3,429 matches
-
Cel „după Scripturi”. Aderența la mărturisirea de credință a Ortodoxiei nu înseamnă astăzi nimic atunci când nu dispunem de o înțelegere la fel de clară a relației dintre Biserică, tradiție și Scripturi. Propovăduirea Ortodoxiei dogmatice în absența unui legământ de fidelitate față de tradiția apostolică a Bisericii ne transformă în simpli lozincari. Învățarea limbii folosite de Părinții mărturisitori este, de aceea, o sarcină care depășește cu mult simpla competență academică. Dinamica istorică a limbajului teologic al Ortodoxiei ne poate ajuta să depășim retorica opoziției ideologice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
irefutabil portret-robot al ereziei; firește că diavolul este „tatăl minciunii” (In. 8,4). Oricine „care nu mărturisește pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist” (1In. 4,3). Au existat, fără îndoială, reacții organizate împotriva kerygmei apostolice. Varietatea acestor poziții include atât blasfemiile fățișe, cât și numeroase mostre de rea-intenție. Totuși, trebuie să acceptăm că problemele cu care ereticii s-au confruntat erau nu mai puțin și problemele teologilor ortodocși: în primul rând, înțelegerea unității transcendentale a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și numeroase mostre de rea-intenție. Totuși, trebuie să acceptăm că problemele cu care ereticii s-au confruntat erau nu mai puțin și problemele teologilor ortodocși: în primul rând, înțelegerea unității transcendentale a Scripturilor și recepția Revelației în Biserica de tradiție apostolică. Ortodoxia nu poate fi înțeleasă decât în complexa întâlnire de orizonturi între idiomul prin excelență divin al Revelației - adică Cuvântul lui Dumnezeu - și limbajul Scripturilor modelat de tradiția apostolică a Bisericii. Pentru a înțelege virtuțile unui algoritm matematic, dificultățile ecuației
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unității transcendentale a Scripturilor și recepția Revelației în Biserica de tradiție apostolică. Ortodoxia nu poate fi înțeleasă decât în complexa întâlnire de orizonturi între idiomul prin excelență divin al Revelației - adică Cuvântul lui Dumnezeu - și limbajul Scripturilor modelat de tradiția apostolică a Bisericii. Pentru a înțelege virtuțile unui algoritm matematic, dificultățile ecuației nu se cad a fi subestimate. Atașată doar unor propoziții dogmatice, izolată de stilistica și ritmul unei vieți duhovnicești adăpate la izvoarele tradiției, Ortodoxia degenerează în verbozitate. Expresie a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
debit excesiv de răspunsuri la orice întrebări. Dimpotrivă, depășind nivelul relatării doxografice și pătrunzând în sfera problematizării hermeneutice care definește condițiile de posibilitate ale întrebărilor teologice, un student doritor să descopere geniul Ortodoxiei se va racorda la dinamica invizibilă a predaniei apostolice. A înota în marele fluviu al tradiției Bisericii este mai important decât repetiția năucă a unor formule de credință, a unor scheme exegetice sau a unor cronologii patristice. Pentru a înțelege sensul binefăcător și terapeutic al răspunsurilor oferite de Crezul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a înțelege sensul binefăcător și terapeutic al răspunsurilor oferite de Crezul Bisericii, învățăceii teologiei ortodoxe vor sesiza fără pripeală, complexitatea planului hermeneutic de conversație cu Verbul Scripturii. Totul, doar pentru a duce la lumină adevăratul chip al lui Hristos. Confesiunea apostolică n-a degenerat niciodată în confesionalism, ci a rămas o dreaptă mărturie: „mărturia Domnului este credincioasă și înțelepțește pruncii” (Ps. 18,8). Mărturia tradiției, rostită pe un ton măsurat, dar ferm, se întemeiază pe recunoașterea prioritară a adevărului, care a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
recunoașterea prioritară a adevărului, care a început cu un fiat. Revelația trebuie îmbrățișată, cunoscută și asumată, dar nu transformată într-un vehicul ideologic de obsesii private: „unii vestesc pe Hristos din invidie și duh de ceartă” (Flp. 1,15). Mărturisirea apostolică n-a substituit discursul apologetic cu psihologia integristă și defensivă a celor care, la limită, se tem că Dumnezeu ar putea fi înfrânt. Ancorat în tradiția Bisericii și locuind în spațiul liturgic de expresie a Scripturilor, teologul nu își constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
instituiți și consacrați ca martori și păstrători ai „comorii ascunse”? Teologia, prin urmare, nu poate fi decât darul Cuvântului care se cere predat tuturor celor care-L doresc în Liturghia Bisericii. Căutând Cuvântul dumnezeiesc printre cuvintele Scripturii transmise de tradiția apostolică a Bisericii, teologul creștin urmează lui Hristos. În drumul către Emaus, Hristos S-a descoperit ucenicilor ca senior al teologiei în hermeneutica euharistică a Scripturii (Lc. 24,29-32). Lecția înțelegerii Revelației trece prin evenimentul pascal al morții și învierii. Darul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
2. Ortodoxia primește confirmarea într-un mod de existență eclezial și eshatologic. Pentru a participa la adevărul Ortodoxiei nu este suficientă nici măcar o entuziastă aderență - publică, prin definiție - la expresiile livrești ale binecinstitei „tradiții răsăritene”. A fi membru al tradiției apostolice nu reprezintă deloc un privilegiu al celor care îmbrățișează canonul literar al Scripturilor, putând reconstitui cu minuție tabloul istoric al primelor controverse dogmatice. Ortodoxia teologică nu are un singur stindard pentru că celebrează apofatic necuprinsul văzduhului. Revelația Cuvântului lui Dumnezeu este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Scripturilor, putând reconstitui cu minuție tabloul istoric al primelor controverse dogmatice. Ortodoxia teologică nu are un singur stindard pentru că celebrează apofatic necuprinsul văzduhului. Revelația Cuvântului lui Dumnezeu este nu obiectul, ci evenimentul constitutiv al teologiei. Teologia fixată în matricea tradiției apostolice nu-și poate decât menține obligația de a împrospăta mereu dialogul lui Dumnezeu cu veacul. Teologia nu poate face aceasta decât într-o intimitate absolută în relația cu Cuvântul, respectând veșnicul dialog trinitar dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Plenitudinea tradiției ecleziale nu se ascunde în exterioritatea cuvintelor, ci într-o „trăire nearticulată” și nevăzută, aprofundată mistic în rugăciune și recapitulată în teodrama Liturghiei euharistice. Prezidată informal de instituția paternității spirituale, fără de care nu se poate vorbi de continuitate apostolică, tradiția eclezială își ascunde taina în ascultare, prin ea revărsându-se bogăția de daruri a Duhului. Fiindcă Scripturile s-au născut înăuntrul unei comunități de creștini prinși și aprinși de Duhul, ele nu pot fi citite decât de la înălțimea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Același lucru se poate spune și despre existența celebrelor collegia în Imperiul roman - mai ales în Asia Minor, în orașe precum Pergam sau Efes - care poate au furnizat imaginarului colectiv al lumii de atunci termenul analogic pentru ceea ce însemna ekklesia apostolică.) Dar nici în acest punct Weber nu face distincția hermeneutică între cauză și ocazie, lăsându-se fascinat de modelul determinist. Captive aceleiași greșeli metodologice (i.e. reductivismul), explicațiile lui K. Marx și M. Weber privind geneza modernității diferă substanțial, solicitând o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
gânditor de inspirație „creștin-augustiniană”, convingerea lui Milbank este că principalele argumente precum și metodologia abordării sale rămân problematice din punct de vedere teologic. Aceasta transpare mai ales în abordarea fundaționalistă a lui MacIntyre, care nu rimează cu tradiția patristică. Teologii Bisericii apostolice n-au apelat la dialectică pentru a fonda adevărul credinței creștine (sau, altfel spus, credința lor în adevăr). Părinții au admis că orice știință își vizează obiectul „după general”, tinzând astfel să elaboreze un „metadiscurs”. Orice știință are o tendință
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a Bisericii poate fi citită în filigranul istoriei monahismului timpuriu, care a sfârșit însă prin a propune un model de reconciliere socială. Structural, creștinismul n-a fost niciodată un corp antisocial, mai cu seamă datorită proiectului misionar pe care tradiția apostolică l-a lăsat moștenire Bisericii. Biserica nu reproduce funcțiile coercitive ale Republicii platonice, în care femeile și copiii trebuiau supravegheați de clasa războinicilor. Liantul comunității ecleziale nu este un element juridic, ci unul personal, organic și sacramental. Botezul pecetluiește criteriile
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sau cultural în care teologia să se simtă acasă. La limită, istoria teologiei - cea oglindită în sinaxarul Bisericii - ar putea furniza o critică generală a tuturor modelelor de organizare politică și socială a umanității, fie că este vorba de era apostolică, constantiniană sau postbizantină a Bisericii. Poziția asumată de orice teolog consecvent cu Revelația biblică nu poate fi decât principial incomodă și inoportună. Teologia interzice refugiul nostalgic într-o epocă de aur (de altfel, inexistentă) sau în proiecte utopice care vizează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Cluj-Napoca, 1997. Rahner, Hugo, Abendländische Kirchenfreiheit. Dokumente über Kirche und Staat in frühen Christentums, Benzinger, Einsiedeln, 1943. Rahner, Hugo, Greek Myths and Christian Mystery, trad. engl.: B. Battershaw, Burns & Oats, Londra, 1963. Ratzinger, Joseph, Introducere în creștinism: prelegeri despre Crezul apostolic, Editura Sapientia, Iași, 2004. Rémond, R., Religie și societate în Europa, trad. rom. de G. Sfichi, Editura Polirom, Iași, 2003. Ricœur, Paul, Eseuri de hermeneutică, trad. rom. de V. Tonoiu, Editura Humanitas, București, 1995. Rose, Gillian, Dialectic of Nihilism: Post-Structuralism
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
București, 1971. Nota autoruluitc " Nota autorului" • „Cvadratura cercului teologico-politic: un argument” reprezintă sinteza dintre un material inedit și eseul de întâmpinare publicat sub titlul „Neopășunismul bovaric”, în revista Idei în dialog III (Martie 2006), nr. 18, pp. 33-35. • „Canonul confesiunii apostolice” a apărut inițial cu titlul „Confesiunea apostolică, hermeneutica Scripturii și limbajul teologic al Ortodoxiei”, în volumul colectiv îngrijit de T. Baconksy și B. Tătaru-Cazaban (ed.), Dumitru Stăniloae sau paradoxul teologiei, Editura Anastasia, București, 2003, pp. 307-370. • „Gâlceava dintre «metodă» și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cercului teologico-politic: un argument” reprezintă sinteza dintre un material inedit și eseul de întâmpinare publicat sub titlul „Neopășunismul bovaric”, în revista Idei în dialog III (Martie 2006), nr. 18, pp. 33-35. • „Canonul confesiunii apostolice” a apărut inițial cu titlul „Confesiunea apostolică, hermeneutica Scripturii și limbajul teologic al Ortodoxiei”, în volumul colectiv îngrijit de T. Baconksy și B. Tătaru-Cazaban (ed.), Dumitru Stăniloae sau paradoxul teologiei, Editura Anastasia, București, 2003, pp. 307-370. • „Gâlceava dintre «metodă» și «adevăr»” a apărut inițial cu titlul lărgit
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teologico-politic: un argument 9 Instituții și modernitate 9 Eșecul teologico-politic 13 Teologia fără epistemă 16 Așchii, rumeguș și limbă de lemn 20 Gramatica Ortodoxiei: aproximări distante 25 Topologia dogmei 28 Vocația mijlocirii: între Hermes și Pavel 32 II. Canonul confesiunii apostolice 37 Diferența specifică 37 „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?” 40 Excurs despre vocația temeiniciei: Dumitru Stăniloae 43 Bolta Templului 50 Credința și mărturisirea apostolică 54 Martiriul și autoritatea tradiției 56 Duhul adevărului 59 Darul discernământului 62 Premisele Crezului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
25 Topologia dogmei 28 Vocația mijlocirii: între Hermes și Pavel 32 II. Canonul confesiunii apostolice 37 Diferența specifică 37 „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?” 40 Excurs despre vocația temeiniciei: Dumitru Stăniloae 43 Bolta Templului 50 Credința și mărturisirea apostolică 54 Martiriul și autoritatea tradiției 56 Duhul adevărului 59 Darul discernământului 62 Premisele Crezului 65 Gramatica și lexicul Ortodoxiei 71 Ortodoxie: posesie ori participare? 77 III. Gâlceava dintre „metodă” și „adevăr” 82 Pariul sincerității 82 Întrebătorul acestui veac 83 Fântânile
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
montat împotriva ta. Dar nu va fi o bătălie simplă. A fost o bătălie imposibilă. Din rațiuni de competență, niciunul din cei prinși n-a fost judecat de Tribunalul ecleziastic; s-a creat unul ad-hoc la Napoli condus de nunțiul apostolic Jacopo Aldobrandini și laicul Pietro De Vera. Acesta din urmă, înainte de a-l numi judecător, a fost hirotonit pentru a i se conferi calitatea de preot. Pentru Tommaso nu exista scăpare, interogatoriile preliminare fuseseră încredințate intenționat celor doi judecători deja
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
chemați spre Împărăția lui Dumnezeu (Mt. 19, 14; Lc. 18, 16), ceea ce nu este cu putință în afara lui Hristos și a Bisericii Sale, El fiind ușa spre Împărăție (In. 10, 9). Prin urmare, și copiii încă de atunci, din veacul apostolic, erau botezați și considerați ca membri ai Bisericii; de aceea Sfântul Apostol Pavel, „scriind efesenilor și colosenilor, vizează și pe copii ca membri ai Bisericii: «Copii, ascultați, pe părinții voștri în Domnul că aceasta este cu dreptate» (Efes. 6, 1
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
cât și copiii, personalul de serviciu, sclavii, ba chiar cei legați de ea prin interese ori afaceri<footnote E. Jacquier, Les actes des Apôtres, 2-e éd., Paris, 1926, p. 313, 489, 490, 503-506; vezi și J. Peretruchin, „Botezul pruncilor - tradiție apostolică”, în Misionarul, Nr. 10-11/1984, p. 35. footnote>. „Copiii trebuie și ei incluși în ceea ce se numește «casă». Altcum, referirile doar la soț și la soție, nu și la copiii lor, evită apelativul „casă”, indicându-se simplu numele fiecăruia dintre
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
caz de pedobaptism. Mai subliniem faptul că, dintr-un studiu mai atent al textelor scripturistice invocate de anabaptiști, a rezultat limpede că alta este interpretarea textelor biblice decât cea pe care o aduc ei. E cu neputință ca Biserica veacului apostolic să nu fi practicat botezarea pruncilor. Aceasta, pentru noi constituie o evidență confirmată incontestabil de mărturiile biblice parțial dezvoltate aici care o ridică la rang de certitudine. În ultimă instanță, îndrăznim să aducem nou născuții la botez nu datorită unei
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
și nu sunt învinși? Nu vezi că, cu cât sunt pedepsiți mai mulți, cu atât numărul lor se înmulțește? Acestea nu par a fi fapte de om, ci puterea lui Dumnezeu”<footnote Epistola către Diognet, cap. VII, în Scrierile Părinților Apostolici, traducere, note și indici de Preot Dr. Dumitru Fecioru, Editura IBMBOR, București, 1995, p. 415. footnote>. Actele martirice subliniază că „cu cât cei ce au crezut în El, care nu săvârșesc nici o nedreptate, sunt uciși pe nedrept și fără judecată
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]