13,806 matches
-
neizbutita lume a di zarmoniei pulverulente. Căci această întoarcere nu poate avea loc decât prin magia orfică: Cuvântul Prim, când a sosit momentul Să zămislească ce va fi să fie: Un univers fără sfârșit și-o lume, A spulberat eterna armonie. Și mii de țăndări au sărit din el, Mii de cuvinte au umplut eterul, Cu nimburi de văpăi încoronate, Ca să vestească-ntregii lumi misterul. De-atunci, prin mii de veacuri călătoare, Înaripate de-o chemare-naltă Cuvintele, prin orfice poeme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
țăndări au sărit din el, Mii de cuvinte au umplut eterul, Cu nimburi de văpăi încoronate, Ca să vestească-ntregii lumi misterul. De-atunci, prin mii de veacuri călătoare, Înaripate de-o chemare-naltă Cuvintele, prin orfice poeme. Se-ntorc în armonia de-altădată. Iar armonia primordială, armonia neînceputului, este vecină cu transposibilul. Fenomenologia creației poetice Sublimul adevăr noi l-avem din cer. Eminescu O problemă esențială a poeziei, a artelor în general, este mecanismul creației, fenomenologia izbucnirii spontane, incontrolabile a viziunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
el, Mii de cuvinte au umplut eterul, Cu nimburi de văpăi încoronate, Ca să vestească-ntregii lumi misterul. De-atunci, prin mii de veacuri călătoare, Înaripate de-o chemare-naltă Cuvintele, prin orfice poeme. Se-ntorc în armonia de-altădată. Iar armonia primordială, armonia neînceputului, este vecină cu transposibilul. Fenomenologia creației poetice Sublimul adevăr noi l-avem din cer. Eminescu O problemă esențială a poeziei, a artelor în general, este mecanismul creației, fenomenologia izbucnirii spontane, incontrolabile a viziunii, a ideației și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de cuvinte au umplut eterul, Cu nimburi de văpăi încoronate, Ca să vestească-ntregii lumi misterul. De-atunci, prin mii de veacuri călătoare, Înaripate de-o chemare-naltă Cuvintele, prin orfice poeme. Se-ntorc în armonia de-altădată. Iar armonia primordială, armonia neînceputului, este vecină cu transposibilul. Fenomenologia creației poetice Sublimul adevăr noi l-avem din cer. Eminescu O problemă esențială a poeziei, a artelor în general, este mecanismul creației, fenomenologia izbucnirii spontane, incontrolabile a viziunii, a ideației și a înfăptuirii actului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în grădină,//necăutată, neașteptată: noroc,/ săgeată, floare și foc.// ...S-a-ntors ah! în lume o stea./ Mi-s arse mâinile de ea." Universul poetului este o pagină albă, fecioară, care "suferă" o săgetare iluminatoare, un dicteu care este totodată revelarea unei armonii (floarea) și a unei arderi spirituale (foc). Vorbind despre fenomenologia inspirației, Nietzsche afirmă în Ecce homo despre poetul gânditor și gânditorul-poet, că aceștia nu sunt altceva decât "încarnarea, portavoce, mediumul unor puteri superioare." Inspirația "este o revelație în sensul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
infinitului. Pe de o parte, sentimentul certitudinii existențiale prin certitudinea formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
formei perfecte, a tiparului care captează onticitatea în modelul de ființarea a lumii umane; pe de altă parte, deschiderea, eliberarea către infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin semnificațiile existenței. Poetul imaginează și suprapune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Câteva exemple. Heraclit afirmă că viața este o moarte vie, repetată de la clipă la clipă, astfel că "toți ne trăim propria moarte", că firea îi este omului propriul daimon, iar gândurile omului sunt doar jocuri de copii; de asemenea, că armonia invizibilă este superioară celei vizibile; Platon reia această idee și concepe lumea umană a formelor muritoare, ca fiind o copie a unor arhetipuri eterne din empireu. El inversează astfel sensul unui proces inițiat de omul din începuturi, care proiecta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ușor accesibile receptării, precizează: "Nu-ți pune istețimea să descifrezi ce-am spus,/ Căci pana-mi are-o taină și scrie cu nespus." Or, taina de dezlegat aici este următoarea: "desăvârșirea este o sclavie, dar este cea mai pură". Pentru că armonia este o finitudine, dar iubirea o transmută în sacralitate și inefabil. Prin urmare, Hafiz postulează un adevăr fundamental: pentru a înțelege ceea ce creează un văz transcendental este nevoie de un ochi cu deschidere afină. Poemele lui Hölderlin se află pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Supraomul și Eterna Întoarcere menită celor care au crezut în viață și au sacralizat-o. Cu un ochi care privește într-un trans-unde al lucrurilor eterne au compus înainte de toate Bach, Mozart, Beethoven, Schubert Aceștia au văzut că aparent paradoxal armonia, adică finitudinea cea mai perfectă, dezvoltă puterea magică de a elibera spre infinit sufletul, spiritul: un infinit al armonizării cosmice prin dizolvarea în inefabil. Cvartetul nr. 132 al lui Beethoven cu "Imnul de mulțumire către Dumnezeu", moartea Isoldei wagneriană, Simfonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
altă lume-n două clipe. Astfel, poezia gânditoare ne transpune fulgerător într-o lume a celei mai înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința eliberării din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități etnice, la care se adaugă experiența vieții și a culturii privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități etnice, la care se adaugă experiența vieții și a culturii privind un complex de factori: spațiul, timpul, conștiința valorilor. Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane Omul este ființă a finitudinii, adevăr formulat de-a lungul gândirii filozofice de la Heraclit și Aristotel la Heidegger. Or, pentru ca forma, finitul să nu se dizolve în infinitul cel rău, neantizant, trebuie organizat după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ființă a finitudinii, adevăr formulat de-a lungul gândirii filozofice de la Heraclit și Aristotel la Heidegger. Or, pentru ca forma, finitul să nu se dizolve în infinitul cel rău, neantizant, trebuie organizat după o cât mai perfectă ordonare internă, care este armonia. Corpurile ființelor, florile, lumea astrală, tot ce se află în natură constituie un complex universal de armonii, armonia fiind acea alcătuire a finitudinii care, excluzând informul, dispersia, face cu putință existențialul și, în modul acesta, conferă certitudine onticității în ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pentru ca forma, finitul să nu se dizolve în infinitul cel rău, neantizant, trebuie organizat după o cât mai perfectă ordonare internă, care este armonia. Corpurile ființelor, florile, lumea astrală, tot ce se află în natură constituie un complex universal de armonii, armonia fiind acea alcătuire a finitudinii care, excluzând informul, dispersia, face cu putință existențialul și, în modul acesta, conferă certitudine onticității în ordine umană. Din acest motiv, nevoia omului de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
forma, finitul să nu se dizolve în infinitul cel rău, neantizant, trebuie organizat după o cât mai perfectă ordonare internă, care este armonia. Corpurile ființelor, florile, lumea astrală, tot ce se află în natură constituie un complex universal de armonii, armonia fiind acea alcătuire a finitudinii care, excluzând informul, dispersia, face cu putință existențialul și, în modul acesta, conferă certitudine onticității în ordine umană. Din acest motiv, nevoia omului de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare, conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se află în natură constituie un complex universal de armonii, armonia fiind acea alcătuire a finitudinii care, excluzând informul, dispersia, face cu putință existențialul și, în modul acesta, conferă certitudine onticității în ordine umană. Din acest motiv, nevoia omului de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare, conform acestui apriorism sine qua non, într-o poezie, într-o operă de artă în general, omul receptează coerența sau incoerența, armonia sau dizarmonia, adică factorul care îi induce certitudinea vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în ordine umană. Din acest motiv, nevoia omului de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare, conform acestui apriorism sine qua non, într-o poezie, într-o operă de artă în general, omul receptează coerența sau incoerența, armonia sau dizarmonia, adică factorul care îi induce certitudinea vieții sau incertitudinea. Într-o poezie care este un heteroclit lax, sfărâmicios, cuvintele se risipesc fără a lăsa amprentă în memoria cititorului. Ca atare, preocuparea poetului este tocmai această alcătuire armonioasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înălțimi, toate întrunite, de pildă, exemplar în balada Mioriței. Lirica unui poet se bucură de o receptare cu atât mai ideală, cu cât poemele sale reflectă amprenta apriorică a poporului respectiv. Factorii care converg într-un poem pentru a realiza armonia, "un organism viu ca natura" (Kant), sunt logica internă a ideii poetice, a discursului liric și organizarea perfectă a prozodiei. Logica internă Coerența ideatică a unei poezii, dar și a oricărei opere de artă, este decisivă pentru receptare. Fuga, aglomerarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
persistente în memorie. Ținem să subliniem însă un fapt decisiv, și anume că receptarea unui poem, la fel ca și receptarea oricărei opere de artă, presupune o afinitate electivă, o potrivire genetică spirituală, cultivată apoi prin lecturi din marea poezie. Armonia prozodică Interacțiuni cu logica internă Având în vedere complexitatea acestei componente a poeziei, ne vom referi în primul rând la Eminescu, a cărui armonie prozodică este rezultanta unei construcții de rară știință și rafinament, angajând, practic, tot ceea ce se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
artă, presupune o afinitate electivă, o potrivire genetică spirituală, cultivată apoi prin lecturi din marea poezie. Armonia prozodică Interacțiuni cu logica internă Având în vedere complexitatea acestei componente a poeziei, ne vom referi în primul rând la Eminescu, a cărui armonie prozodică este rezultanta unei construcții de rară știință și rafinament, angajând, practic, tot ceea ce se poate înscrie în această sferă noțională. Vom relua unele considerente din capitolul închinat armoniei liricii eminesciene al lucrării "Spațiul poetic eminescian" (ed. Junimea, 1982). Armonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poeziei, ne vom referi în primul rând la Eminescu, a cărui armonie prozodică este rezultanta unei construcții de rară știință și rafinament, angajând, practic, tot ceea ce se poate înscrie în această sferă noțională. Vom relua unele considerente din capitolul închinat armoniei liricii eminesciene al lucrării "Spațiul poetic eminescian" (ed. Junimea, 1982). Armonia eminesciană este efectul in primul rând al incantației verbale, al muzicalității îmbinării unice, originale a cuvântului românesc. Plecând de la cuvintele încărcate cu potențial eufonic, îmbinând apoi cuvintele în orânduiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
armonie prozodică este rezultanta unei construcții de rară știință și rafinament, angajând, practic, tot ceea ce se poate înscrie în această sferă noțională. Vom relua unele considerente din capitolul închinat armoniei liricii eminesciene al lucrării "Spațiul poetic eminescian" (ed. Junimea, 1982). Armonia eminesciană este efectul in primul rând al incantației verbale, al muzicalității îmbinării unice, originale a cuvântului românesc. Plecând de la cuvintele încărcate cu potențial eufonic, îmbinând apoi cuvintele în orânduiri de asemenea cu virtuți de cântare, în adevărate linii melodice, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
disritmie care se naște și exprimă o frustrare valorică de ordin cosmic. "Cu toate acestea, nu principiul dizarmoniei este comunicat de cele patru poezii. Disonanța este chemată aici pentru a împlini o funcție bine definită: delimitarea prin contrast a condiției armoniei, cosmice și spirituale, în ultimă instanță, a condiției hyperionice. Ritmul antagonic este infinit depășit de conștiința superioară a idealului comuniunii spirituale, a armoniei universale prin iubire. "Dar armonie cosmică însemnează nu numai ritmi zarea mișcărilor de flux și reflux existențial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poezii. Disonanța este chemată aici pentru a împlini o funcție bine definită: delimitarea prin contrast a condiției armoniei, cosmice și spirituale, în ultimă instanță, a condiției hyperionice. Ritmul antagonic este infinit depășit de conștiința superioară a idealului comuniunii spirituale, a armoniei universale prin iubire. "Dar armonie cosmică însemnează nu numai ritmi zarea mișcărilor de flux și reflux existențial, comuniunea dintre eu și univers, cadențarea inimii noastre cu sistolele lumii. Armonie însemnează de asemenea ascensiunea convergentă a omului, a lucrurilor, a cosmosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pentru a împlini o funcție bine definită: delimitarea prin contrast a condiției armoniei, cosmice și spirituale, în ultimă instanță, a condiției hyperionice. Ritmul antagonic este infinit depășit de conștiința superioară a idealului comuniunii spirituale, a armoniei universale prin iubire. "Dar armonie cosmică însemnează nu numai ritmi zarea mișcărilor de flux și reflux existențial, comuniunea dintre eu și univers, cadențarea inimii noastre cu sistolele lumii. Armonie însemnează de asemenea ascensiunea convergentă a omului, a lucrurilor, a cosmosului spre înaltele trepte ale spiritualizării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]