2,557 matches
-
pe care trebuia să-l convingă să revină în America din Italia; Ripley, impostor genial, asumă identitatea victimei sale, iar toată oribila poveste e însoțită de muzică: muzica ușoară și jazz-ul sunt legate de victimă, opera e asociată cu asasinul, pervers și prin transgresarea barierelor de „castă”. La cel mai înalt nivel al criticii culturale, opera din secolul alXIX-lea a fost inclusă de Susan Sontag în stilul cultural camp, bazat pe o estetică a aparenței superficiale, a extravaganței și
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
uneltire, reacționar, imperialism (anglo-american), manevre, vigilență (de clasă, de partid, proletară), muncitori (de la orașe și sate), canal, plan (economic), descătușare (a inițiativei), ajutor (frățesc), puterea (sovietică), partid, organizație, secretar, clică, eroi, incitare, crimă, pirat, stahanovist, critica (de massă, de partid), asasini, jefuitori, potăi, obscurantism, realism, plan, putere (sovietică) ș.a. Cu promisiunea că structura acestui dicționar-liliput se va autoregla, completa, dezvolta și concretiza pe măsură ce vom parcurge presa literară a anului, să trecem În revistă câteva dintre evenimentele care au influențat hotărâtor viața
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de orientare În ceață. Împrăștie negura. Și negura le este necesară ca subsolului adâncurile Întunecate ale pământului. Lumina Îi orbește. Le arată fața hidoasă, buhăită, plină de cute adânci, săpate de frica ispășirii. Sau mai știi? Poate de remușcări Întârziate. Asasinii, jefuitorii de cadavre, crezându-se pierduți În negura uitării, tremură În fața vitrinelor librăriilor, Înnebunesc la gândul că miile de biblioteci sindicale și sătești, zeci și sute de mii de oameni ai muncii, VOR AFLA. Vierii și Varticii sunt prinși de
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de sânge și a renegaților, a căror obișnuită Îndeletnicire este ațâțarea cea de toate zilele la un măcel mondial, să fi fost cuprinsă subit de dragoste pentru poezie, să se fi Înfierbântat așa, deodată, pentru probleme de cultură? (Ă). Micii asasini cu pretenții de intelectuali vorbesc despre „atacul” ziarului Scânteia la adresa mea. Despre ce-i vorba? Ziarul Scânteia a publicat un articol intitulat Când poetul se depărtează de viață, În care se ocupă de ultimele mele poezii publicate În nr. 5
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pe creangă, ești sol prospețimii care-și taie drum harnic - și te Împlinești În soarele arzând văpaie. Din tine va miji curând mlădiță tânără - și-mi pare că viața noastră, fremătând, te crește și te face floare”. Maria Banuș. - Când asasinii devin gentili. În: Scânteia, nr. 2115, 11 aug. xxx Cărți ce oglindesc o rodnică muncă. - Ibidem, nr. 2041, 18 mai. Mihail Novocov. - Un rod minunat al luptei partidului. În Flacăra.nr 18 (174), 5 mai 21. xxx Cărți apărute În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
A-l reduce la postura - nobilă, e drept - de cavaler rătăcitor aflat în căutarea adevărului înseamnă a diminua personalitatea detectivului. Marlowe nu poate fi doar un cavaler, pentru că lumea în care trăiește e lipsită de cavalerism. Or, confruntat cu duritatea asasinilor înrăiți, a politicienilor corupți și a polițiștilor pe cât de incapabili, pe atât de cinici, el ar putea apărea, în cel mai bun caz, drept o caricatură. Ceea ce nu este. Ținta lui Raymond Chandler trebuie căutată dincolo de obișnuitele scopuri ale romanului
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cărui radiografie Raymond Chandler o inițiase încă din vremea când era jurnalist. Superioritatea lui Marlowe nu e doar morală, ci și intelectuală. Aluziile culturale, citatele atent plasate în discuții indică un individ educat, ajuns inexplicabil în lumea borfașilor și a asasinilor. Exilul e, de altfel, starea permanentă a personajului, prizonier al cenușiu-murdarului marii metropole californiene. Dacă acceptăm regulile stabilite de teoreticienii literari - de pildă, cele ale lui E.M. Forster din Aspects of the Novel -, Philip Marlowe intră în categoria personajelor rotunde
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
mereu pe drumuri, mereu în căutarea - sau evitarea - aventurii. El unește biografii și destine, spune istorii și descrie locuri incompatibile: de la străzile sordide de unde se recrutează actorii crimei până la palatele opulente în care trăiesc indivizi întru nimic mai respectabili decât asasinii care-i vânează. Amestec de sociolog și agent sanitar, detectivul creat de Raymond Chandler este ghidul moral eșuat într-o lume instinctiv imorală. E o lume labirintică, plină de secrete și de mistere al căror conținut e preferabil să nu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
există pretutindeni: în clădiri, în oameni, în bani. E însăși esența acestui univers descentrat, decerebrat, devitalizat (cu ironia lui devastatoare, Jim Thompson botează cu numele Central City localitatea din romanul The Killer Inside Me - evident, din Texas!). Doar forțele maligne - asasinii, contrabandiștii, patronii de bordeluri, escrocii - posedă suficientă energie pentru a face să palpite viața în aceste veritabile sicrie de dimensiuni înfricoșătoare. Lupta lui Marlowe cu imensa caracatiță e, de fapt, o luptă cu spiritul metropolei moderne. Raymond Chandler și-a
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ale grecilor sau latinilor nu erau centrate tocmai pe descoperirea făptuitorului unei crime?), dar și că generația sa - generația Războiului - poartă cu sine blestemul unor păcate neexpiate. În plus, realitățile zugrăvite de Chandler puteau fi văzute cu ochiul liber: nevrozele, asasinii, setea de îmbogățire erau realități de fiecare zi, așa cum pe vremea lui Dickens mizeria materială și abjecția socială erau respirate odată cu aerul. Nu e greu de demonstrat că Chandler a ales discursul realist - unul al plauzibilității, nu al reproducerii mecanice
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
că practica spune cu totul altceva. Și anume: Cel puțin o jumătate din romanele polițiste publicate violează această lege. Soluțiile lor nu numai că nu sunt inevitabile, dar sunt în mod evident măsluite, pentru că scriitorul și-a dat seama că asasinul originar devenise prea evident (Chandler, 1977, p. 65). E de presupus că părintele lui Philip Marlowe nu va fi ezitat să se refere la sine atunci când a emis o judecată de o asemenea asprime. E posibil ca marea schismă în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
detectivul lui Chandler ar fi cel dintâi mirat de rigorile impuse de creatorul său. Dar ar fi de-a dreptul dezamăgit să constate că inamicii săi sunt de o sărăcie psihologică descumpănitoare, așa cum îi prezintă tabelul ideal al Notelor chandleriene: „Asasinul nu poate fi o victimă torturată a împrejurărilor și, totodată, un asasin nemilos”. E suficient să parcurgi oricare dintre romanele lui Chandler - de pildă, The Big Sleep și The Little Sister - pentru a-l contrazice pe autor: și Carmen Sternwood
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
creatorul său. Dar ar fi de-a dreptul dezamăgit să constate că inamicii săi sunt de o sărăcie psihologică descumpănitoare, așa cum îi prezintă tabelul ideal al Notelor chandleriene: „Asasinul nu poate fi o victimă torturată a împrejurărilor și, totodată, un asasin nemilos”. E suficient să parcurgi oricare dintre romanele lui Chandler - de pildă, The Big Sleep și The Little Sister - pentru a-l contrazice pe autor: și Carmen Sternwood, și Orfamay Quest sunt și victime ale mediului, și asasine cu sânge
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și Carmen Sternwood, și Orfamay Quest sunt și victime ale mediului, și asasine cu sânge rece... Indiferent de stil, de școala din care provine, de scenariul simplu sau complicat al crimei, romanul polițist sfârșește într-un act de judecată morală. Asasinul trebuie pedepsit - altminteri, întreaga zbatere a fost în zadar, iar cititorul se va simți tras pe sfoară. Chandler trimite, încă o dată, săgeți în direcția strategiei lui Conan Doyle: existența unui Moriarty, gata să dispară în ceața londoneză după fiecare crimă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
londoneză după fiecare crimă comisă, ar fi de negândit în lumea răfuielilor sumare ale deșertului californian. Condamnat de tribunal sau de justiția brutală și rapidă a glonțului bine țintit, criminalul iese din scenă odată cu încheierea cărții. Când precizează că pedepsirea asasinului ține mai puțin de perspectiva morală, cât de „logica formei” romanești, Chandler nu numai că are dreptate, dar ne dovedește că demersul său se află în perfect acord cu premisele demonstrației. A îngădui unui text să rămână descusut, a nu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
se ajunge la un tiraj de optsprezece mii de exemplare, o veritabilă lovitură comercială. Se poate spune, așadar, că investiția editorului fusese norocoasă. Răspunsurile criticilor s-au dovedit, însă, neașteptat de reci. Felul în care Chandler prezenta lumea infractorilor și asasinilor - cu o detașare rece, ca și cum era de la sine înțeles că trăim într-o lume a păcătoșilor - i-a îndepărtat pe recenzenți de carte. Stupefiat, Chandler se confesează editorului: Dl Conroy mi-a scris de două ori c-ai fi spus
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
lui Marlowe trebuie căutată și aici, dar și în altă parte: în intuiția că fusese pus pe o pistă secundară, că drama familiei Sternwood e jucată de cu totul alte personaje decât șantajistul cu identitate sexuală incertă, Geiger, sau decât asasinii din solda lui Eddie Mars. Întâlnirea cu generalul Sternwood se soldează - pe lângă un dialog plin de strălucire între două personaje dezabuzate, disprețuind fățărnicia și slăbiciunea umană, egale în cinism și în lipsa de iluzii privind existența - cu convingerea lui Marlowe că
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ale autorului sau ale protagonistului), la Chandler nu există partener privilegiat. Întreaga societate e căzută în ghearele viciului, violenței, minciunii sau asasinatului, chiar și cel mai umil dintre indivizii întâlniți. Agnes, vânzătoarea de la anticariatul lui Geiger, se dovedește complicea unui asasin fără scrupule, Harry Jones, fostul contrabandist cu alcool, devine un „vânzător de ponturi” lipsit de scrupule, până și servitorul familiei Sternwood, Norris, pare să fie depozitarul unor secrete murdare, din care va ști să scoată un câștig consistent („N-ai
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
largă, David Lehman sublinia: Atunci când vorbim de evenimentele prezentate în Somnul de veci, observăm că există o anumită doză de întâmplător: Cine a ucis, pe cine și de ce? Oare lucrurile nu s-ar fi putut întâmpla și altfel? Nu atât asasinii înșiși, cât aparenta lor dezordine - absența unei motivații egale cu enormitatea faptei lor - semnifică sau confirmă permanenta ruptură a ordinii morale (Lehman, 1989, p. 129). Punând accentele în acest fel, observăm că Somnul de veci schimbă în mod radical finalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în mod radical finalitatea oricărui roman polițist - așa cum fusese înțeles până atunci. Orice răspuns la întrebarea „Cine e făptașul?” devine de importanță secundară în raport cu evidența că într-o lume precum cea străbătută de Marlowe este greu să nu devii un asasin. Fiecare dintre personajele întâlnite de detectiv are o istorie secretă. Ceea ce arată lumii e doar machiajul, masca, partea - mai mult sau mai puțin onorabilă - a unui aisberg de imoralitate, corupție, lăcomie, abuz de droguri și de sex, perversitate și crimă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
întâlnite de detectiv are o istorie secretă. Ceea ce arată lumii e doar machiajul, masca, partea - mai mult sau mai puțin onorabilă - a unui aisberg de imoralitate, corupție, lăcomie, abuz de droguri și de sex, perversitate și crimă. În această lume, asasinii umblă în mașini luxoase, iar victimele - rareori superioare din punct de vedere moral - sporesc procentul de imoralitate, depravare sau violență. Este o lume urât mirositoare, un tărâm pustiu, o enclavă respingătoare populată de fantomele unui trecut blestemat. Ploaia care cade
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
unei tranzacții oneroase (livrarea sumei de opt mii de dolari pentru răscumpărarea unor bijuterii mult mai scumpe), Marriott îl obligă, la propriu, să-și pună la bătaie instinctul detectivistic. Cum Marriott refuză să spună cui aparțin bijuteriile, cazul principal - descoperirea asasinului - se îmbogățește cu unul secundar, al identificării proprietarului podoabelor furate. Marlowe devine angajatul lui Marriott într-un mod firesc: e vorba de o slujbă temporară oferită de un client ca oricare altul. Scriitorul își dă seama că detectivul nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
descoperit apoi sub perna vecinului de apartament? Care vecin pare a atrage atenția asupra sa în mod deliberat, provocând un scandal de proporții. Mai mult, individul cu pricina avea obiceiul să-și țină propriul pistol (înlocuit în mod misterios de către asasin!) chiar în acel loc. Ce explicație credibilă să găsim faptului că același detectiv, Phillips, îi oferă lui Marlowe, deși îl cunoaște doar de câteva minute, cheia de la apartament? Desigur, acest lucru îi prilejuiește detectivului un scurt monolog ricanant („Ne ocupam
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
exemple concluzii greșite. Confruntat cu adevărații „băieți răi”, Marlowe redevine individul intratabil, recalcitrant, insensibil la evidenta disproporție de forțe cu care se confruntă. Dialogul cu atotputernicul Lois Morny - flancat de omul său forte, Eddie Prue (în care putem vedea un asasin cu sânge rece din categoria Lash Canino) - oferă încă o mostră de comportament sută la sută marlowian: - Nu-mi plac curioșii, a zis Morny. Am ridicat din umeri. - Nu-mi plac pentru foarte multe motive. Nu-mi plac nicicând și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
declanșase ancheta la capătul căreia Marlowe avea să dezlege firele unui scenariu sordid. În fine, într-un acces de ură animalică, Degarmo o ucide pe Muriel, cea care-i distrusese viața. Totodată, viciosul polițist aranjează lucrurile în așa fel încât asasinul sadic al lui Muriel să pară a fi Marlowe. Elementul de bază al intrigii îl constituie, așadar, tema falsei identități - sau, mai precis, al identității furate. Generoasă la nivelul intrigii, ea are avantajul că permite o dezvoltare spectaculoasă a personajelor
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]