1,155 matches
-
cu glasul dulce al unei mămici, care-și trezește pruncul să meargă la grădinița de copii: Cocoșel, e timpul să ne jucăm frumos! Curând după aceea, el ieși din baia parfumată cu esențe de flori de câmp, încă ud și adiind a livadă de piersici înfloriți. Melanie îl parcurse peste tot cu un prosop moale, zvântându-i subsuorile, trecând la examinarea lui amănunțită, sărutându-l mărunt-mărunțel cu buzele ei de mărgean. Vreau iar ca pisicuțele! anunță ea. Explicația poate să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tribul său o fi obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă întreb dacă nu cumva ceilalți aborigeni îl strigă așa: Albert! Albert! Albert!... Trepidă, încântat de presupusa coincidență. Tresări ca o trestie trezită de zefirul zorilor care adie ușor printre tremurătoarele stufărișuri, dezmeticindu-se treptat la chemările repetate ale doamnei: Albert! Albert! Albert!... Albert, de câte ori să te anunț că micul dejun se răcește de tot? Peste șapte zile se trezi meditând astfel pe axa aceluiași gând: Atunci, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lumi din spatele ei. Prin fereastră, ar fi putut să treacă și un Megateriu, nu numai frigul de afară. Cine o fi lăsat-o atât de deschisă? Oare eu oi fi uitat-o? Înainte de a închide canaturile ferestrei, Profesorul simți cum adie o suflare de vânt și cum un moment incandescența jeraticului din șemineul de piatră resuscită în vatră, înălțând un lujer subțire și strălucitor de flacără. Cadrul vinețiu-lucios al oglinzii de Murano se învioră și el, stârnind luarea-i aminte, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Ce-mi spune primăvara Elena Marin Alexe Printre gânduri trecătoare Într-o inimă cernită, Strâng buchet de lăcrămioare Din grădina înflorită. Ochii mei sărută iarba Și o mângâie-n tăcere, Tremură-n fiori rubarba, Răsfățată de plăcere. Ascult vântul cum adie, Măturând aleea tristă. Palma strânge o hârtie, Cade lacrima-n batistă. Norii se adună-n grabă Și invită vântu-n horă. Soarele zâmbește-n barbă, Floarea în genunchi imploră. Suspină doru-n altițe, Mii de ramuri prind a țese Minunate coronițe, Pentru
Ce-mi spune prim?vara by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83298_a_84623]
-
roșii, raze de somn, dulce somn. Ochii tresar, ochii tresar de durere, Spre nopți de tăcere, nopți tăcute, tăcere plăcută, tăcere cerută Durerea apasă, durerea amăgește frumos Clipirea vieții, clipire de aur, clipire leneșă, aurul leneș al clipirii simțite. Lumina adie, lumina, privirea de foc, ochii, pielea fierbinte, Fierbinte de somn, de amor, fierbinte și-arzând, fierbinte pe mine, fierbinte plăcut, contopirea fierbințelii pe mine. Și șoapta ajunge, și șoapta atinge ușor Vise de dor, vise de agonie. Noaptea-i pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
iar păpădiile ce încep să se îngălbenească îi însoțesc. " Fluturaș, nu mai ai aripioare / Domnul conte ți le-a retezat" Peste ei, în tot, toate există pace și armonie, așa cum numai în natură poate și ar trebui să existe. Vântul adie. Încet fructele cresc. Cine vrea cu noi să vină, poate să o facă. Veniți, vă așteptăm! Unde duce cărăruia, acolo aș vrea să fiu. Fericit, ferit de toate, lângă pajiște să fiu. În mijlocul tuturor. Și acolo să îmi cânte insectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu doarme niciodată). Câte filme nu văzusem cu acest oraș, cu întreaga Americă: acțiune, thriller-uri, polițiste. Am dorit civilizația aceea. Și acum eram la o petrecere, ceva șic de după serviciu pentru a-l serba pe un coleg. Vântul îmi adia prin păr. Mă chema. Mă numesc Anca Negru și în această noapte eram tristă pe viață. Pentru că nimic nu era ideal, pentru că nu exista ce căutam. Și pentru că nu exista, se părea, nimic la fel de bun. Plecai de la petrecere, coborâi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
contabilitate. Visul meu e roșu, un roșu perfect suprapus peste toate astea. Visul meu e viteza și ținuta verticală. Pe colină sunt flori multicolore, fluturi ce se învârt fără a pleca nicăieri, albinuțe și furnicuțe harnice, copacii sunt înfloriți, vântul adie, razele soarelui sunt calde și blânde, și cântă păsărelele lângă izvorul mic, cu pietre. Eu stau pe iarbă și mângâi o pisică neagră. Nu, de aici nimeni nu vrea să plece. Ici și colo zburdă dalmațieni și căprioare sprintene. Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cu săpun, în interiorul trupului lui Cristi, sufletul său. Dar, din sforțarea aia, i-au ieșit lui Cristi ochii din orbite. De la efort îi tremurau lui Cristi brațele de la încheieturi. Din încordare, un sfert din spiritul lui Cristi a rămas să adie pe afară. Îl simți, când te apropii de el, cum te înalță 20 de centimetri de la caldarâm și-ți fâșâie peste față ca o algă... Și despre tipul ăsta - făcu Ho diábolos vocea conspirativă, Aplecîndu-se mult înainte, ca și cum tot
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trecuseră să ia în seamă protestele chelneriței cum că unitatea deja se închisese. 297 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Buzeștilor, cu mobilier străvechi, din lemn, șantaliu, din Războiul de Independență, cu dușumelele subțiate ca foița de țigară, vălurite și adiind a petrosin, dar ducîndu-i-se buhul C.E.C-ului de acolo că achită cle mai impozante retrageri și mandate poștale din colțișorul acela de București. Cât Iarba gâdilă cu instrumentarul său de spărgător broaștele celor două bulbucături nemțești de metal, și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
continua doar să-i zâmbească. Privind-o atent, sesiză uluit că fata se legăna ușor, ca o pânză atârnată, că, de fapt, tălpile ei nu atingeau partea de jos a balconului. Așa cum plutea, semăna cu o superbă păpușă de hârtie adiată de vântul serii. Persoana căreia Îi fuseseră adresate semnele ajunsese În dreptul său. Era un bărbat atletic, peste măsură de vânjos și cu fața acoperită de mult păr. Bărbatul Îl izbi violent În piept, făcându-l să se prăbușească peste un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dorință, eterna lui așteptare, dorul său fără margini era acolo!?... Tresări cu un surâs reținut și, ridicându-și mâna fremătător, Își deschise pleoapele. Se cutremură dezamăgit când constată cu stupoare că atingerea aceea delicată se datora vântului de primăvară, care adia ușor, mângâindu-i fața cu faldurile vaporoase ale draperiei. Îngenunche la picioarele scaunului și, chircit, vomită din nou, cu sălbăticie, În repetate rânduri, o pastă groasă, vineție, amestecată cu așchii mari de os. Apoi, rămase așa mult timp. Un timp
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o întâmplat ba asta ba ceea?... Cine nu crede, să nu asculte. Bun cuvânt? - a întâmpinat Pâcu vorbele lui moș Dumitru. De data asta, te iert, Pâcule, dar altă dată... Atunci ascultați... Ningea de vreo cinci zile... Ningea răzbit. Nu adia nici un fir de vânt. Fumurile din hornuri nu și mai găseau cale spre cer, ci se amestecau cu ninsoarea, devenind una. Pe ulițele satului... țipenie. Totul era acoperit de neaua pufoasă ce se așeza cuminte. Am ieșit afară să stau
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
copil. În vremea asta, ceilalți cărăuși au muncit din greu pentru a așeza totul după cuviință. Când treaba a fost gata, au intrat în crâșmă. Până și-au scos cojoacele, Costache le-a așezat dinainte câte o ulcică din care adia miroaznă de rachiu fiert. Gustați acum cât îi fierbinte, ca să vă încălziți oleacă. Îndată sosește și mâncărica și... Vinul fiert, Costache - l-a completat Alecu Slobodă. Au început să mănânce, dar fără prea mult chef. Toți erau marcați de oboseală
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
-mi apasă pleoapele. E caniculă în mai, cu 33 grade temperatură la umbră, ceea ce a determinat creșterea alarmantă a temperaturii și în casă. Pentru marți, 15 mai 2007, consemnez: la ora 10. Soarele strălucește accentuat, cerul e albastru-siniliu - pronunțat, vântul adie leneș unduind printre crengi, iar sub pomi și vița de vie se simte o răcoare plăcută. În această situație există un real pericol de insolație mai ales pentru copii și vârstnici. Până la orele serii am citit lucrarea istorică „Posada”, de
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
aceste mirosuri te făceau, nici Mașa nu știa de ce, să te simți străin de tine și apropiat de Dumnezeu. Cerul era Îndepărtat - și totuși, privindu-l, Mașa avu impresia că Îl poate atinge cu mâna. Iar șuvițele de nori ce adiau la orizont păreau dulci și ispititoare. Era ca și cum ar fi luat un copil vată de zahăr pe bețișor parfumat și ar fi Întins-o, jucându-se, pe cer. Îți venea să te ridici pe vârfuri și să le culegi dulceața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
picioarele în coji, Numai noduri, numai dâre, Unde ani și ger, răboj Încrustară: cu satîre! d) Sună noaptea, fund de tuci. Tu ajungi, încaleci zidul, Scoți din traistă trei lăptuci, Pâinea oacheșe, ca blidul. Peste mlăștini somnul spulberi. Duhul mlăștinii adie, Un oraș se-ngroapă-n pulberi Depărtat, ca de hârtie. Și tu plângi că Cel-de-Sus N-are grijă de sărace, Că ți-e trupul frânt, răpus: Nu e nimeni să-l îmbrace, Lacrimi mari îți prind de gât Lungi zorzoane
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ei că ar fi timpul să plece și ei acasă. Trecuseră mai bine de trei săptămâni de când Ramona Plopeanu nu-l mai văzu pe Radu. Primăvara se instală cu adevărat. Toți pomii erau îmbrăcați cu flori albe și roz, ce adiau în frumoasele dimineți. Când ea se îndrepta spre școală, răspândeau o mireasmă ce parcă o sufoca, intensificându-i dorul. într-adevăr, Radu era foarte prins în această campanie de primăvară, muncind de dimineața până seara târziu, încerca Ramona să se
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Pînă în locul unde au fost pitărie domnească și pînă în locul preuților săsești”. Cred că ai băgat de seamă că „din gios” de Mitropolie a fost o pitărie domnească, fiule. Băgat-am de seamă, părinte. Mă miram eu de ce simt că adie miroaznă de pită abia scoasă din cuptor... Aista-i semn că te-a ajuns foamea. Încă nu mă dau bătut, părinte. Păi dacă-i pe-așa, atunci ia seama că aici pe Ulița Mare a apărut un ceasornicar - un franțuz
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
locul o asemenea greșeală. Până una-alta, hai să urmăm calea spre Ulița Măjilor, care-i la doi pași de aici. Nu-ți miroase a pește, fiule? Nu știu dacă este vreun miros mai răzbătător decât cel de pește. Așa că adia pe când eram tocmai în celălalt capăt al Uliței Hagioaiei...Curiozitatea care mă roade este dacă trimișii domnești cu treburi de hotărnicie mai confundă Brăhăria cu Măjile. Dacă povestea Uliței Măjilor este lămurită, atunci ce ai de spus despre cele scrise
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
închise, iar lumina ei adună umbrele întunecate, ce dansează-n ritm frenetic valsul viselor scăldate în parfum de somn eteric. Și în liniștea profundă a nerostitului Cuvânt, mă afund în neuitare, transformându-mă în Cânt ce se aude-n depărtare, adiat pe-aripi de vânt. Ochiul meu dă să -și închidă pleoapa, de îndurerare, se transformă în clepsidră ce se pierde în Uitare lăsând lacrima să plângă în Oceanul de Visare.
Anotimpul culorilor by Marioara Vişan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/277_a_526]
-
sub fereastra apartamentului nostru un mesteacăn și-un tei. De mesteacăn eram pur și simplu îndrăgostit. N-aș putea spune de ce; dragoste la prima vedere... Ajunsesem să percep diferența dintre orchestra mesteacănului și cea a teiului. Când vântul începea să adie, pentru mine, frunzele celor doi copaci deveneau orchestre. Distingeam însă sunetele frunzelor de mesteacăn de cele ale teiului. Cel puțin așa credeam. Eram privit ca o ființă curioasă. Adaptarea aceasta specifică a auzului tot Ninetei și ninetistelor o datorez. Atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să se înalțe un fuior subțire de mătase albă. În vârful lui părea să se afle o vietate. În clipa următoare, ființa din vârful fuiorului de mătase s-a lăsat să cadă în iarbă... Firul lăsat în voia vânticelului ce adia s-a mlădiat de câteva ori, apoi, scămoșându-se, a pornit să se ridice... Fenomenul s-a repetat de mai multe ori. Urmărind firele albe ce pluteau în aer, am realizat că sunt funigeii, una din podoabele toamnei. Am pornit
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Amuzat, mă întrebam: cotețul cărui călugăr o fi fost vizitat în noaptea trecută? Sigur nu era al bătrânului, fiindcă el nu mai ținea păsări de multă vreme la refugiul său din vale... Atmosfera se mai răcorise în ultima vreme. Acum adia și un firicel de vânt. La adăpostul unor tufe de lozii mai răsărite, m-am învelit bine cu pătura. După ce am simțit căldura soarelui, am prins a citi. Am citit cu spor, chiar mai mult decât mi-am pus în
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
privitoare la Istoria orașului Iași”. În timp ce tocmai mă mândream în sinea mea că am reușit să străbat vreo patru veacuri din istoria frământată a acestei cetăți, care îi apărea prelatului Marcus Bandinus ca o nouă Romă, palele vânticelului care abia adia a adus zvon de clopot. Cel care anunța ceasul când călugării se adună pentru masă... Cu desaga pe umăr și sufletul încălzit de faptul că am văzut-o pe Zâna și că am reușit să sfârșesc studiul celor zece volume
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]