976 matches
-
bucățica mea de ocean. Eram singur singurel în toată albeața aia. M-am lăsat din nou pe scânduri. Am simțit ceva, o vagă vibrație ca o firavă zvâcnire musculară în spatele coapsei. Sunt rănit, mi-am spus, sunt spintecat și răceala amorțește durerea. Am dus o mână jos și-n spate ca să pipăi și-am găsit vederea în buzunarul din spate al pantalonilor scurți. Am atins-o din nou și, da, părea că micuțul dreptunghi de carton zumzăia. Am scos-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Runa, din satul de pe marginea apei care curge mereu. Se apucă să-mi reteze frânghiile ce mă țineau chircit peste bulumac și-mi făcu semn să mă iau după ea. - Șșșt, Își puse degetul pe buze. Abia mă mișcam. Eram amorțit din cap până În picioare. - Mișcă, Îmi șopti Runa. Enkim mi-a spus că ești mare ucigaș. Hai să te văd. M-am luat după ea, urcând cu chiu cu vai prin stâncăraia de deasupra peșterii. - Încotro? Nu-mi răspunse. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am dat roată o bucată de vreme, căutând urme de animale de pradă, dar locul părea liniștit. M-am așezat Într-un loc bine ales, așa ca vântul să bată dinspre apă și am pândit fără să mă mișc. Am amorțit, dar așa era mereu când pândeai. După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
părea liniștit. M-am așezat Într-un loc bine ales, așa ca vântul să bată dinspre apă și am pândit fără să mă mișc. Am amorțit, dar așa era mereu când pândeai. După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții mi se Încinseră. Când ciutele Își cufundară boturile În apă, n-am mai așteptat: am ridicat capul numai puțin și am azvârlit sulița În cel mai mic ciutan. În clipa următoare, ciutele țâșniră prin baltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am oprit la marginea apei, savurând o foarte scurtă, dar neprețuită clipă de plăcută așteptare. Apoi am sărit; apoi am țipat. Bazinul nu era încălzit. De ce oare crezusem că este? M-a săgetat un fior de gheață și imediat am amorțit în urma șocului, dar prima mea reacție - nu doar față de senzația fizică, dar și față de chinul mai mare de a fi anticipat o plăcere care ulterior mi-a fost refuzată - a fost să izbucnesc în plâns. Nu știu cât a durat. Tata m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
eu legăn din când în când scoica cu piciorul, atunci când dorește atenție. Și funcționează. Asta, desigur, în timp ce nopțile decurg cum am descris mai sus. Sunt obosită ? Da. Am timp să mă introspectez, să simt dihotomia mamă-doctorandă, mamă-cercetătoare ? Nu. Sunt puțin amorțită pe dinăuntru și poate asta favorizează acțiunea și activitatea pură, fără metareflecții ? Posibil. Sunt toate astea niște lucruri rele ? Nu neapărat. Ele sunt pur și simplu. Într-un fel în care nimic n-a mai fost atât de ferm până
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
care erau și rude apropiate cu Butnaru, și-au luat fiecare hainele pe ei și opincile, căciuli și mănuși și au plecat după vecinul lor, Butnaru. Și l-au găsit aproape mort, dar nu înghețat, nemaiputând să meargă că era amorțit. Tonu și cu Iancu au tăiat doi drugi din lemn, că era pădure, cu barda lui Butnaru, au jupuit scoarță de tei și au făcut repede o targă și l-au adus acasă pe doi drugi. L-au băgat imediat
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
cu niște nuiele verzi urme negre de sânge care continuau până după copacii de pe malul râului. Ce facem acum? Întrebă Macomber. — Nu prea avem de ales. Nu putem aduce mașina, malul e prea abrupt. O să-i dăm puțin timp ca să amorțească și după aia o să mergem amândoi să-l căutăm. — N-am putea să dăm foc la iarbă? — Nu merge, nu-i uscată. — Sau să trimitem hăitași? Wilson Îl privi din cap până-n picioare. — Sigur că am putea. Dar e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care era primejdia și de ce se trezea lac de sudoare, mai Înspăimântat decât În orice bombardament, din cauza unei case și a unui grajd lung și a unui canal? Se ridică-n capul oaselor. Își lăsă picioarele jos cu grijă. Îi amorțeau de fiecare dată când le ținea Întinse prea mult. Răspunse privirilor adjutantului, ale telegrafiștilor și ale celor doi curieri și-și puse pe cap casca acoperită cu pânză. — Regret absența ciocolatei, a ilustratelor și a țigărilor, spuse. Port totuși uniforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a pornit să se rostogolească cu grabă spre asfințit. „Și eu n-am apucat să fac nici jumătate din cale” - l-a fulgerat gândul. După o bucată de drum, s-a oprit din nou și a slăbit strânsoarea fularului. Îi amorțise piciorul. „Ce bine mi-ar prinde o cârjă din cele de la spital! - a gândit resemnat. Între timp, soarele s-a ascuns după o perdea groasă de nori. „Acum să tragă o ploaie și am dat de belea!” - gândea privind la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele care se învârtea pe lângă el, dând vesel din coadă, și ieși. Se uită în sus, spre vulturii ce se roteau încet pe cerul senin. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de-acum putea veni din nou la el. „Sunt aici, părea că-i șoptește, nu te voi părăsi.“ Valerius simțea cum viața începe să-i curgă prin vine, inundându-i mintea și sufletul, simțea cum se topește gheața care îl amorțise până atunci. Putea trăi din nou. Zâmbi, în timp ce Velunda dispărea printre umbrele apusului. Revăzu chipul ei oglindit în apa fântânii, gestul prin care îi cerea să nu plece. Auzi din nou numele lui Salix aclamat de mulțime. Își revăzu prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
câteva clipe, continuând să-l privească. - Recunosc, cazul dumitale mă pasionează, spuse ridicîndu-se. Nu înțeleg nimic, și nimeni altcineva dintre noi nu înțelege... Probabil exercițiile le faci când rămâi singur, în timpul nopții, adăugă. Ridică încurcat din umeri. - Simțeam că-mi amorțesc picioarele și atunci am coborât din pat, și aici, pe covor... - Nu te-a frapat nimic? - Ba da. M-am pipăit peste tot. Am simțit mușchii, așa cum îi aveam pe vremuri: tari, vânjoși. Nu mă așteptam. După atâtea săptămâni de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
familia cu care împărțise compartimentul ocupase ultimul taxi. Dar hotelul la care i se reținuse camera era destul de aproape. Își ridică gulerul paltonului și, fără grabă, traversă piața și porni pe bulevard. Numai după ce ajunse își dădu seama că îi amorțise brațul stâng; valiza era mai grea decât își închipuise. Prezentă pașaportul și recipisa Oficiului de turism. - Dar vorbiți foarte bine românește, remarcă doamna de la recepție după ce cercetă pașaportul. Avea părul cărunt, ochelari fără ramă și-l impresionară distincția figurii și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
l-am văzut În viața mea. — E adînc și destul de Înfricoșător pentru un pîrÎu. — Se tot varsă-n el izvoare noi. Și tot sapă pe sub maluri. Apa e Îngrozitor de rece, Piticot. Bagă mîna să vezi. — Ooo, făcu soră-sa. Te amorțește. — Se mai Încălzește puțin cînd se ridică soarele. Da’ nu mult. O să vînĂm lejer. Mai jos sînt niște tufe cu zmeură. Merseră mai departe de-a lungul pîrÎului. Nick cerceta atent ambele maluri. VĂzu o urmă de nurcă și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
accidentat. I se făcuse somn de multă vreme și, cum Îi privea pe cei doi bărbați, Își dădu seama că adevăratul său dușman e somnul, așa că se ținu după ei Încercînd să scape prin mișcare de starea aia care-l amorțea. BĂrbații făceau cu schimbul la căutatul urmelor la fiecare oră și cel care rămÎnea al doilea se uita În spate la intervale regulate, ca să vadă dacă băiatul mai e cu ei. CÎnd se lăsĂ Întunericul și se opriră În pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Ii cam moale și până când s-a face bun a mai trece oleacă de vreme. Cel puțin o săptămână, dacă vremea a fi bună. Apoi să ne rugăm la Cel de Sus s-o țină tot așa, că am cam amorțit de când nu am ieșit din sat. Dacă îi soare toată săptămâna, ai să tragi o fugă pe la toți cărăușii și le spui că luni ne vedem la încărcat carele. Nu care cumva să lipsească unul, că ne-am feștelit obrazul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
I-am trimis departe, dar nu suficient de departe. Încă mai avem o punguță cu cocaină la noi și probabil că a mai rămas o jumătate zdravănă de gram și ne frecăm pe gingii cu o doză, iar fața ne amorțește. Avem nevoie de asta pentru curva aia de Shirley, știm că are de gînd să aibă pretenții de la noi. Nouă nu trebuie să ni se Încredințeze cerințele celor slabi. Nu ne stă În fire așa ceva. Shirley stă singură la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
rănit... „Te doare tare, frate? Mai rabdă puțin și o să fie bine”. De multe ori Îi oprea pe cei care duceau targa: „Stați, să văd dacă nu curge sânge... Hai să-l Întoarcem și pe cealaltă parte, că o fi amorțit stând culcat numai așa”... Cei din jur, În special mama Maranda, priveau la tata Toader cu geană aburită ... ― Când am ajuns aproape de pod, ne-a Întâmpinat Păpădie, cu cei doi ruși... „Ei, Păpădii! Ce ai mai aflat de la <celoveciă?” - a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe spatele meu, când m‑a apropiat de el, făcuseră să mă simt mai vie decât În toate acele nesfârșite luni de când lucram la Runway, luni care fuseseră Încărcate doar de frustrare și umilințe și de o extenuare care Îmi amorțea trupul. Poate că de aceea făcea Lily ce făcea, am gândit eu. Bărbații, petrecerile, simpla bucurie de a‑ți da seama că ești tânără și că respiri. Abia așteptam să o sun ca să Îi povestesc totul. Miranda s‑a urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Nu știu ce e În capul meu. Mă simt prost, mai singură ca oricând, Însă n-am nevoie de nimeni, de nimic. Am pierdut iubirea, am pierdut sufletul singurătății mele. De aceea simt golul, vidul din suflet cum ia proporții, Îl simt amorțind totul În cale, aruncând afară idealul iubirii. Eram sigură că Petre n-o să vină azi. Se plictisește doar atât de mult cu mine! Dar piară iubirea, piară acest sentimentalism vulgar, de ce să cad când am pierdut doar față de mine? Patinoarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atât: Petre mă Înșală, nu știu ce-i cu mine... Sunt tristă, e adevărat, nespus de tristă, dar de ce nu mă revolt? Oare nu m-a lovit În propria mea mândrie? M-a lovit, e adevărat, Însă prea tare și mi-a amorțit mintea, deocamdată. Dar știu sigur că voi simți din plin durerea Încă a unei răni, a unei răni mai adânci decât toate celelalte, a unei răni ce nu se va putea cicatriza mult timp, poate niciodată... Dar, gândind logic, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o oră, apoi m-am dus la școală, o brută fără simțire. A fost de-ajuns să mă asculte la germană, singura materie la care nu Învățasem, și să-mi pună 9, ca să simt declanșându-se În mine torentul durerilor amorțite de o lovitură prea tare. Mâine nu mă pot duce la școală, e prea mare durerea de cap și prea neînvățate lecțiile. Deci am cedat! Da, am cedat. Dragostea mea atât de mare, imensă, a fost trădată În chipul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Rupe-i urechile, Rudolf, să se învețe minte, blestematul! strigă domnul cu bărbuță din mașină. Șoferul zgâlțâi zdravăn urechile băiatului, îi mai arse și câteva palme peste cap și apoi îl azvârli pe podeț, lângă portița în dosul căreia Nicu amorțise de frică cu gura căscată și lumânărele sub nas: ― Acolo să stai, hoțule, nu înaintea mașinilor! Pe când automobilul cotea puțin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul și adunau vecinii. Baba Ioana, speriată, sosi într-un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]