2,315 matches
-
Firește că, dacă În dreptul bizantin exista un obiect de iubire, nu e cel de care zice ăsta. Nu e niciodată ăla.” „Care?” „Ăla care crezi că este. O dată, să fi avut eu cinci-șase ani, am visat că aveam o trompetă. Aurită. Știi, unul din visele alea În care simți că-ți curge miere prin vine, un soi de poluție nocturnă, cum poate să aibă și un impuber. Nu cred să fi fost vreodată mai fericit decât În visul ăla. Niciodată. Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lor, ce justificare ar avea Templul fără cruciadă? Ludovic atacă de pe mare Damietta, țărmul dușman e tot numai o scânteiere de lănci și halebarde și palanchinuri, scuturi și iatagane, oameni de mare vază, zice Joinville din cavalerism, ce poartă arme aurite țintuite de soare. Ludovic ar putea aștepta, se hotărăște Însă să debarce cu orice preț. „Credincioși ai mei, vom fi de neînvins dacă vom fi nedespărțiți În iubirea de aproapele. De vom fi Învinși, vom fi niște martiri. De vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
niscaiva capete rostogolindu-se și cu multe implorări către bunul Dumnezeu sau câteva lacrimi ale regelui pentru câte un credincios de-al lui care-și dă sufletul, dar totul e ca și cum ar fi turnat În culori, printre valtrapuri roșii, harnașamente aurite, fulgerări de coifuri și de spade sub soarele galben al deșertului și În fața mării turcoaz, și cine știe dacă Templierii nu-și trăiau astfel măcelurile lor de zi cu zi. Privirea lui Joinville se plimbă de sus În jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de șelării, țesătorii, depozite de grâne, un grajd de două mii de cai, un Întreg du-te-vino de scutieri, ajutoare, oameni stabiliți pe pământ turcesc, cu crucile roșii pe mantiile albe, rasele cafenii ale slujitorilor, trimișii sultanului, cu turbanele și cu coifurile aurite, pelerinii, o Întretăiere de patrule arătoase și de ștafete, și mulțumirea cuferelor Întărite cu fier, portul din care plecau ordinele și dispozițiile și Încărcăturile pentru castelele din patria-mamă, din insule, de pe coastele Asiei Mici... Totul s-a sfârșit, sărmanii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
grosolani, pe fundal un altar cu iconostas triunghiular și două statuete ale lui Isis și Osiris. Împrejurul lui, un amfiteatru de statui ale lui Anubis, un portret al lui Cagliostro (dacă nu al lui, atunci al cui crezi?), o mumie aurită, de format Keops, două candelabre cu câte cinci brațe, un gong susținut de doi șerpi Încolăciți, un amvon pe un podium acoperit cu pânză imprimată cu hieroglife, două coroane, două tripoduri, un sarcofăgel gen ora sfârșitului, un tron, un fotoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și impregnând toate trupurile, și aerul viciat acționară ca o Înghițitură de alcool asupra cuiva care se apucă să bea după o lungă abstinență. Îmi trecui o mână pe frunte, și un bătrân Îmi oferi un agogõ, un mic instrument aurit, un fel de trianglu cu niște clopoței, În care băteai cu o baghețică. „Urcați-vă pe scenă”, zise, „cântați, o să vă facă bine”. Era un fel de Înțelepciune homeopatică În sfatul acela. Băteam În agogõ, și Încet, Încet Începeam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o penumbră opalescentă. Acest joc de lumini diferite, amândouă nenaturale, Într-un fel Însuflețea, În loc să estompeze policromia plafonului. Era un plafon boltit, pe care fantezia decoratorului Îl voia sprijinit În cele patru laturi pe mici coloane cărămizii, cu mici capiteluri aurite, Însă imaginile În trompe-l’œil care Îl invadau, Împărțite În șapte zone, Îl făceau să apară boltit, iar toată Încăperea căpăta aspectul unei capele mortuare, cu ceva implacabil de păcat impur, melacolic-senzuală. „Micul meu teatru”, zise Agliè, „În stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ceva de Gabrieli, iar efectul sonor era de un gust mai sigur decât cel vizual. La dreapta, o altă figură feminină Îmbrăcată În catifea stacojie, cu o centură albă, iar pe cap o cunună de lauri, și alături o balanță aurită. Agliè ne explica Întruna diferitele referințe, dar aș minți dacă aș spune că i-am acordat toată atenția. Mă interesa expresia multora dintre invitați, care treceau de la un simulacru la altul cu o atitudine reverențioasă și emoționată. „Nu se deosebesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
orbitoare și au apărut imagini scânteietoare care se reflectau pretutindeni, creînd un efect de caleidoscop. Efluviile erau acum liturgice, bisericești, am Început să simt dureri de cap, o senzație de greutate asupra frunții, Întrezăream o scară fastuoasă acoperită cu tapiserii aurite, poate un banchet nupțial, cu un mire de stirpe princiară și o mireasă Învăscută În alb, apoi un rege vârstnic și o regină pe tron, alături de ei un războinic, și un alt rege Întunecat la piele. În fața regelui, un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mai Înalți de patru palme, moi și cărnoși ca făpturile vii, dar cu ochii Încă sticloși, minerali. Au fost puși pe două pernițe și un bătrân le-a turnat În gură picături de sânge... Au sosit alte femei, aducând trâmbițe aurite, Împodobite cu cununi verzi, și i-au dat una bătrânului, care a apropiat-o de gura celor două creaturi Încă suspendate Între o lâncezeală vegetală și un dulce somn animal, și a Început să insufle viață În trupurile lor... Sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o perdea și, de la o fereastră Închisă, puturăm arunca o privire În sala de dedesubt, luminată de vase cu jăratic arzând. Pereții erau tapițați cu damasc brodat cu flori de crin, iar În fund se Înălța un tron cu baldachin aurit. De o parte și de alta a tronului, modelate din carton sau material plastic și puse pe două trepieduri, un soare și o lună, cam necizelate ca factură, dar acoperite cu staniol sau cu foițe de metal, bineînțeles de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
s-a mai pomenit niciodată, să nu sară tocmai el, jucalu', javra-javrelor de pripas, primul din curte, ca să-și întâmpine stăpânu'! Rânjind aiurea, cu scame și cu bale covăsite pe la colțurile danturii ei impecabil refăcute, pe implanturi și în întregime aurită (aur electrolitic, aliat, de douăș' două de karate), paralitica îi răspunde lui fiu-su: Ales bules, Bronto! S-o-necat, la iazuri. Abea ieri, ce s-o-ntâmplat. Dă-l în... Meraptuchi! Shukar san! Mor după tine, frumosule! Ad-o banii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cât format nu putea să nu observe de la început rafinamentul estetic, duetul grafic coerent și emoționant al unui mare artist, al cărui nume, din motive evidente, prefer să nu îl amintesc. Măsuțele imitau, din esențe prețioase de lemn și stucaturi aurite, butoiașele de sardele în jurul cărora stăteau acționarii de altădată. Halbe de cristal imitau aspectul barbar al celor de sticlă ieftină, până la nuanța lor verzuie și ciobiturile artificiale. Filtre mohorâte împrăștiau o lumină morbidă, de faclă de seu, amestecată cu valurile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o ureche. Făcea negoț de atlazuri la Giurgiu. Când îngheța Dunărea, de se făcea ca o coajă de fistic prin care se vedeau la fund somnii și crăpcenii, trecea dincolo cu tot agarlîcul și întindea tarabă într-un vechi caic aurit, eșuat de multă vreme la mal. Lua ochii turcilor, sârbilor, arbănașilor, bulgarilor și câte vreunui bugecean rătăcit cu apele pânzăriilor grele și prețioase. Cumpărau de la el până și viniticii și solii frânci, care, slavă Domnului, aveau și ei mătăsurile lor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
oprește în hall și fața i se fărâmițează în micile careuri de oglinzi ale ușii. O fundă nesuferită de tafta, un genunchi julit, o jumătate de obrăjor palid, gulerul strâmb al rochiței marinar, iat-o pe Yvonne fărâmițată între muchiile aurite ale oglinzii. Yvonne îl așteaptă pe Papa și se uită neli niștită din prag la cadranul de email albastru al ceasului. Se uită bine și își face socoteala în gând, cifrele romane încă o încurcă, limba aurie a ceasului a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care era deosebirea dintre mine, teoreticianul non-intervenției, și practicanții empirici și convinși ai intervenției ? Ședeam toți pe aceleași canapele cu plușul bine întreținut, pândind aceeași ușă cu oglinzi de sus până jos și, în nenumăratele ei careuri, împărțite de muchiile aurite, ne zăream unii la alții fețele neliniștite. Având această viziune, mi-am replicat că eu nu pretind călcarea legii pentru mine, ci pentru altul : pentru un copil din flori, făcut la o vârstă crudă, și așa mai departe... Dar nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
față, din care se putea zări, printre platani, coșul cu aspect de minaret al țesătoriei. Cartierul Biggins era cocoțat pe o ridicătură și, prin fereastra din spate, i se înfățișară lui Tom aproape toate monumentele importante din Ennistone: Institutul, cupola aurită a Sălii Mari, turnul cenușiu, retezat, al bisericii St. Olaf, turla vărgată a bisericii St. Paul („prăvălia“ părintelui Bernard), turla subțire a „bisericii de tinichea“ catolice din Burkestown, masiva biserică metodistă din Druisdale, Casa de Reuniuni a „Prietenilor“, magazinul universal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
crime și dezamăgirea ei când nu găsea nici o relatare. Biserica St. Paul din Victoria Park, clădită în 1860 de un admirator al lui William Butterfield, era o sală imensă, asemănătoare cu un hambar, fără nave laterale, dominată de catapeteasma impozantă, aurită. (Crucifixul de la altar, executat de Ninian Comper, fusese adăugat mai târziu.) Credincioșii, din ce în ce mai puțini la număr, ședeau în niște strane scunde, moderne, înghesuite spre capătul de răsărit, lăsând vastul spațiu din spate în voia stafiilor victoriene. Existau patru capele laterale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Preotul îl privi un moment, apoi se hazardă să-l tragă de mânecă, pentru a-l grăbi îndărăt, în direcția orașului. Când începură să coboare panta, se porni o ploaie măruntă deși, în depărtare, raze fugitive aprindeau scântei în cupola aurită a Sălii Mari și în girueta aurie de pe biserica St. Olaf. — Ce regreți cel mai mult în viață? întrebă filozoful. — Ce fel de regret? Regret că nu mi-am statornicit deprinderi absolut altruiste. Că n-am fost sortit să trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se petreceau în grădină, nu o mai interesa cine erau cei care o invadaseră. Spera să se întâmple o catastrofă, un omor, sau să ia foc Papucul. Când străbătuse camera, cu sticla în mână, își zărise imaginea reflectată în arcul aurit al oglinzii mari de peste consola căminului. Fața îi era roșie și buhăită, ochii încercuiți de riduri decolorate, părul îi atârna în lațe. Își spuse: „E cu putință să nu mai fiu frumoasă?“. Ochii i se umpluseră de lacrimi: — Ei, mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
precise. În aceea a lui Hieronymus Bosch, de asemenea, unde toate delirurile, până la cele mai înfricoșătoare, se dezlănțuie într-o voioasă sarabandă. Linii de forță pe care le regăsim la Klimt și modul lui de a încadra într-o ramă aurită corpuri și situații scabroase, și totuși extrem de umane. Rama (de aur) și posturile (atât de sumbre) sunt părți constitutive ale aceleiași realități. Ele fac, împreună, să apară intima vibrație a lucrurilor. Ele epifanizează organicitatea totală a umbrei și a luminii
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
fost responsabil de grupă în organizaț ia paramilitară Șoimii patriei. Dintre toți bărbații, singurul care luă inițiativa fu bătrâna domnișoară care, din prevedere, scrise un micuț text testamentar: “Las această mică avere, un ceas Pobeda și un cercel de argint aurit trezoreriei statului pentru a rezolva problema datoriilor externe”. Puse punctul și, fie ce-o fi, apăsă pe clapa stenoretei. Se auziră douăzeci de bubuituri la sol urmate de un gârâit, un declic și tusea vocii lui Mișu, proaspăt șef de
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
tînguie mersul aidoma unei bocitoare, mă lovesc de mascații carnavalului ținînd de mijloc pe una din alea pe care femeie cu greu poți să o numești. Îmi cumpăr nenorocul potrivindu-i mersul de fiară, cum Întorci din arc un ceas aurit, ce pot face aici În urbe!... ― Îngraș și eu Întunericul lumii cu noaptea de sub Încălțările mele. CÎtă virtute poate exista sub haine! Invit răspîntia la dans, dar mă trezesc În brațe cu lenjurile ude smulse de pe trupul unui muribund
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
eu cu grijă ani de zile. Fericire? Lumină? Frumusețe? Gogoși! Cacialma, domnilor. Nu există decât țipătul și tăcerea. Gemetele de animal înjunghiat și exclamația: "Am mai văzut noi de-astea". Atunci am priceput prima oară că trăisem într-o minciună aurită. Omul? Nu există "omul" decât în tratatele de filosofie care se mulțumesc cu abstracțiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de bucurie. Sunetul pe care îl produce susurul unui pârâiaș te ajută să înțelegi câtă viață se află în natură. Dimineața aduce tot felul de miresme și de culori ca într-un vârtej verzui-arămiu. În curând, soarele apare pe orizontul aurit și cheamă orice vietate pentru a viziona spectacolul cel viu și fascinant. Soarele cel sfânt apare sorbind roua dimineții din potirul fraged al plăntuțelor firave și încă somnoroase. Soarele se înalță de trei sulițe pe bolta senină și gânditoare, salutând
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]