6,798 matches
-
odată”. Și pentru că eu stăteam ca stâlpul, smulgea el sacoșa și-i făcea vânt, îi mai auzeam miorlăind, pe urmă scuipa, „aschimodie, nu te mai zgâi după ei”. Unii ieșeau din pungă și se chinuiau să-noate până la mal, se agățau de buruieni și de rădăcini. Acum nu știu ce mi-a venit să-mi amintesc de mâțe înecate și de taică-meu, ca toți intelectualii care-și explică viața prin traumele copilăriei. Ca să spun drept, după escapadele astea, mie a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Sunt tot mai nesigur pe mișcările mele, picioarele mă urmează cu greutate. Ar fi trebuit să mă întorc din drum, să mă-nfund eventual într-o bombă. Ce caut? Compania semenilor? Înțelegere? Ce-aștept? Să-mi plâng de milă, s-agăț vreo japiță aciuată pe-aici? Să mă descarc de stres, nu? Păi, să-mi fie rușine! Dar nu-mi este. E o lumină ca săpunul, fumul de țigară iese în vălătuci pe sub ușă și prin crăpături. Bat, dar nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
un premiu european c-o chestie beton de beton, țeapănă. Era îmbrăcat într-o salopetă cu petece, fiecare de altă culoare, își răsese jumătate de cap, pe partea cealaltă avea un soi de creastă, avea un scripete și s-a agățat de tavan cu capul în jos, asta ca s-arate că nu mai e libertate în lume, a stat așa, în fața unui grătar de friptură care era într-un cerc de sticle cu șomoioage de paie... și-a dat foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
profesională, să li se împlinească dorințele, sau îi pescuiam cu magnetul legat cu sfoară, cu multe plante rare și sere, dar au ras-o când au construit liceul, internatul și cantina. Bătrânul Hausser și-a pierdut mințile atunci, s-a agățat de mașini, l-au trântit la pământ, a vrut să moară și n-a mai mâncat săptămâni întregi, l-au legat și l-au hrănit cu perfuzii. Fiică-sa de-atunci îl ține mai mult închis, undeva într-o magherniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în trotuarul spart au crescut tufe până la genunchi. Niște țevi imense și profiluri din beton lângă poartă. Altădată, mai ales la ieșirea din schimb, era un furnicar de oameni pe stradă, plecau pe jos, în coloană, ca la demonstrație sau agățați de uși, mulțumiți c-au mai scos vreun cupon ascuns în cracii pantalonilor sau sub fuste, niște eșarfe și sutiene bune de schimbat pe vegeta, conserve rusești sau fiare de călcat și vreo sticluță de colorant după care se dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Vreau să vomit. Sunt prea multe obiecte și cel puțin câteva tăioase în calea ta când nu ai direcție, când țeasta-ți sună ca buhaiul de Anul Nou. Și, nu știu cum, ai uitat cu desăvârșire pe unde-s răspândite, acum te-agăți de toate și le răstorni. Nu suntem nici marionete, nici manechine, ci doar niște excrescențe, niște licheni în simbioză cu debaraua și dulapurile, un fel de îngrijitori ai zdrențelor, de cerberi ai mulțimii de lucruri din jurul nostru, adunate cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
oprit, polițiștii au făcut cordon, ambasadorul și primarul coboară din mașini, cel din urmă mai greu, vor parcurge ultimii metri pe jos, sunt întâmpinați cu „Gaudeamus”-ul cântat de corul de la Teologie. Pășesc spre microfoane. Balonul s-a înălțat, are agățați de nacelă săculeți albaștri de lest. - Orașul nostru, mândru de tradiția sa francofonă, se bucură să vă salute, începe rectorul. Și cum se putea mai bine decât prin înălțarea simbolică a unui balon, în cinstea țării care i-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
facă loc în nacela cu stegulețele Franței și României, primarul face o mișcare necugetată, îl împinge pe ambasador brusc, cât pe ce să-l zboare peste bord. Domnul Charles se dezechilibrează, dă cu fruntea de margine, abia reușește să se agațe de un odgon... Primarul mai face un pas, se duce-n partea cealaltă, ambasadorul se ține cu ambele mâini de bara de pe margine. - Îi dăm drumul? strigă mașinistul. Inginerul face semn că da, e liber, să se ridice, acum, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mine după clipele de neuitat petrecute împreună și, dup-aia, chiar și de România. «Aveți o țară frumoasă!» zice. P.S.2. Dă-mi, te rog, un semn, să-mi aduc aminte că nu vreau să emigrez! Sara.” - Domnu’ profesor, mă agață administratorul de cum ies pe ușă, am strâns noi la asociație niște bani pentru nenorocita care s-a aruncat pe geam și să-i facem sfântu’ maslu. Dar nu erați acasă, am pus de la mine... Mă caut prin buzunare și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
definitiv, ca să le Îngăduie rechinilor să pună capăt odată pentru totdeauna nesfîrșitului lanț de nefericiri. Însă fu numai un gînd trecător; o ispită alungată curînd, căci mai presus de orice pe lumea asta Iguana Oberlus era o ființă care se agățase de viață, un supraviețuitor Înnăscut pe care părea să-l Însuflețească un sentiment indestructibil de a-și lua revanșa, ca și cum În adîncul sufletului nu și-ar fi pierdut nici o clipă speranța că Într-o zi avea să reușească să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de multă viață În apă, că nici un rechin nu s-ar fi obosit să dea atenție unei prăzi prea mari. Nu era un bun Înotător, dar nici distanța nu era mare, și ajungînd acolo nu se simți obosit cînd se agăță de marginea bărcii de rezervă, ci numai excitat. Așteptă, iscodind din apă, cu ochii obișnuiți de-acum cu Întunericul, să apară o santinelă care, după cum presupunea, moțăia la prora, total străină de primejdie, sigură pe sine și pe faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
prezența unui vapor. Le studie o bună bucată de vreme cu ajutorul lunetei celei grele, Încercînd să-și facă o idee despre vasul căruia Îi aparțineau, și puse apoi În practică explicațiile căpitanului spaniol, aprinzînd două felinare rudimentare pe care le agăță la capetele unei nuiele lungi. Se plimbă mai tîrziu pe coasta dinspre apus, clătinînd pe umeri nuiaua, alternativ, În așa fel Încît un om de cart foarte atent ar fi putut presupune că În fața lor naviga, la distanță, un vapor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
făcînd baleniera să Înainteze din ce În ce mai repede, imprimîndu-i viteza necesară pentru ca primul val să o Împingă pe creastă, aruncînd-o Înainte și mai iute, acestui val urmîndu-i altul. Între valuri, Oberlus nu se opri nici o clipă din vîslit, În timp ce Niña Carmen se agăța din toate puterile de echea timonei și astfel, marea și omul, uniți, conduseră ambarcațiunea pînă unde Începea plaja. În clipa În care păru că prora avea să se Înfigă În el, Iguana Oberlus sări agil În apă, Înșfăcă lunga funie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la mine. Asta doar dacă nu e pornit cronometrul și-un fotograf nu țipă: Empatie. Apoi flash-ul stroboscopului. Dă-mi compasiune. Flash. Dă-mi sinceritate crudă. Flash. — Nu mă lăsa să mor aici, pe jos, zice Brandy și se agață de mine cu mâinile ei mari. Părul, zice, o să mi se turtească părul la spate. Vreau să zic, știu că probabil Brandy o să moară, dar chiar nu reușesc să-mi intru-n rol. Evie hohotește și mai tare. Și, pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ca asta ca să mai aibă vreo importanță pentru mine, iar agentul pe care-l întâlnim zâmbește întotdeauna. Asta poartă uniforma standard, costumul bleumarin cu eșarfă roșu, alb și-albastru în jurul gâtului. Pantofi albaștri cu toc în picioare și poșetă albastră agățată la îndoitura cotului. Agenta imobiliară își mută privirea de la mâna mare a lui Brandy Alexander la signor Alfa Romeo, în picioare lângă Brandy, și pătrunzătorii ochi albaștri ai lui Alfa o fixează; ochii ăia albaștri pe care nu-i vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
era Manus cu revistele lui. Revistele lui porno pentru gay pe care trebuia să le cumpere pentru serviciu, zicea el. La micul dejun, în fiecare dimineață, îmi arăta poze lucioase cu tipi care și-o sugeau singuri. Adunați, cu coatele agățate după genunchi și lungindu-și gâturile ca să și-o ia în gură, fiecare tip era pierdut în propriu-i mic circuit închis. Poți pune pariu că aproape toți bărbații din lume au încercat asta. Apoi Manus îmi zicea: — Asta vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
scriu în carnețel: dă-ți jos colanții. — Vreau să zic că nu mă poți omorî, zice Seth. Seth trage de betelia colanților. Eu sunt doar motivul pentru care Evie te-a împușcat. Fac pas-pauză-pas ultimii zece metri spre Seth și agăț cu țeava puștii betelia colanților și-i trag de pe fața pătrățoasă a lui Seth. Seth Thomas, care avea să fie Alfa Romeo în Vancouver, Columbia Britanică. Alfa Romeo, care fusese Nash Rambler, care fusese Bergdorf Goodman, care fusese Neiman Marcus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Din întuneric, mama zice: — Nu uita de familia Bradford. Au primit un sac cu fecale de câine în flăcări pe veranda din față. Ar fi putut să le ardă toată casa, cu ei dormind în pat, totul numai pentru că au agățat în curtea din spate o morișcă de vânt de la P.P.L.G. Mama zice: — Nici măcar în curtea din față, ci-n aia din spate. — Ura, zice tata, ne înconjoară, Cucuieț. Știi asta? Mama zice: — Haideți, soldați. E timpul să halim. Cina e-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ridică de pe gresie și le plimbă strânse în sus și-n jos pe laturile bluzei. — Toate trei purtau hainele alea largi și verzi de infirmiere, cu bonete peste peruci și cu broșele alea cu pietre prețioase stil Ducesa de Windsor agățate pe hainele lor de infirmiere, zice Brandy. Se vânturau prin spatele chirurgului și-al luminilor, și Sofona îmi spunea să număr invers de la o sută. Știi... 99... 98... 97... Ochii Aubergine Dreams se închid. Brandy, inspirând prelung și regulat, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
întins pe covorul din salon. Domnul Parker șade pe pieptul lui Ellis cu câte un pantof mărimea patruzeci și nouă înfipt de-o parte și alta a capului lui Ellis. Mâinile lui Ellis izbesc curul mare al lui Parker, se agață de spatele sacoului la două rânduri. Sacoul domnului Parker e rupt de-a lungul cusăturii de la mijlocul spinării și până la guler. Mâinile domnului Parker, podul unei palme îndeasă între dinții îmbrăcați în porțelan ai lui Ellis un portofel de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
aproape de moarte. Despică-ți corpul și arată-ne interiorul. Spune-mi povestea vieții mele înainte să mor. Coase-te la loc. Capitolul 24 Sari mult înapoi, la o ședință foto în abatorul ăla unde porci întregi goliți de măruntaie sunt agățați unul lângă altul, ca niște franjuri, pe-un lanț în mișcare. Eu și Evie purtăm rochii de petrecere Bibo Kelley din oțel inoxidabil, în timp de lanțul gonește în spatele nostru cu o viteză cam de o sută de porci pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
asemănarea sa. Prima pornire era, desigur, aceea de a-l lua peste picior pe unul ca Bîlbîie, care, pe lîngă că l-a prins pe Dumnezeu de picior, mai și strigă în gura mare că degetul de care s-a agățat nu-i prea curat, să-l feștelească un pic măcar așa, să-și verse năduful. Ca întotdeauna și ca peste tot și în chestia asta se petrecuse la fel, obraznicul s-a repezit în fruntea mesei și cei cuminți, truditorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
timp comis-voiajor, reprezentant apoi al firmei de șampanie și vinuri Mott și se descurcase admirabil. Nimeni nu putea spune că Bîlbîie ăsta era ceva mai mult decît un om de comerț la locul său. Fusese cel mai potrivit să stea agățat de jacheta zănatecului ăla de Pangratty, nederanjîndu-l și în același timp neslăbindu-l din ochi. Prințul ăsta aviator era o figură mult prea importantă pentru jocul ce se desfășura pe marele cîmp de înfruntare a intereselor care era noua Românie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
țiuind. Cum să auzi ceva dacă îți țiuie urechile? A fost recunoscător domnișoarei și pentru cît îi spusese. În fapt nu avea nici o obligație față de el și totuși a fost amabilă și i-a dat firul de care să se agațe. Așa că atunci cînd i-a întâlnit pe cei doi chiar în fața cârciumii lui Bercu i-a luat la fix: "Hei, hei, ce mai face excelența-sa, ne-a uitat, ne-a uitat de tot?" Ofițerii, se vedea de la o poștă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
păstra un adjutant corect și disciplinat. La Comana și în Oraș, la Prefectură, nu mai avea ce căuta, însemna să-și caute salvarea chiar în gura lupului de care se ferea. Singura soluție, singurul pai de care se mai putea agăța era doar Leonard Bîlbîie, un om într-un oraș atît de mare, încît în imaginația sa era la fel de amenințător pe cît era primejdia în care se găsea. N-avea ce face, trebuia să plece din Vladia și să caute acul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]