6,661 matches
-
era cu lumina aceea. M-am bucurat că aveam acum un secret numai și numai al nostru și doar se știe, nimic nu leagă mai mult oamenii decât secretele... Eram tare mândră ! Eu și orbul (care acum părea în lumina amiezii chiar el înveșmântat în lumină) aveam secretul nostru. Și m-am răsucit repede pe călcâie să fug să spun tuturor ce aflasem de la el. Dar m-am auzit strigată. Am rămas pe loc. Te pomenești că știe și ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
auriu lemnul galben... ca oglinda. De la un timp, oamenii au prins a se uita acolo, în rotundul acela gol, când intrau și când ieșeau din biserică. Și unii plecau plini de bucurie și chipul lor strălucea ca aurul în lumina amiezii, alții plecau înnegurați, alții lăcrimau și se întorceau înăuntru, alții... fiecare, după cum vedea înăuntrul cercului. Și nu era în toți munții vreun sat cu oameni mai buni decât ai noștri. Și cum oamenii buni trăiesc cât munții, tot așa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în aceeași direcție"13. Băiatul s-a aplecat, a luat foaia, i-a întins-o fetei din nou, apoi, fără o vorbă, fiecare plecă în drumul lui. Într-un târziu, înainte de a-și strânge florile fiindcă soarele se ridicase spre amiază, cicoarea șopti : Vezi tu, numai oamenii se pot sacrifica unul pentru celălalt și toți pentru fiecare. Asta nu se învață, asta se naște. De aceea oamenii sunt într-adevăr fiii Tatălui din Cer. Ca și omul care strălucea acolo, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tem de foc și nu vine nimeni, doar ciobanii stau de pază și mai e și focul... da, focul... și mi se făcuseră ochii grei, tare grei. De asta cred că am ațipit. Fiindcă se făcea că era ziua-n amiaza mare, era cald și iarbă și alergam la izvor și apa era rece și dulce și de ce beam, de aceea mai sete mi se făcea. Și ce miros bun avea apa aceea... și când curgea, parcă ar fi cântat... chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să stai lângă ea s-o aperi, să nu spună nimic, să nu-i spui nimic, doar să se uite la tine, fiindcă, atunci când se uita ea, se făcea lumină... Acuma, mă gândesc c-o fi fost lumina soarelui de amiază, care juca în ochii ei... cum de-i vedeam ochii, că doar eram departe, n-aș putea să vă spun... Dar mi-a trecut deodată jalea după bătrân parcă privirea ei ștersese tot... Bărbatul și-a scuturat capul (i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
trezit niște glasuri. Cât pe ce să sar în picioare! Noroc că n-am făcut-o: erau cei doi, unchi-mio și vecinu' Cleopa. Vecinu' spunea să se oprească, dar unchi-mio a zis că și așa e târziu, soarele bate spre amiază și cade seara până ajung în sat, așa că mai bine să meargă mai departe, să nu-i prindă noaptea pe drum. I-am lăsat să se ducă înainte, pe urmă m-am luat după ei. Nu prea era nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și pe ei. Le uscase și lacrimile. Mergeau înainte. Umbrele de pe drum se scurtaseră, acuma începuseră să se lungească în cealaltă direcție. Bun! mi-am zis. Dacă lor nu le e foame și nici sete, cu toate că e trecut binișor de amiază, nici mie n-o să-mi fie! Uite-așa! Dar drumul era tot mai greu, foamea mai mare, iar de sete... ce să mai vorbim. Da' mi-am zis că dacă mi-e așa de sete, tot așa i-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la premiera de mâine seară. Nu-i de ici de colo ca un tânăr absolvent de Conservator să fie Pus să dirijeze o orchestră a Filarmonicii! Bunicilor du-le sărutări și urări de sănătate. ― Bine, tati. Când mă Întorc, după amiază, Îți voi aduce și ceva de mâncare - după prescrierea medicului curant... ― La revedere, Despi. ― Te sărut, tati. Să faci nani. Mai lasă cursurile acelea. Până acum au fost bune și când ai nevoie de liniște vrei să le Îmbunătățești? ― Să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de Gruia și, doctorul Pas, au constatat că nu există vreun hematom cranian, iar fractura arcadei nu necesita vreo intervenție... După acele clipe, cei patru oameni au trecut peste orice resentiment, redevenind profesioniștii de valoare ce erau... Astfel, În după amiaza acelei zile, aceeași echipă operatorie din cursul dimineții a efectuat o intervenție chirurgicală complexă și de mare finețe... După operație, Întins pe brancardă și despuiat, cu fața complet acoperită de bandaje, securistul părea o mumie... Au urmat zile lungi de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
o vinit niști perdi varî, caaa... aista, cu mașâna șî l-o luat. ȘÎ bun dus o fost... În jur s-a auzit râs sănătos, dar și mormăitul ca de urs al securistului: ― Lasă, că ies eu de aici... Spre amiază, doctorul Pas, Însoțit de doctorul Gruia, care a făcut parte din echipa operatorie când securistul s-a accidentat, au intrat În salon. Sora șefă a adus o măsuță cu rotile, pe care se aflau cele necesare efectuării unui pansament... Securistul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
i-a invitat ceremonios: ― Poftiți, vă rog, și... simțiți-vă ca acasă, dragilor dragi! Bine ați venit! Odată cu aceste cuvinte „protocolare”, l-a luat pe Tudor În brațe, lăsând-o pe Maria să intre prima În casă... În acea după amiază, și noaptea ce a urmat, Gruia a avut oarece dificultăți privind noile reguli de viață din casă... Se trezea vorbind prea tare sau asista neputincios la schimbarea lenjeriei lui Tudor... „Pentru a fi În ton cu noua situație, trebuie să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
rotunjit, a lunecat printre intestine ca pe gheață - dacă pot spune așa. ― Mă bucur că ai prins această remarcă a mea din timpul intervenției. Și acum, cred că e cazul să plecăm acasă, pentru a fi buni de treabă după amiază. Să dai pacientul În grija „doctorașului”. ― Așa voi face, domnule profesor. Cu pas rar, purtând oboseala pe umeri ca pe un pietroi, Gruia a pornit spre casă. Gândul Îi fugea mereu la Tudorel. Îi plăcea felul cum Îl privea atunci când
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Întors. „Din câte ne-am putut da seama, nu e nici o deosebire față de ce am văzut ieri. Aceiași țărani care vin după vreascuri sau după câte o creangă mai acătării și atât” - a raportat Păpădie. Ne aflam deja În plină amiază. Așteptam părerea lui Toader. „Tare mă tem că v-a cam ajuns foamea și setea. Cred că Înainte de a pleca mai departe ar fi bine să luați ceva În gură. Altfel nu mai ajungem <acasăă cât Îi hăul și dudăul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
spunea „Petrache”, semn că ceva se Întâmplase În sufletul său... Dinspre miazănoapte, cerul Începuse să se acopere de nori groși, care cotropeau destul de repede siniliul Înalturilor... Ne-am luat bagajele și am pornit la drum. Trecuse de multă vreme de amiază. Se apropia vremea chindiei. Doi dintre cercetași s-au Înhămat la „targa” pe care se afla Toader. Mersul era destul de ușor, fiindcă nu ne mai Împiedecam la fiecare pas de tufanii crescuți aiurea pe făgașul gârlei... Pe când ziua se Îngâna
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nostru către dumneavoastră, nu ți-oi putea spune nimic până nu stau de vorbă cu domnul profesor. ― ȘÎ cum aflăm noi ce-o zâs domnu’ profisoru’ doctoru’? ― Apoi știu și eu? Doar dacă mai ai ceva treabă prin târg până la amiază, când ies eu din spital Ți-oi spune atunci ce a hotărât domnul profesor. Ei? Ce zici? Se poate? ― Da’ ci nu facim noi pintru domnu doctoru’ nostru? ― Numai să mă aștepți colo mai la deal, pe Muzelor, că pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fost martorul unei adevărate pledoarii privind ajutorul pe care i l-am dat și dragostea care ne-o poartă. În final, a Întrebat dacă și când mergem la ei, fiindcă ne așteaptă negreșit. Răspunsul trebuie să i-l dau la amiază, când ies din spital. ― Grea treabă, dragule. Cum să te duci În șatra lor și să nu te trezești chemat de cioflingarul de Vătrai și să te ia la Întrebări? „Ce afaceri aveți cu șetrarii?” ― Așa este, domnule profesor. Și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
plecare și duși suntem - s-a entuziasmat Drâmbă. ― Dar dacă cine știe din ce motive nu pleacă nici un marfar În ziua aceea și tractorul trebuie să sosească În gară, iar el numai nu vine? Nu se dă alarma?... Era o amiază cu soare blând de sfârșit de mai. Buștenii din remorci au fost descărcați. Drâmbă și cu mine am urcat pe tractor, iar Mișa pe prima remorcă și am pornit pe drumul de Întoarcere spre lagăr... Mergeam cu viteză mică. Așteptam
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
celor care au fost și sunt În jurul meu. Mi-aș reproșa o viață Întreagă dacă Despi și Lia ar avea de suferit din această cauză”... Dimineața aceea a decurs firesc. Fără nici un incident sau accident al vreunei echipe operatorii. După amiază profesorul se afla În cabinet, așteptându-l pe Gruia, ca să Înceapă contravizita... Se Întreba dacă ar trebui să-i spună și lui despre cele aflate de la Petrică. Oscila Între da și nu... „Cred că e mai bine să aștept o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Uiti, ea Îi mama Stăncuțî... Profesorul a stat puțin În cumpănă și apoi a răspuns: ― Bine. Am s-o operez eu. Așa că mergeți acasă În pace. ― Da’ nu putem s-o videm? ― Ca s-o vedeți trebuie să stați până la amiază... Să știți Însă că aici nu va duce lipsă de nimic. Vom avea noi grijă de toate. Fiți liniștite. Veniți peste patru zile. ― Dacî așă spui matali, domnu’ profisoru’, atunci vinim pisti patru zâli... ― Așa să faceți. La revedere. ― Rămâi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de oile noastre. Altfel Înțarcă și... ― Adio caș și urdă - a completat Gruia, cu zâmbet reținut. ― Deși am stabilit Întâlnirea noastră pentru diseară, eu zic să atacăm lucrările tale acum... ― Mi-ați luat o piatră de pe inimă, domnule profesor... La amiază, obosit, dar purtând pe chip acea undă de bucurie a omului mulțumit de ceea ce a reușit să facă, Gruia privea la profesor zâmbind timid. Nu știa cum să-i mulțumească pentru că a reușit să-l determine să sondeze profund În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mișcare i-ar face bine. Intră în vestiar și își schimbă din nou ținuta, de data asta în plăcutul costum de sport în care face alergări în parcul spitalului. Agenda deschisă pe biroul lui confirmă că îl așteaptă o după amiază încărcată: consultații în cabinet, curs la universitate, conferință la seminarul internilor. Pașii sprinteni îl poartă pe aleile prea bine cunoscute, dar gândurile sunt departe de aici. Pacienta de astăzi i-a răscolit și mai mult nevindecabila rană veche. Începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Profesorul este ca și paralizat. Nu poate face o mișcare, nu poate rosti o vorbă. O clipă are impresia că a descoperit în ochii necunoscutului alți ochi pe care nu putea să îi uite. Ochii lui Margo... La oră de după amiază târzie, profesorul bate cu timiditate la ușa camerei de gardă din spital, în căutarea doctoriței Alindora Bosch. Simte nevoia să plângă pe umărul cuiva, să își descarce conștiința prea încărcată de reproșuri, să găsească înțelegere și sfat. Alindora îl ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
puteam lesne să ne rătăcim, căci uneori era greu de presupus pe unde să continuăm prin hățișul care s-a îndesit deîndată ce am început să urcăm dealul împădurit zărit în ajun și care s-a dovedit destul de abrupt. Înainte de amiază am fost întâmpinate de doi câini care ne-au mirosit, ne-au arătat colții și ne-au urmat pas cu pas. Câini ! Deci eram în apropierea oamenilor. Într-adevăr, erau câinii paznicilor coloniilor de muncă din zonă care ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și spre seară s-au înapoiat cu un brăduț, cu două buchete de vâsc cu bobițe ca de ceară și, culmea norocului, cu un iepure înghețat bocnă care căzuse pradă unei capcane puse de Vasili pe malul iazului. În după amiaza aceleiași zile am auzit clinchete de zurgălăi și am alergat în întâmpinarea lui Axel. Dar nu, nu era el ci un mujic din Gherasimovka care ne aducea foarte puțin din proviziile de care mai aveam nevoie ca să supraviețuim până în primăvară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
trezit, fierbințeala îi scăzuse și puteam vorbi cu el. La prânz, Axel a spus că îi e foame și femeia lui l-a hrănit cu o ciorbă de cocoș delicioasă, am mâncat și eu cu mare plăcere din ea. După amiază, Axel a tras un somn bun și tocmai când mă gândeam că trebuie să plec și nu știam cum să îl găsesc pe mujicul care mă adusese, el a deschis ochii mari și m-a rugat să mai rămân, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]