1,498 matches
-
Erzählsituation in Thomas Manns Tristan aus textlinguistischer Sicht", în: Textgrammatik, Tübingen, 1975, 166-185. 397 Negarea verbului "a ști" (wissen) este un criteriu distinctiv important în naratologie, în general. Propoziția "El nu știe că..." poate fi spusă doar de un personaj-narator (auctorial) despre un personaj din narațiune; pe de altă parte, un enunț precum "El nu știe dacă/cum..." poate aparține și unui personaj-reflector. Vezi și Karlheinz Stierle, Text als Handlung, 127 ș.u. 398 K. Mansfield, Garden Party, în vol. Garden
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și interpretarea aceluiași text în lucrarea lui Pascal, Dual Voice, 62 ș.u. 468 Anderegg, Leseübungen, 29. 469 Cohn susține că naratorii-în-ramă și editorii de manuscrise ficționali narează de la un nivel diferit de cel al naratorilor la persoana întîi și auctoriali. Trebuie să ne amintim, totuși, că mulți dintre acești naratori-în-ramă și editori se prezintă sub forma unor contemporani ai personajelor ale căror povești le narează și pretind că au auzit despre întîmplare sau au primit manuscrisul direct de la personaje. Editorul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
întîi periferic, cu care are în comun nivelul narativ, precum și pe cel existențial. Pe de altă parte, editorii și naratorii-în-ramă care nu au niciun contact personal cu eroii din poveștile lor nu pot fi plasați în sectorul dintre situația narativă auctorială și cea la persoana întîi. Obiecția lui Cohn este aplicabilă doar acestor naratori. Vezi Cohn, "The Encirclement of Narrative, On Franz Stanzel's Theorie des Erzählens", Poetics Today 2 (1981), 165 și 180. 470 Dostoievski, Die Brüder Karamasoff (Frații Karamazov
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
First-Person Novel, Stockholm 1962, 95-96. 489 Vezi Clemens Heselhaus, "Grimmelshausen, Der abenteuerliche Simplicissimus", în: Der deutsche Roman, vol. 1; Düsseldorf 1963, 28 ș.u. 490 Încercările de reconciliere a dificultăților de interpretare care au urmat prin tratarea comentariilor cu tentă auctorială ale lui Moll drept ironice nu au fost foarte eficiente. Această incongruență reprezintă o problemă pentru orice interpretare a acestui roman, după cum a subliniat The Rise of the Novel: Studies in Defoe, Richardson and Fielding, Londra 1957, 115-118. 491 Chiar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de monolog interior. Ar fi de asemenea înțelept să adoptăm distincția sa dintre "monologul (interior) autonom" ("Locotenentul Gustl", episodul "Penelopa" din romanul Ulise) și "monologul (interior) citat", adică fragmente scurte cu monolog interior care sînt încastrate într-o situație narativă auctorială sau personală. Totuși opinia lui Cohn conform căreia monologul autonom nu are niciun loc legitim pe cercul meu tipologic din cauză că este o formă autonomă, adică este lipsit de intermediere a narațiunii, nu este convingătoare, cel puțin în ceea ce privește monologul lui Molly
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
având o mai mare pondere în considerarea perspectivei filosofice a operei lui Platon. Indiscutabil însă, Republica se numără printre operele cele mai încărcate de probleme ale lui Platon care recurge și aici la o „pletoră de procedee literare: disimularea eu-lui auctorial, atmosfera de «poveste» și ficțiune dramatică, miturile și alegoriile ce ne transpun din plin într-un regn al fanteziei”, lucru care nu ușurează cu nimic o interpretare care se dorește cât mai clară, ci, dimpotrivă, este un bun prilej pentru
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
augmentează, manipulează sau conduc spre adevăr populația cetății. Dar, pe de altă parte, aceeași relație se instituie între cetatea ca proiect și Platon însuși: el știe ceea ce cetatea ar urma să fie. Această ultimă situație este banală fiindcă împărtășește condiția auctorială universală, dar credem că ea devine importantă prin identitatea cu cea dintâi. Astfel, în primul rând, cea de-a doua relație este vizibilă din primul moment al expunerii construcției politice: „Haide, deci, am spus eu, să întemeiem cu mintea, de la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
text mai vechi, Ultima casă a orașului, publicat în volumul colectiv Ficțiuni. Lăsând la o parte asemănarea cu Ruletistul lui Mircea Cărtărescu, schița ficțională din Ultima casă... livrează o lume cu contururile moi, construită pe nisipul mișcător al unei instanțe auctoriale discreționare. Consecutiv acestui tip de viziune, Alexandru (în intenție primul roman fractalic din literatura română) mimează la nivel morfologic-anecdotic convenția bildungsromanului, pulverizând-o însă la nivelul articulațiilor sintactice. Efectul de realitate romanescă este construit și deconstruit în același timp, prin
MANOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
română) mimează la nivel morfologic-anecdotic convenția bildungsromanului, pulverizând-o însă la nivelul articulațiilor sintactice. Efectul de realitate romanescă este construit și deconstruit în același timp, prin ridiculizarea ideii de progresie rectilinie și uniformă a narațiunii. Sub controlul explicit al instanței auctoriale, protagonistul, Alexandru Robe, se naște, merge la școală, în armată, la facultate, cunoaște primele amoruri, trece prin evenimentele din decembrie ’89, pentru a fi în cele din urmă abandonat purei virtualități ficționale: „Buclele poveștii s-au întrerupt în aer, memoria
MANOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
Marian Mehr. I se acordă Premiul Cenaclului „Nichita Stănescu” în 1985. Poezia lui M. cultivă un umor discret, reținut, asociat acidității asumate, într-un stil direct, ca într-o radiografie a trăirilor. Figura centrală din plachetele sale este profesorul, mască auctorială ce dezvoltă aserțiuni filosofice. Poemele au o structură dialogică: se deschid cu maximele expuse de profesor, urmează interpretarea în registru parodic și se încheie cu adevărurile expuse ex cathedra de către profesor. Umorul fin vine din manevrarea ingenioasă a acestui scenariu
MARIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288025_a_289354]
-
Povestirile din Noaptea... - pe care, în prefață, Miron Radu Paraschivescu le așază în descendența Anei Langfuss din Sări, Barbara! - sunt individualizate stilistic printr-o frazare scurtă, concentrată. Surprinderea intimității nu se realizează prin prospectarea psihologizantă, ci este lăsată pe seama inițiativei auctoriale omnisciente. Următoarele cărți vor accentua cercetarea fluxului psihic, înfățișat în instantanee disparate, ce corespund dinamicii extrem de mobile a eului aflat în continuă schimbare sau chiar alterare: pot fi surprinse ipostaze ale unor maladii derivate din masa amorfă, cenușie, covârșitoare a
MANEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287978_a_289307]
-
care plutește bănuiala unei conspirații, dialoguri mărunte și pline de tâlc, amintiri din copilărie, fragmente de cugetări, rapoarte de activitate către ministrul de Interne de la Budapesta, diverse depoziții și note informative. Aceste texte, transcrise cu italice, pentru a delimita discursul auctorial de relatările unor naratori întâmplători, mimează și subminează stilul juridic-administrativ, dar și neorealismul optzecist, printr-o implozie de poezie aproape suprarealistă. SCRIERI: Desiștea, București, 1990; Desiștea II, București, 1996; Ariel, București, 1997; Povestiri din Medio Monte, București, 2000; Casa din
ILEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
proprii liricii simboliste, în asociere cu ipostaze onirice sau notații fanteziste, care creează impresia de straniu, de insolit. Situat cronologic între aceste două cărți, romanul Domnișoara cu miozotis (1970) e construit cu alte mijloace, clasic realiste, și cu o detașare auctorială ironică. În cuprinsul lui, e restaurată, la modul așa-zicând „arheologic”, viața craioveană de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care se consumă melancoliile și obsesiile unui tânăr intelectual cu veleități artistice, asemănător întrucâtva lui Traian Demetrescu. Iarăși diferit, sub
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
contururile rămân 76. Pentru a înțelege geneza mitului revoluționar și de ce anume proletarul a fost cel desemnat să schimbe lumea, considerăm necesară o scurtă incursiune în biografia lui Karl Marx. Dar fără să încurajăm confuzia dintre eul personal și cel auctorial 77. Scrisul este, întrucâtva, un exercițiu de depersonalizare, iar subiectul • Roland Barthes, op. cit. • Ibidem. • Paul Veyne, op. cit., p. 111. • Roland Barthes, op. cit., p. 292. • Ibidem. • Ibidem, p. 289. • Paul Veyne, op. cit., p. 81. 70 Lucian Boia, op. cit., p. 25. 71
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cărui povestiri se desfășoară la granița dintre vis, halucinație și realitate, conturând situații stranii și destine de excepție, și până la ultimul roman, E noapte și e frig, seniori (1983), poem în proză al toamnei și senectuții, temele centrale ale discursului auctorial, dragostea și moartea, străbat ca un fir al Ariadnei labirintul metamorfozelor unei proze a cărei evoluție se desfășoară pe durata a mai bine de patruzeci de ani. Personajele lui F., fie că este vorba de „strania domnișoară” Ruth, al cărei
FULGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287107_a_288436]
-
maniera sa epifanică, a făcut Portretul elaborând mai mult, a urmat mitologia lui Bloom și a lumilor sale, a Încheiat cu o surpriză de proporții a canonului romanesc În Veghea lui Finnegan. Anarhetipul s-ar putea lega de chestiunea intenționalității auctoriale. De la dislocări la Împrumuturi, contopiri, la libertatea alegerilor făcute pentru a crea un text. Există destule puncte de sprijin pentru studierea imaginarului pornind de la intenționalitatea autorului, a elementului anarhic existențial care se legitimează În construcția creației... Corin Braga: Suntem cu toții
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
observat este de natură nonspeculativă, conduce la contopire. Soluția trebuie să introducă În ecuație ficționalizarea, cu mecanismele ei specifice, deoarece ea oferă tocmai modul de a „crede fără credulitate” În universul textului și, În același timp, de a implica subiectivitatea auctorială și pe cea critică Într-o interacțiune nonierarhizată. Criticul În hipertext Contemplând șansele teoriei critice În epoca hipertextului, George P. Landow susține cauza videologiei, utilizând inclusiv argumentul Înlesnirii, prin lectura hipertextuală, a participării observatorului la universul observat. Un experiment holografic
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
autoritate tradițională 2. Desigur, după structuralism și poststructuralism, primordialitatea limbajului nu mai este posibilă, dar limbajul cărților este acceptat În lumea cititorului ca „limbaj primar” sau, mai exact, „ca și cum” ar fi primordial. La fel se pun problemele și pentru subiectul auctorial, declarat „mort” de către Barthes și Foucault. Fără să mai aibă realitate esențială, subiectul auctorial este tratat În actul critico-teoretic (chiar și În cele mai deconstructive discursuri) ca și când ar fi mai mult decât o funcție, respectiv ca o presupunere ficțională, un
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dar limbajul cărților este acceptat În lumea cititorului ca „limbaj primar” sau, mai exact, „ca și cum” ar fi primordial. La fel se pun problemele și pentru subiectul auctorial, declarat „mort” de către Barthes și Foucault. Fără să mai aibă realitate esențială, subiectul auctorial este tratat În actul critico-teoretic (chiar și În cele mai deconstructive discursuri) ca și când ar fi mai mult decât o funcție, respectiv ca o presupunere ficțională, un personaj probabil, cu viață proprie, ca o proiecție imaginală de care depinde lectura critică
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cu aspectul unei forme ușor de recunoscut, pentru că este familiară. Nu contează dacă lumea este concepută drept reală sau numai imaginată: maniera În care o Înțelegem este aceeași 1. Inventarea unui autor ficțional este răspunsul criticului la deficitul de prezență auctorială cu care ne confruntă orice text, iar ficționalizarea - ca mecanism constructiv - Își dovedește funcționalitatea atât În discursul științific, cât și În discursul critico-teoretic sau filosofic. Apelul la modelul cosmologic devine așadar un fel de punct zero al referinței ficționale. Ficțiune
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
la limită. Altfel, ar rămâne un marsupiu al literaturii. Mihaela Ursa: I-aș fi făcut pe plac lui Cornel spunând că, probabil, o să vă dezamăgesc printr-o perspectivă mult prea tradiționalistă la momentul acesta. Toată meditația mea despre autor, subiect auctorial, critic pornește de fapt dintr-o meditație mai veche asupra felului În care se rescrie, În care reintervine subiectul astăzi, și a felului În care se rescrie tot ce Înseamnă canon cognitiv, metodologie de cunoaștere a lumii. Probabil și mai
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și promisiunile postmodernismului (Editura Paralela 45, Pitești, 1999), pentru care a obținut Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, devenind membră a USR. A mai publicat volumele: Gheorghe Crăciun - monografie (Editura Aula, Brașov, 2000) și Scriitopia sau Ficționalizarea subiectului auctorial În discursul teoretic (Editura Dacia, Cluj, 2005), pentru care a obținut Premiul pentru critică și istorie literară al Filialei Cluj a USR și Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată din România. Cornel Vâlcu a absolvit Facultatea de Litere a
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
realizată de obicei prin confesiune sau monolog interior al personajului la limita raționalului), și tematică existențialist-istorică - a descoperirii autenticului, a revelării elementului uman nefalsificat în figurile marilor oameni ai istoriei naționale (realizată prin narațiune tradițională, prin relatare din unghi omniscient auctorial). Tehnicile narative combină monologul atribuit personajului cu încrucișarea unghiurilor de vedere, pe care uneori le corectează prin intervenția autorului omniscient, având a juca rolul personajului-martor principal, focalizant al perspectivei (conform teoriei narative a lui H. James) - în epica cu subiect
DUMITRIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
al inconștientului cu eul (,,ăsta exercită o influență magnetică asupra ăluia și-l atrage de oriunde s-ar afla”), răsfrânt în măștile unui autor căruia ,,experimentul direct al propriei biografii” îi rămâne străin. Și cum nu înțelege să cedeze puterea auctorială (,,personajele sunt personale, aparțin scriitorului”), el va domina scena prin comic. Umbrele din Banchetul lui Platon le ,,angajează” să lucreze pentru el, ,,fură” scenele unei enigmatice crime dintr-un roman polițist englez, își întrerupe ,,curentul liric” din inimă, își face
MARTINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
trăiește sau, mai bine, [...] a gradului de libertate îngăduit de societate individului” (Nicolae Manolescu). Tema, desigur îndrăzneață și delicată în contextul istoric al apariției romanului, e tratată cu relevanță. Persistă aplecarea spre intimism, dar apare un spor de comentarii analitice auctoriale pe tărâmul psihologismului, frizând uneori fastidiosul și vădind obsesia interpretării micilor gesturi uzuale ca elemente ale codului nescris al unui joc al disimulării. Romanului Magdalena avea să i se reproșeze afilierea forțată la o anumită formulă de modernitate, concepută programatic
GIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287283_a_288612]