11,066 matches
-
pune un nod în gît, auzi cum pietrișul de pe alee începe să foșnească tot mai aproape și cum tălpile unor bocanci bat cadențat pe treptele de la intrare. Maiorul îl privi suspicios, îi ceru să-i dea ceva de scris, se aplecă peste colțul mesei și mîzgăli în registru. Încercă să-l întrebe ceva, dar în aceeași clipă aruncîndu-și din întîmplare privirea afară prin geamul soios, la lumina chioară pe care o împrăștia becul instalat în colțul coșmeliei, îi văzu oprindu se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Antoniu râde, după ce a literaturizat ipoteticul sfârșit al lui Ben. -Kawabata, după ce că ești necredincios, mai ai și gânduri sinistre. Amintește-ți de focul Gheenei, nu dori sfârșitul bietului Ben. Dincolo vei mânca numai tocană de legume, până când ți se va apleca, și-l vei plânge pe Ben cu lacrimi de crocodil. -Văd că apelezi la chestii lacrimogene care nu au legătură cu mine. Tocana de legume Îmi amorțește plăcut trupul, mă ține În viață fără să-mi ceară ceva. E singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mult de ei. Atunci, ca la un consult medical, sunt cercetat, pipăit, palpat, mirosit, Întors pe toate fețele, Într-un cuvânt evaluată marfa. Cât durează această ,,apreciere,, , eu nu am voie: să vorbesc, să transpir, să mă legăn, să mă aplec de spate, să clipesc des din ochi sau să Întorc capul. Regulile sunt foarte stricte În această privință. De ce am fost tocmai eu ales pentru această muncă ciudată? Simplu: sunt un bărbat atrăgător, cu un corp armonios și o ținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bunicilor mei. Din câteva mișcări Îmi scot hainele. Ultimii, cum e și firesc, sunt pantalonii din stofă neagră, subțire, pe care-i las să alunece de-a lungul picioarelor până ce Încremenesc pe dușumea ca o nevertebrată moartă. În final mă aplec, Îi culeg de jos și-i arunc pe unicul scaun aflat În Încăpere. În final, mă Întind cu acea voluptate a oboselii, pe canapeaua Îngustă, pe care, Într-un moment de acută criză de deposedare frenetică mi-a făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În ei instrumente muzicale, animale, baloane... ,,Ai dinții stricați. Du-te la dentist!,, Încep turul prin Piața Amzei, pustie la ora asta. Muște lipicioase zboară și bâzâie pe lângă urechile mele. Râd prostește privind o măturătoare grasă , care gâfâie când se apleacă asupra fărașului din tablă veche. Simt soarele pe spate ca pe o apă clocotită. Doamne, ce de gunoaie! Mă iau după un câine cu urechi clăpăuge ca ale mele. E flămând și miroase bucățică cu bucățică asfaltul. Îl mângâi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
din când În când pentru o clipă, de parcă fâșiile mătăsoase de lumină care au intrat În Încăpere, Îi provoacă durere. ,, Când am cunoscut-o pe Ema, aveam 23 de ani, și eram un student foarte bun. Noapte de noapte stăteam aplecat asupra cărților, nepăsător la distracțiile celor de vârsta mea. Singura plăcere Înafara studiului, era Înotul pe care-l practicam Într-un bazin al unei școli sportive, unde mă duceam destul de rar. Tatăl meu era prieten cu directorul școlii, care-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
maldărul de haine, scoate pixul din interiorul sârmei Încolăcite, Îi apasă capătul cu degetul mare și mina metalică țâșnește cu un mic păcănit la suprafață. Așează caietul pe pat și, Însfârșit Îl deschide. Își pune ochelarii pe nas, și se apleacă asupra lui, se cocoșează ca un școlar obișnuit să-și facă lecțiile pe unde apucă. Razele soarelui pătrund În Încăpere atât de violent, de parcă acolo sus cineva le Împinge cu forța. Antoniu Începe să scrie: Lui Kawabata, tovarășul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
filtrată printr-un abajur de mătase albă, se răspândește aproape carnal, În imensa Încăpere, lăsând ca penumbrele să-și facă de cap prin colțurile În care n-a ajuns Întreagă. -Unde ar trebui să fie așezat portretul? o Întreabă bărbatul, aplecându-se asupra picturii, ca un ceasornicar, ce privește de foarte aproape mecanismul pe care-l repară. Citește a suta oară data În care a fost pictat și silabisește cu evidentă emoție semnătura marelui artist.,, Fiul care s-a născut cincisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
are nevoie de mărunte dovezi de iubire. Îl scarpină pe creștet, Îl mângâie, și Îi vorbește cu o voce blândă. Dând din coadă și privind Înapoi, câinele pleacă, nu Înainte de-a scoate din gâtlej, un lătrat scurt. Antoniu se apleacă din nou asupra caietului... Anticarul din Piața Sfantul Gheorghe, era bătrân ca și cei care-i aduceau cărți, vestigii ale unor biblioteci cândva Înfloritoare, străjuind cu demnitate pereții caselor. În vitrina prăvăliei, se aflau tomuri deschise, cu file Îngălbenite de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Îi pare bine că nimeni nu-l Întrebă nimic.. Slujitorul Domnului, un preot cu față pământie, termină de spus cuvenita rugăciune, sărind evident din cauza căldurii, peste unele pasaje.. Lopețile Încep să arunce pământul În groapă, moment În care Antoniu, se apleacă, ia din țărâna proaspăt săpată un bulgăre pe care-l aruncă peste capacul coșciugului. Zgomotul sec cu care bulgărele se izbește de capacul din lemn al coșciugului, Îl Înfricoșează. Funcționarul și preotul au pleacat, semn că ritualul de Înmormântare al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care eu o iubesc atât de mult, dar să am grijă, el nu crede În iu bi re, el cre de cel mai mult În moar A doua noapte am visat un pescăruș strivit de roțile unei mașini. M-am aplecat să-l ridic de pe asfaltul Însângerat și când l-am luat luat te În mâini, era mama care se chinuia să mă nască e sin și pierduse mult sânge. M-am născut greu, noaptea gu târziu, și primul lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
țin drumul drept de-a lungul culoarului îngust din mijloc, să văd luminile semafoarelor la timp și să nu încep să cotesc brusc nebunește când ne înghițea complet întunericul era o încercare care-mi solicita maximum de concentrare. M-am aplecat mult peste volan aproape atingând cu fruntea parbrizul pe care ștergătoarele împingeau încolo și încoace o mâzgă mizerabilă. Simțeam cu un soi de satisfacție că, mai curând sau mai târziu, o să ne ciocnim de ceva. Înviorat de acest gând, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pentru Antonia îl lovisem pe Palmer, ci pentru Honor. Sau poate nu era așa. Ușa apartamentului era încă larg deschisă. Am intrat în sufragerie. Antonia era în picioare lângă fereastră. Părea calmă. Cu mâinile la spate și cu capul puțin aplecat în față mă examină cu atenție, iar pe fața obosită i se citea un interes provocator, întrebător. Cred că-i plăcuse că l-am bătut pe Palmer. Poate că dacă i-aș fi dat o bătaie bună încă de la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Da, răspunse Antonia oftând adânc. E o treabă neterminată. O să mă simt mult mai bine când o să se termine totul și o să mă pot întoarce la o viață normală. Era atâta amărăciune în glasul ei încât m-am ridicat și, aplecându-mă spre ea, am sărutat-o pe frunte. Sprijinindu-mă ușor de umărul ei, am rămas cu obrazul lipit de părul ei auriu bogat. Începuse să încărunțească. Într-o zi, fără a băga de seamă transformarea, voi constata că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fericirea sau un gest necugetat o poate aduce. Când se întoarse spre Antonia, am observat din nou aceeași crispare a trăsăturilor concentrate asupra unui punct, care avea în ea ceva provocator. Georgie, care nu se uita la el, stătea puțin aplecată spre el, parcă atrasă de o putere magnetică. Trupurile lor se cunoșteau destul de bine. Georgie mă privea cu un zâmbet abia schițat și bine stăpânit ținându-și paharul la gură cu o mână sigură. Băutura o refăcea întotdeauna. Cu paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fac un mare efort ca să o iau de mână și nu l-am făcut. Și cum stăteam privind întruna în gol, Antonia a încetat să existe și n-am mai văzut decât chipul lui Honor, capul ei de asasin puțin aplecat spre mine și vălul care se lăsase peste lumina din ochii ei. — Apropo, a venit un pachet pentru tine. Am revenit la realitate tresărind. Am rupt o bucată din felia de pâine prăjită. M-am întrebat dacă-mi voi găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pătrund în locuința aceea, ca și cum acest simplu fapt ar putea preîntâmpina o nenorocire. Ușa ferecată dobândise o putere magnetică. Am rămas pe loc până ce, împins parcă brusc de un resort, mi s-a părut că aud ceva și m-am aplecat și am pus urechea la gaura cheii, ținându-mi respirația. În scurt timp am auzit un sunet iar apoi sunetul se repetă. De dincolo de ușă se auzea ceva ce semăna cu un oftat regulat, o respirație greoaie. M-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
au trebuit câteva secunde ca să-mi dau seama că este Georgie, nu numai pentru că părul tuns cu sălbăticie o făcea greu de recunoscut; trăsăturile ei, în toropeala inconștienței, își pierduseră identitatea, deveniseră anonime. Parcă părăsise deja această lume. M-am aplecat asupra ei și am strigat-o. Era complet inertă și mi-am dat seama că în starea în care era nici nu se punea problema să mă audă. Avea fața buhăită și vineție și respira horcăit cu gura deschisă. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rămăsese tot dezordonat și în părți îi ieșeau șuvițe rebele care-i dădeau un aer foarte copilăresc. Mângâia cu mâini nervoase cățelușul de pluș adus de Antonia și ne privea pe rând cu un zâmbet strălucitor, rugător, sfios. Toți ne aplecam asupra ei cu multă bunăvoință. Era a treia zi de la isprava lui Georgie. Stătuse în comă mai bine de douăsprezece ore, dar acum era în afara oricărui pericol și-și revenise destul de bine. Palmer ședea la capul patului, foarte aproape de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
m-am înfiorat nu atât de ceea ce văzusem cât de însuși faptul că văzusem. Ea nu mă va putea ierta nicidată pentru asta. — Mi-ai scris o scrisoare plină de minciuni, spuse Honor. Mă privea stând în picioare, cu capul aplecat în față, cu gulerul hainei ridicat în spatele părului ei negru ca o perucă și cu mâinile vârâte adânc în buzunare. — Ți-am scris o scrisoare plină de prostii, am răspuns. Atunci nu știam că mint. Urmă o scurtă pauză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o parte din obraz. Georgie era complet întoarsă cu spatele la mine și numai uneori, când privea spre Palmer sau spre Honor, îmi arăta profilul ei. Cei doi păreau că o tratează cu cea mai mare atenție pe tânăra lor însoțitoare. Se aplecau spre ea plini de solicitudine, alcătuind un trio de capete, și pe rând, când mâna unuia, când a celuilalt, o bătea ușurel pe umăr pe Georgie. Parcă erau doi părinți alături de copilul lor. Georgie dădea dovadă de o vioiciune neobișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cum adânc în conștiința mea prinde viață sămânța unei bucurii imense, deocamdată minusculă ca imaginea balenei la mare adâncime sub vas. Dar n-am renunțat la expresia acră, m-am ridicat și am pus un picior pe scaun. M-am aplecat în față, sprijinindu-mă pe genunchi și am privit în jos spre ea. Așa îmi era mai ușor. Nu mai pleci deloc? am întrebat. — Deloc. — Și Palmer pentru cât timp a plecat? — Pentru totdeauna, după câte spune el. — Vasăzică te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nici măcar Froehlich nu va număra surori... N-am apucat s-o Întreb ce vrea să spună cu asta, că a continuat: — Chiar când plecat trenul, el declarat: „Lung drumul spre salvare. Avem nevoie de reformă. Și pace Între așternuturi“. Gielke aplecat pe geam și făcut cu mâna. Mai Întâi, cu mână, apoi, batistă. Apoi amândoi: „Fraternité!“ Un tablou captivant. Acum ajută și Sascha? A Închis proiectorul. Se pare că a terminat cu expunerea părerilor sale despre știrile pe care le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
alte două litere dispăru fără urmă și ultimul O lucios, negru. Acum Otto putea să Încuie ușile, să tragă obloanele scârțâitoare, să caute lacătele, să le ia de la Else În a cărei poală se aflaseră până acum și să se aplece să Încuie și obloanele. Pentru că nu se mai vedea nimic din cauza Întunericului, mama sa Îi Înmână o cutie de chibrituri. Otto aprinse o lumină sulfuroasă, Încuie jaluzelele cu câteva mișcări pricepute, stinse chibritul și se Îndreptă de spate. Fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
când Îl ascultai. Și mai grav, vorbea cu un accent franțuzesc. Konrad se uită la el de parcă n-ar fi Înțeles nici o boabă. Văzând că nu primește răspunsul așteptat, nou-venitul a tras-o pe femeia Înaltă spre el; aceasta se aplecă și-și dădu la o parte o șuviță de păr de pe ureche. Am observat că Își ținea poșeta strâns lipită de piept și purta bocanci lungi, maro, cu șireturi roșii. Odată ce termină, bărbatul pocni din călcâie, Își așeză degetele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]