1,728 matches
-
așteptat următoarea respirație. Briza ei ușoară a fost însoțită de un ticăit slab, umed și regulat. M-am întors. Barry Self stătea în ușa băii. Mesteca gumă. — Uite unde se duc banii tăi, John, spuse el sec, ținându-și degetul ațintit spre mine. Am trecut în goană pe lângă el și am coborât scările. Am năvălit pe ușile-n oglindă. Știam că nu s-a terminat, nu încă, în nici un caz. Talentatul Fat Paul aștepta în barul fol. Era gata. În mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
până acum. Se hotărî să-și zăvorască mintea în fața trecutului său, s-o zăvorască în fața oricărei vini sau umilințe, s-o zăvorască în fața oricăror adevăruri neplăcute adevăr pe care le va fi citit în privirea aspră, disprețuitoare, cu care îl ațintise madame Iocasta. Virgil avea dreptate: hotărârea lui era luată. Mai hotărî că nu-l mai plăcea pe Virgil Jones. Toate astea îl ajutară să-și facă decizia suportabilă. A depășit două persoane în drumul către ieșire. Prima era o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
chiar din fața „Geamandurei“ și urcând pe dealul Miresei, până spre redișul de lângă antena releului de transmisiuni. Toamna târziu, până spre primăvară, veneau mii de ciori și se adunau pe sârmele spalierilor, una lângă alta, nemișcate, înghețate parcă, mute, cu privirile ațintite într-o singură direcție, spre locul de unde răsărea Soarele. Treceam pe lângă ele când veneam și plecam de la cârciumă. Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
creștetul ăsta parcă-i o arenă de coride și, dacă nu vă facem repejor un set de pălării, lumea o să vă confunde capul cu harta stradală Barcelonei“. Auzind aceste cuvinte, Fortuny simți că-și dă ultima suflare. Aldaya, netulburat, Își aținti privirea asupra lui Julián. Atunci, spre surprinderea tuturor, izbucni În rîs cum nu mai făcuse de ani de zile. „Puștiul ăsta al dumitale va ajunge departe, Fortunato“, hotărî Aldaya, care nu apucase a Învăța numele pălărierului. În felul acesta, descoperiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
banii pe care izbutise să-i strîngă, cei doi prieteni se Îmbrățișară În tăcere. Julián nu-l văzuse niciodată plîngînd pe Miquel Moliner. Orologiul Îi lua cu asalt, numărînd minutele În goană. — Încă mai e vreme, murmura Miquel cu privirea ațintită spre intrarea gării. La ora unu și cinci, șeful gării făcu anunțul final pentru călătorii cu destinația Paris. Trenul Începuse deja să alunece pe șine cînd Julián se Întoarse pentru a-și lua rămas-bun de la prietenul său. Miquel Moliner Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
șfichiuri de orbire În priviri. S-a Întins pe zid, cu mîinile tremurînd, și l-a strigat pe Julián În șoaptă. Silueta care dădea ocol fîntînii a rămas nemișcată, aidoma statuilor din preajmă. Miquel a putut vedea strălucirea unor ochi ațintiți asupra lui. S-a Întrebat dacă Julián o să-l recunoască, după șaptesprezece ani și după o boală care scosese și sufletul din el. Silueta s-a apropiat Încetișor, ținînd În mîna dreaptă un obiect strălucitor și alungit. Un ciob de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am simțit că se Îneca În lacrimi. Nu știam unde să mă duc, Îmi șopti ea. Te-am sunat de mai multe ori acasă, dar nu era nimeni. M-am speriat... Bea Își șterse lacrimile cu dosul mîinii și Își aținti privirea Într-a mea. Am Încuviințat, și n-a fost nevoie să mai spună altceva. — De ce m-ai strigat Julián? Bea aruncă o privire spre ușa Întredeschisă. — E aici. În casa asta. Vine și pleacă. M-a surprins ieri, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
picioare. Carax Îi făcu vînt cu piciorul În Întuneric. Oroarea acelei scene se derulase prin fața ochilor mei În doar cîteva secunde. Mă simțeam paralizat, incapabil să acționez ori să articulez un singur gînd. Carax se uită spre mine și Își aținti privirea În a mea. Privindu-l, am izbutit să-i reconstitui trăsăturile pierdute, pe care mi le imaginasem În atîtea rînduri, contemplînd portrete și ascultînd povestiri de odinioară. — Ia-o pe Beatriz de aici, Daniel. Ea știe ce trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și haine groase pentru sezonul cald, când Lawrence, nu se știe din ce pricină, suferea de frig. Iarna, masterandul o suporta relativ ușor, fiind obișnuit să meargă, chiar și pe viscol, În pantaloni de pijama și În tricou. Cu ochii ațintiți În ochi și bărbile revărste peste halbe, cei doi tovarăși de beție ai lui Noimann, Oliver și pictorul Bikinski, măsurau cantitatea de adevăruri supreme ce se afla În ei. Când adevărul unuia se Înălța cu o palmă deasupra adevărului celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În același mod, ei se plimbau Însă liniștiți pe bulevard, conversând pașnic Între ei, ca și cum ar fi trăit Într-o lume În care totul, inclusiv sufletul omenesc, ar fi trecut mult dincolo de stadiul perfecțiunii... Arar câte unul se oprea În loc, ațintindu-și ochii În direcția câinelui, pe care Oliver Îl boteză Benedict Spinoza, din pricina că uneori acesta apărea În balcon Înarmat cu un telescop. Ceea ce emitea Spinoza prin mârâituri erau concepte pure. Nimeni nu-și bătea Însă prea mult capul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să miște din urechi, iar celălalt avea posibilitatea să scoată mult fum pe nas. Aceasta era singura deosebire. În rest, adevărurile ultime coincideau. De aceea, nu era de mirare că la miezul nopții, proptindu-și labele de balustradă, cu ochii ațintiți la cer, cei doi urlau la lună plină. Pornind de la această revelație și mergând din treaptă În treaptă, Oliver descoperi și calea, sau mai bine zis, scara ce duce spre adevărata mântuire. Scara se afla În el, rezemată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oliver Îl Întrebă dacă e posbil să folosească femeia-ușă pentru a trece din regnul vegetal În cel bântuit de ființe bipede și profesorul răspunse afirmativ. Oliver stătea liniștit la locul său, ținându-și cele două ramuri pe genunchi cu ochii ațintiți spre bărbuța Înspicată a Înaltei somități, căreia toată asistență i se adresa cu „excelență” și chiar cu „maestre”. „Prin urmare”, Își spuse Oliver, „vreți să mă duceți din nou cu zăhărelul...” „Unde s-a mai văzut”, spuse Înalta somitate, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bată toaca și starețul, făcând În urma pictorului semnul crucii, se strecură Înapoi În curtea vechii mănăstiri... Iar Bikinski, simțindu-și sufletul străfulgerat de o disperare fără margini, se grăbi să ajungă la Corso, unde Îl aștepta masterandul Oliver, cu ochii ațintiți În depărtări, Încercând să găsească adevărul ultim ce se ascundea acum undeva departe la orizont, dincolo de soarele ce tocmai da să apună. Ochii săi priveau În gol. Și mult dincolo de gol. Dar În gol și dincolo de gol nu se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
duse aiurea. Umerii Îi tresăreau, iar brațele se ridicau, ca și cum ar fi vrut să alunge o primejdie nevăzută ce plutea În aer... Între timp, setea Îi creștea. Dorința lui de a ajunge până la masă nu-i dădea pace. Noimann Își aținti ochii Înspre sticlă. Și sticla Începu să se clatine. Apoi se petrecu un fenomen straniu. Sub presiunea privirii sale fixe, masa se răsuci de la dreapta la stânga, Înălțându-se câteva degete de la podea... În gând, medicul Își frecă mâinile de bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
săi Înaintau pe coridor. Masa, scaunele, șifonierul, frigiderul, aragazul, mașina de spălat și patul fuseseră Învelite cu grijă În fâșii de pânză străvezie, Îndărătul căreia se aflau coconii. Insectele Îl pândeau, frecându-și ușor lăbuțele păroase; ochii lor roșii stăteau ațintiți asupra lui Noimann, urmărindu-i cu atenție fiecare mișcare În spațiu. Noimann deșurubă sticluța pe care o purta asupra sa și trase cîteva Înghițuri din lichidul arămiu. Din nou, aceeași transpirație binefăcătoare Îi răcori pentru o clipă tîmplele. Șuvița rebelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ele, umflându-se mereu, pînă ce ajungeau la dimensiunea unei ore. În sfârșit, urma gongul final și toată această harababură dispărea Într-un vârtej amețitor, iar Noimann, cu capul vâjâind de băutură, se trezea stând singur În mijlocul Încăperii, cu ochii ațintiți În gol... Momentul de luciditate nu dura Însă decât câteva clipe și starea de confuzie se instaura din nou. Secundele se dilatau odată cu porii și calvarul reîncepea, luând o altă turnură. Insectele care pieriseră apăreau din aer, strecurându-se prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Cuza sabia de șold. Capul Însă Îi era atât de năclăit de băutură, Încât În loc de un Cuza vedea doi, unul sus și altul jos, despărțiți de o peliculă suțire... Unul sprijinea sabia de un picior, celălalt de altul. Medicul Își ațintea ochii spre domnitorul ce se Înălța la orizont, dar orizontul se rotea și tot ce fusese sus era acuma jos. În plus, un jos se căsca În dreapta sa și un sus În stânga. Sau viceversa. Cuza se afla multiplicat În patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
orizontul se rotea și tot ce fusese sus era acuma jos. În plus, un jos se căsca În dreapta sa și un sus În stânga. Sau viceversa. Cuza se afla multiplicat În patru locuri. Cu sabia la șold, genunchiul Îndoit și privirea ațintită-n depărtare. Privirile celor patru Cuza se Întretăiau Într-un cerc, care se cufunda deseori cu patul lui Noimann. Era posibil ca din toată această compoziție să lipsească un picior, care acum, iată, se afla În casa lui... În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mereu În memorie. Ba o vedea pe domnișoara Lily târându-se În patru labe În fața lor, gâfâind cu limba scoasă afară de un cot, și pe Satanovski, stând picior peste picior, cu trabucul aprins și jobenul dat pe ceafă și ochii ațintiți În gol, ba pe sine Însuși ciucit Într-o poziție ciudată, Încolăcit de patru perechi de picioare, două de bărbat, două de femeie... Apoi din nou „filmul” se rupse... După care, venită parcă din neant, răbufnea o altă scenă. Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
putea fi considerată drept un eveniment neobișnuit. Îmbrăcat Într-un costum alb, larg, impecabil, ce-i masca masa musculară, purtând pe cap o pălărie de fetru moale, cu boruri largi, inginerul Edward stătea la masa lui din colț, cu privirea ațintită spre strada Lăpușneanu, meditând la discursul pe care, cu o seară mai Înainte, Bikinski Îl ținuse În Piața Unirii. „În fond”, Își spuse el, „homunculii, chiar dacă nu există În realitate, ar trebui inventați.” Și, spunând aceasta, inginerul suflă de trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ilustrată dintr-o țară nordică. În toată această descriere am urmat tot timpul punctul de vedere al lui Grințu. Mai Întâi a stat Întins pe patul În care a dormit. Ochii lui abia smulși din somn au rămas vreme Îndelungată ațintiți asupra geamului murdar și a cerului cenușiu decorat de câțiva plopi goi de frunze și de firma, ininteligibilă când nu e aprinsă, a hotelului. Apoi el s-a ridicat de pe pat (a văzut deci parcul și partea de jos a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pedagog! — E, atunci cărați-vă, da’ să nu vă mai prind că... - și se oprește pentru că deja a uitat ce anume i-a surprins făcând. Băieții pleacă. Grințu se proptește În coate de pervazul ferestrei deschise și rămâne cu privirea ațintită pe imaginea de la Începutul scenariului. Lumina de pe cerul cenușiu din spatele hotelului Pescărușul a mai crescut Între timp. Deși parcul e abia puțin Înverzit, culoarea lui e intensă și proaspătă. Se pare că a plouat peste noapte. Se aud pași pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-i admiri și acestei copile de 5 ani frumusețea izbitoare a ochilor, mult asemănători cu cei ai fetișcanei care venit cu iepurele În brațe. Loredana. Se potrivește de minune cu tot ce-i În jur. Te gândești adică la privirea ațintită pe fereastră, În zilele ploioase, a fetei născute În acest sat, devenită mai târziu mamă și botezându-și fetița Loredana. Bineînțeles că lecturile ei de atunci, atmosfera și imaginea acestor foste prăvălii sau foste hanuri care nu s-au schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
memoriei sale?“ Lumina de afară scăzuse brusc și mai mult decât era normal să scadă chiar În timpul unei furtuni de vară. Lumina fulgerelor oprea În aer picăturile de ploaie care ți se păreau uriașe. Ai rămas În dreptul ferestrei cu ochii ațintiți la spectacolul agresiv Înscenat de natură. În curtea de peste drum o femeie tânără, Îmbrăcată numai cu o rochie de stambă, Încerca să adune dintr-un tufiș câțiva puișori de găină În poală. Trupul ei vânjos, de care se lipise, expunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a zis el - o lingură de vodcă, o coajă de lămâie și o cireașă egal un pol plus remiza. Mai mare plictiseala. Valerică Așchiopoaie, cel de-al treilea proaspăt intrat pe ușă, mai Încet din fire, și-a păstrat privirea ațintită drept Înainte și abia după ce a văzut ce-a văzut a Încetinit puțin mersul lui hotărât și a Început să analizeze ce văzuse: câteva babe stând tologite În niște fotolii de piele și fumând, o plantă mare de interior, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]