1,177 matches
-
să-și asimileze cunoștințele. Obosită fiind, se întâmpla uneori să ațipească stând lângă patul Silviei. Dacă o surprindea Elena în această stare atât îi trebuia. Vezi, te-am prins. Îmi faci mie observație că adorm, dar tu de ce dormi? — Am ațipit puțin. Tot aia este. Nu ai dreptate, fiindcă nu este ora pentru medicamente. Mai sunt 12 minute. Dacă nu veneam eu, ar fi trecut minutele și tu nu te-ai fi trezit la timp, somnorilă! — Uite la ea, isteața, adăuga
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a cărei lipsă o simțea din ce în ce mai puternic. De multe ori Ștefania Zamfirescu, mama lui, intra în cameră la el, să vadă ce face. Îl găsea cu mâinile sub cap, cu privirea rătăcită spre fereastră. Am crezut că dormi. — Încerc să ațipesc, dar nu pot. Ești prea obosit, Matei, și prea îngândurat. —Asta-i viața, mamă. — Te gândești la ea, nu-i așa? îl întreba Ștefania bănuind ce-l frământa. — Gândurile zboară peste tot, mamă, ofta el ușor. Însă se opresc într-
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
tot mai vie - „distruge orice orânduire, Întrucât legiferează dreptul la revoluție și aruncă societatea Într‑un război declarat Împotriva autorității și chiar Împotriva lui Dumnezeu. Este principiul Întrupării forței. Care preface poporul Într‑o bestie Însetată de sânge, care mai ațipește de cum se aghesmuiește cu sânge și atunci poate fi ușor ferecată În lanțuri“. Afară era o blândă noapte mediteraneană, iar X vedea Învolburarea fulgilor mari de nea și În tihna nopții din Istanbul, auzea nechezatul cailor cazacilor. Apoi Îl zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și mulți care mă fixau și abia așteptau să mă ia. Interesant este că tratamentul mi-a fost întrerupt brusc și n-am avut nimic. Două nopți la rând, cam pe la mijlocul săptămânii n-am mai putut dormi aproape deloc. Cum ațipeam, cum începea lupta. În cele două nopți am lăsat și lumina aprinsă, ca să am Lumină; pur și simplu trebuia să mă agăț de ea. În a doua noapte, pe la ora 3 dimineața, n-am mai rezistat și am ațipit. Atunci
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
Cum ațipeam, cum începea lupta. În cele două nopți am lăsat și lumina aprinsă, ca să am Lumină; pur și simplu trebuia să mă agăț de ea. În a doua noapte, pe la ora 3 dimineața, n-am mai rezistat și am ațipit. Atunci a fost lupta decisivă. M-am trezit strigând: Nuu...! în același timp în care o voce, pe care am auzit-o fizic, trează deja fiind, spunea: Aici nu hotărăște decât Maica Domnului! Atât. Am rămas trează cam o jumătate
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
geruri albe, o carne înnorată Porni, în melc de abur, pe când dezgrădinată Se lămurea din noapte o inimă de foc. Statornic gâde, Umbra, mâner masiv și dâre, Căzu peste jeratec cu grelele satâre Și luminosul bulgăr îl despică, felii. Pământul ațipise. Răzleț, nici un centaur, Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii În zăcăminte sună filoanele-i de aur. MĂCEL Înghemuiți sub brâul acestui dâmb de cridă Am ascultat o noapte și-o zi, pe vânt adus, Roitul săgetării, cu zbârnâiri de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de ani. În lumina galbenă, aproape mistică, ce cădea din fereastră, simplicitatea lucrurilor din jur căpăta nu știu ce omogenitate, ce unitate severă. Orice podoabă ar fi fost de neîndurat, o incongruitate și o pată de stil. Iată jilțul în care a ațipit de veci; aici gherocul lung, descris de Dedekind, în care apărea studenților; mai departe, pupitrul alb, de mesteacăn, pe care supunea adevărul. Impresia e copleșitoare. Această cameră, ce a conținut, în putere, matematica unui veac întreg, mi-a apărut însăși
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Curând după aceea, într-o după-amiază, eram obosit, aveam în față niște poheme, stăteam cu obrazul lipit de ele, Zenobia nu era acasă, mă aflam pe muchie de cuțit între pohezie și celelalte, care trebuiau făcute cu grijă. Aș fi ațipit sau chiar ațipisem, cu capul pe masă : terminasem de scris. Era, într-un fel, ca atunci când începi să mori, în fine... Stăteam cu capul pe masă, peste pohemele mele, când ușa s-a deschis bi-ni-șor, credeam că e Zenobia, și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
într-o după-amiază, eram obosit, aveam în față niște poheme, stăteam cu obrazul lipit de ele, Zenobia nu era acasă, mă aflam pe muchie de cuțit între pohezie și celelalte, care trebuiau făcute cu grijă. Aș fi ațipit sau chiar ațipisem, cu capul pe masă : terminasem de scris. Era, într-un fel, ca atunci când începi să mori, în fine... Stăteam cu capul pe masă, peste pohemele mele, când ușa s-a deschis bi-ni-șor, credeam că e Zenobia, și a intrat un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-mi țin pleoapele ridicate. Copilul stătea cuminte în cămășuța lui largă, la câțiva pași de masa de sub fereastră; ținea mâinile la spate, se aplecase ușor înainte, privea atent și nu scotea o vorbă. Au trecut, astfel, câteva minute bune, aproape ațipisem, când Dragoș a sărit de pe masă și a început să țopăie în jurul lui. „Astâmpără-te“, am încercat eu să-l potolesc. „O să sperii copilul...“ Dar cuvintele abia îmi ieșeau din gură, un fel de mormăit. Cu toate astea, Dragoș le-
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
el și să-l vărsăm, pe rând, dar nu puteam dormi pentru că numai oamenii înzestrați cu însușiri speciale pot dormi în picioare și nu aveam de ce să mă rezem ca să dorm; de-a lungul pereților mișunau păduchii. Când izbuteam să ațipesc un pic, pe vine, ghemuit undeva, pe cimentul muced, venea un om, unul gol, se spunea că ar fi nebun, în orice caz, era nebun de profesie, ceea ce e cam același lucru, și mă ungea pe față cu materiale scoase
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o văzuse demult, în copilărie, imprimată pe-o ceașcă de cafea fabricată în Suedia. Pe atunci, cumplita urâțenie a poetului îl consola : i se părea că Alighieri își fumează nasul... Târziu, după miezul nopții, când s-au întors ceilalți, Constantin ațipise. Poenaru l-a zgâlțâit ușurel de umeri. „Scoală-te“, i-a spus. „Pe divan dorm eu, cu Mia. Tu culcă-te pe jos, cu Lilly...“ * Cu trei ani înainte de a naște cei 8 gemeni, Pasqualina Chianese mai născuse 6 gemeni
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
rămâne un mister, niciodată nu dezlegase enigme și până astăzi, nu-și dorise niciodată. Dacă i-aș spune mamei despre toate astea.„ A nu, nu se poate să o supăr”, se gândi ea. În seara aceea Ramona adormi greu. Cum ațipea, în viziunea ei apărea chipul lui Radu cu a sa privire glacială. Pentru sufletul ei atât de plăpând acest incident însemna prea mult, marcând întreaga ființă atât de profund. Ea ducea o viață pașnică, liniștită și monotonă în preajma copiilor
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
fără a mai sta de vorbă cu cineva, mergând la gară. Când Ionuț și Ioana ajunseră la Bălăușeri soarele se ridica de după deal, încălzindu-i cu blândele lui raze. Ioana se bucură de razele călduțe deoarece simți răcoarea dimineții. Ea ațipi mereu, de la un moment dat adormise. Ionuț se simțea nu numai obosit dar și puțin abătut. Șoseaua era de-a dreptul liberă, ațipi și el, ca apoi să tresară ca ars. în timp ceși continua drumul avea o inimă rea
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
încălzindu-i cu blândele lui raze. Ioana se bucură de razele călduțe deoarece simți răcoarea dimineții. Ea ațipi mereu, de la un moment dat adormise. Ionuț se simțea nu numai obosit dar și puțin abătut. Șoseaua era de-a dreptul liberă, ațipi și el, ca apoi să tresară ca ars. în timp ceși continua drumul avea o inimă rea, simțindu-se copleșit de tristețe. Pleoapele îi erau grele ca plumbul, închizându-le mereu. La Singiorgiu de pădure ațipise de-a binelea. De
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
de-a dreptul liberă, ațipi și el, ca apoi să tresară ca ars. în timp ceși continua drumul avea o inimă rea, simțindu-se copleșit de tristețe. Pleoapele îi erau grele ca plumbul, închizându-le mereu. La Singiorgiu de pădure ațipise de-a binelea. De această dată somnul i-a fost fatal. El pierdu controlul mașinii și se izbi într-un copac pe marginea șoselei. Ioana, care încă dormea, se trezi cu o puternică lovitură în cap. Privind spre Ionuț, observă
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Încredințat că Într-o zi avea să treacă În mîinile mele. Am copilărit printre cărți, făcîndu-mi prieteni invizibili În pagini care se descompuneau În pulbere și al căror miros Încă Îl mai păstrez pe mîini. De mic mă obișnuisem să ațipesc În timp ce Îi explicam mamei, În penumbra camerei mele, Întîmplările de peste zi, peripețiile mele de la colegiu, ce Învățasem În ziua aceea... Nu puteam să-i aud glasul ori să-i simt atingerea, Însă lumina și căldura ei ardeau În fiecare colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În bucătărie și mi-am turnat un pahar cu lapte rece. M-am Întrebat dacă Fermín o fi fost În siguranță la pensiunea lui. Întorcîndu-mă În camera mea, am Încercat să-mi alung din minte imaginea polițaiului. Am Încercat să ațipesc la loc, Însă am priceput că pierdusem trenul. Am aprins lumina și am Început să examinez plicul adresat lui Julián Carax pe care i-l sustrăsesem doñei Aurora În dimineața aceea și pe care Îl aveam În buzunarul jachetei. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Pe urmă să citești în cele cărți fiule. După plecarea bătrânului, am băgat de seamă că prin tot trupul meu alerga deja o herghelie de cai năzdrăvani hrăniți cu jeratic...M-am întins pe crivat și în scurtă vreme am ațipit...Cât oi fi dormit nu știu dar la un timp am simțit cum o mână moale îmi atinge fruntea, în timp ce un glas rostește aproape șoptit: Scoală, fiule, că pentru somn mai este timp și la noapte. Eu mă duc la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
acesta Că-i antic și plin de mister!... Nocturnă Nu e nimnei... plouă... plînge-o cucuvaie Pe-un acoperiș de piatră-n noapte cu ecouri de șivoaie, Vai, e ora de-altădată, umbre ude se-ntretaie, Și-n curentul unui gang ațipesc, plin de ploaie. Tabla tuburilor sună, aiurarea tuturor... O grăbită alchimie, fâlfâie o vâlvătaie, Vai, e ora de-altădată, dungi de ploaie se-ntretaie, Un oraș de piatră doarme... toate dor. Nu e nimeni... plouă... plînge-o cucuvaie. Poveste Îți aduci
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și mai ales cu câtă nerăbdare așteaptă să-l întâlnească, după zece luni în care nu s-au văzut. A încercat să-l uite sau să-l iubească ca pe Iisus Cristos, dar nu a reușit nici una, nici alta. A ațipit lungită pe pat și l-a visat... s-au întâlnit, în pripă, au făcut sex grăbiți, ca între două trenuri, după care el s-a scufundat într-un somn adânc, s-a trezit precipitat, cu un fir de salivă în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
somnoroși, înainte de a se plânge de insomnia-i fără leac: -Tu! nu știu cum poți, tu, să dormi ca butucul. Stau în pat, mă uit la tine ore în șir și tu nici măcar nu te întorci pe partea cealaltă, în timp ce eu abia ațipesc din cauza văicărelilor pisicilor. Parcă-s turbate, lua-le-ar naiba și dar-ar boala în sămânța lor! Umblă după motani ca zăludele: toată noaptea miorlăie de-ți sparg auzul, cu invitațiile lor la hârjoană pe streașina casei. E ceva normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu un prosop moale, zvântându-i subsuorile, trecând la examinarea lui amănunțită, sărutându-l mărunt-mărunțel cu buzele ei de mărgean. Vreau iar ca pisicuțele! anunță ea. Explicația poate să fie aceasta: tu dormeai și eu am stat așa, fără să ațipesc, înregistrând mieunatul lor isteric. Vreau să facem ca și ele! Procedară ca pisicuțele și ca iepurașii, apoi ca lipitorile, ca limbricii și ca alți viermi, mai exact, ca viermii cei neadormiți, până când lui îi veni să întrebe: Am simțit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în cămăruța lui Higurashitei. Uite, bărbatul care respira greu lângă el era pustnicul Orientului, vlăguit, ofilit, ca o așchie. Dar bărbatul care respira lângă el nu era nici Higurashitei, nici Takamori. Era un ucigaș cu mâna pe pistol. Gaston mai ațipea câte un pic, apoi deschidea iar ochii și îi arunca o privire bărbatului de lângă el. Începură să se ivească zorile în Sanya. — Unde mergi? Deși Gaston nu făcuse nici cel mai mic zgomot când ieșise din așternut, Endō s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plecarea din gara Ueno, pasagerii din vagonul de clasa a treia din trenul care mergea spre nord au început să-și servească gustările. Au intrat în vorbă unul cu altul, dar după ce au trecut de Akabane, Ōmiya și Koyama, au ațipit unul câte unul. Gaston stătea lângă fereastră și privea luminile din Koyama. Luminițele căsuțelor aliniate ca niște cutii de chibrituri de-a lungul căii ferate erau aprinse, iar prin ferestre se zăreau familii adunate la masa de seară. Gândul i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]