2,720 matches
-
porumb. Jos, pe pământ, mă puteam mișca fără să privesc vârful aracilor ca niște sulițe ascuțite, puși la distanță mică unul de altul și pe urmă ne puteam juca fără să le ascult vorbind despre băieți și fără să mă amețească cu mirosul de mătase de porumb, care ardea în foile de ziar furate de acasă. -O să te bată, fa, mă-ta, când o să te vadă cu două rochii stricate? m-a întrebat Mița cu un zâmbet apropiat de al
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
saliva să-i curgă din gură așa de abundent că tata-mare nu se îndura să-l vadă suferind și își împărțea a doua cană prietenește cu el. Dacă se îmbăta Cartuș sau nu, nu știu, dar știu că tata-mare se amețea destul de bine, că îl mângâia și îl săruta pe Cartuș până când acesta, plictisit, sau pleca singur, sau pleca gonit de tanti Oala, care, enervată, îl amenința pe tata-mare că îi va face un coteț lângă Cartuș, pentru că “tot îl iubea
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
a spus fericit când a văzut-o întorcându-se cu cana plină de țuică. Până să se dezmeticească mamaia, gâtul lui Fane aproape că înghițise toată țuica. -Prinde mă un cocoș și pe urmă bea! i-a spus supărată. Fane amețit de bucuria țuicii și de tăria ei s-a ridicat, a luat bățul de jos și cu un pas hotărât s-a îndreptat spre coșar. Așa de grăbit a fost, încât cocoșii nu au avut timp să se dezmeticească; au
GLORIE COPILĂRIEI IV de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357077_a_358406]
-
Alergam cu Cameluța de ieșiseră nu numai sufletul, dar și hainele de pe noi. La un moment dat, Cameluța s-a împiedicat așa de tare că mă uitam după ea cum se chinuia să nu cadă în nas, dar cum găină amețise și ea, s-a întâmplat să-i fie în drum și cum, săraca, nu se mai ținea pe picioare, s-a lăsat să cadă din întâmplare chiar pe găină. -Am prins-o mi-a strigat fericită, uitând și de genunchii
GLORIE COPILĂRIEI VII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357091_a_358420]
-
pe care ai găsi-o în marea literatură care ne-a definit ca oameni și ne-a atras în chip irezistibil pentru ceea ce trebuia să devenim mai târziu. Dulceața slovei acestei autoare este molipsitoare și plină de must care te amețește și uneori, te îmbată. Satul copilăriei, rămas în memoria scriitoarei precum și icoana bunicului, sunt vii și acum, după mai bine de jumătate de veac: “Bunicul ducea narațiunea în felul lui, țărănesc, dar cu sămânța filosofiei universale bine păstrată în substratul
CARTEA CU COPERŢI DE STICLĂ (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 312 din 08 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357188_a_358517]
-
care se încolăcește în imaginația mea în jurul meu, iar eu îi răspund, rotindu-mă în jurul trupului masculin care îți aparține... mă ridic pe genunchii tăi îndepărtați, cu silueta dizolvată în sublim, nu știi ce să faci cu mine, doar să amețești în parfumul mișcărilor care te înconjoară dezinvolt... îmbrățișează-mă să-mi treacă mușcătura singurătății, cuprinde-mă să nu simt că viitorul te va cerne din mine... absoarbă-mă în cuprinsul tău cald, ascunde-mă în lanul de grâu întins să
UN DANS VIOLET de SUZANA DEAC în ediţia nr. 319 din 15 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357350_a_358679]
-
în șoapta apei din pumnul lacului ce plânge ca un îndrăgostit. Ești trestia care râde pe genunchii obosiți ai emoției din sânul toamnei sătulă de iubit. SE URCĂ IARNA ÎN COPACI Se urcă iarna în copaci și ninge, îngheață timpul amețit pe-un vânt, sub muchia nopții luna își prelinge surâsul părului cărunt. Se urcă iarna în copaci și ninge, trosnesc pe buze resturi de cuvânt, te-mbrățișez cu un colind ce-și plânge sonata părului cărunt. Se urcă iarna în
CU GÂNDU-N BUZUNAR de GEORGE BACIU în ediţia nr. 419 din 23 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357853_a_359182]
-
De tatonări; de tangentări; de mici greșeli, spre asumare prin durere. Copilul îi povestea despre Familia lui. Era mulțumit pentru că îi purtau de grijă: îi dădeau să mănânce; îi vorbeau, îi cântau și-l dezmierdau, îl spălau. Într-o zi, amețit de băutură, tatăl copilului și-a căutat "alte" dezmierdări. Când a venit acasă, copilul plângea: se îmbolnăvise. Îngerașul se străduia; mama copilului se străduia; doar tatăl lui era de nerecunoscut. Acum, îl supărau toate: reproșurile soției, gălăgia făcută de plânsetele
CARTEA CU PRIETENI XXXI-ÎNGERAŞUL PĂRĂSIT de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 429 din 04 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357925_a_359254]
-
și iar se încheie un an cu șampanie, pocnitori și artificii ... de la un timp bucuriile au devenit ca timpul: trec repede. tot așa se încheie un ciclu de 4 ani în care trebuie să votăm ... simțim doar schimbarea în noi, amețiți de promisiuni, apăsați de nevoi, nu mai avem timp să tragem linie și să ne contabilizăm realizările. cum a trecut viața? ne întrebăm când ajungem să încheiem socotelile cu ea. ce tristețe ne apasă când visele ne-au fost înăbușite
REFLECŢIE de VASILICA ILIE în ediţia nr. 534 din 17 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358328_a_359657]
-
scântei...” (Dialog de iarnă), materializează ideea în versuri și tot ceea ce îl înconjoară e „... o vreme de plumb” (Toamna) și „Iarbă de plumb și aer tare...” (Nervi de toamnă) care îi sufocă fiindul până la palidul ce „În culori închise, și amețit la pas, - / Dus de frumos, de mai bine / Demult, într-o toamnă, s-a stins un glas” (Nervi de toamnă). Plumbul sugerează sfârșitul însă nu asuprirea eului prin înveșnicirea greutății sale, pentru că eul se detașează de materia ce se descompune
NEGRUL ŞI PALIDUL ÎN POEZIA BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 526 din 09 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358289_a_359618]
-
întreprindere în ziua de opt, pentru că hoții n-au vrut să riște nici un incident neplăcut, au notat numai foaia de parcurs în registru și n-au mai plecat, lucruri de-astea se mai întîmplă, nu este nici o tragedie, dar Adelina, amețită de demonstrația făcută de un profesionist, l-a mai întrebat de unde bănuia el că mașina nu mai ieșise pe poartă și căpitanul rîsese amuzat: pentru că la rubrica de reintrare în întreprindere nu scria nimic pe data de opt ... dar în
PARFUMUL PUSILOR DE PORTELAN 49-52 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 532 din 15 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358310_a_359639]
-
cu violența valurilor stîrnite de muntele care iese din mare. Pășea agasant de mărunt, ca o frunzuliță se zbătea pe ramură, podul se clătina amețitor sub pașii lui de bărbat puternic și, cînd a luat-o de mînă, ea a amețit de plăcere și un fior fierbinte i-a străbătut trupul. Amețită, confuză, fericită, îndrăgostită, n-a scos nici un sunet cînd au coborît de pe pod și au pășit în crîngul de sălcii cu umbre înfricoșătoare, ca într-un sanctuar al virginității
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 26-28 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358409_a_359738]
-
Flora s-a dus acasă și s-a încuiat în camera ei. Plîngea de fericire și, cu toate că nu-și mai amintea mai nimic din visurile ei din acele clipe, amintirea tremurului interior mai mușca încă din intimitea trupul ei. Era amețită ca o floare care nu a mai fost demult mîngîiată de razele soarelui. Mirosul bărbatului îi mai excita nările, gustul fructului său îi mai parfuma buzele pofticioase, nu înțelegea încă ce sete adîncă o făcuse să-și dorească să-i
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 26-28 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358409_a_359738]
-
făcuse să-și dorească să-i guste bărbăția, poate era ofranda adusă de muritori zeilor, nu știa dacă ar fi trebuit să se simtă vinovată pentru dorințele ei sau nu, dar un singur lucru și-l amintea cu claritate, că amețise pe pod de dorință și, dacă Mancuse nu ar fi luat-o cu acea violență blîndă, ea și-ar fi ieșit din minți ca rîul în primăvară, cînd inundă malurile. Ce o să-i spună ea mamei ei și, mai ales
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 26-28 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358409_a_359738]
-
adresa ei cu familiaritate, dar timpul, gîndea Mancuse, care se arcuiește elastic asemenea unui sunet, este de fapt liniștea aia siderală care cade peste pămînt odată cu înserarea, cînd vîntul își ține răsuflarea, păsările s-au ascuns în cuiburi, copiii cască amețiți de oboseală, babele încremenesc o clipă înaintea icoanelor și dau mărunt din buze a rugăciune, bărbații își aprind o țigară și se uită uimiți la praful de pe bocancii tociți de atîta alergătură de peste zi și peste toate aceste mici scene
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 43-48 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 532 din 15 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358316_a_359645]
-
a mai trecut cu șenilele peste noi ... parcă o infinitate ... 45 POLITICA ZÎMBETULUI Stăm adesea de vorbă pînă dincolo de miezul nopții, încercînd să vedem ce am mai putea face ca să ieșim din acestă bulboană în care am fost prinși și amețiți fără voia noastră și concluziile sînt catastrofale, CrisLi, curajoasă și optimistă, îmi spune să am răbdare, le vine vremea porcilor să fie tăiați, darmite acestor colecționari de vile, salarii grase și amante filiforme de un metru nouăzeci, care se bîțîie
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 43-48 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 532 din 15 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358316_a_359645]
-
a muncii în producători și consumatori, care a stat la baza dezvoltării umanității de la Homer încoace. Cu deznădejde, ea se gîndea că este doar o biată femeie, o ființă diafană de la care bărbații așteptau, cu inconștiență, să le salveze sufletele amețite de orgoliul virilității și, doamne, gemea ea în adîncul sufletului ei, ce haos domnea în lume, ce orgie a simțurilor se revărsa în fiecare reclamă în care, în spatele unor coapse apetisante se lăfăia o limuzină luxoasă sau, după un tub
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 32-35 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358408_a_359737]
-
prospețimea lumii. A depus la picioarele regelui pocalul cu conținut secret. Spiritul Pământului-certitudinea materială, așezat în dreapta... Spiritul Eterului deține piramida absolutului. El încheia izvorul celor cinci nivele ale eternității. Șoaptele se lăsau purtate de adierea ușoară de vânt, miresmele naturii amețeau simțurile. Pe o rază de lună a coborât regentul pădurii, în straie de argint. -Suflul celui sfânt este cu noi. Să începem, a sosit vremea! vorbi el. Cercul era închis. În capsula de cristal, bărbatul fără viată, părea o statuie
BASM... de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 419 din 23 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357965_a_359294]
-
mai poate trăi, doamnelor! Dar eu, una, fără sânge proaspăt nu rezist! Pentru mine, sângele proaspăt e că oxigenul care întreține arderea, doamnelor! Eu dacă n-am sânge proaspăt în vene, nu mai pot să respir, mi se întunecă vederea, amețesc, în trei zile orbesc și cad într-o gaură de canal, fără grătar. Și atunci cine mă mai scoate pe mine din Groapa Comună a Europei? Eu știu că, atunci când o oarbă ține de mână o altă oarbă, amândouă cad
REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 2 ) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 500 din 14 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/357886_a_359215]
-
-i vânjoase și s-au îmbrățișat strâns. I-a simțit lacrimile pe obraji. A mângâiat-o duios și i le-a sărutat, ștergându-i fața cu buzele lui. Ea plutea de fericire. - Nu mai sunt amețită de la șampanie..., acum mă amețești tu, dragule! Hi! Sunt goală! Nerușinatule! De ce te uiți la mine așa...? a exclamat ea deodată, roșind. A alergat în pat și s-a acoperit, încercând să se îmbrace sub pătură. El s-a întors cu spatele, râzând cu poftă
DARUL DE CRĂCIUN (5) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 350 din 16 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357980_a_359309]
-
în derivă// Umbre de pași sângerii/ pe poteci fremătânde.../ Încă nurlii/ frunzele-și scaldă chipul/ ridat/ în ultima rouă de zi./ De sub stejari vine zvon de ninsoare.../ Izgoni-va ea oare,/ demodatele,/ neproductive/ melancolii?/ Șoapte de amor, în amurg violet,/ amețesc roșcovana pădure./ Ce vaier de dor!/ În carnea plinului trunchi/ ca un stilet,/ se-nfige/ până-n rărunchi,/ o secure.../ Desculț, în rama fără tablou,/ albastru doar paznicul cocoșat/ a rămas./ Cu pașii de vată,/fără ecou,/ cu indexul strâmb,/ descărnat
O MARE ONOARE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 669 din 30 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358075_a_359404]
-
Voi? Acum e doar o perioadă de tranziție Știi. Repetiția. Preludiul. Totuși unii oameni mor firavi. Nu noi! Libertatea supremă e o temniță Trecutul o oglindă care stă cu spatele O locomotivă. Oamenii fug să o ia de la capăt. Uneori amețesc, am o stare confuză de slăbiciune Am să fac sport Voi fi puternic Zilele trecute mi-a căzut un dinte Mă simt bătrân. Urât O alveolă goală Ecouri. Un inorog. Fildeșul dragostei. Desigur, șansa mediocrității Voi iubi, voi citi, sigur
VOI TRĂI de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 582 din 04 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/358116_a_359445]
-
două cărți pe lună, în acest an. Așadar, nu mă afectează. Octavian CURPAȘ: Ce planuri de viitor aveți? Rodica Elena LUPU: Să cânt, să am în continuare emisiune la TV, dar nu ca și cele de pe alte canale, care te amețesc și nu pricepi nimic din ele. Octavian CURPAȘ: Ce hobby-uri aveți? Rodica Elena LUPU: Călătorile, muzica. Octavian CURPAȘ: Cum vă petreceți timpul liber? Rodica Elena LUPU: Dacă am așa ceva, călătorind. Octavian CURPAȘ: Dacă ar fi să luați viața de la
INTERVIU CU RODICA ELENA LUPU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 523 din 06 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358191_a_359520]
-
născut firesc, lent ... persuasiv. Lipit de ea, îi transmitea căldura, îi fremăta stomacul. Tipul se pricepea al naibii de bine, să incite. Într-o noapte feerică, simțămintele erau pe măsura ... Mister, îi înclină ușor capul pe spate, să-și ușureze accesul. O amețea sărutul, buzele lui netede, puternice, cu gust de scorțișoară ... buze de turtă dulce.. Jarul fierbinte nu ardea doar în șemineu, s-a născut și-n trupurile îmbrătișate, dornice să se exploreze. -Shan ... a vorbit cu gura lipită de a ei
SURPRIZE de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 542 din 25 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358149_a_359478]
-
Suzana Deac , publicat în Ediția nr. 348 din 14 decembrie 2011. Voi fi o singură dorința apoi o lumânare îngălbenita Nu vreau frunze căzute când se topesc culorile soarele plătește timid când amurgul își crește aripile Dânsul te răpește, te amețește până în stratul verde al irealului se prelinge scoarță vie pe creierul uman existența își face culcuș în interior tot mai conștient Frunzele în doliu galben își strigă în cor plânsul slăbește legătură se pregătește zborul kamikaze ... Citește mai mult Voi
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/357422_a_358751]