2,199 matches
-
a realului, locul lui este în inima lumii fenomenale. El ne așteaptă la colțul străzii, zona lui privilegiată este firescul, logicul, naturalul’’, dar oricât de realiste ar fi, personajele, când devin total grotești, capătă dimensiuni fantastice, prin suprapunerea elementelor anormalului absolut peste banalitatea lumii reale, obișnuite. Personajele lui Caragiale au o astfel de calitate, ele ajungând pe treapta de jos a fantasticului căci ,,irealitatea imediată, coincidențele stranii, hazardul obiectiv, coerențele inexplicabile cu prelungiri imaginare tulburătoare. În acest regn totul pare liber
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
este emanația contaminantului farmec feminin degajat de stăpâna hanului. Presupusa ,,vrăjitorie’’ a hangiței exprimă la modul superlativ tulburătoarea ei feminitate și, astfel, enunță tema realist-psihologică a povestirii. Noutatea constă în faptul că, spre a situa respectivul atribut între parametrii superlativului absolut, pe de altă parte, naratorul ia în considerare fundamentala calitate de hangiță a eroinei. Acesta este drumul care deschide calea de acces în cealaltă sferă semantică a noțiunii de mister; în aceea a misterului încărcat de conținut magic. Marea originalitate
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
presupun doar, fără să le poată traduce adecvat, ardențe lirice interioare. În Lupta cu îngerul (1996), unde își impune rigoarea sonetului, poetul retrăiește spaimele existențiale intensificate de boală și cultivă un blagianism à rebours, într-o încercare de dialog cu absolutul. E o lirică invocând mila Tatălui ceresc și iertarea. Ciclul care dă titlul volumului este un recviem, o suită de psalmi pentru „fiul Victoriei cel mare”, care se pregătește pentru lungul drum al despărțirii de cei apropiați: „Să vă-mbrăcați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289608_a_290937]
-
însă a se regăsi cu adevărat în ea. Soluția hegeliană este multiplă, iar la început ea rezonează cu cea romantică. Este vorba de descoperirea infinitului ca mediere (Vermittlung) infinită a spiritului. În același sens procedează și Schlegel, arată Benjamin, definind absolutul ca „mediu al reflecției“, altfel spus ca generare a gândirii în raportarea ei la sine. Teoria cunoașterii este descrisă în romantism în acord cu aceste presupoziții despre natura reflexivă a gândirii. Schema opozitivă subiect- obiect își pierde relevanța epistemologică. De
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
se apropie, deși doar funcțional, de teoria romantică a cu noaș terii „ironice“, care deconstruiește obiectul pentru a-i revela natura infinită. Obiectul este o teză, afirmă Novalis, iar abso lutul este recunoașterea acesteia. Încă o dată, prin conceptul romantic al absolutului, Benjamin se opune de fapt, ca și în cazul kantianismului, înțelegerii abstracte a transcendenței. Finitul, lumea, obiectul își regăsesc originea divină nu prin pără sirea regimului lor ontologic, ci chiar în interiorul acestuia. Relația obiectului cu subiectul determină, după afirmația lui
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Pentru Schlegel, exercițiul critic nu este unul evaluativ, al unui subiect care se poziționează în raport cu opera de artă, ci este o dezvoltare a operei ca atare, o actualizare a potențialităților ei speculative. „Mediul reflecției“ este arta văzută ca formă a Absolutului, ca formă infinită, iar critica unei opere de artă presupune, așadar, transformarea acesteia în producție infinită a formei. Momentul central al criticii este cel deconstructiv. Opera de artă își sacrifică forma pentru a deveni „artă“ ca atare sau, în termenii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
artei este rezumată de Benjamin în două teze: în primul rând, ea face referință la regimul mitologic al unei opere și, astfel, decontextualizează opera respectivă; în al doilea rând, ea reprezintă „die Ausprägung des reinen poetischen Absolutums in der Form“. Absolutul poetic al poeziei, forma sa simbolică este, în viziunea romantică, romanul: „Der Roman ist die höchste unter allen symbolischen Formen“. „Romanul“ este numele pe care Schlegel îl dă continuumului formal care este absolutul artei. Kant conturase demersul critic, în prefața
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
des reinen poetischen Absolutums in der Form“. Absolutul poetic al poeziei, forma sa simbolică este, în viziunea romantică, romanul: „Der Roman ist die höchste unter allen symbolischen Formen“. „Romanul“ este numele pe care Schlegel îl dă continuumului formal care este absolutul artei. Kant conturase demersul critic, în prefața la Critica rațiu nii pure, în sensul unei analize cu privire la posibilitatea, principiile și întinderea cunoașterii legitime. Reevaluarea kantianismului pe care o întreprinde Benjamin în textul analizat anterior specifică înțelesul demersului, ca deducție a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
speculativă“. Astfel, romantismul corespunde cerințelor unei „filozofii viitoare“, schițată de Benjamin în 1918. Cu toate acestea, concepția romantică rămâne paradoxală, neconcludentă, într un punct esențial: și anume, în încercarea de precizare a ideii de artă ca Absolut. Continuumul formelor artei, Absolutul nu poate fi determinat, după cum își propusese Schlegel, ca individualitate, ca operă: „Made present as an individuality, or a work, the Absolute is stripped of what makes it absolute, i.e., cut off, not only from all sensible, but all intellectual
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Absolute is stripped of what makes it absolute, i.e., cut off, not only from all sensible, but all intellectual presentation as well. As individuality or work, the Absolute has been surrender to the profane.“ A spune, cu alte cuvinte, că Absolutul ori cărei opere de artă este o operă (inefabilă, infinită, totuși o operă) înseamnă a relativiza chiar presupoziția demersului cri tic, aceea a diferenței radicale dintre formele finite ale poeziei și infi nitul lor formal, dintre opera de artă „profană
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
aceea a diferenței radicale dintre formele finite ale poeziei și infi nitul lor formal, dintre opera de artă „profană“ și recu pe rarea sa simbolică. Proza, pe care romanticii o caută ca ab solut al formei poetice, este doar secularizarea absolutului artei. Conceptul de „critică“ este apoi asumat de Benjamin ca strategie interpretativă proprie, în Goethes Wahlverwandtschaften (1922). Critica desemnează acum căutarea conținutului de adevăr al unei opere de artă, în timp ce comentariul vizează „Sachgehalt“. Condiția privirii critice este disocierea, în timp
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Wo jenem Holz und Asche allein die Gegenstände seiner Analyse bleiben, bewahrt für diesen nur die Flamme selbst ein Rätsel: das des Lebendigen.“ „Soluția“ romantică ajunsese în impas, după cum am în cercat să arăt, prin faptul că miza exercițiului critic, absolutul artei, căpăta formă individuală tot de natură artistică. Așadar, ab solutul își pierdea transcendența. În Goethes Wahlverwandtschaften, Benjamin oferă un răspuns acestei situații, plasând adevărul operei de artă în afara artei, și anume, în domeniul filozofiei: „Ganz so forscht die Kritik
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
urmele obiectului care se autoprezintă și depășește astfel relația nereflectată subiect-obiect. Astfel, Adevărul nu există decât ca adevăr absolut, întrucât structura sa speculativă îl absolvă de orice relație care ar putea să-l limiteze. Tot de același carac ter de absolut - care funcționează, la Benjamin, ca presupozi ție - dă seama, din punct de vedere logic, și caracterul său cir cular: dacă i s-ar putea adresa cumva o întrebare, arată Ben jamin, atunci răspunsul (în măsura în care este „adevărat“) este anticipat în chiar
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de la conceptul de „critică“ la cel de „experiență“ aplicat lumii orașului se realizează prin intermediul lui Baudelaire. Întâlnirea cu lirica acestuia nu este o întâlnire cu un obiect artistic autonom, altfel spus cu o expresie autentică, de sine stătă toare a absolutului. Experiența estetică devine, în aceste lucrări ulterioare celor analizate până acum, o întâlnire istorică: cea dintre un cititor aflat sub semnele unei tradiții și un scriitor ca mesager al unei lumi trecute. Ca strategie de interpretare, Baudelaire, arată Benjamin, trebuie
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
în spațiile infinitezimale dintre lucruri, în diferența lor, nu în lucrurile însele. Am încercat, până în acest moment, să argumentez această idee plecând atât de la filozofia limbajului a lui Benjamin, cât și de la filozofia istoriei: mereu într-o pers pectivă dialectică, absolutul este regăsit în lume tocmai prin covârșitoarea sa absență. În textul care intră în atenție în aceste pagini, caracterul invizibil, incomprehensibil al violenței este cel care îi certifică originea sa divină: „Where the recursive visibility of mythic violence offers a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
primejdia de a se pierde, fac imposibile regă sirea, dincolo de mai multe corespondențe structurale, a unei lecturi „magice“ a informației. Capitolul 4 ORAȘUL CA TEXT Interesant este modul în care, pentru Benjamin, restaurarea conceptului de „experiență“ sau, altfel spus, regăsirea absolutului în detaliile imanenței se realizează prin intermediul instanțelor marginale, prin personaje uitate și locuri culturale trecute de obicei cu vederea. Forța mesianică, despre care vorbeam în capitolul 3, este slabă în sensul că nu urmează căile regale ale istoriei, cele încărcate
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
traduce în faptul că memoria capătă funcția de a restaura trecutul văzut ca posibilitate uitată a ruinei prezentului și de a regăsi înțelesul temporalității ca durată plecând de la momentul actual al crizei. În sens larg, pentru Benjamin experiența determină survenirea absolutului în limitele derizorii ale detaliului material, ale gestului mărunt sau ale prezenței discrete și anonime. Ontologia slabă, fluidă a lumii urbane este premisa acestei experiențe prin care deplasarea devine o căutare a „Mumelor“, a conceptelor originare, fără ca acestea să fie
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
și va rămâne la baza culturii naționale situând creația literară și științifică la nivelul realizărilor europene. Criticul Mihai Cimpoi pe lângă aprecieri superlative consideră pe Hașdeu „o adevărată operă a momentului și universalului În aspirația de a cunoște și a cupride absolutul, de planuri gigantice și realizări pe măsura lor .... de un enciclopedist monstruos care seacă toate fântînele (sursele) și care aruncă o lumină vie „asupra tuturor originilor”. Petru Movilă (1597-1647), fiu al pârcălabului de Hotin, strălucește În scaunul mitropolitan al Kievului
ROMÂNII DIN UCRAINA by VLAD BEJAN () [Corola-publishinghouse/Science/91686_a_107355]
-
și printr-o atitudine anticalofilă. Printre ecourile acestei poezii în literatura contemporană am putut remarca perpetuarea neîncrederii în limbaj, refuzul hiperculturalizării poeziei, renunțarea la certitudini și la perfecțiune, preferința pentru o poezie a prozaicului (cu dispariția bardului care cânta nostalgia absolutului), autoreferențialitatea și transformarea lumii în text, conceperea actului poetic ca exercițiu de sinceritate, poetizarea faptului divers, autenticitatea exprimării, intertextualitatea, demetaforizarea (descriptivul se golește de tropi, narativul pare să invadeze spațiul poetic și să confere poemelor aparență de jurnal), preferința pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de menținere a contactului cu lumea contemporană, cu realitatea. Deși grupul de la Cadran și reprezentanții literaturii de avangardă tratează domeniul literarității de pe poziții distincte, se poate stabili o apropiere între cele două grupări tocmai la nivelul acesta al respingerii poeziei absolutului și al orientării spre concret, spre reportaj (în Cadran, reportajul suplinește lipsa prozei - în revistă nu apare decât o singură schiță, Elevul T. R., de Nicolae Ivanovici, prezentând o zi din viața unui tânăr elev militar). Bivolarii din lunca Dâmboviței
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
articolul de pe prima pagină amintit mai sus, W. H. Auden și poesia tânără engleză de Mihnea Gheorghiu, apare și un text al lui Valeriu Șt. Ciobanu. Dacă poetul W. H. Auden este apreciat pentru lirismul obiectiv "whitmanian", pentru îndepărtarea de "absolut" și pentru întoarcerea spre viața propriu-zisă, spre lumea reală 114, Alexandru I. Herțen ar trebui să se încadreze într-un șir de articole viitoare despre literatura rusă, puțin cunoscută în acel moment în România și care ar avea drept menire
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Pentru că, dacă în primul articol sesizam apropierea de Arghezi, în Malec rezonanțele caragialiene sunt mai pronunțate. O bună parte dintre clișeele literaturii eroice, gândiriste sunt ironizate: Malec are ochii verzi, ochi a căror vedere determină poetul să-i asocieze cu "absolutul mistic al cleștarului ceresc", Malec se lasă cucerită abia după ce e plimbată prin mahalale și i se recită versuri "de largă respirație lirică": "Și tu nu veneai, și eu eram trist/ Și vedeam stele verzi, ca un Christ/ Între făclioarele
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
abia numărul al treilea clarifică acest aspect, aici militându-se spre un "nou realism", pentru o subordonare a literaturii față de social sau cum se precizează pentru o atenție mai mare acordată acestui domeniu. Apropierea de viață, renunțarea la clișeele literaturii absolutului nu reprezintă numai o consecință a adoptării unei ideologii de stânga, ci un act de sincronizare cu unele orientări literare ale epocii - amenințarea unui nou război dusese în Europa și la transformări în plan literar. În Albatros se reflectă o
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
redau veșnica peregrinare a eului creator în căutarea unui ideal pe care intuiește că l-a cunoscut deja, dar nu are puterea de a-l conștientiza. Poemul reflectă o viziune tragică asupra creatorului, acesta are deja în inima sa imaginea absolutului, e conștient de comoara pe care are putința să o intuiască, dar nu are și capacitatea de o vedea, "În spațiul lor e inima mea,/ În țara lor rătăcește noaptea mea". Nu întâmplător nu e o singură cetate (nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
stelele, bocitoarele.// "vom fi umbrele așteptate", Lumina întunericului). Simbolurile sacralității par să se înscrie și ele pe acest traseu. E o deziluzionare, lumina și-a pierdut claritatea și singurul adevăr absolut este cel al morții (identificarea aceasta a morții cu absolutul căutat este ilustrată și prin scrierea simbolică a termenului cu majusculă). Universul claustrant e redat, la nivel formal, prin repetiții și, la nivel semantic, prin sugerarea închiderii într-un cerc existențial din care moartea nu-i poate elibera, așa că se
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]