985 matches
-
că au intrat prin parc, pe unde țăranii n-aveau voie să umble. Numai lângă rondul din fața castelului Trifon Guju îndrăzni să chiuiască gros și prelung, parc-ar fi vrut să-și încerce curajul și să spargă liniștea care-i amorțea pe toți... Cei mai mulți, intrați pe dincolo, prin curtea conacului, erau mai gălăgioși. Dinaintea lor porumbeii se ridicară în văzduh, iar orătăniile se împrăștiară orăcăind speriate. De prin grajduri și acareturi apăreau slujitori și argați de toate felurile, privind cu o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
suspin greu și dureros ca un geamăt. De groază nici nu putu scoate glas, dar sări în picioare, în aceeași clipă o voce speriată rosti: ― Marioara, să nu țipi că mă nenorocești!... Sunt eu, Isbășescu! Ieși anevoie de sub canapea. Era amorțit. Se ascunsese de când a văzut pe bătrânul Miron că ia pușca, bănuind ce are să se întîmple. Chircit acolo, a mulțumit lui Dumnezeu că i-a dăruit ideea salvatoare, altfel desigur brutele I-ar fi masacrat. I-a fost teamă dintâi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
polei zgrunțuros, parcă era glaspapir. Aurica privea în jur cu ochi mari, strângându-se la brațul bărbatului. Se lovi de o bucată de metal, țipă, frecându-și piciorul lovit. Mașinile ruginite, dându- și, ca orice ființă, sângele la iveală, nu amorțiseră cu totul. — Pe strada mea toți erau speriați, continuă Petrache. Chiar și când astea stăteau pe loc, ziceai că se apropie. Când au auzit că s-a spart mitingul la revoluție, toți care erau camionagii, excavatoriști, motostivuitori au lăsat mașinile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în prag, îți înfigi și mai tare bărbia în genunchi și aștepți. Ai crede că ghemuiala asta e cel mult plictisitoare, dar nu și istovitoare. Greșești, orice supunere la nemișcare, vreme îndelungată, e o silnicie. Asta de care vorbesc îți amorțea ceafa și îți încovoia spinarea. Când aveam dreptul să mergem printre paturi sau, cu program, să ne facem nevoile, umblam tupilați, cu umerii căzuți și bărbia în piept, de parcă am fi fost în tranșee, hăituiți de obuze. Ușile celulelor erau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
opri, apăsând pe cotorul cărții, ca să rămână deschisă în locul nimerit. Își văzu apoi de treburi, spălă farfuriile în ligheanul cu apă fiartă de pe plită, le clăti și le aranjă în dulap. La urmă se așeză să tricoteze. Era liniște, focul amorțea, îmboldind aburii ridicați din lighean să îmblânzească aerul uscat. Melania fredona încetișor, rostogolind, din când în când, ghemul, ca să-l deșire. Iar el citea și, pentru ca lectura să fie pe îndelete, îmbucătățea cuvintele din vârful buzelor. Când ajungea în josul paginii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunt măsluite. În astfel de situații, cel mai tare om din lume nu e acela care rupe și sfarmă, căci asta nu e cu putință. Cel mai tare om din lume e cel ce rezistă. În cele din urmă, brațul amorțește și are senzația că nu-i mai aparține. Își sprijină capul de umăr și senzația îi vine doar de la tâmplă, nu și de la brațul inert ca un perete. Dacă n-ar fi sângele care continuă să picure din șuvițele năclăite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
puțin să ne cunoască alții pe noi... De-aia nu prea știu ce să vă spun. Poate că ați uitat... Când ați fost ultima oară în Valea Jiului ? Rada se crispă, simțind cum mâna dreaptă, cea încătușată de țeava caloriferului, îi amorțește din umăr : — De ce mă întrebați de Valea Jiului ? Polițistul ridică din umeri. Prea multe întrebări. Se plictisise. — Așa... E un loc ca oricare altul. — N-am fost niciodată în Valea Jiului. Nu păru surprins. — Multă lume n-a fost vreodată în Valea Jiului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că nu fusese destul, îi mai trăgea o lovitură de bâtă ori de picior. Fotografiile și imaginile filmate care au rămas de-atunci arată că, adesea, cel lovit nici măcar nu mai reacționa, primele lovituri fiind îndeajuns de puternice pentru a amorți corpul cât să nu le mai simtă pe următoarele. Dar cel ce lovea simțea iar nevoia s-o facă, de parcă avea o datorie de împlinit. Apoi cei bătuți erau predați Poliției, care, pentru a căpăta deplina încredere a agresorilor, continua
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
netezi părul care cădea în neorânduială. Se uitase în vitrină și nu-i venise să creadă : buza de jos spartă, ochiul stâng pe jumătate închis, obrajii descărnați de nesomn. Își pipăise fața, încă neconvinsă că reintrase în realitate, carnea era amorțită și senzațiile nu corespundeau cu ceea ce vedea în luciul vitrinei. Abia apoi, după ce mersese la spital, înțelesese că înlăuntrul ei lucrurile erau mult mai grave. Îi trebuiră câteva săptămâni pentru ca, atingându-și umerii și obrazul, să reintre în propriul trup
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pentru seara asta și nu a suportat ideea să rămână acasă. E un fel pozitiv de a privi situația. Punga goală din mână Îmi aminti că Înghițisem patru sute cincizeci de grame de Red Hots În fix douăsprezece minute. Gura Îmi amorțea și mă furnica, alternativ, dar asta nu m-a făcut să-mi Încetinesc ritmul. O să fie nasol și știi asta. În momentul ăsta singura mea speranță e să fie tolerabil. Ce dracu’ e asta? mormăi ea, ridicând un tricou albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea undelor ce-au amorțit; Arfa lui prin nouri strigă - inima-i e ger și ghiață - Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvață - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârșit. Dar atuncea când sosește blânda mieze-nopții oră, Ceru-albastru ca saphirul mândre raze îl coloră Și din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să-și aprindă, Fulgeri rătăciți s-alerge spintecând aerul mort; În catapeteasma lumii soarele să-ngălbenească, Ai peirii palizi îngeri dintre flacăre să crească Și să rupă pînz-albastră pe-a cerimei întins cort. Fulgerele să înghețe sus în nori. Să amorțească Tunetul și-adînc să tacă. Soarele să pîlpîiască, Să se stingă... Stele-n ceruri tremurând să cadă jos; Rîur-le să se-nfioare și-n pământ să se ascunză Și să sece-a lumei față, să se facă neagră. Frunze Galbene, uscate, cerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pustiu e în dome - și zeii sunt morți. El suie un turn ce se-nnalță sub lună, Cu ziduri crăpate de ger și furtună, Se uită la ceruri, se uită în mare... Cu capul în jos se aruncă... Dispare. 205Și cum amorțește și-nghiață... suspină: "O piatr-a luminei revarsă-mi lumină! " Prin genele-nchise s-arată, o vede Și strigă... și mâna pe dânsa repede... O prinde... prin farmec în jur se-nsenină El vede lungi râuri, câmpii în lumină, Grădina din țara-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-a moartea aspră... tu-n lume ce aștepți? Au vrei tu ca poporul român să îl deștepți? În van îți e chemarea și cântecul în van: Necată-i Românimea pe-a lumei ocean. Cu suflet rece, aspru, sublimul rege Nord Va amorți pe liră-ți românul tău acord Și fiii plini de viață ai Asiei pustii Vor stinge-a lirei tale sublime armonii. Nu vezi că moartea-ntinde umbroasele-i aripe? Nu vezi?... poporul doarme! O clipă... două clipe Și pe-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
niște locuitori nou-sosiți la aceste interioare nemișcate, rupte de lume În spatele sistemelor de securitate și al senzorilor. Deșertul exterior al Residenciei Costasol se reflecta În deșertul interior al acestor Încăperi aseptice. Gravitația redusă a acestei planete stranii le-ar fi amorțit creierele noilor locatari și i-ar fi izolat În fotoliile lor, cu privirea agățată de liniile orizontale ale ecranelor tv ca și cum ar fi Încercat să-și stabilizeze mințile. Forțînd o fereastră sau o Încuietoare de ușă, Crawford ar fi rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mașinile părinților lor, apoi se sprijini de platforma din spate, rupînd un pumn de petale din inscripția florală „Sfîrșit“. Se uită la ele cum fluturau În cădere. O dată În viață, Îmi părea obosit, extenuat de responsabilitățile care-l apăsau și amorțit de vastitatea sarcinii ce i se așternea În față, de țărmurile nesfîrșite care așteptau să fie aduse la viață. Apoi se Învioră și mă bătu pe umăr. — GÎndește-te la viitor, Charles. Imaginează-ți Costa del Sol ca pe o a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Chak, o dâră de apă lingea peretele de vreo mie patru sute de ani și spuneau despre ea că e lacrima prințesei Banou, ascunsă în stâncă: îi rămase în cap că femeile storc plâns și din piatră. Bocetul maică-sii îi amorțea gândul, dar nu putea să îl creadă definitiv. Ea și taică-său aveau jurământ să treacă împreună pe podul Kimvat, așa că și plânsul era numai o supărare. Mama lui muri în scurt timp, de tristețea schimbării neașteptate. Moartea ei îl
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Fiică-sa conducea un Samand și avea o bucătăreasă, nu era mare lucru la Teheran, doar că oamenii se înclinau când trecea, de parcă ar fi fost o împărăteasă. — Ascultă-mă, ștreangul o paște! nu înceta bătrânul să țipe, până când Armin amorțea cu inima strânsă de frică. Bunică-sa se ascundea între cratițele în care pregătea un eftar și plângea, încercând să se roage. Într-o zi, Caryan a văzut-o cu Sebas într-o mașină sau doar ei i s-a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Să fierbi niște ceai și să pasăm morcov pentru sugari! În halatul ei de spital, Shahla era din nou fata bună la toate. La acest episod al mărturisirii, deținuta tuși și ceru să fumeze. Ghazal se mișcă și ea, fiindcă amorțise, și își trase scaunul mai în spate. Se afla într-o sală a închisorii, alături de Sharoudi, avocatul ei principal, și se hotărâse să-i preia cazul după ce dosarul Jahed, redeschis, făcuse Teheranul să fiarbă. Fosta infirmieră se afla la Evin
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nădăjduiesc că am să simt la timp dacă lucrurile vreodată se înrăutățesc pentru noi și atunci am să plec fără să te anunț, așa cum am mai dispărut, trecând granița pe la turci acum treizeci de ani, ca să îmi salvez viața...“. Ghazal amorțise sub șfichiuirea unor asemenea vorbe neașteptate, dar avusese tăria să nu spună nimic. Fusese întâia oară când se simțise trădată, deși se lăsase cu totul pe mâinile lui Leclerc. Din acel moment înainte, nu a mai putut fi detașată de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
din ce în ce mai puțin spaimele morții... Gândul i se duse iar, o clipă la Lina lui... lacrimi începură să-i curgă pe obraji. Simțea cum un frig îl cuprinde din toate părțile, Anuca, fata pădurarului 191 cum îi răcește carnea, cum îi amorțește sângele, cum i se sleiește voința... Numai gândul îi mai pâlpâia... ca un opaiț în care s-a topit seul. „Avea dreptate conu‟ Griguță... ce s-ar faci omu‟ fără gânduri“ Bătrânul se analiza urmărindu-se cum, încetul cu încetul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
era neliniștit. Gheorghe îi spuse: - Ai răbdare. Lasă-i să se matolească nițel. Din groapă nu se auzi multă vreme nimic. Se potoliseră și armăsarii. Bozoncea se tîrî până la ei. - Acum, Paraschive! șopti. Trecuseră trei sferturi de ceas și le amorțiseră oasele. Pământul era rece. Cel tânăr se ridică ușor și vesel. Animalele îl simțiră. Ridicară gâturile, sunând din căpestre. Merse drept la iepele din față, apucă o mână de fân de sub picioarele lor și le mângâie coama umedă. - Lolica, na
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz, chioare și rare, pierdute sub oțetari sălbatici. În urma 59 cailor rămânea o dâră lungă de praf, care se așternea greu peste iarba scurtă a maidanelor. Drumul era lung și pungașul amorțise. II durea spatele și i se făcuse somn, hâțânat pe șira ascuțită a calului. Mânzocul alerga sprinten alături. Trecu de Tarapana, mai mult pe sub ulucile din margini, auzi vioriștii cântând încă chefliilor și se așternu la drum. Frumoasă noapte! Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
geamul cu cotul, să-l spargă și să strângă muierea de gât. Auziră și geamătul bărbatului, întărîtat și furios, plin de bucurie și de mânie. Și totul se stinse într-un țipăt ascuțit. Cerul era alb. Bătea vântul. Ucenicului u amorțiseră mâinile. Din casă nu se mai auzea nimic. Paraschiv își aminti chipul Didinei, dinții ei deși, buzele pline și părul aspru, aruncat cu mândrie peste umeri când își desfăcea cocul în fierbințeala jocului. Cine știe cât timp avea să treacă până s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
infernul banalității: supremă declasare, suprem dezastru! Diferența marcantă față de ceilalți, ca, de altfel, și unicitatea pot fi resimțite, crede Emilien Carassus, În două moduri distincte. Unul ar aparține vanitoșilor pur și simplu, celor care se beatifică În cultul propriului eu, amorțiți În autoadorare, oarecum pasivi, acceptând firesc faptul de a fi altfel. Percepută fie ca „esență superioară”, dăruită de zei, fie, dimpotrivă, ca blestem divin, ca stigmat, această diferență apare ca un dat natural, asumat și trăit În consecință fără efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]