1,220 matches
-
la respingerea imaginii din filmele etnografice plictisitoare, realizate plat și însoțite de comentarii docte. Cu toate acestea, trebuie să apărăm expresia "film etnografic" sau "demers filmic etnografic", pentru că regăsim aici o metodă. În schimb, să vorbești de "film antropologic" frizează absurditatea, deoarece, dacă înțelegem prin acesta filmele care vorbesc despre om, atunci toate filmele sunt antropologice și toate filmele sunt sociologice. Antropologia vizuală reunește trei tipuri de activitate: ancheta etnografică, întemeiată pe utilizarea tehnicilor de înregistrare audio-vizuale, folosirea acestor tehnici ca
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
adevărat manifest de independență etnică și spirituală, violent, radical și absurd antilatină... Nici vorbă nu poate fi de negarea existenței tracilor în istorie, de marele lor rol de substrat, al datelor arheologice și istoriei, riguros controlabile. Ar fi, evident, o absurditate și mai mare. Că se fac studii tracologice este foarte bine, chiar excelent, cât timp ele rămân la un nivel strict științific. Dar tracomania este cu totul altceva. Se invocă argumentul că tracii credeau în nemurire, că aveau o spiritualitate
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
nu pot exista decât în gând, ele nu sunt niciodată realizabile. Ce înseamnă oare pentru muncitorul proletar aplecat asupra lucrului său penibil, apăsat de soarta lui, dreptul dat guralivilor de a flecări, dreptul ziariștilor de a scrie tot felul de absurdități și în același timp și lucruri serioase, cât timp proletariatul nu obținealte înlesniri de la constituție decât nenorocitele firimituri pe care i le aruncăm de la masa noastră, în schimbul unui sufragiu favorabil prescripțiilor noastre, complicilor noștri, agenților noștri? Drepturile republicane pentru muritorul
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
fără valoare, să le îngădui să ia locuri care aparțin acestor clase prin naștere și profesiune, în vederea acestor cazuri excepționale, este o adevărată nebunie. Voi știți cum s-au terminat toate acestea pentru creștinii care au permis o atare mare absurditate. Pentru ca guvernul să aibă locul care i se cuvine în inimile și spiritele supușilor săi, trebuie, atâta timp cât va dura, să explice întregului popor, în școli și în piețele publice, care este importanța sa, care îi sunt datoriile și în ce
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
raportul dintre absurd și sinucidere, măsura exactă în care sinuciderea este o soluție împotriva absurdului. Se poate stabili ca principiu că acțiunile unui om care nu trișează trebuie să fie comandate de ceea ce el socotește a fi adevărul. Credința în absurditatea existenței trebuie deci să-i hotărască purtarea. E legitimă curiozitatea de a ne întreba, limpede și fără false patetisme, dacă o concluzie de acest ordin impune părăsirea cât mai grabnică a unei condiții de neînțeles. Vorbesc aici, desigur, de oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
pentru că viața nu merită să fie trăită, iată, fără îndoială, un adevăr - nefecund totuși, pentru că e un truism. Dar această insultă adusă existenței, această dezmințire ce i se dă vine oare din faptul că existența n-are nici un sens? Cere absurditatea ei să i te sustragi, prin speranță sau prin sinucidere? Iată ce trebuie să scoatem la lumină, să urmărim și să ilustrăm, înlăturând tot restul. Obligă oare absurdul la moarte? Iată problema ce trebuie discutată înaintea oricărei alteia, în afara tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
mai adevărat pentru emoții, la baza lor atât de nedeterminate și totodată atât de confuze și de "sigure", de îndepărtate și de "prezente" ca acelea pe care ni le dă frumosul sau pe care le trezește în noi absurdul. Sentimentul absurdității poate să-l izbească în față pe orice om, la orice colt de stradă. În nuditatea sa dezolantă, în strălucirea sa moartă, el este insesizabil. Dar însăși această dificultate dă de gândit. E probabil adevărat că fiecare om rămâne pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
unei cărți se află încă în primele. Acest nod este inevitabil. Metoda definită aici exprimă sentimentul că orice cunoaștere adevărată este imposibilă. Nu putem decât enumera aparențe și simți un climat. Atunci vom ajunge poate la acel insesizabil sentiment al absurdității, în lumile diferite dar frățești ale inteligenței, ale artei de a trăi sau ale artei pur și simplu. Climatul absurdității e un început. Sfârșitul e universul absurd și acea atitudine a spiritului care proiectează asupra lumii o strălucire ce-i
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
este imposibilă. Nu putem decât enumera aparențe și simți un climat. Atunci vom ajunge poate la acel insesizabil sentiment al absurdității, în lumile diferite dar frățești ale inteligenței, ale artei de a trăi sau ale artei pur și simplu. Climatul absurdității e un început. Sfârșitul e universul absurd și acea atitudine a spiritului care proiectează asupra lumii o strălucire ce-i este proprie, făcând să lumineze chipul privilegiat și implacabil pe care știe să i-l recunoască. Toate marile acțiuni și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și implacabil pe care știe să i-l recunoască. Toate marile acțiuni și toate marile filosofii au un început derizoriu. Marile opere se nasc adesea pe neașteptate, la colțul unei străzi sau la intrarea într-un restaurant. Tot astfel și absurditatea. Lumea absurdă, mai mult decât oricare alta, își trage noblețea din această naștere lipsită de măreție. În anumite situații, un om care răspunde: "la nimic", când e întrebat la ce se gândește, poate că doar se preface. Cei iubiți o
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
iubiți o știu prea bine. Dar dacă acest răspuns este sincer, dacă exprimă acea stare ciudată a sufletului când vidul devine elocvent, când lanțul gesturilor cotidiene s-a rupt, când inima caută zadarnic veriga pierdută, el reprezintă primul semn al absurdității. Se întâmplă ca decorurile să se prăbușească. Trezire, tramvai, patru ore de birou sau de uzină, masă, tramvai, patru ore de muncă, masă, somn și luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă în același ritm - iată un drum pe care îl
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
legătură. Îi înlănțuie unul de celălalt cum numai ura o poate face. E singurul lucru pe care-l pot desluși limpede în acest univers fără de măsură în care se desfășoară aventura mea. Să ne oprim aici. Dacă socotesc drept adevărată absurditatea care reglementează raporturile mele cu viața, dacă mă pătrund de sentimentul care pune stăpânire pe mine în fața spectacolului lumii, de clarviziunea pe care mi-o impune căutarea unei științe, trebuie să sacrific totul acestor certitudini și trebuie să le privesc
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
mai pătruns în acele pustiuri. Ea și-a găsit acolo hrana. A înțeles că se hrănise până atunci cu năluci. Aici au luat naștere câteva din temele cele mai arzătoare ale meditației umane. Din clipa în care a fost cunoscută, absurditatea devine o pasiune, cea mai sfâșietoare din toate. Dar important e să știm dacă omul poate trăi cu pasiunile sale, dacă poate accepta legea lor profundă, aceea de a arde inima pe care o umplu în același timp de viață
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
care faptele îl cer în aparență. Și, tot astfel, o demonstrație prin absurd se face comparând consecințele acelui raționament cu realitatea logică pe care vrem s-o instaurăm. În toate aceste cazuri, de la cel mai simplu până la cel mai complex, absurditatea va fi cu atât mai mare, cu cât va crește distanța între termenii comparației mele. Există căsătorii absurde, sfidări, resentimente, tăceri, războaie și păci absurde. În fiecare din aceste cazuri, absurditatea se naște dintr-o comparație. Sunt deci îndreptățit să
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
cazuri, de la cel mai simplu până la cel mai complex, absurditatea va fi cu atât mai mare, cu cât va crește distanța între termenii comparației mele. Există căsătorii absurde, sfidări, resentimente, tăceri, războaie și păci absurde. În fiecare din aceste cazuri, absurditatea se naște dintr-o comparație. Sunt deci îndreptățit să spun că sentimentul absurdității nu ia naștere din simpla examinare a unui fapt sau a unei impresii, ci că el țâșnește din comparația făcută între o stare de fapt și o
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
atât mai mare, cu cât va crește distanța între termenii comparației mele. Există căsătorii absurde, sfidări, resentimente, tăceri, războaie și păci absurde. În fiecare din aceste cazuri, absurditatea se naște dintr-o comparație. Sunt deci îndreptățit să spun că sentimentul absurdității nu ia naștere din simpla examinare a unui fapt sau a unei impresii, ci că el țâșnește din comparația făcută între o stare de fapt și o anumită realitate, între o acțiune și lumea care o depășește. Absurdul este, în
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
a obține imposibilul. Cât privește posibilul, oamenii îi pot face singuri față." Dacă există o filosofie șestoviană, atunci pot fără îndoială afirma că ea se află în întregime rezumată astfel. Căci atunci când, ajuns la capătul analizelor sale pasionante, Șestov descoperă absurditatea fundamentală a oricărei existențe, el nu spune: "Iată absurdul", ci: "Iată-l pe Dumnezeu: trebuie să ne lăsăm în voia Lui, chiar dacă El nu corespunde nici uneia din categoriile noastre raționale". Pentru ca nici o confuzie să nu mai fie cu putință, filosoful
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Dacă examinăm din nou conținutul noțiunii de absurd, înțelegem și mai bine metoda care-l inspiră pe Kierkegaard. El nu menține echilibrul între iraționalitatea lumii și nostalgia revoltată a absurdului și nu respectă acel raport care constituie de fapt sentimentul absurdității. Având certitudinea că nu poate să se sustragă iraționalului, vrea cel puțin să se salveze din această nostalgie deznădăjduită care-i pare sterilă și zadarnică. Dar dacă asupra acestui punct poate să nu se înșele în judecata sa, nu la
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
doar câteva vederi clare. Problema "libertății în sine" nu are sens. Căci ea este legată în cu totul alt chip de aceea a lui Dumnezeu. Ca să știm dacă omul este liber trebuie să știm dacă el poate avea un stăpân. Absurditatea particulară a acestei probleme vine din faptul că însăși noțiunea care face cu putință problema libertății îi retrage în același timp întregul său înțeles. Căci în fața lui Dumnezeu nu se pune atât problema libertății cât problema răului. E cunoscută alternativa
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
decât să contrazică această libertate. După ce a descoperit absurdul, totul e zdruncinat din temelii. Ideea că "sunt", felul meu de a acționa ca și cum totul ar avea un sens (chiar dacă, uneori, spun că nimic nu are sens) sunt dezmințite amețitor de absurditatea unei morți posibile. A te gândi la ziua de mâine, a-ți fixa un scop, a avea preferințe, toate presupun credința în libertate, chiar dacă uneori îți dai seama că nu o ai. Dar, în acea clipă, știu bine că acea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ei află o independență profundă. Dar ce înseamnă această libertate? Putem spune mai cu seamă că se simt liberi față de ei înșiși și nu atât liberi, cât, mai ales, liberați. Tot astfel, întors cu totul înspre moarte (considerată aici drept absurditatea cea mai evidentă), omul absurd se simte eliberat de tot ceea ce nu este atenție pasionată care cristalizează în el. El gustă o anumită libertate față de regulile comune. Vedem aici că temele inițiale ale filosofiei existențialiste își păstrează întreaga valoare. Trezirea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
oameni conștienți îndeplinindu-și îndatoririle în timpul celor mai stupide războaie, fără a se socoti în contradicție cu ei înșiși. Și aceasta pentru că pentru ei important era să nu eludeze nimic. Există, astfel, o fericire metafizică în faptul de a susține absurditatea lumii. Cucerirea sau jocul, iubirile fără număr, revolta absurdă sunt tot atâtea omagii pe care omul le aduce propriei sale demnități într-o luptă în care este dinainte învins. Trebuie doar să respecți regulile luptei. Acest gând poate ajunge pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
artist. Din aceste consecințe îl reține ultima, aceea pe care el însuși, în Jurnalul unui scriitor, o numește "sinuciere logică". Într-adevăr, în paginile publicate în decembrie 1876, el imaginează raționamentul "sinuciderii logice". Convins că existența omenească este o perfectă absurditate pentru cel care nu crede în nemurire, deznădăjduitul ajunge la următoarele concluzii: "De vreme ce, la întrebările mele în legătură cu fericirea, mi s-a răspuns prin mijlocirea conștiinței mele că nu pot fi fericit altfel decât în armonie cu marele tot, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și absurd. Există exemple de creștini care nu cred în viața viitoare. În legătură cu opera de artă, ar fi deci posibil să se precizeze una din direcțiile analizei absurde, așa cum s-a putut întrezări în paginile precedente. Ea duce la afirmarea "absurdității Evangheliei", punând în lumină ideea, fecundă în urmări, că convingerile pot merge mână în mână cu lipsa de credință. Vedem, dimpotrivă, cum autorul Demonilor, deși deprins cu aceste drumuri, a apucat, în cele din urmă, pe o cale cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ajunge să admită că opera însăși - cucerire, dragoste sau creație - poate să nu existe, încununând astfel inutilitatea profundă a oricărei vieți individuale. Aceasta le dă chiar mai multă ușurință în realizarea operei, ca și cum faptul de a-și da seama de absurditatea vieții i-ar îndreptăți să i se dăruiască fără măsură. Nu mai rămâne astfel decât un destin în care doar sfârșitul e fatal. În afară de această unică fatalitate a morții, totul, bucurie sau fericire, e libertate. Rămâne o lume în care
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]