! Hai, du-te odată la culcare, ai febră, îl întrerupse nerăbdătoare Lizaveta Prokofievna, care-l țintuia mereu cu privirea ei neliniștită. Ah, Doamne! Încă mai vrea să vorbească! — Mi se pare mie, sau râdeți? De ce tot râdeți de mine? Am remarcat - de ce râdeți mereu de mine? i se adresă el deodată, neliniștit și enervat, lui Evgheni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și... chiar ar fi mai bine să renunțăm... Nu, nu e exagerat, mai degrabă diminuat; e chiar diminuat, pentru că nu sunt în stare să mă exprim, dar... — Dar da-ți-mi voie! Prințul tăcu. Ședea pe scaun drept și nemișcat, țintuindu-l pe Ivan Petrovici cu privirea lui arzătoare. — Cred că v-a uimit din cale afară întâmplarea cu binefăcătorul dumneavoastră, observă bătrânelul cu blândețe și fără să-și piardă calmul. Sunteți înflăcărat... poate, datorită izolării. Dacă ați trăi mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum observă niște oameni străini, dar interesanți pentru el. Vedea cum erau măturate cioburile, auzea discuțiile grăbite, o vedea pe Aglaia, care era palidă și îl privea ciudat, foarte ciudat: în ochii ei nu era deloc ură, nici mânie; îl țintuia cu o privire speriată, dar plină de simpatie, în timp ce la ceilalți se uita cu ochi strălucitori... brusc, inima lui începu să suspine dulce. În sfârșit, cu o uimire ciudată, observă că toți s-au așezat pe scaune și chiar râd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mine, iar tu ai s-o zbughești singură acasă! Vrei, vrei? strigă ea ca smintită, poate nevenindu-i nici ei să creadă că e în stare să rostească asemenea vorbe. Îngrozită, Aglaia se repezi spre ușă, dar se opri ca țintuită în prag și asculta. Vrei să-l alung pe Rogojin? Credeai că m-am și cununat cu Rogojin, ca să-ți fac ție o plăcere? Uite, strig acum, fiindcă ești de față: „Pleacă, Rogojin!“, iar prințului îi spun: „Ții minte ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a te afla înlăuntrul existenței înseamnă a nu putea adăuga nimic vieții. Când însă ești în afară de ea, apucat pe o cale primejdiaosă, urmărit de scandalul neîntrerupt al fatalității, ros de mândria disperată a implacabilei ursiri, deschis primăvăratic prăbușirii, cu ochii țintuiți în crimă și în nebunie sau învinețiți de povara măreției - atunci încarci viața de tot ce-n tine n-a fost ea. Din chin se naște tot ce nu-i evidență. N-ai soartă decât în furia irezistibilă de-a-ți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în care nu crezi în nimic, mai mult chiar: ca martir al nimicului. Dragostea de viață, plină de freamăt și durere, nu ispitește decât pe cei înecați în silă. Sânt dimineți ce înfloresc subit în deșertul oboselilor și care ne țintuiesc înmărmuriți în brațele ființei. În sila de toate, în sila vastă, emanând din tânjala sângelui și a ideilor, năpădesc revelații fugitive de fericire ce se întind echivoc pe suspinele noastre, ca zdrențe de azur. Și atunci cauți o cumpănă între
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Își primește sentința: șapte ani de detenție pentru instigare la revoltă. Prima locuința: celulă nr. 8 17 martie 1952. Fortul nr. 13 Jilava. Prima locuința a soldatului Tăcu: celulă 8. „Ușa s-a deschis brusc și ochii mi-au rămas țintuiți pe podeaua Înecata În fecale. 400 de deținuți colcăiau pe platforma de beton-șerpăria. Noii veniți primeau locurile de lângă ușa. Prima lecție de istorie la Jilava mi-a predat-o Gheorghe Brătianu. Fostul premier al României făcuse deja carieră În șerpărie
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
dea sfaturi cum să guverneze. Se ridică iritat în picioare. — Idealul tău este să pedepsesc și să dau pieirii, fără milă și fără discernământ, oameni chemați în justiție pentru vina vagă că m-ar fi jignit în vreun fel? O țintuiește din priviri cu asprime. — Crezi că așa voi asigura mai bine securi tatea imperiului... Glasul se înalță: — ...a familiei mele... Ajunge la apogeu: — ...a mea? Femeia se foiește, neliniștită. Își dă seama că trebuie să pro cedeze cu mai mult
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sinea sa. — Dragostea ei nu e nici dereglată, nici lascivă, ci serioasă, continuă molcom bătrânul. Așa ca pentru mine, se autoironizează. Conchide cu un oftat: — Corpul ei este sălașul frumuseții pure și nemuritoare. Se ridică greoi. Îi dă ocol celuilalt, țintuindu-l încruntat pe sub sprâncene: — Ție și lui Flaccus nu vă e frică să aruncați asupra unui senator, terfelindu-i onoarea, acuze pe care alții vi le-ar putea aduce vouă? Împunge cu degetul în aer înspre el. — De unde știți că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
înjunghii pe amorezul maică tii? rica nează cu dezgust Ganymedes. Adolescentul roșește: — Ne făcea familia de râs, bâiguie cu un sughiț. — Ei și? Nu era treaba ta. Trebuia să-l fi lăsat pe taică-tău să se descurce. Taica e țintuit la pat de ani buni, geme copilandrul. — Atunci puteai să privești lucrurile mai filozofic. Că doar nu-ți punea ție coarne. Și n-ai mai fi ajuns gladiator. Îl scuipă, cu dispreț, în obraz. — Caricatură de luptător! Nu ești în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pomi fructiferi și de bună seamă ferme frumoase, sunt în posesia albilor. Partea deluroasă, mai săracă, este ocupată de indieni. Problema învățământului și problema sanitară dau mult de lucru autorităților. La o cotitură a șoselei, o frumoasă expoziție indiană ne țintuiește locului. Sunt expuse lucruri de mână, ce ne amintesc în parte lucrările țăranilor noștri. Expoziția, organizată în aer liber, are și un mic magazin din care luăm câteva amintiri. După o scurtă distanță, pe o ploaie torențială, intrăm în curtea
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
reînceapă să funcționeze toate În același timp - magnetouri, transformatoare monofazate, turbine, grupuri convertoare, mașini cu abur, dinamuri, iar În fund, dincolo de Pendul, În galerie, idoli asirieni, caldeeni, cartaginezi, Baali uriași cu pântecele altădată Încins, fecioare din Nürnberg cu inimile lor țintuite-n cuie și pusă la vedere, cele ce fuseseră odată motoare de aeroplan - o nemaiântâlnită cunună de simulacre care zac În adorarea Pendulului, ca și cum fiii Rațiunii și ai Luminilor ar fi fost condamnați să păzească Întru eternitate Însuși simbolul Tradiției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ce justificare ar avea Templul fără cruciadă? Ludovic atacă de pe mare Damietta, țărmul dușman e tot numai o scânteiere de lănci și halebarde și palanchinuri, scuturi și iatagane, oameni de mare vază, zice Joinville din cavalerism, ce poartă arme aurite țintuite de soare. Ludovic ar putea aștepta, se hotărăște Însă să debarce cu orice preț. „Credincioși ai mei, vom fi de neînvins dacă vom fi nedespărțiți În iubirea de aproapele. De vom fi Învinși, vom fi niște martiri. De vom triumfa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
trebuie să fi fost Mutter-Courage.” „Dar nici ei n-o duceau Întotdeauna prea bine. Electorul palatin, În ’19, acceptă coroana Boemiei, cred că o face fiindcă moare de poftă să domnească peste cetatea magică Praga, și În schimb Habsburgii Îl țintuiesc după un an pe Muntele Alb, la Praga sunt masacrați protestanții, lui Commenius Îi ard casa, biblioteca, Îi omoară soția și fiul, iar el scapă fugind de la o curte la alta și tot repetând ce mare și plină de speranțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
tribordul. Un tunar (vai, tocmai cel din neglijența căruia tunul nu fusese asigurat cum trebuie), cu un curaj fără seamăn, cu un lanț În mână, se aruncă sub matahala care-i gata să-l facă chisăliță și-o oprește, o țintuiește În loc, o duce la ieslea ei, salvând corabia, echipajul, misiunea. Cu o pompă sublimă, teribilul Lantenac aliniază oamenii pe punte, Îl laudă pe viteazul marinar, Își scoate de la gât o Înaltă decorație, i-o Înmânează, Îl Îmbrățișează, În timp ce gloata strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Însumi am petrecut o noapte Întreagă aplecat asupra paginilor dumneavoastră.» Se va Întoarce spre birou, va bate cu palma pe manuscris - deja ferfenițit, tocit de privirea drăgăstoasă a celor patru lectori -ferfenițirea manuscriselor e sarcina doamnei Grazia - și-l va țintui pe ASP cu o privire perplexă. «Atunci ce facem? Ce facem?» va Întreba De Gubernatis. Iar Garamond va zice că despre valoarea operei nu se discută nici măcar o secundă, dar e clar că-i un lucru În avans față de timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]