13,069 matches
-
de culoare roșie străvezie, Îndulcit cu o linguriță de miere și-l sorbeam strecurându-mă În propriile gânduri. Erau pajiști, tăciuni aprinși, cascade și estuare, unde de șoc, poieni cu veverițe. Copiii erau minunați. Îi priveam atent din fotoliul cu arcuri uzate și mi se păreau vietăți În continuă metamorfozare...,,. sau -Cine o să-i cumpere lui cârje cu perne moi pentru subțiori? Dintr-odată nu a mai simțit nici durere, nici revoltă, nici suferință și s-a văzut copil maimuțărindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pași vioi. Ciudat, suna de parcă ar fi târât ceva. Trecu apoi Încă un Stadtbahn, de data aceasta cu un tărăboi infernal, care se dizolvă Încet În Îndepărtare, după care Dora se așeză pe pat. Atât am putut să disting, pentru că arcurile patului gemură sub greutatea ei. După o scurtă pauză, verifică sertarul noptierei de lângă pat - Își căuta probabil țigările de rezervă, pe care le ținea acolo. Se pare că nu le găsea, căci se ridică și se duse În cealaltă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ai fi ieșit din apă, cea din portul Le Havre, poluat cu ulei. Pronunță numele orașului În franceză. — Pe care tu Îl cunoști, desigur. Iritat, mă chinuiam să netezesc buclele de pe căpățână, dar continuau să se stea crețe, ca niște arcuri. — Poți să știi? N-ai de unde să știi. Sfătos ca un bătrân, Anton Își vârî cutia cu brilliantine În buzunar și-mi povesti ce s-a mai Întâmplat pe la vecini. În caz că nu știam - „și chiar nu știi, Sascha, doar domnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toamnă, aceeași toamnă când am părăsit orașul, acesta era plin de turiști asiatici care stăteau paralizați și leoarcă de transpirație, cu femei vieneze Înalte În poală. Doamnele aveau obraji albi ca varul și guri mari ca niște căpșune coapte, cu arcuri negre deasupra ochilor, subțiri ca firul de păr, trasate parcă cu chibrituri arse. Aveau părul negru, blond sau roșcat, tuns mereu În stil bob, cu fuste absurd de scurte, despicate Într-o parte. Bluzele erau descheiate aproape până jos. Distrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sunetele line, coordonate pe care le scoteam, o roșeață palidă, dar inconfundabilă, apoi mănușa ei dârză și respirația ei fierbinte pe fața mea pudrată. Reconstituiam șirul evenimentelor cu precizia unui inginer care umple un proiector de filme cu șuruburi minuscule, arcuri Întinse și un mănunchi de eboșe vibrânde - până când nu mai suportam mașinăria atât de uleioasă, atât de ritmată, dar făceam ce ar fi făcut orice inginer În locul meu. Alex, inginerul, În pat zăcea, lângă agila Minette, pe care-o iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Cine era Chérie? Pudelul lui Heino, lăsat de obicei să alerge liber. Cine era Heino? Proprietatul pivniței cu cărbune de pe colț. Cine era Adolf Koch? Dar... — Din păcate, n-a mers prea strălucit. La Început Chérie a alergat Într-un arc larg, apoi, plictisindu-se de asta a Încercat să-mi ia bețele chiar din mână. După un timp m-am săturat și eu. Sergentul Vogelsang putea să-și rezolve problemele și singur. Eu aveam de gând să merg cu bicicleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
palmei ei și, din cauza argintului fals, arăta mai prețios decât era În realitate. Totuși, caseta era ciudată și am presupus că nu mai văzuse ceva de genul ăsta până atunci. Două jumătăți În formă de scoică erau ținute laolaltă de arc alungit În spate și o Încuietoare mică În față. De-a lungul suprafeței se intersectau niște linii subțiri ale unui model abstract, iar marginile celor două jumătăți erau șlefuite să semene cu niște... — Labii? Vocea Dorei suna neîncrezătoare. — Uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un fundal nedefinit. Rezultatul putea fi un peisaj cu o barcă eșuată, un interior intim cu scaun pentru citit și șemineu, sau un teren de joacă spectaculos cu leagăne care se Învârteau, carusele și căluți de lemn stoici, montați pe arcuri gigantice. Aceste tableaux-uri aveau un singur lucru În comun: În mod ciudat, toate erau private de prezența umană. Nici Dora, nici eu n-am unit punctele pe care le descriam și bănuiesc că nici unul din noi n-a observat ordinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
perfecționare. După ce-mi aerisi lenjeria de pat, Își Îndreptă atenția către salteaua mea. Mulțumit că aceasta nu conținea altceva decât păr de cal, prinse piciorul patului, Îl răsturnă și, sprijinindu-l de perete, Îl verifică și dedesubt. Cu fiecare arc pe care Îl slăbea, speranța lui Diels părea să reînvie. Dar nici acolo nu găsi nimic care să-i fie de folos. Apartamentul În care stau nu e cine știe ce spațios și nici nu are ascunzișuri - cel puțin, nu bune. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întrebat, fotografiat pe scările care duc la Fundație, chiar În ziua inaugurării? Dora dădu din cap. Ar trebui să știi. Doar ți-am dat ziarul cu originalul, nu mai știi? Mi-am amintit că În spatele oamenilor aliniați, Înscriși Într-un arc de forma unei sprâncene, era să distingem moto-ul faimos al lui Froehlich, care proclama că acesta era un loc dedicat „dragostei și durerii“. Angajații purtau haine albe și aveau fețe de sfinți, În timp ce pacienții lor erau Îmbrăcați normal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o stradă trecu În diagonală prin Întuneric, iar o lampă străluci la ușa unei cafenele. Liniile se multiplicară și locomotive fără garnitură se-apropiară de expres, fluierând și scoțând jeturi de abur. Semnalele clipiră verde pe deasupra vagoanelor de dormit, iar arcul acoperișului gării se ridică deasupra vagonului. Vânzătorii de ziare Începură să țipe. Un șir de bărbați țepeni și gravi, În pelerine negre, și de femei cu voaluri negre așteptau În lungul peronului. Neinteresați, asemenea unei adunături de străini eleganți veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
după aceea Îl arătau prietenilor lor, spunând: „Acesta-i Josef. Au trecut cinci ani de-atunci și Încă n-a fost găbuit“. Închise geanta și tresări puțin la auzul unui zgomot ciudat ce răzbătu de-afară, semănând cu zbârnâitul unui arc. — Ce-i asta? Anna șopti prin ușă: — Liftul. Cineva l-a chemat jos. Așeză În raft un volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se văzu roșcat din cauza căldurii, așa că puse cartea Înapoi pe birou. De undeva de jos se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
doamna Eckman va sta pe sofaua ei de inox, Împletind hăinuțe de bebeluș pentru misiunea anglicană, iar Biblia aceea mare și ferfenițită, prima impostură a domnului Eckman, va aduna praf pe paginile neîntoarse. Q.C. Savory apăsă butonul storului cu arc, iar lumina lunii Îi atinse fața și cuțitul pentru pește și transformă șinele de oțel de pe linia pustie din față În șine de argint. Zăpada Încetase să mai cadă și zăcea troienită de-a lungul cușetelor, luminând În Întuneric. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
duci până acolo și mă aduci Înapoi Înainte de-a pleca trenul. Mașina era veche, rablagită și foarte puternică. Mergeau Înaintea furtunii cu nouăzeci de kilometri pe oră, pe un drum care nu fusese reparat de o viață de om. Arcurile erau rupte și Myatt zbura dintr-o parte În alta când mașina intra În gropi, urca sau se balansa. Mașina gemea și gâfâia ca o ființă omenească forțată la limita rezistenței de un stăpân nemilos. Zăpada cădea și mai abundent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
decât să distrugi ceaslovul. Ar trebui distrus. Nimeni nu poate stăpâni o asemenea putere. La televizor e o clădire veche de cărămidă, cu trei etaje, din care curg flăcările pe fiecare fereastră. Pompierii le țintesc cu furtunurile din care țâșnesc arcuri albe de apă. Un tânăr cu microfonul în mână intră în cadru și, în spatele lui, Helen și Stridie stau și privesc incendiul, cu capetele atingându-li-se. Stridie ține o sacoșă de cumpărături. Helen îl ține de mână. Ridicând sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de punk lipit de rock lipit de rap lipit de imnuri gregoriene lipite de muzică de cameră. La televizor, cineva povestește cum se fierbe somonul. Cineva povestește cum s-a scufundat crucișătorul Bismark. Lipesc ferestre de verandă de bolți în arce butante, de bolți de nave și de domuri, scări, vitralii, podele mozaicate, pereți izolanți, calcane și coloane ionice. La radio, tobele africane se suprapun cu șansonetele franțuzești. Pe jos, dinaintea mea, pagodele chinezești se întrepătrund cu haciendas mexicane și case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
paharul ținut drept, ceremonios, merge în mijlocul încăperii, privește atent în jos, la vîrfurile pantofilor, bate discret cu tocul în mocheta de sub picioare, din ce în ce bătăile se amplifică, se stabilesc într-un ritm anume, brațul stîng descrie nervos un arc de chemare, oprindu-se întins, parcă ar sta sprijinit pe umărul vecinului, capul plecat al lui Săteanu se scutură prompt, părul îi flutură prin aer, fruntea rămîne în sus iar brațul drept, cu paharul strîns între degete, se duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
întreabă, imitîndu-și soția: "Aimez-vous Brahms?" Dar pentru că Mihai tace, impunîndu-și cu greu să rămînă calm, merge la bar, ia un alt pahar, își toarnă și face semnul de rigoare. Soarbe foarte puțin, întinde mîna în care ține paharul descriind un arc de cerc, vrînd parcă să arate tot ce-i în jur, merge din nou în spatele barului și lovește o clapă a interfonului: Doinița... Da, tata se aude vocea fetei. Vino jos puțin, te rog! Închide interfonul lovind o altă clapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
poate crede că e adevărat, că Mihai a îndrăznit să o atingă. O mînă i-a eliberat brațul, simte cum degetele lunecă în sus, pe gît, spre obraz... Ești frumoasă, Maria; frumoasă ca un blestem... Cealaltă mînă a descris un arc prin aer, oprindu-și vîrful degetelor pe obrazul drept, atingîndu-l, pentru ca mai apoi, amețită de-a binelea, femeia să-și simtă capul ținut ca pe o floare între palmele amîndouă. Ești frumoasă! murmură Mihai din nou, plecîndu-se către obrazul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
șoptește Lazăr a lehamite și trage din pachet un zece, cu o asemenea mișcare, încît partenerul poate jura că a fost cartea de la bază. Profesorul stă prăbușit în scaun și se uită lung la el, clătinînd încet din cap. În "Arcul de triumf", Remarque spunea că prostituția e meserie, nu viciu face Lazăr un gest de amenințare cu arătătorul. Eu cred că pocherul ăsta, ce l-am făcut noaptea asta, e mai mult decît meserie viciată. Cîndva, pînă în anul trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
el, el, el... descoperise chestia aia pe corp. Sau era în corp? Nu putea să-și dea seama. Știa doar atât: era ceva în scobitura vulnerabilă din spatele genunchiului său. Acel ceva ar fi putut să fie o rană provocată de arcurile stricate din saltea, o rană în curs de vindecare; sau ar fi putut să fie o bubă ori un furuncul, care crescuse peste noapte cu o viteză înfricoșătoare. Indiferent ce era, Bull simțea că nu mai poate să stea așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care lega baia de bucătărie și de ușa de la intrare. Era întruchiparea neputinței. Cămașa lui sobră, în dungi, se adunase la spate, iar chiloții albi de bumbac îi atârnau peste fund. Mâna fină și mângâietoare a lui Alan descrisese un arc deasupra lui. Îngenunchease ca și cum ar fi mângâiat o pisică. În partea cea mai de jos a arcului desenat de palma lui Alan, aceasta atinsese spatele lui Bull. Tânărul devenise rigid, dar nici nu se opusese și nici nu țipase... Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dungi, se adunase la spate, iar chiloții albi de bumbac îi atârnau peste fund. Mâna fină și mângâietoare a lui Alan descrisese un arc deasupra lui. Îngenunchease ca și cum ar fi mângâiat o pisică. În partea cea mai de jos a arcului desenat de palma lui Alan, aceasta atinsese spatele lui Bull. Tânărul devenise rigid, dar nici nu se opusese și nici nu țipase... Vai, câtă cruzime în această păcăleală! Cum ar fi putut Margoulies să știe că până și în clipele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
era și el responsabil. Acum totul trebuia să se concentreze asupra următoarelor întâlniri cu Bull. Toate drumurile emoționale îl purtau către Bexhill-on-Sea. Bull dormise somnul pe care îl pot dormi doar cei cu adevărat osteniți de sex. Dormise cufundat printre arcurile răsucite ale saltelei. În somn, corpul său greu lua posturi artistice, înconjurat de pat ca un basorelief. Un braț era ridicat deasupra capului, celălalt atârna pe marginea patului, întocmai ca podul suspendat Westway. În unele momente, pleoapele i se zbăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
actual au potențat dorința de cunoaștere intimă a unei mari culturi și civilizații. Interesele economice de tot felul, exprimate din varii colțuri ale lumii, nu sunt nici ele de neglijat atunci când vorbim de interesul arătat vechiului Imperiu al Cerului. Sub arcul timpului și al vremurilor propice sau de restriște, China și locuitorii ei au dominat lungi perioade răsăritul continentului asiatic. Odată cu vremurile moderne, în cele patru zări ale lumii, au apărut "China Town-uri", ambasadori ai unei lumi, până nu demult, tainice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]