1,168 matches
-
din ele erau nechibzuite și cinci înțelepte. 3. Cele nechibzuite, cînd și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; 4. dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. 5. Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate, și au adormit. 6. La miezul nopții, s-a auzit o strigare: "Iată mirele, ieșiți-i în întîmpinare!" 7. Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele. 8. Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: Dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
furiș obloanele întunericului. 8 După miezul nopții, Apostol Bologa, istovit, se întinse pe pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fi încremenit într-un somn de mormânt. Liniștea galbenă din tavan îi picura în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu inima zgribulită, murmurând din buzele-i albe: ― Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule... Ușa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete. Din întuneric
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Încetul cu Încetul, eu observ asta de ceva vreme... Cum să fugi, mă? Și unde să fugi, că eram pe o insulă?! Dacă fugeam, nu aveam scăpare, mă ajungeau din urmă. Așa că am stat pe loc. Băi, băieți, nu știu cât am ațipit Înainte să mă ia gândurile negre de la ora trei, da’ a fost ca-n filme. Și nu cu una. Cu toate! Fetele alea m-au utilizat În toate felurile posibile și imposibile, da’ mi-a plăcut... Pe urmă au plecat
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
în capacitatea de absorbție a marilor tragedii. Mulțimea suferă din greu. Iar cei de la butoanele istoriei se prăpădesc de râs. Marile puteri ne supraveghează ca pe puști. Să nu facem vreo șotie când ei se uită pe fereastră, ori când ațipesc puțin după masa de prânz. Istoria este ticsită de drumuri greșite. Suntem tot mai desculți prin roua purpurie a istoriei. Istoria cuprinde mormane de răspunsuri cărora nu li s-a adresat nici o întrebare. Istoria - acest imens cazier al lumii. În
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
blocau pur și simplu, se respingeau cum încerca cineva să-i cupleze asemenea ideologii în minte. Considera că nu-s de el aceste științe umaniste, sociale și politice. Limbajul de lemn îi cădea greu la stomac și mai, mai că ațipi pe drum! După cca o oră mașina ajunsese la destinație. Pe sălile Centralei au fost întâmpinați de vreo 15 colegi de la alte secții sau Grupuri de construcții. Se prezentaseră și ei cu secretarii pentru confirmare. Imediat a intrat în probleme
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
liniște... am coborât la cantină și-am luat o porție de ceai. Fetele care strângeau mesele mi-au adus două porții complete, cu solnița la discreție. Culoarele uriașe erau întunecate și pustii. Am urcat încet scările până în cameră și am ațipit în patul meu dublu, suprapus, fără cearceafuri, de blatist. Luna își pierduse contururile într-un cer de purpură, soarele topea bruma de pe acoperișurile caselor. Adesea ne categoriseam când unul devia de la subiect... Repetentule! Nu-i așa că sună frumos!? Însă de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
bând cincisprezece cafele pe zi. Dacă aș fi fost în stare să ingerez alcool, mi-aș fi distrus mintea prin băutură. Vreun an nu am mai făcut nimic, nu am ieșit nicăieri, aproape că nu am mai dormit, iar când ațipeam visam că scriu poeme cu imagini atât de fantastice, încît simțeam că mi se ridică părul pe brațe și în creștet, dar când mă trezeam îmi dădeam seama de imbecilitatea lor și mă străduiam să adorm la loc. Cam pe
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în cele din urmă, nimeni nu mai cântă și nu mai vorbi. Acum tăceau toți. Era frig. Numai mersul măsurat îi mai împiedica să tremure în țara asta blestemată unde ziua îi sleia arșița și noaptea îi înțepenea frigul. Unii ațipeau în mers și picioarele lor, deprinse cu drumul, îi duceau singure. Acum, ațipea din când în când și Iahuben. Toropeala aceasta fugară îl mai încălzea. Trezit din ea, îi era mai frig. De la o vreme nu-l mai putu ține
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tăceau toți. Era frig. Numai mersul măsurat îi mai împiedica să tremure în țara asta blestemată unde ziua îi sleia arșița și noaptea îi înțepenea frigul. Unii ațipeau în mers și picioarele lor, deprinse cu drumul, îi duceau singure. Acum, ațipea din când în când și Iahuben. Toropeala aceasta fugară îl mai încălzea. Trezit din ea, îi era mai frig. De la o vreme nu-l mai putu ține treaz nimic, nici noaptea înstelată, nici deprinderea de ostaș, nici statura dreaptă pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de păstori străbat întruna deșertul. Unde se opresc, de unde iau umbră și apă? În drumul atât de lung, ei doi nu întîlniseră nici un om. Când arșița nu se mai putu îndura, își desfăcură cortul și se culcară la adăpostul lui. Ațipeau și numaidecât se trezeau înăbușiți. Aerul se scurgea în flăcări din soare, peste nisip și pietre. Se auzeau zgomotele amiezii acestui deșert ucigător: în arșiță, crăpau pocnind pietrele. Iahuben se vânzolea pe nisipul din cort. - Douăsprezece zile am mers cu toții
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-l aducă încet în odaia de culcare. În noaptea aceea Auta nu-l părăsi. Nu putu să adoarmă nici unul dintre ei, dar noaptea trecu fără ca vreunul să deschidă gura. Numai când fereastra de la răsărit începu să se lumineze, bătrânul ațipi, iar Auta se duse în patul său dintr-o odaie de sus, istovit mai mult de gânduri decât de nesomn. CAPITOLUL XIII Atlantida era apărată din două margini de patru lanțuri de munți. Spre miazănoapte, de unde ar fi putut veni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el însuși visase. Că a căzut în grâu nu era de mirare după atâta oboseală. Ce era de făcut? Se gândi că lucrul cel mai bun este să doarmă până în zori și apoi, odihnit, să se întoarcă la cortul soldaților. Ațipi. Nu trecu însă mult și îl trezi din toropeală un foșnet. Deschise ochii: nu era nimeni. Nici nu putea fi cineva, căci oamenii din ținut, cu capul împuiat de prăpăstii, nu se mai încumetau să se apropie de locul acela
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-și miște capul, Auta își roti ochii, dar nu se zărea nimic, nici umbră, nici lumină. Se mai auzi un foșnet. Auta se gândi că e vreun șarpe prin grâu. Știind că acolo nu erau șerpi veninoși, închise ochii și ațipi iar. Era prea istovit, ca să-l mai poată îmbia șerpii. Somnul începea să-l moaie, răspîndindu-se în tot trupul lui ca o căldură amețitoare. Mirosul lanului de grâu era îmbătător. Aerul stătea nemișcat. Era curat și plăcut. Dar alt foșnet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se înghesuia la marfa lor, căci piața Sodomei strălucea de blănuri rare, de țesături gingașe sau de podoabe de abanos și argint, de păsări vorbitoare și maimuțe învățate sau de vinuri rare aduse din țări depărtate de corăbiile hananeilor. Auta ațipise de oboseala drumului, când Mai-Baka îl scutură de umăr. Auta deschise ochii: în fața lor stătea un om, după față părând a fi de prin Sumer, care-i privea lung pe amândoi, mai ales pe Auta. - Se uită de mult la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rămâne un mister, niciodată nu dezlegase enigme și până astăzi, nu-și dorise niciodată. Dacă i-aș spune mamei despre toate astea.„ A nu, nu se poate să o supăr”, se gândi ea. În seara aceea Ramona adormi greu. Cum ațipea, în viziunea ei apărea chipul lui Radu cu a sa privire glacială. Pentru sufletul ei atât de plăpând acest incident însemna prea mult, marcând întreaga ființă atât de profund. Ea ducea o viață pașnică, liniștită și monotonă în preajma copiilor
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
fără a mai sta de vorbă cu cineva, mergând la gară. Când Ionuț și Ioana ajunseră la Bălăușeri soarele se ridica de după deal, încălzindu-i cu blândele lui raze. Ioana se bucură de razele călduțe deoarece simți răcoarea dimineții. Ea ațipi mereu, de la un moment dat adormise. Ionuț se simțea nu numai obosit dar și puțin abătut. Șoseaua era de-a dreptul liberă, ațipi și el, ca apoi să tresară ca ars. în timp ceși continua drumul avea o inimă rea
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
încălzindu-i cu blândele lui raze. Ioana se bucură de razele călduțe deoarece simți răcoarea dimineții. Ea ațipi mereu, de la un moment dat adormise. Ionuț se simțea nu numai obosit dar și puțin abătut. Șoseaua era de-a dreptul liberă, ațipi și el, ca apoi să tresară ca ars. în timp ceși continua drumul avea o inimă rea, simțindu-se copleșit de tristețe. Pleoapele îi erau grele ca plumbul, închizându-le mereu. La Singiorgiu de pădure ațipise de-a binelea. De
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
de-a dreptul liberă, ațipi și el, ca apoi să tresară ca ars. în timp ceși continua drumul avea o inimă rea, simțindu-se copleșit de tristețe. Pleoapele îi erau grele ca plumbul, închizându-le mereu. La Singiorgiu de pădure ațipise de-a binelea. De această dată somnul i-a fost fatal. El pierdu controlul mașinii și se izbi într-un copac pe marginea șoselei. Ioana, care încă dormea, se trezi cu o puternică lovitură în cap. Privind spre Ionuț, observă
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
asta nu-i cu adevărat o problemă. Dacă nu vorbim, atunci Împuțiții ăștia nu se sfiesc niciodată să intervină. Așa că ascultăm un discurs plictisitor, care umple timpul până la pauza de cafea, iar căldura de la radiator aproape că ne face să ațipim. Până la urmă Întrerupem ședința pentru o cafea. Niște biscuiți pricăjiți de rahat, asta-i tot ce ne dau la cafea. De obicei Îmi iau un rulou de la cantină sau ceva de la brutărie, dar nema, posă uit dasta acu, cu modificarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mănâncă 0000 mănâncă 0000 mănâncă 00 futut sălbatic Împre 00 mănâncă 00000000 mănâncă 0000000000000000000000t ca să scap. Înce000000000 mănâncă 00000000 mănâncă 000000000000000000RUMUL FĂ! țip e0000000000000000 mănâncă 00000000 mănâncă 000000000000iuni și acum e000000000000000000000000000000000000000000000 mănâncă 000pt ca somnul să mă c000000000000000000000000000000000 mănâncă 000000000000000 ațipește și ea ș 0000000 mănâncă 000000000000000000000000000000000000t curva Împuțită și era de par0000000000000000000000000000000000000000000000000Johnny pe când ea probabil e purtătoare 000000000000000 mănâncă 0000000000000u ciuma Împuțită - se 000000000000000000000000000000000000000 mănâncă 0 000000000000000 mănâncă 0000000000000000000000 000000000000000000000000000000000000000000000000 0000000000000000000000000000000000000000000000000000 0000000000000000000000000000000000000000000000 0000000000000000000000000000000000000000000000000000 00000000000000000000000000000000000000000000000000000 000000000000000000000000000000000000000000000000 00000000000000000000000000000000000000000000000000 0000000000000 mănâncă 000000000 mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
prea multe ore suplimentare În ultima vreme. Să nu faci niciodată luni sau marți ce poți face sâmbătă sau duminică, când ești plătit dublu. Asta-i filosofia mea. Iau pilota de pe pat și mă Învelesc cu ea pe canapea, apoi ațipesc urmărindu-l pe Stephen Hendry cum căsăpește pe cineva la snooker. Bine că măcar un retardat pârlit de fan Hearts poasă pună laba pe niște argintărie, chiar dacă doar la un lăudat joc de crâșmă Între amatori și nu la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Îndemânare, Începând să-mi trimit unde trebuie și sperma mea. — Ce pizda măsii Chrissie... icnesc eu În timp ce ejacularea mi se diminuează ca pulsul unui muribund, iar mișcările mele de rotație se opresc. Mă prăbușesc pe ea, mă rostogolesc alături și ațipesc pentru o vreme. Mă trezesc primul și inspectez stricăciunile. Vasele de sânge din ochii mei s-au spart, iar pe gât am o urmă groasă. Sunt un ofițer profesionist din forțele de ordine. Trebuie să lucrez cu publicul. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
scoți capul de rahat din chestia aia și nu-l pot elimina pe ticălos. Iau hotărârea să nu muncesc deloc astăzi, așa Încât completez un formular OTA 1-7 de ore suplimentare, iar apoi mă relaxez uitându-mă la casete video până când ațipesc. Când mă trezesc remarc că s-a făcut seară. Acum mă trezesc eu la viață. A fost un pui de somn pe cinste. M-a pus pe picioare. Am tras pe nas și ultima mea jumătate de gram și vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
să fie ascunsă pentru actori. Așa a fost, sau ar fi putut fi odinioară, scena la Eumenidele lui Eschil. De o parte, era un spațiu în care Furiile dezlănțuite îl căutau pe Oreste, care fugise din calea lor, pe când ele ațipiseră; de cealaltă, era văzut vinovatul, cu fruntea încinsă de o legătură, sărutând picioarele statuii Minervei și implorându-i ajutorul. Aici, Oreste își adresează jelania zeiței; acolo, se agită Furiile; merg, vin, aleargă. În sfârșit una dintre ele exclamă: "Iată urma
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încheiat cu el. Voia să-l vadă și să descopere că nu-l mai iubea. Cu toate că o parte din ea era foarte, foarte înspăimântată ca nu cumva să nu fie așa. Se culcă înapoi și într-un sfârșit reuși să ațipească, tulburată de vise în care ea și Nieve, sau Aidan, sau Anna, sau chiar Neil se aflau într-un lift în cădere, mâncând măsline negre. De fiecare dată să trezea fix înainte să se lovească liftul de pământ, iar inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]