1,630 matches
-
suferit, cât m-a durut! Șoapte ușoare aduse de un vânt Mi-amintesc cum noi ne-am iubit Eu mai aștept un semn, un cuvânt, De la iubire, de la cel părăsit, Din gene-mi cristale de lacrimi, Calde ca ploaia în arșița verii, Gem cu durerea arsă de patimi Și-ndur pedeapsa grea a tăcerii! De ce n-a rămas un vis împlinit, Cât dăinui-va din ce mai rămâne, Până când suferă un om părăsit, Câtă speranță avem în ziua de mâine! DE
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
rog, ce-i cu asta? Dacă se mai încălzește, măștile noastre de carne ni se vor duce pe un râu de transpirație. Craig râse fără veselie. Oricum avea să fie și mai cald. Simți brusc o spaimă. Un epicentru al arșiței - și-l imagină înspre sudul arzător, fulgerând optsprezece milioane de miliarde de grade Fahrenheit într-o milionime de secundă. Temperatura aici, în Mountainside, urma să urce cel puțin până la 135°5 și, acolo unde se aflau blindatele, 145°6... 150
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cu siguranță ca trupele să se retragă și să se grăbească spre dealurile răcoroase. Pe când se îndreptau spre motel, se făcuse mai cald. Mai erau și alte mașini care se îndreptau spre șoseaua care ajungea în munți, un șir lung. Arșița juca deasupra nisipului și a dealurilor cenușii. În aer stăruia un miros uscat, de ars. Un miros sufocant, chiar dureros pentru plămâni. Anrella spuse nefericită: - Lesley, ești sigur că știi ce faci? - Este foarte simplu, încuviință Craig, vesel. Consider că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cari minusculi transformau mobilierul și lemnăria casei în rumeguș; acolo unde generații succesive de insecte rezistente, imunizate deja și parcă vitalizate de fumul de pucioasă, sugeau sângele gros și leneș; acolo unde puzderie de limacși devorau materia vegetală pălită de arșiță și spălată de ploi; acolo unde valurile mării reduceau totul la mici grăunțe de nisip; acolo unde moartea ființei și a neființei nu venea din afară, din cine știe ce conjuncturi sociale sau stelare, ci din însăși substanța lor, acționând subteran și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
făcea să arate ca o epavă cu catargul frânt și cu lemnăria găunoșită de cuiburi de pești cu spinarea lucioasă. De pe acoperiș, o firmă îmbia drumeții LA VANGHELE MAKEDONUL IAURGERIE, scrisă cu litere de-o șchioapă cu vopsele decolorate de arșiță, ploaie și vânt. Când se apropie mai mult putu citi un anunț, scris cu litere mai mici: "De Paști și de Crăciun ospătare gratuită". În curte, sub un smochin uscat, stăteau prăfuite câteva mese și scaune din fier forjat, vopsite
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
coșmeliei unde spânzura de crengile unui dud, de picioarele dinapoi, câte un berbec înjunghiat pe care îl belea mânuind cu dibăcie brișca, dând la iveală carnea roșie, umedă și fierbinte încă a animalului, lăsând sângele să spurce iarba pălită de arșiță și colb. Bătrânul intrase după o țigancă cu galbeni în păr și lulea în gură, care îi îmbia pe cheflii să-și afle viitorul în "planete de tânăr". Dar cui îi pasă de rostul stelelor, cu parale în chimir și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bunăvoința să mi-l împrumute. Când trenul a ajuns la New York, - la două și zece în după-amiaza cununiei - eram secătuit de tuse, epuizat în general, transpirat, șifonat, iar benzile adezive mă mâncau de-mi ieșeau ochii. La New York era o arșiță de nedescris. Nu aveam timp să trec mai întâi pe la apartamentul meu, așa că mi-am lăsat bagajul, care consta dintr-un sac de pânză cu fermoar și cu un aspect dezolant, într-una din cutiile acelea de metal din gara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
nuntașii (și eu printre ei) se scurgeau afară din casă în turme, alarmați și, oricât ar fi vrut să păstreze decența, cu ochii cât cepele. Dacă spectacolul a vădit vreo cât de infimă urmă de lâncezeală, aceasta s-a datorat arșiței. Soarele de iunie era atât de fierbinte și de orbitor, radiind o lumină țâșnită parcă dintr-o mie de reflectoare, încât imaginea miresei coborând treptele de piatră, aproape ca o invalidă, tindea să se estompeze, să se încețoșeze, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Încolo, testând osiile cu ciocănelul, și, În sfârșit, după o așteptare Îndelungată, trenul se pune În mișcare. Ostatecii, ținuți la post negru câteva zile În șir, devorează scrumbiile, fără a se gândi la consecințe. După o oră de mers prin arșiță, e vremea amiezii și soarele se zvârcolește pe cer ca un bulgăre de foc, vagoanele fierb, iar oamenii turbează de sete. În grabă, cică, ostașii au uitat să le distribuie prizonierilor rația de apă. În vagonul de protocol, căptușit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și sfârșiți de oboseală. Două săptămâni În capăt a mers trenul, oprind o dată sau cel mult de două ori pe zi În halte tot mai prăpădite. Și În tot acest timp n-a căzut un strop de ploaie. Ziua era arșiță cumplită, iar noaptea se mai răcorea un pic - și spre dimineață pica rouă. Ostaticii Își scoteau limbile Înnegrite printre crăpături și-și mai alinau amarul. În primele trei zile, strigătele și gemetele prizonierilor se auzeau ca un vuiet continuu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un om În plenitudinea forțelor sale!? Pentru prima oară Mașa mersese cu avionul, zburând mult deasupra norilor. Jos, sub ea, clădirile arătau ca niște cutii de chibrituri, iar munții, ca niște grămăjoare de nisip În care se scaldă găinile pe timpul arșiței de vară. Râurile nu erau mai late decât sârma pe care Mașa Își Întindea la uscat rufele În zilele de vară sau iarna, când dădea câte un ger năprasnic. Și parcă nici mai lungi. Iar norii semănau adesea și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cucului. Pasărea de plastic vopsită În culori stridente ieși din colivie, aruncă o privire, cu ochii săi fosforescenți, spre locul unde dormea Subotin și intră Înapoi În colivie. După cerul gurii uscat și limba năclăită, brigadierul Își dădu seama că arșița care-i ardea măruntaiele nu va putea fi potolită ușor. Și, Într-adevăr, pe măsură ce devenea tot mai conștient și se trezea din beție, setea dinlăuntrul lui creștea. Știu din propria-mi experiență, spuse Extraterestrul, ce Înseamnă să bei o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
multe amănunte cu privire la viziunea sa, dar, știind că oaspetele obișnuiește să vorbească În dodii, Își dădu seama că nu va scoate mare lucru de la el. - Așa, spuse Extraterestrul, mă iau cu băutura și Încep să uit. Deci Ippolit simțea o arșiță cumplită. În afară de aceasta, tot depozitul se Învârtea cu el. La drept vorbind, brigadierul nici nu știa unde se află. Sculându-se cu chiu cu vai, porni În căutarea unui strop de apă. Știa că găleata trebuie să fie pe undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ca și el și că, În loc să se repeadă la resturile de mâncare ce zăceau pe masă, s-au apucat să roadă acriturile. Ideea aceasta Îl amuză atât de tare, Încât Subotin uită și de durerea sa de cap, și de arșița ce-i ardea În continuare măruntaiele. „Te pomenești că au dat nenorociții de gustul Royal-ului și beau acum de sting?“ De altfel, aceste creaturi aveau un grad de inteligență care te punea pe gânduri. „Nu cumva, Își frământă mintea Ippolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Necazul v’a adus aici...?” „Sper să mi se facă dreptate...!” „Dar, ce vi s’a Întâmplat...?” „Împotriva mea s’a comis un act de o crudă barbarie!! De patru ani de zile Îmi chinuiesc sufletul muncind la construcții În arșița soarelui din Libia adunând ban lângă ban și ce m’am sfătuit cu nevastămea. Timpul trece, copii se măresc iar noi Îmbătrânim. După cum știm, timpurile sunt tot mai grele În țara noastră deci, am hotărât să punem bani deoparte, să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ne vom consulta și cu Gică Popescu. Așa dar, ai fost la pește fără să spui nimic...? Bagă de seamă, o să te am În vedere...!” - glumi el privindu-l cu simpatie. Poți cumpăra cât vrei...?” “Nici vorbă...! Am așteptat În arșița Soarelui o după amiază Întreagă sperând totuși să nu plec cu mâna goală. Ei bine, când Însfârșit au venit la mal năvoadele ce credeți, nu-mi venea a crede ochilor. Câteva castroane de pește mărunt făcându-mă să regret timpul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
paternitatea lui evreiască, dragostea și disperarea În legătură cu fiul și fiica sa. Când viața lui - sau viața asta sau aia sau cealaltă - se va Încheia, luată, va rămâne pentru Sammler, atât cât va dura și el, literalul prost, lumina galbenă a arșiței poloneze din spatele ușii mausoleului. Era totodată lumina camerei cu vitrine de porțelanuri din apartamentul unde suferise Întemnițarea Împreună cu Shula-Slawa. Nesfârșite ore literale În care ești mâncat pe dinăuntru. Mâncat pentru că lipsește coerența. Poate ca pedeapsă pentru că nu ai reușit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
câmpia arsă de soare, a cărei linie de orizont se deplasa încet, foarte încet - ca un melc - față de viteza de înaintare a trenului. Toți erau preocupați de interese personale ce-i mânaseră la drum, nimeni nu avea timp de altceva: arșița ce încinsese totul le topise energiile; inițiativele erau exprimate prin gesturi pe jumătate, toți păreau secvențe dintr-un film întrerupt și reluat cu insistență de un operator glumeț. Mă ridicai în picioare, îmi lepădai sacoul, luat anume pentru intrarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
glasul gros al vizitiului de pe capră și după îndemnul blând al lui Ștefan, și porneau domol; și mergeam acuma printre miriști întinse, printre ogoare lungi de păpușoi care-și clăteau încet, atingându-le, săbiile frunzelor. Așa merserăm multă vreme prin arșița zilei și prin singurătate. Oamenii și animalele parcă dormitau; nu vorbea decât doctorul, din când în când, și atunci își sălta pântecele rotund, într-un râs tăcut. Cine știe unde mergem! zise el vesel. Glasul lui Ștefan se auzi într-o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Agache acela cine-o fi fiind?... Hm! Așa nostimadă încă nu mi s-a întâmplat... Tăcurăm. Ne aplecarăm apoi afară. Omul sălbatic răcnea ascuțit pe lângă hambarul lui, dar nu-l mai zăream. —Hm! foarte curios! șopti doctorul. Câmpiile triste, în arșița zilei, iar se desfășurară de o parte și de alta a drumului. Într-o văgăună, subt o răsfirare ușoară de fum, mormăia batoza, dar mișcarea oamenilor nu se zărea. Mergeam încet, trudiți de cale zbuciumată, de soare, de singurătate. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
O biată păcătoasă... Așa-i ea, beteagă... Boală femeiască... Ce să facă? Parcă o iartă cineva?... Doctorul nu zise nimic. Tăceam și eu. Ne urcăm așa în trăsură. Bătrâna, în genunchi, rezemându-se în coate, începuse iar a secera în arșița zilei. O privea neclintit bătrânul. Alături de el, cu mânile în lungul trupului, privea și băiatul cel desculț și cu capul gol. Priveau și soldații înșirați pe drumeag. Bătrâna secera. O auzeam gemând din când în când. Bătrânul întoarse o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și la guler, că pieptănătura i-i strânsă și lucie și cosițele groase îs așezate în cunună. Acuma parcă-i părea mai năltuță decât întăia oară, și mijlocul mai strâns de bârneața roșie. Ridică privirile spre obrazul ei pălit de arșița verii; ea îndreptă ochii căprii în altă parte. —Zaharul ista miroase a busuioc... vorbi Niță și umplu ulcica cu apă. Fata începu a râde, ochii i se micșurară și-i luciră. —Hm! așa-i, încuviință moș Tentea. Fetele iestea au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a dat Dumnezeu de toate, casă bună și bărbat bun - nu mai dorește decât pe cel cu coarne și cu coadă! Amândouă - și maică-sa și nevastă-sa - îl hărțuiesc de patru zile. Când vine mai ales acel ceas de arșiță al după-amiezii și Ana suflă pripit pe nări și dă la o parte întruna învălitoarea, nana Floarea prinde a se tângui cătră cineva care nu-i de față: —Vai, așa bărbat n-am văzut, și așa copil din sângele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o viață de om, ca și cum nici n-ar fi fost. Iar tace. Pe urmă dă din cap și se miră singură: — Ce-o mai fi fiind vorba asta: febră? Va fi fiind boală nouă? —Mamă, zâmbește mâhnit Culi, febra-i arșiță. — Atuncea spune-i cum trebuie, dragul meu; altfel avem în casă două boli în loc de una. Nu-s bucuroasă de asta, d-apoi când or fi două? Vorbe de femei. De când e silit să stea în casă mai mult decât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu ascultă, ci își urmărește niște gânduri ale lui, scrise pe sus. Nana Floarea a ieșit până în tindă, cu Bezarbarză după dânsa. Ce-a făcut? întrebă ea cu grabă. Ce să facă, nană? La vremea asta stă așa. Noaptea, are arșiță și nu poate dormi. Atuncea ne ține treji și ne spune. Da de mâncare cere? îl grăbi nana Floarea. —Cere, dar mâncă puțin. Și ai băgat tu de samă ce spune? Am băgat de samă, nană, dar nu prea înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]