1,367 matches
-
de trupe sau camioane, ceea ce a limitat mult capacitatea de reacție la atacul german. Aliații dispuneau de 85 de piese de artilerie de diferite calibre, multe dintre ele capturate de la italieni în nordul Africii. Apărarea antiaeriană era asigurată cu ajutorul bateriilor antiaeriene cu tunuri automate de 20 mm, aflate în număr aproximativ egal în jurul celor două aeroporturi importante ale insulei. Tunurile erau camuflate cu grijă, de cele mai multe ori în apropierea plantațiilor de măslini. Unele dintre baterii au primit ordinul să nu deschidă
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
de soldați debarcați în urma unei operațiuni amfibii. Cele mai numeroase efective le avea grupul „vest”. Doctrina trupelor aeropurtate germane se baza pe parașutarea unor efectiva reduse direct pe aeroporturile inamice. Aceste forțe trebuiau să cucerească perimetrul și să neutralizeze bateriile antiaerienei, ceea ce ar fi permis aterizarea unor forțe mai numeroase aduse cu planoarele. Freyberg era la curent cu metodele de atac ale germanilor după ce studiase acțiunile acestora din ultimul an și hotărâse să facă aeroporturile de neutilizat pentru aterizare. Măsurile sale
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
italian "Sagittario". În timp ce un caic german fusese scufundat de aliați, vasul aliat HMS "Naiad" a fost avariat. King, a cărui forță se afla sub atacul constant al avioanelor germane, în condițiile în care era în criză de muniție pentru armele antiaeriene, și-a retras forțele spre Milos. Deși la un moment dat a întâlnit torpilorul "Sagittario" și avea un avantaj copleșitor, King a hotărât să nu atace. Totuși, „Forța C” a reușit să-i oblige pe germani să renunțe la operațiunea
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
germană și au suferit pierderi. Bombele au lovit distrugătoarele "Warspite" și "Greyhound", iar ultimul s-a scufundat. King a trimis vasele "Kandahar" și "Kingston" să salveze supraviețuitorii de pe Greyhound, în vreme ce crucișătoarele "Gloucester" și "Fiji" au avut sarcina să asigure acoperirea antiaeriană. În condițiile crizei de muniție antiaeriană, "Gloucester" nu și-a putut îndeplini sarcina, ba mai mult, a fost la rândul lui lovit de bombe de aviație. King s-a retras lăsând în urmă vasul avariat, care a pierdut în timpul luptei
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
au lovit distrugătoarele "Warspite" și "Greyhound", iar ultimul s-a scufundat. King a trimis vasele "Kandahar" și "Kingston" să salveze supraviețuitorii de pe Greyhound, în vreme ce crucișătoarele "Gloucester" și "Fiji" au avut sarcina să asigure acoperirea antiaeriană. În condițiile crizei de muniție antiaeriană, "Gloucester" nu și-a putut îndeplini sarcina, ba mai mult, a fost la rândul lui lovit de bombe de aviație. King s-a retras lăsând în urmă vasul avariat, care a pierdut în timpul luptei peste 700 de membri ai echipajului
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
sub comanda lui Robert Laycock a staționat la Souda, unde urma să asigure retragerea unităților dotate cu armament greu. Oamenii lui Laycock au fost sprijiniți de trei dintre tancurile britanice care supraviețuiseră luptelor și de o baterie de artilerie grea antiaeriană, care avea ca principal obiectiv apărarea docurilor portului Souda. După o zi de lupte grele, Laycock a decis să se retragă în timpul nopții spre localitatea din apropiere, Beritiana. Acestei subunități li s-a adăugat unitatea de maori comandată de căpitanul
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
erau superioare tancurilor medii germane Panzer III și Panzer IV, cele mai moderne blindate ale Wehrmachtului. Soldații germani au descoperit rapid că cea mai bună piesă de artilerie care putea fi folosită pentru a distruge noile tancuri sovietice era tunul antiaerian Flak 88 mm. Armate germană a revizuit imediat cerințele pentru tancul greu. Acesta urma să aibă o greutate de 45 de tone și un tun de calibrul 88 cm. Data limită pentru fabricarea unor prototipuri a fost 20 aprilie 1942
Tiger I () [Corola-website/Science/313577_a_314906]
-
din zilele noastre). Comandantul francez, generalul de brigadă Paul Legentilhomme, avea în subordinea sa aproximativ 7.000 de oameni, șapte batalioane de senegalezi și somalezi. Legentilhomme avea în subordinea sa trei baterii de tunuri de câmp, patru baterii de tunuri antiaeriene, o companie de tancuri ușoare, patru comapanii de jandarmi și voluntari, două plutoane de soldați călare pe cămile și mai multe avioane de tipuri diferite. Dar, după capitularea Franței din iunie 1940, neutralitatea guvernului de la Vichy a permis italienilor să
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
patrimoniul școlilor de ofițeri de aviație de la Bobocu și Mediaș fiind trecut în zestrea secției de aviație a actualului Muzeu Militar Național. În anul 1970, generalul-maior Aurel Niculescu este numit în funcția de comandant al Aviației Militare din Comandamentul Apărării Antiaeriene a teritoriului pentru ca, la data de 1 mai 1977, odată cu despărțirea aviației militare de C.A.A.T., să fie numit comandant al Comandamentului Aviației Militare, subordonat direct Marelui Stat Major al Ministerului Apărării Naționale. Cu această ocazie, s-a
Aurel Niculescu () [Corola-website/Science/313697_a_315026]
-
Apărării Naționale. Cu această ocazie, s-a reintrodus în aviație uniforma gri-bleu și gradele pe mâneca vestonului și s-a reînființat insigna tradițională de pilot militar. A fost transferat la 25 iunie 1977 pe postul de locțiitor al comandantului apărării antiaeriene a teritoriului pentru aviația de vânătoare. În anul 1980, ca urmare a acordurilor dintre România și Angola, s-a constituit Grupul de Aviație Român „Sirius”, cu un efectiv de 140 de persoane, organizat astfel încât să acopere toate funcțiile din organigrama
Aurel Niculescu () [Corola-website/Science/313697_a_315026]
-
s-au folosit 12 avioane I.A.R.-823, 6 elicoptere I.A.R.-316 și 6 avioane bimotor B.N.-2, toate de fabricație românească. În decembrie 1982, el revine în România, fiind reîncadrat pe același post în Comandamentul Apărării Antiaeriene a teritoriului. A fost trecut în rezervă la data de 1 august 1983. De-a lungul întregii sale cariere, generalul Aurel Niculescu a zburat pe 18 tipuri de avioane, de la avioanele sportive la avioanele supersonice, totalizând peste 6.000 ore
Aurel Niculescu () [Corola-website/Science/313697_a_315026]
-
aveau încărcături mai mari de 500 kg. Artileria navei era compusă din 3 categorii de tunuri: Atât în teste cât și în condiții reale de luptă, aceste tunuri s-au dovedit a fi deosebit de eficiente. 2) Artileria secundară 3) Artileria antiaeriana Cuirasatul german era echipat cu 12 boilere care trimiteau abur la 450-475*C către 3 turbine Blohm&Voss, fiecare dintre ele putând genera 51.666 căi putere. Fiecare turbină era conectată la un ax cu lungimea de 50-55m, care punea
Bismarck (navă de război) () [Corola-website/Science/313706_a_315035]
-
si Bismarck continuă goana cu 24-25 de noduri. Ieșit din raza de acțiune a lui "Victorious", Bismarck a intrat în raza de acțiune a portavionului "Ark Royal", care a lansat 2 valuri a câte 15 avioane lans-torpila. Trecând prin barajul antiaerian destul de ineficient, avioanele britanice au reușit încă 2 lovituri cu torpile: 1 în centrul navei, care a cauzat foarte puține avarii, si o a doua fatală, în zona pupă, blocând ambele cârme ale navei. Încercările de deblocare a cârmelor au
Bismarck (navă de război) () [Corola-website/Science/313706_a_315035]
-
militari olandezi au început să se preocupe de posibilitățile de contracarare a unui asemenea atac. Pentru respingerea atacului, paza porturilor și aeroporturilor a fost atribuită la cinci batalioane de infanterie.. Unitățile de infanterie au fost întărite cu baterii de tunuri antiaeriene, două tanchete și 24 de mașini blindate. Aceste măsuri specifice au fost acompaniate de altele, cu caracter mai general - mobilizarea a 32 de vase-spital și 15 trenuri, destinate mișcării rapide a trupelor. Forțele aeriene olandeze, care nu erau o armă
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
au fost împrăștiate pe întreg teritoriul olandez, de unde au continuat să lupte împotriva "Luftwaffe" și doborând 13 aparate inamice până pe 14 mai. Imediat după bombardamentele inițiale, în intervalul 4:30 - 5:00, au fost lansați parașutiștii în apropierea aeroporturilor. Artileria antiaeriană olandeză a doborât mai multe avioane de transport Ju 52 ale Luftwaffe "Transportgruppen". Germanii au pierdut 250de avioane Ju 52, adică aproape 50% din flota de transport. Asaltul asupra orașului Haga s-a încheiat cu un eșec operațional. Parașutiștii nu
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
era dotată cu tunuri antitanc de 47 mm. De-a lungul ecluzelor fuseseră proiectate cazemate, din interiorul cărora puteau fi mitraliați atacatorii care ar fi înaintat pe dig. Pe 13 mai, poziția a fost întărită cu o baterie de tunuri antiaeriene de 20 mm. Feldt avusese intenția să distrugă această poziție cu ajutorul mortierelor de asediu, dar trenul care transporta aceste piese de artilerie fusese blocat pe calea ferată pe 10 mai după aruncarea în aer a podului feroviar de la Winschoten. Atacuril
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
bombardat Londra. Atacul împotriva Berlinului. Bombardarea Berlinului l-a înfuriat pe Hitler, care a ordonat bombardarea deliberată și sistematică a orașelor britanice. De-a lungul întregului an 1941, amploarea raidurilor lansate de Comandamentul bombardierelor a crescut treptat. Datorită eficienței apărării antiaeriene germane, raidurile britanice au fost efectuate în general în timpul nopții, dar tehnologiile de navigație din acele vremuri nu făceau posibile localizarea cu acuratețe nici chiar a țintelor mari. Intrarea SUA în război în decembrie 1941 nu a schimbat mult situația
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
a trupelor din regiune, a pornit cu forțele terestre spre Kufra. Informațiile arătau că oaza este apărată de două linii defensive cu punctul forte fortul El Tag, aceste linii fiind formate din garduri de sârmă ghimpată, tranșee, mitraliere și artilerie antiaeriană. Garnizoana era compusă din militari ai infanteriei coloniale sub comanda colonelului Leo, plus trupe auxiliare. În afară de infanterie, oaza mai era apărată de o companie mobilă specializată, predecesorul vestitei „La Compania Auto-Avio-Sahariana”. Militarii acestei companii erau veterani ai războiului în deșert
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
infanterie, oaza mai era apărată de o companie mobilă specializată, predecesorul vestitei „La Compania Auto-Avio-Sahariana”. Militarii acestei companii erau veterani ai războiului în deșert, care foloseau camioane Fiat și Lancia pe ale căror platforme erau montate mitraliere grele și arme antiaeriene, plus un număr de vehicule blindate. Această companie era destinată sprijinului aviației în desfășurarea acțiunilor de recunoaștere și atac la sol. Leclerc nu a fost capabil să învingă această companie mobilă italiană și a cerut în schimb Long Range Desert
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
14 ofițeri și 23 grade inferioare, a făcut parte din flotila internațională în Primul Război Balcanic și a asigurat protecția Consulatului și Legației României de la Istanbul. În Primul Război Mondial, crucișătorul Elisabeta a fost bazat în portul Sulina asigurând apărarea antiaeriană și împiedicând pătrunderea navelor inamice pe Dunăre (respingând, printre altele, atacul crucișătorului german "SMS Breslau"). Nava a fost scoasă din serviciu în anul 1920 însă tunurile sale au continuat a fi folosite până în 1949, formând o baterie de coastă la
Crucișătorul Elisabeta () [Corola-website/Science/313325_a_314654]
-
combatante) și care au fost decorați cu ordine, medalii ale URSS pentru serviciu militar ireproșabil în perioada celui de-al doilea război mondial; 2) cei care au lucrat în perioada celui de-al doilea război mondial la obiective de apărare antiaeriană, aviație militară, construirea de dispozitive de apărare, ale bazelor maritime, aerodromurilor și altor ținte militare pe teriroriul frontului de luptă, pe drumuri și șosele; 3) membrii echipajelor navelor de transport, care s-au aflat în perioada celui de-al doilea
Medalia „60 ani de la victoria în cel de-al Doilea Război Mondial din 1941-1945” () [Corola-website/Science/313385_a_314714]
-
Model 1966"). Mitraliera "PK" (Пулемёт Калашникова: "Pulemyot Kalashnikova", adică „mitraliera Kalașnikov”) a fost o dezvoltare a automatului creat de Mihail Kalașnikov. Arma folosea cartușul 7.62x54mmR, fiind o mitralieră de uz general. Mitraliera PK poate fi folosită și ca armă antiaeriană ușoară. Alimentarea este caracteristică armelor sovietice, din dreapta, în timp ce evacuarea tuburilor goale se face prin stânga, invers ca la armele vestice. Mitraliera PK a fost introdusă în dotarea armatei sovietice în anul 1961, iar varianta modernizată PKM în anul 1969. Mitraliera
Mitralieră PK () [Corola-website/Science/314799_a_316128]
-
din punctele dictonului instructorului său de a nu trece pe teritoriul inamic. El va fi omorât de o împușcătură care a fost controversată, cauza controversei fiind cui îi revine cinstea de a reușit doborârea „Baronului roșu”, aviatorului canadian sau artileriei antiaeriene australiene. Azi dovezile atestă faptul că Manfred von Richthofen a murit din cauza unei hemoragii interne cauzată de o împușcătură de jos, de la sol. La 21 aprilie 1918 a fost îmormântat de britanici cu tot onorul militar, lucru care reflecta respectul
Manfred von Richthofen () [Corola-website/Science/314962_a_316291]
-
fi amplasată pe teritoriul României și Poloniei începând cu 2015, având în vedere dezvoltarea rachetelor balistice iraniene cu rază medie de acțiune, care pot atinge teritoriul românesc și al altor aliați ai Statelor Unite. Sistemul antirachetă SM-3 a evoluat din sistemul antiaerian și antinavă SM-2 Block IV. SM-3 folosește același propulsor auxiliar al rachetei Block IV pentru prima și a doua treaptă, precum și același control al direcției și al orientării rachetei pentru jumătatea zborului folosit la intrarea în atmosferă. Pentru a susține
RIM-161 Standard Missile 3 () [Corola-website/Science/318458_a_319787]
-
să renunțe la modelul T-40 în septembrie 1941, fiindcă acesta era mult mai complex, mai slab înarmat și protejat decât modelul T-60. Armamentul principal consta într-un tun automat de calibru 20 mm TNȘ, o adaptare a tunului antiaerian ȘVAK plus o mitralieră de calibrul 7.62 mm. Tunul putea perfora de la 500 de metri un blindaj gros de 15 mm la un unghi de 90°. Deși tunul era eficient împotriva tancurilor ușoare germane Panzer I și Panzer II
T-60 () [Corola-website/Science/320458_a_321787]