1,420 matches
-
cumperi calul... Da! zise primarele, atunci e semplu de tot... —Châm! atunci fiecare cu al său! sfârși popa, înșfăcând paharul și dându-l de dușcă. Târziu, când treburile fură puse la cale și mortul fu îngrijit creștinește, roibul străinului fu adăpat de Petrache; iar părintele și primarul porniră spre casele lor, clătinându-se. Luna plină lumina grădinile adormite și căsuțele pitite în livezi. Dealurile se înălțau negre dincolo de apă și iazul sta neclintit, ca o oglindă uriașă, cu luna în fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-o vale. În fund, o fântână își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră singuratică. Lângă ghizdele, adăpătoare pentru vite - ș-alături o răchită deasă, care răsfira ramuri neclintite în jos. Amândoi oamenii priveau într-acolo. — Acolo ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia stați o leacă, oameni buni... Oamenii întoarseră capetele. Pe cărarea din marginea șoselei se ridică un țigan cărunt, cu obrazul pământiu și zbârcit. Mustața aspră îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de deal, unde, singuratică, se zugrăvea pe cer o fântână cu cumpănă. Merserăm un ceas, merserăm două, la pas, urcând și coborând necontenit, pe sub pădure. Apoi abia într-un târziu suirăm cu greu, cu suferință, spre acea fântână; și după ce adăparăm caii, după ce ne mai răcorirăm, mai privirăm o dată în urmă spre pădurea neagră, ce părea fără sfârșit, și într-un tropot grăbit ne lăsarăm la vale, cu țâncul și cu boii după noi, porniți tot în goană. Și la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în perdea, cu vitele... Noi suntem deprinși cu toate... Boieru-i boier, el are alte obiceiuri... El are altă piele... zise moș Nastase; și amândoi începură a râde. Coborâră, trecură pe dinaintea bordeielor. Câțiva oameni îmbrăcați în straie mohorâte umblau prin bătătură, adăpau vite, duceau cai de căpăstru, se învârteau în jurul unei fântâni cu cumpănă. —Boieru a venit acasă? strigă moșneagul cătră ei. —Venit, venit! răspunse cineva, cu glas gros. —Iaca-i bun... mormăi moșneagul, mai mult în sine. Nici curtea n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-un cotlon și o luă repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor de vreme rea să se spargă. Am adăpat vaca! precum și junincile! strigă el din capătul poienii. Am pus arma și biciul! Culi umbla prin jurul săniei, pipăind. Ce spune nebunul ăla? Nana Floarea voia să-i dea lămuriri. El nu le mai așteptă. —Ei, v-ați așezat? ori mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce-ți apare, fără să vrei, pe frunte, Când în apus de soare, îți cântă Porumbescu... Colțul căzut din stâncă și stropul cel de apă, Nisipul de pe albii, bobul născut din tină, Ramul bătut de vânturi și cerbul ce se-adapă, Iubirea dintre oameni, trăirea cea deplină... E plaiul ce ne-aduce respect și bucurie, Iubirea de aproape, aici unde trăim Și toți acei ce sincer, vom spune cu tărie, “Atunci când se impune, luptăm și ne jertfim”...
CE-I ?ARA? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83762_a_85087]
-
codru și nu l-a descoperit... A luat surul de dârlogi și a pornit la pas alături de cal... Parcă îi era milă de el, fiindcă prea îl gonise venind spre țigancă. Când a ajuns la pârâul din pădure, l-a adăpat și abia după aceea a urcat în șa. ― Hai, flăcăule, că e noapte târzie deja. Și până om ajunge... A doua zi, din zori și până aproape de chindie, nu și-a găsit locul. Când a socotit că a sosit vremea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fie musai la stăpânire. Așa am să scutesc caii de un drum atât de lung și pe un ger ca aista. Am să lipsesc vreo trei zile. Să ai grijă ca slugile să nu-și facă de cap. Să nu adape caii cu apă de la fântână, ci din cea ținută în butoiul din grajd. ― Nu duce grijă, că la tata am crescut lângă cai. Așa că le știu meșteșugul. Hangiul și-a pregătit pușca de cu seară. S-o aibă la el
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
viitor, 6. și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înoiți iarăși, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7. Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvîntare de la Dumnezeu. 8. Dar dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat, și sfîrșește prin a i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85082_a_85869]
-
mai are nevoie de comentarii: Dacă mi s-ar fi pierdut o oaie nu mi-ar fi părut așa rău ca după Bobiță. La miezul zilei, când Nuța, nepoata mea, s-a dus la grădina cu iarbă din apropierea casei să adape și să mute vaca, l-a găsit pe Bobiță, tolănit la umbra unei răchite, supraveghind pe Floreana care păștea liniștită. Când și-a văzut stăpâna, a întâmpinat-o vesel cu mișcări repezi din coadă raportându-i, parcă, faptul că se
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
o aripă de cântec, un plutitor, o husă pe nava de plecare, in voluntar distrusă, de-o să-ți colind. Aproape cu buzele în tine... mâinile izvoarelor de veghe (părinților mei) par două vieți simple, bătrânii din vale, vin seara s-adape cirezile toate, cu bivolii ceții, încearcă să scoale din chivote farmec de veri adunate, doi parmeni, cu albul veghindu-le clipa, se luptă cu spira ce-n jos îi adună și lumpenul tainic, de glod, e risipa lăsându-i în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
unde cântă karma stropită cu arome din matará. Eternul Buddha îmi dezleagă sutra și urc cu gând curat către Nirvana; sunt botezat din nou în Brahmaputracătre Tibet îmi caut caravana. Ploi de martie Răstignit e cerul pe ninsoare, norii se adapă din fântână; tot pândind semințele-n ogoare, cântec vechi, de ploaie, îl îngână. Nu e mult de când s-au spart în cioburi, troienind amurguri despletite, și în paltini, aninate globuri luminau subțire, mult tihnite. Prea sătui de vifore, de iarnă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
se poate Căci fiecare-avem câte-o aripă... Mi-s toamnele plecate la plimbare Mi-s toamnele plecate la plimbare Și nu-ndrăznesc să vină mai aproape; Le-am pus iubirea ta între hotare Ca lacrima din ploi să nu m-adape. Și am rămas noi doi în vara noastră La țărm de valuri ce ascund tăceri Tu crin regal, eu floarea ta albastră Trăind prezent, iar lacrima de ieri Am răstignit-o în amurguri stranii Pe-o cruce de ntuneric sideral
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-a face diferență între-un șobolan pe treaptă și-un pârdalnic de cotoi. Cu potența cam apusă și c-un trup intrat la apă, Șobolanul compensează, însă-ntr-alte calități: Dă un loc călduț la mâță și, din când în când, o-adapă Cu vreo primă deocheată, ce-alții o cam văd din părți. Viața i se pare roză, tineresc se vrea elanul, Dimineața însorită, poezie-i pare seara. însă-mi pun o întrebare, prevăzând din timp finalul: Ce pățește șobolanul când pisica
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ce acum se scurge Ca o lumină prin umbrele subțiri Nu mint ochii când sufletul mai plânge Atâtea gânduri foșnind de amintiri Când e durerea un soare scăpătat Ca o enigmă sufletul pătrunde Nu mint ochii că el s-a adăpat Din apele uitării fără unde Nu mint ochii, nici ceasul de nisip Când visele mai șerpuie-n perdele Am sa las gânduri să-mi treacă peste chip încet să-mi umple golul vieții mele Să nu uiți Tu niciodată să nu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Hristos. 13. Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi, și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh. 14. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. 15. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mînă, nu sunt din trup", nu este pentru aceasta din trup? 16. Și dacă urechea ar zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85036_a_85823]
-
aspirația omului spre perfecțiune morală. Cine n-a fost cutremurat pentru totdeauna citind o scenă în care o fetiță, chinuită de niște oameni străini care o creșteau, era trimisă în miez de noapte într-o pădure să aducă apă, să adape un cal? în clipa în care se lupta cu imensa găleată, o mână apucă toarta și fetița simte cum găleata devine ușoară, își ridică privirile și vede un bărbat blând care îi spune cuvinte liniștitoare. Milioane de oameni care au
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Înmuiat În ceară de albine, urechile tuturor erau Însângerate. Nea Mitu Păcătosul, cel ce câștigase prinsoarea, se gândi să-și ceară dreptul și căpătă o vadră de vin Într-o găleată din tablă zincată cu care ăl de pierduse Își adăpa caii și vacile. Nea Mitu se așeză pe marginea șanțului și se puse pe băut de-a dreptul din vadră. „Ia te uită, domnule!“, Își zise el cu bucurie și mirare atunci când Își privi chipul oglindit În vinul negru. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pentru prima oară și-l Înveseli fața lui lungă și posacă, ca și cum ar fi fost singurul care ducea-n spinare toate grijile lumii. O picătură de vin căzută de pe bărbie Îi strâmbă În fel și chip oglindirea din găleată. Se adăpă iarăși Îndelung și cu plescăituri de plăcere. De-acum nu-l mai Îngrijora nimic și se simțea ușor, chiar dacă nu izbutea să se ridice de pe buza șanțului. Ochii Îi străluceau a veselie și nici măcar scârțâitul roților de car și scrâșnetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
albină? Dar o sută? Dar două sute? Străchini, căni de lut, farfurii nenumărate, linguri și furculițe - toate de la pomeni primite, În beneficiul sufletelor celor morți; cine ce preț ar putea pune pe aceste lucruri sfințite din care până mai ieri se adăpau și se hrăneau, prin gurile noastre, cei duși În veci? Praf s-au făcut cocenii cu care aprindeam focul În plita ce ne Încălzea, deopotrivă, ființele de lut și cele de duh. Din plită n-a rămas nimic, tigaia, oalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ei fuseseră pedepsiți mai devreme cu legătura de chei. Hotărâseră să facă experimentul, după ce trăseseră la sorți cu bețișoare, acasă la Baronu. Pe prispă ardea o singură amărăciune de bec chior ce lumina pereții pe care erau zugrăvite niște căprioare adăpându-se. Baronu se purta ca un mare găzdoi și dădea ordine: „Mamă, ia pune, fă, și mie niște apă la Încălzit Într-o oală, că avem aicea o treabă!”. „Ce treabă aveți, mă?” se răstise femeia, nu chiar Încântată. „E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu ai săi, nu le dăduse nici o lămurire cu privire la gestul său, iar aceia, din mândrie, nu-i ceruseră socoteală. Baronu venea În casa părintească În fiecare joi seara și mamă-sa Îi fierbea coleașă și mămăligă. Căprioarele de pe pereți se adăpau din același pârâu albastru și pe Baronu Îl Înduioșau Întotdeauna picturile pătate de muște, căci Îi aminteau de copilărie. În acea seară de joi intrase În curte șovăitor. Mersese Încet și cam nehotărât pe poteca pietruită. De sub șopronul din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe zid și o și închinau Athosului, Ierusalimului sau mai știu eu cărui loc sfânt... Trebușoara asta avea să dureze până la secularizarea averilor mănăstirești de către Alexandru Ioan Cuza vodă. Atunci însă am adunat doar cioburile pocalului din care s-au adăpat cu asupra de măsură străinii... --Fiindcă m-ai provocat - m-a luat din scurt gândul de veghe - am să-ți amintesc că la 1 iulie 1760 egumenul Agapios al mănăstirii Sfântul Sava - “moldovean” curat după nume - scrie: “Am dat popii
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
le și închinau locurilor sfinte... Asta însemnând să-ți pleci grumazul de bună voie sub ciubota celor de la “locurile sfinte”... --Trebușoara asta avea să dureze până la secularizarea averilor mănăstirești, când noi am adunat doar cioburile pocalului din care s-au adăpat cu asupra de măsură străinii... -Dacă nu e suficient ce am spus, atunci ia seama la ce scrie la 1 iulie 1760 egumenul Agapios (moldovean curat!) al mănăstirii sfântul Sava: “Am dat popii chir Parthenios, (un alt moldovean), al doilea
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
-ndrept spre tine pe cărări neumblate. Îmi frâng hainele în povârnișul dușmănos al stâncilor neatinse.Înalț strigătul războinic: -Hei, munților! Mă dor încheieturile roase în a voastră piatră! Mă tulbură ochii goi ai izvoarelor din adâncul nesecat din care se adapă, în miez de noapte, iele mlădioase cu trupuri mercuriene și picioare de foc. Luna își ascunde fața de femeie perfidă îndărătul unui nor cernit ca o jale. -Aș bea apă cristalină de izvor, din care s-au adăpat ielele însetate
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]