1,257 matches
-
răspunse Fazel cu glas tare, limpede și liniștitor. Apoi adaugă, ca un ordin: Acum e rândul nostru să-i speriem. Le ceru ajutoarelor sale să ne Încredințeze puști. Între Howard și mine a avut loc un schimb de priviri aproape amuzat; cântăream În mâini, cu fascinație și dezgust, acele obiecte reci. — Instalați-vă la ferestre, spuse Fazel, și trageți asupra oricui s-ar apropia. Eu trebuie să vă părăsesc, le rezerv o surpriză acestor barbari! De-abia ieșise, și bătălia Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
al XI-lea, ramurilor de dud alb? Vreme de săptămâni, m-am preumblat pe jos, apoi pe spinarea unui catâr; i-am Întrebat pe neguțători, pe trecători, pe imamii din moschee, dar m-am ales doar cu expresii neștiutoare, zâmbete amuzate și invitații generoase să mă așez pe divanele lor de culoarea cerului ca să Împărțim ceaiul. Norocul meu a fost să mă aflu, Într-o dimineață, În piața din Reghistan. Trecea o caravană, o caravană mică; nu număra decât șase sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
indignată. E adevărul! — „Dacă tu ești celibatar, atunci și eu sunt celibatară?“ Ce sunt astea, versurile unei melodii pop? — Vorbeam despre tine! Și despre faptul că le‑a ai spus tuturor că ești celibatar. Așa am făcut? zice Luke, părând amuzat. Când am făcut asta? — În Tatler! spun furioasă. Luna asta! Înșfac revista și o deschid la articol. „Cei mai influenți bărbați ai Marii Britanii. Numărul 34, Luke Brandon.“ — Pentru numele lui Dumnezeu, exclamă Luke. Despre asta e vorba? Despre asta, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
încep să caut prin el cu înfrigurare. Pagină după pagină... dar nu văd nimic. Mă întorc la prima pagină și încep să răsfoiesc mai atentă, uitându‑mă prin toate rubricuțele, și numele meu nu apare nicăieri. Mă las pe pernă amuzată. Ce tot spune Suze? De ce naiba e atât de ... Și atunci văd pagina dublă de la mijloc. O singură pagină dublă împăturită, care zace pe pat și care mi‑a căzut, probabil, când am luat ziarul. Întind mâna spre ea încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Haide, Becky, spune. Nu poate să fie chiar atât de rău. Hai, arătă‑mi. Ce zice? Întinde mâna, dar eu nu mă clintesc. — E... pur și simplu oribil. Și e o poză mare... — Ce, îți stătea rău părul? zice Luke amuzat și își ia jacheta. Becky, nu există publicitate perfectă, sută la sută. Întotdeauna găsești ceva de comentat, fie că e vorba de păr, ori ceva ce‑ai zis... — Luke! zic disperată. Nu e vorba de așa ceva. Uită‑te... puțin. Desfac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai sună vreun reporter dintr‑ăla, spune‑i să se ducă în aia a mă‑sii. — V‑a sunat și pe voi vreun reporter? întreb alarmată. — Ne‑a dat târcoale un individ de dimineață, să ne întrebe nu știu ce, zice mama amuzată. Dar tata a ieșit după el cu foarfecele de grădină. Nu îmi pot abține un chicotit firav. — Mai vorbim, mamă. Dar te sun eu mai târziu. Și... mersi. Când pun jos receptorul, mă simt de o mie de ori mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
demult, îi zic. E foarte cool. — Serios? Am să‑i spun fiică‑mii. Îl pune ușor stângaci sub braț. Deci, mâine pleci în America. Da. Mâine după masă. După ce îi fac o scurtă vizită prietenului dumneavoastră, John Gavin. Un zâmbet amuzat traversează chipul lui Derek Smeath. — Sunt convins că abia așteaptă să te vadă. Îmi întinde mâna cât poate, pentru a mi‑o strânge pe a mea. Păi, mult noroc, Becky. Să mă ții la curent cum îți merge. — Sigur, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
azi. Nu‑mi pot reprima un mic zâmbet. Ziua când toți investitorii tăi au venit de peste ocean să stea de vorbă cu tine. — Da, nu e ziua ideală. Aici sunt perfect de acord. Chipul îi e străbătut de un zâmbet amuzat. Dar de unde era să știu că ai de gând s‑o ștergi din țară? Nemernicul de Michael n‑a suflat un cuvânt. Se încruntă. Și n‑am putut să stau cu mâinile în sân și să te las să dispari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ai vrut. Pe bej și pe negru, da? — Ăă... da, zic repede. Da, e OK. — A și m‑au sunat de la contabilitate să‑ți transmit că ai ajuns la limita de reduceri pentru luna asta. — Am înțeles, spun, evitând privirea amuzată a lui Luke. OK. Mersi. O să... mă ocup de asta mai târziu. O aștept pe Erin să plece, dar ea se uită cu sinceră curiozitate la Luke. — Cum merge? îi spune veselă. Ați apucat să vă uitați puțin prin magazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
îmi vine să râd. Clientul a înțeles deja asta, spune Luke. Și e pregătit să asculte cu umilință și să fie pus la punct. În majoritatea situațiilor. — Toate situațiile, răspund instantaneu. Nu‑ți forța norocul, spune Luke, cu ochii licărind amuzați și nu îmi pot împiedica zâmbetul care mi se așterne pe față. — Păi... rămân cu privirea în caiet o clipă, gânditoare. Cred că e acceptabil și „majoritatea“. Date fiind circumstanțele. — Deci. -Ochii lui plini de căldură îi întâlnesc pe ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o primă duminică din lună - și le trimit clarvăzătoarei prin intermediul farfurioarelor. Esmé ia banii, le verifică autenticitatea la un aparat cu infraroșii, bagă banii în sertar și le dă câte un bon fiscal. Kiril citește cu atenție bonul și întreabă amuzat: — Se plătește TVA la preziceri? — Fiscul e cu ochii pe noi. De destin mai scapi, de fisc - niciodată. A fost o glumă; nici de destin nu scapi niciodată. Dacă am bon fiscal, pot să trec suta asta la deduceri personale
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Mi-a luat căciula vântul Și mi-a dus-o-ntre copaci Și mi-a umplut-o cu colaci. Moș Vasile, moș Vasile, Ce-ai să faci cu atâta pâine? Dă-mi și mie un colăcel, Că taaare sunt mititel!” Amuzate, cu râs zglobiu și vesel, copilele îi răspunseră: Poftim! Ia pe ales! Măi omule, lasă copiii în pace! Nu ți-am făcut eu colaci? Uite acolo, pufoși și proaspeți! spuse mama, arătându-i un coș cu colaci împletiți frumos în
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
pe toată lățimea centurii. Parcă trecuse prin ea o lacrimă de metal topit. - Ce s-o mai fac și pe-a doua! Ți-o nenoroceam de tot. Pancratz se ridică greoi de pe scaun. Luă cureaua. O privi și el, ușor amuzat. Pantalonii îi alunecau spre vine. Îi ținea cu stânga. - Totuși ați avut noroc, se bucură meseriașul. A ținut cincizeci de ani. Putea să putrezească. Sau să să se topească. Dar o vezi, o crăpătură n-are. Capitaliști de-adevăratelea, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
chestia cu colectiva, că zicea că bătrânul de l-ați îngropat azi era omul căpitanului Goncea de la raion. Ce mai, a fost o bătaie de a venit miliția și i-a despărțit că a tras cu revolvelu. A fost... Chicoti amuzată, ca și cum ar fi revăzut bătaia de demult. - Parcă văd și acușica cum s-a petrecut totul. Ca la cinema le văd. N-aveau casele astea. Era alea vechi, de-a ars mai p-ormă și le-a făcut p-astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Au venit o dată. Au venit de două ori. Venea și a treia sau a patra oară... Crezi chiar că veneau de entuziasmul lor care îi ardea la preocupări? Fata veterinarei sărise gardul. Femeile acelea se întorceau furioase. Țongu le urmărea amuzat. Întinse mâna și-l mângâie iarăși pe preot pe genunchi. - Ai fost vreodată printre mineri, părinte? Uite că eu chiar am fost. Am făcut mai demult două concedii la cabana aia a partidului, mai sus de Livezeni. Venea câteodată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doctorul Wintris. Și pe Tomnea n-ai să-l mai vezi niciodată! Se răsuci iar spre liniile și zig-zagurile lui. Își reluă scrijelitul dalelor cu bastonul acela subțirel. Bodogănea doar, supărat: „Niciodată! Niciodată!“ Popa Băncilă îl urmărea curios, neîncrezător, ușor amuzat, nedumerit. Aproape îi pierise foamea. Mai mușcă totuși din șnițel și înghiți și trei felioare de gogoșar. Mai mult mecanic. Studia fața aceluia, așa cum o prindea dintr-o parte. Nu-i fu greu să observe pe frunte, deasupra ochilor, două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
N-o recunoscu de la bun început, dar insul îi șopti, conspirativ. „Intenționat v-au dat lista ușor derutantă. Au trecut-o cu bună știință pe doamna Rela cu numele ei de domnișoară, Soporan. Este că nu v-ați prins?“ Chicoti amuzat necunoscutul acela, ca și cum făcuse cine știe ce ghidușie. Răsuflarea lui mirosea a pucioasă, a smoală clocotită, a magmă, a apă de masă Căciulata, răsclocită, a Baltă stătută, a mâl cu lintiță putrezită, un miros de străfund de pământ. „Ce vrei domnule?“ se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aveau nume care-i arătau a străini. Era cu... Cosmopolitismul îi zicea. Mata n-ai prins vremurile alea, nu știi ce era p-atunci. Ce pârnaie făceai de te găsea de cosmopolit! Și cum te mai scoteau din societate... Chicoti amuzată. Iar se săltă pe vârfuri, încercând să-i șoptească celui de la anunțuri: - Rău de tot era cu cosmopolitismul ăsta. Până și, pardon de expresie, inexprimabilii trebuia să-i ai numai din ăia cu picior. Sovietici! Nu mai zic de combinezion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dom’ Condrat. Iubirea vieții ei, vă dați seama? Ca în frumoasele romane ale marelui Turgheniev!“ Dădu să îngâne ceva. Bărbatul din față, care-l cunoștea pe funcționarul de la agenția de publicitate, se răsuci și el. Privi spre telefon și pufni amuzat. „Aveți dreptate, nu e nimeni. De la oboseală și nervi am câteodată senzații de-astea ciudate.“ Nu mai apucă să termine. Condrat îl prinse de mână, holbat. Se răsturnă apoi pe spate, țeapăn, trăgându-l și pe celălalt după el. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. Pe cap avea un fes tricotat, verzuliu. Se juca cu cesulețul-breloc atârnat de plafonieră. Îi dădea un bobârnac ușor și urmărea cum cesulețul se zbate, dând parcă să atingă parbrizul. Mormăi amuzat, pe jumătate întors spre șoferul care îl urmărea nehotărât ce să-i facă: - Până trece coloana. Apoi pornim. Coloana se scurgea, într-adevăr, în capătul străzii. Femeia coborâtă din taxi. Încerca și ea să urmărească goana mașinilor. Înălțată pe vârfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Județeană?! O altă coloană de mașini se anunța că va trece pe bulevard. O precedau câțiva motocicliști, urmați de două mașini ale poliției. Apăru apoi un gip, urmat de alte două mașini de poliție. - Prefectul, șopti automat Sile. Femeia pufni amuzată. Dădu a lehamite din mână: - Am auzit că are gip de-ăla ca al lui... Blindat. Nu trece glonțul prin el. Îți dai seama? - E vechea mașină a lui Goncea, șopti admirativ băiatul. I-a dat-o când s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
scris-o și sus sus pă deal, la Monument. A scris-o cu boscheți din ăia vii. S-a încurcat și cu legionarii lu’... Își frământa și își pocnea mâinile ca și cum ar fi vrut să și le dezghețe. Continuă, ușor amuzat: - A intrat după război la comuniști, în patrușcinci, când aveau nevoie de-ntăriri, da l-au prins la verificări și l-au săltat. Verificările le făcea Iachimovici. Raul Iachimovici, de la Comercială. P-atunci era la controlul de partid. A dus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de la interne, preciză bărbatul. Se răsuci spre el. Îl privi concentrată, de parcă îi studia profilul. - Trecusem într-a șaptea atunci, încercă ea să-și amintească. Da, cam prin cincizeci și opt, dacă acu’ merg pe șaizeci. O privi și el amuzat. - Cine-ar crede. Ciudat e că nu simt nici eu, deloc, anii ăștia. - Ce să simți, râse ea. Au trecut. N-au lăsat decât...Ce să lase? Scaieți, ciulini. Ghimpi peste tot. Nici măcar cenușă, cum am văzut odată ca se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mușcături ale unei dușmănoase vietăți zbătându-se să-i intre în carne, să se cuibărească în ea, găsindu-și culcuș în căușul palmei. Urmărea și el cățelandrii, absent, amuzat de hârjoana lor cu apa. Din când în când privea, la fel de amuzat, în jur. Din vechiul port nu mai rămăsese nimic. Singură banca pe care stăteau mai părea întreagă. Bătrâna clădire a căptăniei abia se mai ținea în picioare. Fără ferestre, fără uși, fără țigle, fără vreun semn că odinioară viața fremătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ce face el în Baltă. Pe vremea lui Ceaușescu nu puteai să vorbești de d-alde d’astea, că dădeai de belea.Te băga la misticism, la defetism. Păstrămaț a-ncercat să vadă ce era adevăr în astea, dar... Chicoti amuzată. Îl trase spre ea, ca și cum ar fi vrut să-i șoptească cine știe ce taină. - Acuma... Până și la teveuri dau de câtva timp chestii de-astea, mistice, cu niște trimiși de-ai Chirului ăsta. Sau cu ceva, niște d’ăia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]