1,267 matches
-
un bagaj artistic negativ. Steven Bruhm notează, la rândul său, că "[t]eroarea este, așadar, acea experiență estetică atent calibrată, care poate utiliza sentimentul intens pentru a căuta obiecte din univers" (1994: 37). Prin contrast, groaza "îl forțează pe spectatorul țintuit de spaimă să se apere și să se închidă în sine" (1994: 37), scurtcircuitând deci raportul dintre eu și exterior, dintre individ și lume. De altfel, ceva mai târziu, Bruhm precizează că teroarea funcționează în parametrii imaginației, în timp ce groaza își
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
contaminează, prin violență, pe ultimul: "Gheorghe [...] o să vâre încet, ca în blana de lemn moartă, sfredelul în osul viu al pieptului, adânc, mai adânc, până să atingă inima, pe care s-o oprească din zvâcniturile-i nebune și s-o țintuiască pe loc". Refrenul acesta, desprins dintr-o teamă inițial paralizantă, galvanizează intențiile hangiului: "da! s-o țintuiască pe loc". Metamorfoza psihosomatică este completă: "tremurătura lui se opri, abaterea dispăru și figura-i [...] luă o bizară seninătate". Personajul este gata de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
osul viu al pieptului, adânc, mai adânc, până să atingă inima, pe care s-o oprească din zvâcniturile-i nebune și s-o țintuiască pe loc". Refrenul acesta, desprins dintr-o teamă inițial paralizantă, galvanizează intențiile hangiului: "da! s-o țintuiască pe loc". Metamorfoza psihosomatică este completă: "tremurătura lui se opri, abaterea dispăru și figura-i [...] luă o bizară seninătate". Personajul este gata de acțiune: "El se ridică drept, cu siguranța unui om sănătos și puternic". Odată opera de efracție încheiată
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mușcă puternic buza de jos. Simți durerea. Ar fi vrut în acea clipă să sară jos din pat și să aprindă lumina. Dar zări, la doi pași de el, în picioare, nemișcată, silueta bine cunoscută a domnișoarei Christina. Năluca îl țintui pe loc în pat. Egor își strânse încet pumnii, apropiindu-i de corp. Îi simțea. Nici o îndoială; nu mai dormea. Îi era frică să închidă ochii, dar privi câteva clipe în jos, apoi privi din nou spre domnișoara Christina. Ea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
jos, apoi privi din nou spre domnișoara Christina. Ea era tot acolo, privindu-l sticlos [...]". Sora cea mare, Sanda, începe să dea primele semne că este asaltată de vampir în capitolul următor, când o migrenă rebelă și aparent inocentă o țintuiește la pat (starea i se va agrava în continuare)101. Anterior, Simina își dezvăluise dimensiunea diabolică în fața lui Egor, purtând o stranie conversație cu acesta în vechea caleașcă a Christinei. De altfel, desele dialoguri cu care este presărată acțiunea romanului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
aparte a orașului în care formele obiectelor încă mai puteau găzdui similitudini, înrudiri magice. Benjamin trimite la aceste similitudini într-un text nepublicat din 1933, Zur „Lampe““. Lampa cu gaz este mobilă, poate fi purtată prin cameră, spre deosebire de cea electrică, țintuită de cabluri și contacte electrice. Aparent un amănunt fără semnificație, acest fapt este, pentru Benjamin, revelator: purtatul lămpii este „begleitet immer von dem Klirren des Zylinders in der Scheide [...] und dieses Scheppern gehört dem dunklen Lied der Brandung an, das
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lor pe bunicii mei, nu am înțeles povestea pe care mi au spus-o ei despre mișcare. Fie în rolul profesioniștilor mișcării, care recită la minut orarele metroului, fie al turiștilor, navigând cu harta în mână, fie al celor tăcuți, țintuiți în cursa clădirilor și copacilor de după geam, berlinezii vechi sau cei adoptați de curând învață firesc lecția aristotelică despre mișcare ca semn al nedesăvârșirii și al dorului. Ca mijloc de organizare a spațiului și de tocare a timpului, mișcarea nu
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
În 25 aprilie 1925, cu trei săptămâni înainte de moarte, îi cere într-o scrisoare redactorului Adevărului literar și artistic să-i trimită mai multe numere ale revistei în care îi apăruseră capitole din romanul Din păcat în păcat. Boala îl țintuia la pat și se gândea să nu stea degeaba și să facă îndreptări pentru publicarea ulterioară a romanului în volum. 7.3. Iubirea in gloriam Slavici omul și Slavici scriitorul au căutat tot timpul o așezare sub semnul Moralei. Și
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
la o condiție fizică și psihică ce poate permite satisfacerea exigențelor rolului proiectat și desemnat de societate iar aceste exigențe tind să fie constante și stabile. Condiția fizică", dimpotrivă, nu este deloc "solidă"; prin natura sa, ea nu poate fi țintuită și limitată cu precizie. Deși este adesea considerată un răspuns la întrebarea "Cum te simți?" [...], aprecierea ei nu poate fi făcută decât în perspectivă: a fi în formă înseamnă a avea un corp flexibil, cu capacitate de asimilare, de ajustare
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
puțin de-o secundă, un soi de spirală i se răsuci în jurul încheieturii mîinii și a cotului, și-i atinse umărul. Vîrful îi scormonea subsuoara. Gilliat încercă să se dea înapoi, dar abia se putu clinti din loc. Era parcă țintuit în cuie. Cu mîna stîngă rămasă liberă, apucă briceagul, se propti de stîncă și făcu o sforțare deznădăjduită, ca să-și smulgă brațul din strînsoare. Nu reuși decît să stîrnească fașa care se strînse și mai tare. Era mlădioasă ca pielea
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
n.n.) tinzând mai degrabă să se identifice cu universalul. Cei care se simt amenințați, care au eșuat în efortul lor de ascensiune individuală sau colectivă, care se simt invadați de o cultură sau de interese economice venite din exterior, rămân țintuiți în apărarea unei identități transmise, fiind mai degrabă depozitarii acesteia decât creatorii ei"(A. Touraine, 1992350). Studiile asupra grupurilor de emigranți pun în evidență și o alternativă la această reacție ștergerea diferenței și îmbrățișarea totală a valorilor culturii gazdă
Școala, între comunitatea locală și provocările globalizării by Ţăranu Adela-Mihaela () [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
în locul lui va veni Iisus. Simt în fiecare noapte cum mă cuprinde spaima că va veni Iisus și mă va certa. Încerc să mă ridic să mă arunc în scăldătoare până să vină El, dar durerea din tot trupul mă țintuiește. O să vină și o să trebuiască să-i spun că n am reușit în treizeci și opt de ani să-mi apropii pe nimeni: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa”. Asta o să-i răspund
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
chemat în ajutor, am venit. Acum, vezi bine nu pot să te las și să plec nepăsător. Mă gândeam să-l chemi pe duhovnicul măriei tale, pe ieromonahul Ștefan, să te spovedești și să te împărtășești. Nu poți să stai țintuit în pat știind că vine El să te întrebe și să nu te pregătești să-I răspunzi cum se cuvine. Cheamă-ți duhovnicul, o să te ajute. Nu pot, nu îndrăznesc. De atunci, de când cu testamentul... Da, știu. Ți-l trimit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lui, se simțea izolat de ceilalți, îi vedea agitându-se îngrijorați, dar îi și auzea vorbind despre el cumva la persoana a treia, parcă încercând să se scuture de orice implicare. Simțea cum îi ard obrajii, o durere binefăcătoare îl țintuia în jilțul domnesc, simțea că nu poate să se ridice și totuși trebuia să fie energic și necruțător. Trebuia să acționeze, să-i despartă pe cei care cu această ocazie eventual ar complota. — Chemați garda, porunci el aproape țipând. Cei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a lui Pylarino, nu se văzuse nici un progres. De câte ori intra Selin în odaia în care suferea bolnavul și își propunea să se apropie și să cerceteze mai bine ca să nu fie înșelat, de fiecare dată însă se oprea în dreptul ușii, țintuit de ceea ce vedea. Din pânzeturile albe, zilnic fierte în leșie, apărea umflată și roșie vineție fața lui vodă. Boala i se întinsese și la pielea capului, și la gât. Umflătura era asimetrică și, pe sub pielea lucioasă de la o ureche la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
te-aș ruga să-l chemi la noi și pe marele spătar Mihai ca să rămână rudele între ele. Rămași doar cei trei - vodă, Mavrocordat și Ștefan - domnul a întrebat: — Cum de am fost chemat aci tocmai când boala m-a țintuit la pat? Cine a uneltit împotriva mea? — Măria ta, să stăm strâmb și să judecăm drept. Când s-a făcut planul venirii măriei tale la Edirne erai sănătos. De uneltit, eh, greu de spus, azi cine nu uneltește este suspect
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
stolurile de corbi au început să se abată. Vulturi leneși de munte, obișnuiți să vâneze puii de căprioară, fuseseră atrași de mirosul sângelui. Atunci am pus de au desprins de trup capul Bălăceanului și l-am adus de l-au țintuit în poarta de la București a caselor lui. Mi-a fost greu să las capul să zacă un an în prepeleac, în fața ochilor tușii Anca, sora tatii, intrată prin cuscrie în neamul Bălăcenilor. Nu-l judecam aspru pe aga Constantin. În
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
doamnei Marica, boierul Ianache Văcărescu. Adunând hârtiile, preafericitul Hrisant uitase de ceasul prânzului, uitase și de necazul său cu percheziția, prinsese din vorbele ienicerilor care făcuseră descinderea amănunte despre torturile la care erau supuși Brâncoveanu și Ianache Văcărescu. Imaginea voievodului, țintuit în jilțul său fără spetează, cu picioarele sângerânde, cu pielea de pe spinare și piept arsă la flacără nu-i putea ieși din minte. Nu mai rămâne decât rugăciunea. Trebuie trimiși la Athos și în Sinai frați care să poruncească de la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Iar eu i-am spus: "Mary, ce simți față de cel care a apăsat pe trăgaci? Uitându-mă la tine, văd o femeie de origine arabă într-o țară aflată sub o dublă ocupație israelienii în sud, sirienii în restul țării țintuită într-un scaun cu rotile, captivă în propriul corp, o persoană aflată în grija statului pentru tot restul vieții sale. Ce simți față de cel care a apăsat pe trăgaci?" Ea mi-a spus: "L-am iertat". "Cum ai putut să
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
un sătuc, care și-a părăsit casa, și care se afla mereu în expediții, făcând fapte bune, vindecând oamenii prin puterea lui Dumnezeu și a omului, demonstrând că religia înseamnă dragoste. Respins de poporul său, el a fost torturat și țintuit de mâini și picioare pe o cruce, unde a și murit. El a zăcut în mormânt dar hienele nu s-au atins de dânsul, iar în a treia zi s-a ridicat din mormânt". (Jaroslav Pelikan, "A cui este Biblia
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
și Gabriel n-au făcut economie de muniție. Le-au împușcat cu precizie în cap și inimă. Cadavrele au fost duse în cimitir. Stupoare când au ajuns, au constatat că trupurile muncitorilor vampiri au dispărut. -Căpitane-ordonă Gabriel, faceți țăruși și țintuiți femeile de pământ. Zece ostași din gardă să meargă cu noi, tata este în pericol. Trimite un ostaș la castel. Să vină preoții. Ajunși la grotă văzură stupefiați o scenă de groază. Prințul Alexandru și gărzile erau atacați de zece
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
nu voi mai fi singur! Vai mie, cum mă chinuie, cât de tare mă chinuie. Furia lor e balsam pentru mine, și pe această șa de război pe care mă sfârtecă, oh, fie-vă milă, râd, binecuvântez lovitura ce mă țintuiește răstignit. Ce tăcere s-a lăsat peste deșert! E noapte și sunt singur mi-e sete. Și așteptarea fără capăt, unde-i orașul, ce larmă se aude în depărtare, poate soldații sunt biruitori, nu, asta nu, chiar dacă soldații au biruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din mijloc, cu expresia unui boxer năucit de lovituri. Alături de el, o negresă grasă, mișcându-și, când la dreapta, când la stânga, fața bestială, lătra fără încetare. Dar negresele tinere, mai cu seamă, intrau în transa cea mai înspăimântătoare, cu tălpile țintuite de pământ și cu tot trupul străbătut de zvâcnituri tot mai violente pe măsură ce urcau înspre umeri. Capul li se zbuciuma dinainte înapoi, parcă despărțit de trunchi. Tot atunci începură cu toții să urle fără oprire, scoțând un lung țipăt colectiv și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ceasul de mână, care stătuse. Uimit de lumina puternică și de tăcerea ce se înălța din oraș, se întreba ce oră putea să fie. Cerul, de un albastru intens, atârna peste primele acoperișuri spălăcite. Vulturi urubu, cu penele gălbui, dormeau, țintuiți de căldură, pe casa din fața spitalului. Unul din ei se scutură pe neașteptate, deschise pliscul, se pregăti în chip vădit să-și ia zborul, plesni de două ori din aripile prăfuite, se înălță cu câțiva centimetri deasupra acoperișului, și căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să pară a-l recunoaște. O sudoare uleioasă și murdară îi acoperea obrazul cenușiu, prin barbă i se scurgeau șuvițe de salivă, o spumă neagră și uscată i se închegase pe buze. Încercă să zâmbească, dar, sub greutatea care-l țintuia locului, se vedea bine cum tremură din tot trupul. Numai în dreptul umerilor mușchii îi înțepeniseră într-un fel de spasm. Fratele, care-l recunoscuse pe d'Arrast, îi spuse doar atât: - A și căzut o dată. Și Socrate, răsărit nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]