2,758 matches
-
spune: „Vreau să fii a mea, a mea pentru totdeauna. Te iubesc“. Mhm. Sigur. Nu. Bogdan apăruse pe la unsprezece, o salutase, nici rece, nici cald, și se luase la vorbă cu prietenii lui. Monica îi dăduse câteva târcoale. Era puțin amețită de Cinzano-ul pe care îl băuse cine știe de ce, căci de plăcut nu prea îi plăcuse. În cele din urmă, se apropiase de Bogdan și îl rugase să vină cu ea pe balcon. Nu îi scăpaseră privirile pline de mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
zigzag, stânga-dreapta-sus-jos, uneori se lovea de tavan cu un zgomot neplăcut, ca un creier care implodează. În cele din urmă, Mița i-a futut o lopată în spate, îngerul a căzut pe jos și eu l-am plesnit cu pliciul, amețindu-l. Mița l-a ridicat și l-a aruncat înapoi în frigider, împreună cu celălalt înger pe care îl băgase în buzunarul de la halat. Încă aiurit, am întrebat-o: - Dar ce erau, dragă, ăștia, îngerași? - Da, nu i-ai văzut? - Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
dintotdeauna clar separate au Început să se amestece; chiar și timpul a Început să curgă și Înainte și În urmă, fără pic de respect față de vechile legi ale fizicii. Eu, unul, sînt strict newtonian. Tot acest efect de mixer mă amețește. — Nu te cred, spune Wakefield brutal. Lucrurile au fost dintotdeauna oarecum amestecate, acum sînt doar mai... rapide. Îmbătrînești și nu mai poți ține pasul cu ele, asta-i tot. Ca și mine, de altfel. Bătrîn și prost. Oricum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de iarbă și, cum altfel, On the Road, publicată, uau! În 1957, aceeași recoltă ca și OhMy. Dar amintirile lui din acea călătorie sînt mai ales vizuale: cerul nopții În New Mexico, o imensitate luminată de stele care l-a amețit; o rupere de nori la marginea Denverului, transformînd șoseaua Într-un rîu Învolburat care a luat pe sus mașinile mai mici, aruncîndu-le pe coastele muntelui, dar care nici n-a clintit-o pe OhMy; o gigantică pălărie de cowboy deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
venit acum la mine să îl prezint părinților drept o comoară. Rămân uimită! Un personaj vine să îmi ceară iubirea? El însă mă săruta și nu îmi lasă aerul cel drag să-l mai respir. Așa încins cum e, mă amețește ca pe-un fir de trandafir. Eu vreau să plec, așa nu se mai poate! E prea ciudat, Dar el nu vrea să mă lase, mă îndreaptă înspre pat, Sărutul lui cel dulce mă lasă fără prea multe cuvinte. Inspirația
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
an după dezintoxicare, s-a înscris la facultate, a obținut o diplomă în psihologie, apoi a urmat un masterat în studii asupra dependenței și acum lucrează într-un centru de profil din New York. După anii pe care i-a petrecut amețită din cauza drogurilor, a fost foarte important pentru Rachel să fie „curată“: o ambiție de admirat. Singurul dezavantaj era că putea fi un pic prea serioasă. Vorbea adesea - de bine - despre oamenii care se lăsaseră „supuși tratamentului“. Și când era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pentru că a crezut că nu exista vreo speranță s-o pot face. Dar habar n-avea cât eram de hotărâtă să plec. Și am urcat - chiar dacă a durat peste zece minute și m-a lăsat scăldată în sudoare și puțin amețită de durere. Dar ceea ce nu înțelegea mama era că, și dacă n-aș fi putut trece de prima treaptă, tot aș fi plecat. Aveam nevoie să mă întorc și începeam să intru în panică. Vezi? am gâfâit, așezându-mă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de trening gri pe scaunul din dormitor, de parcă tocmai și-ar fi scos-o și ar fi aruncat-o acolo. Am luat-o cu grijă și am mirosit-o. Păstra îndeajuns de mult din mirosul lui încât să simt că amețesc. Mi-am îngropat fața în ea și intensitatea prezenței și absenței lui m-a făcut să mă sufoc. Nu era mirosul special, minunat al gâtului lui sau al locului dintre coapsele lui, unde totul era mai intens, mai dulce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
subestimez pe femeia aceasta și forța dependenței lui Aidan de ea. Aveau un trecut împreună, de cincisprezece ani, și, ca un bumerang, părea să se întoarcă întruna la ea. A plecat la Boston, și, tot weekendul, m-am simțit puțin amețită; gânduri contradictorii se învârteau în mintea mea, într-un cerc fără sfârșit. La competiția de chitară electrică, Shake m-a acuzat că nu fusesem atentă când cântase el și avea dreptate: mă uitasem în gol, întrebându-mă cum primise Janie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nici ea nu m-a cerut de bărbat. — Nu mă interesează, i-am zis. Sunt oricum destul de îngrozită că m-am implicat atât de repede într-o relație atât de intensă cu tine, dar toată povestea asta cu căsătoria mă amețește complet. De ce ți-e așa de teamă? — Oh, știi, toate motivele obișnuite: nu voi putea să mai fiu vreodată cu un alt bărbat, că nu vreau să fac parte dintr-un cuplu îngâmfat în care fiecare termină propozițiile celuilalt etc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
drum de urmat, am decis să nu fac nimic, cel puțin deocamdată. Dar am continuat să mă frământ de neliniște; nu voiam să i se întâmple nimic nimănui altcineva din oamenii pe care-i iubeam. Am vești grozave! Franklin era amețit de gustul victoriei. —Ariella a ales ideea ta de campanie! O să o folosim și pe a lui Wendell, ca să fim siguri, dar a ta i-a plăcut cel mai mult. A chicotit. —Trebuie să spun... la început... mi-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de la Heliopolis, fuseseră redescoperite la Cairo, unde se instituise o Casă a Științelor. Casa Științelor! De unde-și luase Bacon inspirația pentru Casa lui Solomon, care fusese modelul pentru Conservatoire? „Așa e, așa e, nu mai Încape nici o Îndoială“, zicea Belbo amețit; apoi: „Dar, bine, cabaliștii?“ „E numai doar o poveste paralelă. Rabinii de la Ierusalim intuiesc că s-a petrecut ceva Între Templieri și Asasini, iar rabinii din Spania, umblând cu aerul că Împrumută bani cu dobândă pentru comanderiile europene, miros și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
a adepților din naos, intra Agliè, În costum la două rânduri albastru cu dungulițe, palid și Încruntat la față, ducând-o de mână, ca și cum ar fi Însoțit un suflet pe cărările Hadesului, pe Lorenza Pellegrini, palidă și ea și parcă amețită de un drog, Îmbrăcată doar Într-o tunică albă și semitransparentă, cu părul lăsat pe spate. Am văzut-o din profil În timp ce trecea, pură și languroasă ca o adulteră prerafaelită. Prea diafană ca să nu-mi stârnească Încă o dată dorința. Agliè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
El dădu Înapoi. —Excelentă deducție. Cu scop dublu. Omoară insecte și salvează și vieți. Și totuși, te cam hipnotizează dacă te uiți la ei, adăugă ea. Ceea ce nu e tocmai bine pentru șoferi. Oare din cauza asta mă simt așa de amețit? O privi În ochi. Din instinct de apărare, ea schimbă subiectul. Diferența de fus orar, probabil. Și-ar fi dorit să-i vadă ochii mai bine, dar lumina era prea chioară. Își dădea seama cât de receptivă e o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
o să moară. Atac de cord! La numai 31 de ani, o să cadă secerat de un atac de cord Într-un sat uitat de lume, fără un doctor sau o ambulanță care să-l ia de acolo. I se Încețoșă mintea, amețit de durere și de certitudinea că urma să moară. Se clătina de colo-colo disperat să găsească un remediu, surd la Întrebările Îngrijorate ale soției. Era pe cale de a fi ucis de o forță misterioasă. Bătrâna moartă - spuseseră că o să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
distanță sigură, Harry scoase un chiot victorios. Walter se Întoarse cu fața spre Harry. — Îmi cer scuze pentru că v-am uitat. Ne grăbeam așa de tare Încât... — Nu e nevoie să-mi explici, spuse Harry vesel. Era Încă foarte entuziasmat, amețit de adrenalină. Reușise! Își folosise experiența și reflexele rapide pentru a-și salva pielea. Era uimitor, gândind retrospectiv. El și polițiștii față-n față, ei gata să tragă, cu degetul Încordat pe trăgaci, iar el analizase situația cu rapiditate, transmisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
culoare, care vibra și respira. Oriunde te uitai, peisajul era sufocat de plante târâtoare și agățătoare, liane, unduindu-se, șerpuind peste tot, de parcă jungla s-ar fi terminat la numai un metru În fața lor. Tot acest ocean de verde Îi amețea. Trunchiurile copacilor erau acoperite cu mușchi și căptușite cu epifite: ferigi, bromelia și orhidee micuțe În culori pale Își aveau rădăcinile Înfipte În scorburile și adânciturile pline cu pământ ale copacilor. Păsările țipau Încercând parcă să-i avertizeze. Undeva În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
-l de lângă foc. Aveți grijă să nu fie nimic ascuțit pe jos. Și după ce se opresc convulsiile, Încercați să-l Întoarceți Într-o parte, În caz că vomită. După un minut, se termină. Bennie zăcea nemișcat, gâfâind. Heidi Îi luă pulsul. Era amețit, iar când realiză ce se Întâmplase, gemu și Îngână: —La naiba, Îmi pare rău, Îmi pare rău. Avea senzația că dezamăgise pe toată lumea. Acum știau. Heidi Îi aduse o rogojină pe care să stea, și deși era Încă supărat, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
clipească de frică să nu piardă vreo milisecundă. Memorează tot ce e de memorat, momentul ăsta, și următorul, și următorul, și tot așa... până când dintr-odată ecranul se face negru și nu mai e nimic de memorat. Era atât de amețit Încât nu o auzi pe Belinda. —Ești bine? Zilpha se aplecă spre el: — Vrei s-o mai vezi o dată? Harry scutură din cap. Era epuizat emoțional. Scoase caseta din camera video și o Împachetă cu grijă În pânza albă, băgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Înainte de cină, dar după cină, și matematica și memoria l-au trădat, așa că a plusat la capitolul răcoritoare postprandiale cu alte câteva pahare. Poate Își făcea griji pentru nimic. Harry nu era tocmai În șanț. Nu conducea niciodată când era amețit sau, mai degrabă, nu părea amețit atunci când conducea. Mai mult, era un bărbat respectat și plin de succes, iar ea era norocoasă să fie iubită de el. Era un amant jucăuș și inventiv, care se lansa de fiecare dată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
întreabă-mă. Și acum, la treabă!". Timp de trei zile nu am făcut altceva decât să citesc telegrame și scrisori. Am descoperit o lume care m-a fascinat, făcând cunoștință cu problemele din relațiile noastre cu "lagărul comunist". Mă simțeam amețit de miresmele unei situații de dolce farniente intelectual care n-a durat însă decât trei zile, căci a patra zi dimineața m-a chemat Doron și mi-a spus: "Ajunge cu lectura. De azi înainte începi să lucrezi efectiv. În
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
de rivalitate și cu cele mai sportive intenții, am însemnat victoria mea împingând pe colegul adversar peste soba enormă, cu stâlpii albi, veche și slabă ca o măsea stricată, aceasta s-a prăbușit cu zgomot în uimirea și entuziasmul clasei. Amețit de lovitura primită, plin de moluz, de var, de funingine, bietul meu camarad se uită cu spaimă în jurul său, percepând intuitiv, pentru prima oară, sensul dureros al cuvintelor pe care le auzea câteodată în ora de Istorie sau de Latină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
plecat la Iași. Uneori, prin ferestrele mari, lumina, mișcarea, viața de afară năvălea așa de impetuos în monotonia orei, încât străin de tot ce se petrecea în jurul meu, absent la murmurul pe care-l domina vreun "horum-harum", plictisit și plicticos, "amețit de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii...", aveam impresia că sala cu pereții albi, în care mă aflam, era o încăpere de închisoare, era carcera noastră cu care se și asemăna așa de bine. Sentimentul acesta, la care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Acolo, dedesubt, clipoceau formele și culorile după care tânjeam: negru-vișiniul cireșelor amare; mieriul strugurilor albi; rozul unduit dintre petalele de trandafiri; maroul înghesuit și siropos al nucilor verzi; portocaliul cojilor de lămâie și gref. Închis în recipienții ermetici ai amintirilor, amețit de-aromele dulcețurilor și-ale jeleurilor topite după rețete străvechi și infailibile, trăiam în secret niște voluptăți imposibil de descris. Abia atunci mă apuca furia. Uram dulcegăriile și, spre deosebire de colegele mele de școală, angajate într-o perpetuă declarație de-amor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
timpul ascultând-o), iar mie, să tac. Se bucura când foloseam trucuri simple, care luminează și-astăzi orice femeie, darămite pe-o puștoaică: îi cumpăram câte 21 de trandafiri, ciocolată, bomboane cubaneze de la „Capșa“. Îmi sărea în brațe, aproape mă amețea. O lăsam să mă sărute, o făcea cinstit, ca un copil. Eu eram omul mare, mult mai mare decât vârsta. Aranjam în minte tot ce trebuia să zic și să se întâmple; probabil că ea știa sau simțea asta, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]