1,180 matches
-
fier preromană a britanicilor, în special în sud. Odată cu căderea Imperiului Roman 400 de ani mai târziu, romanii au părăsit Provincia Britannia, teritoriu care în mare parte a stat la baza a ceea ce s-a numit apoi Anglia. Istoria Angliei anglo-saxone acoperă Anglia medievală timpurie de la sfârșitul Britanniei Romane și stabilirea regatelor anglo-saxone din secolul al V-lea până la Cucerirea Normandă din 1066. Din jurul anului 500 d.Hr. se crede că Anglia era împărțită în 7 regate mici, cunoscute ca „Heptarhia
Anglia () [Corola-website/Science/296827_a_298156]
-
400 de ani mai târziu, romanii au părăsit Provincia Britannia, teritoriu care în mare parte a stat la baza a ceea ce s-a numit apoi Anglia. Istoria Angliei anglo-saxone acoperă Anglia medievală timpurie de la sfârșitul Britanniei Romane și stabilirea regatelor anglo-saxone din secolul al V-lea până la Cucerirea Normandă din 1066. Din jurul anului 500 d.Hr. se crede că Anglia era împărțită în 7 regate mici, cunoscute ca „Heptarhia”: Northumbria, Mercia, East Anglia, Essex, Kent, Sussex, Wesse. Temele dominante din secolul
Anglia () [Corola-website/Science/296827_a_298156]
-
din secolul al VII-lea până în secolul al X-lea au fost răspândirea creștinismului și unificarea politică a Angliei. Creștinismul a pătruns din trei direcții: de la Roma în sud, și respectiv Scoția și Irlanda în nord și vest. Aceste regate anglo-saxone tindeau să se unească prin război. Încă de pe timpul lui Ethelbert din Kent, un rege nu putea fi recunoscut ca Bertwalda (“Lord of Britain”). În general, titlul a revenit regilor din Northumbria, în secolul al VII-lea; în secolul al
Anglia () [Corola-website/Science/296827_a_298156]
-
lui Egbert a Wessex-ului, care în 825 a învins pe Merciani în Bătălia de la Ellendun. În secolul următor, familia sa a domnit în Anglia. Inițial Anglia a fost mai degrabă un termen geografic care a descris partea Britaniei ocupată de anglo-saxoni, decât un nume dat unui stat cu o națiune individuală. A devenit unită politic prin expansiunea regatului Wessex, al cărui rege Athelstan a adus pentru prima dată toată Anglia sub un singur conducător în 927, deși unificarea nu a devenit
Anglia () [Corola-website/Science/296827_a_298156]
-
vor alcătui ciclurile succesive de "Povestiri din Himmerland", în care celebrează natura și locuitorii regiunii natale. După lungi peregrinări, mai întâi prin Statele Unite în calitate de corespondent de presă (1896) și Franța (1899), publică "Renașterea gotică", în care atribuie raselor "gotice", adică anglo-saxone și germanice, meritul oricărui progres material și tehnic al omenirii. Între 1902 și 1903 face o călătorie în jurul lumii iar în 1913 un lung popas în Extremul Orient și, din nou, în Statele Unite. Opera sa de căpetenie, marele ciclu romanesc
Johannes Vilhelm Jensen () [Corola-website/Science/301449_a_302778]
-
folosită în limba română în secolul al XIX-lea) este una dintre cele 26 de regiuni ale Franței. Denumirea i se trage de la Britoni, o populație celtică venită în secolul al VI-lea din Marea Britanie, de unde fusese izgonită de invaziile Anglo-Saxone. Regiunea mai fusese celtică și anterior romanizării, dar sub denumirea de "Armorica" ("Armorique" în limba franceză) încă folosită în paralel. Ocupă peninsula cu același nume din vestul țării, fiind scăldată de Marea Mânecii la nord și de Golful Biscaya la
Bretania () [Corola-website/Science/300169_a_301498]
-
bretonilor se confundă cu cea a Marii Britanii. De asemenea, numele regiunii este originar din această perioadă, capătul peninsulei fiind numit Mica Britanie sau simplu Bretania. După această perioadă contactele dintre cele regiuni se răresc, Marea Britanie este aproape complet ocupată de Anglo-saxoni iar Normandia de vikingi, ceea ce restrânge arealul populației bretone la regiunea actuală a Bretaniei. Regiunea este cucerită de Carol cel Mare, dar la jumătatea secolului al IX-lea își dobândește independența și este organizată ca regat medieval. În secolul al
Bretania () [Corola-website/Science/300169_a_301498]
-
într-un personaj istoric, bazându-se pe paralele cu presupusa evoluție a zeului mării regele Lear, zeii-cal ai Kentului Hengest și Horsa, care au fost istoricizați în perioada relatării lui Bede și care au primit un rol important în cucerirea anglo-saxonă a estului Britaniei, personajul fondator al Caer-fyrddin, Merlin (galeză "Myrddin"), sau semizeul nordic Sigurd sau Siegfried, care a căpătat valoare istorică în "Cântecul nibelungilor" prin asociere cu o bătălie din secolul al V-lea dintre huni și burgunzi. Unii susțin
Regele Arthur () [Corola-website/Science/301522_a_302851]
-
alianța nu ar funcționa din următoarele cauze: luarea celor trei state ar fi declanșat cu siguranță probleme viitoare și chiar un război cu S.U.A.; de asemenea, Mexicul nu ar fi putut să primească o masă atât de mare de populație anglo-saxonă între granițele sale, iar Germania nu ar fi fost în stare sa aprovizioneze armele necesare pentru ostilitățile care s-ar fi creat. Carranza a respins propunerea lui Zmmermann pe 14 Aprilie, dar până atunci America deja declarase război Germaniei. Telegrama
Telegrama Zimmermann () [Corola-website/Science/300565_a_301894]
-
începutul unei noi ere în istoria britanică. William a avansat spre Londra care i s-a supus. În ziua de Crăciun a anului 1066, William Cuceritorul a fost încoronat ca întâiul rege normand al Angliei, la Catedrala Westminster, iar perioada anglo-saxonă a istoriei britanice s-a sfârșit. Limba franceză a devenit limba oficială a curții regale și treptat s-a contopit cu limba anglo-saxonă, dând naștere limbii engleze moderne. William I s-a dovedit a fi un rege eficace pentru Anglia
Wilhelm Cuceritorul () [Corola-website/Science/300742_a_302071]
-
1066, William Cuceritorul a fost încoronat ca întâiul rege normand al Angliei, la Catedrala Westminster, iar perioada anglo-saxonă a istoriei britanice s-a sfârșit. Limba franceză a devenit limba oficială a curții regale și treptat s-a contopit cu limba anglo-saxonă, dând naștere limbii engleze moderne. William I s-a dovedit a fi un rege eficace pentru Anglia. În anul 1086 a fost realizat un mare recensământ - numit "Domesday Book" - al terenurilor și al populației din Anglia, prin care s-a
Wilhelm Cuceritorul () [Corola-website/Science/300742_a_302071]
-
măiestrie, ceea ce o face greu de stăpânit. Acuarela poate fi făcută în manieră tradițională, "ud pe ud" (), în care hârtia este umezită în prealabil, iar culoarea diluată este așternută în straturi suprapuse, întărind treptat concentrația colorilor. Această tehnică, de origine anglo-saxonă este încă mult folosită, însă, datorită faptului că întreaga suprafață este umedă și pigmenții migrează, nu se obțin zone de alb pure, nici contraste locale dintre alb și zonele colorate, lucruri care impietează asupra prospețimii și spontaneității atât de apreciate
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
Aquapel. Hârtia se livrează în blocuri, coli sau role. În Europa se folosesc blocuri în formate A: A5 (21 -x 14,8 cm), A4 (29,7 x 21 cm), sau altele, până la 76 x 56 cm. alte dimensiuni sunt cele anglo-saxone: „sferturi” (15" x 11"), „jumătăți” (15" x 22"), „întregi” (22" x 30"), „dublu elefant” (30" x 40") și „împărat” (40" x 60"). În role, hârtia poate avea o lățime de până la 1,5 m (60") și o lungime până la 10
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
unii istorici ca un adevărat genocid sau aproape, iar în Irlanda este văzut într-o lumină foarte nefavorabilă. Conform istoricului irlandez "Micheál Ó Siochrú", masacrele de la Drogheda și Wexford din 1649 se numără printre cele mai mari atrocități din istoria anglo-saxonă. A fost una dintre marile personalități ale istoriei Angliei, participant direct la evenimentele din timpul Revoluției și figura centrala a Protectoratului. Născut la Hettington, într-o familie de mici nobili de confesiune puritana, Cromwell și-a făcut studiile la colegiul
Oliver Cromwell () [Corola-website/Science/298573_a_299902]
-
muzica și scrierea caligrafică. La îndemnul savantului Alcuin a reformat lectura textelor bisericești și a impus transcrierea în formă artistică a cărților religioase și juridice. Influența Orientului creștin de inspirație grecească, zis și bizantin, îmbinat cu Occidentul creștin de inspirație anglo-saxonă și-a pus amprenta pe specificul național franc de la curtea lui Carol cel Mare. În această înflorire culturală vechile mănăstiri din jurul Rinului (ca Luxeuil, Corbie, Tours, Reichenau, St. Gallen, Lorsch, Reims, Aachen, etc) și-au organizat scriptoria și armaria dedicate
Codex Aureus () [Corola-website/Science/298594_a_299923]
-
luptele lor împotriva irlandezilor și picților (locuitori antici ai Scoției de astăzi). Cei mai mulți istorici consideră că valurile de popoare germanice, iuții, împreună cu numeroși frizieni și franci ripuarieni, saxonii din nordul Germaniei și anglii din Danemarca de astăzi - cunoscuți generic ca anglo-saxoni - au invadat Anglia din nou pe la mijlocul secolului al VI-lea. Ei erau conduși de lideri militari și s-au stabilit pe țărmul de est. Se crede că aceștia au cucerit prin luptă teritorii spre vest, în susul Tamisei, în căutare de
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
teritorii spre vest, în susul Tamisei, în căutare de teren arabil, ocupând câmpiile și lăsând terenurile deluroase nepotrivite a agriculturii bretonilor celtici. Cercetările sugerează că Anglia celtă a suferit o formă de epurare etnică în unele părți ale țării din partea invadatorilor anglo-saxoni, în unma retragerii romane din secolul al V-lea. Totuși, profesorii John Davies și A.W. Wade-Evans consideră că saxonii nu au eliminat întreaga populație din zonele ocupate, așa cum s-a presupus până în secolul al XIX-lea. Întreaga populație din
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
largă au provocat schimbări drastice în structura etnică a Angliei a fost puternic discreditată, susține Simon James, arheolog la Universitatea din Leicester, Anglia. Pentru englezi, perioada lor de definiție este constituită de sosirea popoarelor germanice cunoscute colectiv sub numele de anglo-saxoni. Unii cercetători sugerează că invadatorii numărau doar 10.000, până la 25.000 de oameni, insuficient pentru a disloca locuitorii aflați acolo. Analiza rămășițelor umane dezgropate la un cimitir antic din apropiere de Abingdon, Anglis, indică că imigranții saxoni și britanicii
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
a "englezilor" (conform "the Saxon Conquest" sau "the Anglo-Saxon" sau, câteodată, "English Conquest"). În anul 495, în bătălia de pe Muntele Badon (fortăreața Badbury rings, Mons Badonicus în latină, Mynydd Baddon în velșă) în apropiere de drumul roman Porchester-Southampton-Poole, armata invadatoare anglo-saxonă a suferit o mare înfrângere din partea britanilor. Deși a fost un eveniment politic și militar foarte important al secolelor 5 și 6 din Britania, nu se știe cu certitudine cine a comandat forțele care au opus rezistență. Această victorie a
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
său mai mare, William era moștenitorul legal, dându-i-se în consecință pregătirea concretă pentru a deveni rege, Henric a primit educația convențională complementară), a muncit din greu să reformeze țara, să o stabilizeze și să micșoreze diferențele dintre societatea anglo-saxonă și cea anglo-normandă. Pierderea fiului său, William, în noiembrie 1120 în urma accidentului vaporului "Corabia Albă" avea să îi submineze reformele. Această problemă privind succesiunea avea să întunece istoria Angliei. În timpul domniei dezastruoase și incompetente a lui Ștefan (1135-1154), a avut
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
Eurasiei. De altfel, interesul suscitat lui de Extremul Orient se explică prin credința sa că o alianță pe Axa Berlin-Moscova-Tokio, cu Rusia ocupând Mongolia și Japonia controlând Manciuria ar fi putut oferi o rută transcontinentală liberă de interferențele și presiunile anglo-saxone. Social-darwinist în concepție, Haushofer a preluat de la Ratzel și a acordat valoare supremă obiectivului-fenomen Lebensraum (spațiu vital). Situat sub impactul situației în care ajunsese Germania după Primul Război Mondial, el a fost permanent motivat în a găsi soluții, care să
Karl Haushofer () [Corola-website/Science/299311_a_300640]
-
Statul Liber Orange, astăzi Africa de Sud - d. 2 septembrie 1973, Bournemouth, Anglia, Regatul Unit) a fost un scriitor, poet, filolog și profesor de universitate englez, cunoscut cel mai bine pentru cărți fantastice clasice: Hobbitul și Stăpânul Inelelor. A fost profesor de anglo-saxonă la Oxford (mai exact la catedra ) din 1925 până în 1945 și profesor de limbă și literatură engleză din 1945 până în 1959. A fost un Romano-Catolic devotat și prietenul lui C. S. Lewis - amândoi fiind membri ai clubului de discuție cunoscut
J. R. R. Tolkien () [Corola-website/Science/299443_a_300772]
-
considerat printre cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga. Alexandru Dimitrie Xenopol s-a născut la Iași, pe data de 23 martie 1847 (după alte surse, pe 24 martie 1847), fiind fiul lui Dimitrie Xenopol, care era de origine anglo-saxonă. Iată ce spunea chiar : După absolvirea liceului în orașul natal, și-a completat studiile universitare de filosofie, drept și istorie (1867 - 1871), culminând cu obținerea doctoratului în drept la Berlin și a celui în filosofie la Giessen, în același an
Alexandru D. Xenopol () [Corola-website/Science/298825_a_300154]
-
Burgess (ce a fost denumit "ultimul modernist"), Kingsley Amis, Graham Greene și G. K. Chesterton. Printre scriitorii de literatură populară se numără P. G. Wodehouse și Agatha Christie. John Fowles și Julian Barnes sunt reprezentanți ai literaturii engleze postmoderne. Literatura anglo-saxonă include literatura scrisă în dialectele limbii engleze vechi începînd cu secolul al V-lea pînă la invaziunea normană din 1066. Ea include poeme epice, lirică, hagiografie (viețile șfinților), predici, parafrazări biblice, lucrări gnomice, cronici și altele. S-au păstrat peste
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
pînă la invaziunea normană din 1066. Ea include poeme epice, lirică, hagiografie (viețile șfinților), predici, parafrazări biblice, lucrări gnomice, cronici și altele. S-au păstrat peste 400 de manuscrise din această perioadă, care includ corpusul cel mai valoros al literaturii anglo-saxone. Cel mai important monument literar al perioadei este poemul epic Beowulf. Cronica Anglo-Saxonă este un document istoric ce descrie evenimentele între anii 500 și 1200. Majoritatea autorilor din această perioadă, cu unele excepții, sînt anonimi.
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]