1,671 matches
-
vecinele, a prins curaj și de atunci le admiră și numără câte brațe întind și suprapun, și câte frunze așează pe rămurele să pară cât mai bogate. Ardeiul, ascuns în pământul care-i dă vigoare, este mai timid, nu se avântă atât de hotărât, mai pe gânduri, mai în acțiune, crește cumpătat peste noapte, pe ascuns, neavând un nivel de aspirație atât de sus. Dansatoare fragile par salatele verzi cu rochițe de domnișoare, cu luciul primilor stropi de ploaie. Morcovul pornește
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
așa că le Înșiră În timp ce taxiul hurducăie pe străzile Întunecate, Încercând să fie mai rapid decât contracțiile ei... ...iar Zizmo străbate gheața În viteză. Acul vitezometrului se ridică. Motorul duduie. Lanțurile de pe cauciucuri lasă o dâră Învolburată În zăpadă. Packardul se avântă În beznă, alunecând pe porțiunile de gheață dezvelită și derapând cu spatele. ― Ați pus-o la cale amândoi? strigă Jimmy. Ca Lina să se mărite cu un cetățean american și să Îți fie garant? ― Despre ce vorbești? Bunicul meu Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cuprindea era desăvârșit de un căprui deschis. Avea o gură mică, limitată de două buze trandafirii ce nu erau niciodată uscate. Nasul nu era nici cârn, nici drept. Pornea puțin mai jos de sprâncene în linie dreaptă și nu se avânta nici în față, nici nu rămânea în spate, adâncit în craniu. Se oprea exact unde trebuia pentru ca, împreună cu niște pomeți ușor conturați și o frunte lată, să întregească, pentru mine, tabloul unei Fete Morgana. Cea din dreapta era mai specială decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să se lepede de ele, florile sunt tot la locul lor și miros frumos, alea care nu au murit din cauza ploilor și care nu au fost modificate de Minister. Tot ce lipsește este ciripitul păsărilor, dar acestea nu se mai avântă afară din cuib decât noaptea, când e mai răcoare și aerul e un pic mai sănătos. Sâmbăta aceasta e prima din noul program de învățământ. De acum încolo vom învăța chiar și duminica. Nu vom avea nici o zi liberă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
minți! Ce vrei să spui prin temporar? Mai încolo. Nu. ACUM! Furia prindea rădăcini în mine și nevoia de a cunoaște și de a ști era mai nestăpânită ca niciodată, așa că o lăsasem fără lesa voinței mele și ea se avântă spre mintea moșneagului ca un ghepard asupra neputincioasei prăzi. Întunericul nu se mai lăsă asupra ochilor mei ca altădată. În schimb, m-am simțit înlănțuit de o voință mai puternică decât a mea și aruncat într-un abis nesfârșit. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
decăzut îngrozitor de mult și au început, în primele faze, să mănânce scoarțele copacilor. După câteva zile, câinii și pisicile nu mai puteau fi văzuți pe străzi, iar păsările erau deja o raritate. Erau vânați până și șobolanii, iar oamenii se avântau cu burțile goale în canalizare cu gândul la o rozătoare. Ca atare, unii au contractat boli, iar alții au rămas cu paraziți. Puțini au fost cei care au scăpat întregi, fie la minte, fie la trup. Când animalele nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
am retras pe coridorul alăturat și m-am uitat pe geam să văd ceilalți ce fac. Lumini sclipeau de o parte și de alta a coridorului. Se trăgea și acolo! Am văzut o fată care trecuse de colț și se avântă curajoasă în zona de luptă să-i tragă pe cei căzuți la adăpost. Nu apucă să facă mai mult de doi pași după baricadă când pieptul îi tresăltă anormal și se prăbuși lângă cei pe care voia să-i salveze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
un păr scurt, dar plăcut atingerii. Avea urechi ascuțite și ochii îi străluceau a sânge în lumină, iar coada era osoasă și lungă. Veni înaintea lui Corvium. Pășea cu o eleganță greu de întrecut. Trecând pe lângă cel care s-a avântat la Împărat, suplețea și rafinamentul animalic dispărură îndată, transformându-se în forță și agresivitate vizibilă. Se aruncă asupra sa și îl mușcă îndeajuns de tare de ureche încât să-i transmită că a greșit și că a fost ultima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
știau că atenția inamicilor avea să fie în cu totul altă parte, cei doi Vagabonzi care se făcură nevăzuți, se aruncară asupra ariergărzii și făceau progrese sfâșiind grumazurile și sfârtecând piepturile soldaților neatenți și slab pregătiți. Cei din față se avântară și ei asupra rândului trei de Gardieni și din două salturi erau lângă prada lor și făceau prăpăd. Corvium se mișca în același ritm cu ei și în mai puțin de o secundă era înarmat cu She'le'ri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dispărură și o ruptură se putu auzi până la ei. Începând din acoperiș și până în temelii, bucăți întregi din colegiu se dezlipeau de cele de lângă ele și cădeau. Se prăbușeau! Cărămizi și bucăți de tencuială se desprindeau de zid și se avântau spre pământ, unde cădeau pe zăpada groasă. În mai puțin de jumătate de minut, întreg colegiul era în curs de coliziune cu pământul! Se prăbuși peste el însuși de parcă ar fi fost un castel de cărți și cineva tocmai l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
interior, unei pelicule de vacuum. Asta îi dă stabilitatea necesară. Incredibil! Ajunseră în capătul celălalt, deschiseră ușile și avură ceva de furcă cu Gardienii care erau staționați acolo și erau și înarmați, dar Vagabonzii veniră din urma grupului și se avântară asupra adversarilor, scurtând considerabil timpul pe care l-ar fi petrecut acolo. Căutară și aici un dispozitiv de autodistrugere, dar nu-l găseau, așa că au cotrobăit după niște explozibil pe care l-au descoperit în depozitul principal de arme. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ți-a văzut numele, așa că s-a spălat pe mâini și a trimis-o mai departe spre Nato. Indignarea îl sufocă. Nu se aștepta la atâta prostie din partea lui Fulcinius. Putea să-l consulte și pe el înainte de a se avânta în hău. Nu i-a spus totul nici când a venit la el, după întrevederea cu Augustus. Ce credea că va obține? Idiotul! — Dar de ce nu? pufnește Libo zgomotos. Justiția imperială se ocupă atât de probleme civile, cât și de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aproape că a rămas mut, uimit probabil de câtă siguranță de sine poate aduce pierderea greutății. Vechea Jemima Jones n-ar fi îndrăznit să rostească așa ceva, și trebuie să recunosc că are și el dreptate să fie uimit. ― Normal, se avântă el. Am să vorbesc cu cei de la financiar și vedem noi cum facem. Nu te îngrijora, dragă, lasă totul în seama mea. Dar unde pleci? ― În Los Angeles, spun eu și zâmbesc. Închid ușa în urma mea și savurez fața pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ai mai făcut asta până acum, spune el. Îi zâmbesc și țâșnesc în fața lui, uimită de cât de încrezătoare sunt pe rotilele astea. ― Am mințit, strig eu în spate. El îmi zâmbește și-mi trimite un sărut, după care se avântă să mă prindă din urmă. Jemima și Brad sunt cuplul perfect, arată de parcă tocmai ar fi ieșit dintr-o romantică poveste de iubire, și cu toate că nu prea vorbesc unul cu altul, chicotesc împreună și se tachinează într-un fel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
câmpului, Ți-aș spăla c-o sărutare, Murmurare, Crinii albi ai sînului! ". {EminescuOpI 6} DIN STRĂINĂTATE Când tot se-nveselește, când toți aci se-ncîntă, Când toți își au plăcerea și zile fără nori, Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i râzători. Și inima aceea, ce geme de durere, Și sufletul acela, ce cântă amorțit, E inima mea tristă, ce n-are mângâiere, E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. Aș vrea să
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
tine negrul port Și fața ta cea albă ca ceara, neschimbată? Ce ai, de când pe sînu-ți tu porți o neagră pată, De-ți plac făclii de moarte, cîntare-ntunecată? Arald! de nu mă-nșală privirea, tu ești mort! Și azi el se avântă pe calul său arab Și drumul, ca săgeții, îi da peste pustie, Care sub luna plină lucește argintie - El vede de departe pe mândra lui Marie Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. În părul ei de aur
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
îi ustură pe gât ceva cu neputință de înghițit. Tanaka nu se mai putu stăpâni: Toate astea sunt presupuneri de-ale tale... Bineînțeles, sunt presupunerile mele. Nu cred nici o iotă! — Poți să-mi dai dreptate sau nu, după cum dorești, se avântă din nou Matsuki. Dar trebuie să le spun ceva seniorului Hasekura și lui Nishi. Nu vă lăsați păcăliți de înverșunarea lui Velasco! De veți cădea în plasa acestui om viclean, chiar și doar de dragul însărcinării ce v-a fost dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ce mare înrâurire aveau aici, în Spania, hotărârile fețelor bisericești asupra politicii față de străinătate statornicite de curtea imperială. Dacă ar ieși bine confruntarea... — N-am de unde să știu, am zâmbit eu. Dar cred că niște samurai ca dumneavoastră s-ar avânta chiar și într-o luptă fără sorți de izbândă. La fel sunt și eu. — Senior Velasco, zise Nishi făcând un pas în față. Dacă vă este de folos... sunt gata să mă creștinez. La lumina lumânării, mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mele, mai mult decât țara în care am crescut. Am rostit mai apăsat cuvintele „patria mea”. Voi merge cu voi până la capăt. — Senior Velasco, nu v-ați dat seama? Dacă la Roma cumva toate visurile noastre se vor nărui, se avântă Hasekura dând drumul la tot ce adunase în suflet, atunci senior Tanaka... o să-și spintece vintrele! Ca să nu mai fie nevoit să spună acest lucru încă o dată își mută privirea către marea cenușie și tăcu. — Unui creștin, am răspuns eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
încotro. Între timp, slujbașii se adăpostiseră de vânt și urmăreau toate acestea din apropierea gardului de pari. Un pedestraș cu o torță în mână aprinse rând pe rând vreascurile și paiele adunate la picioarele fiecărui stâlp. Întețite de vânt, flăcările se avântară în sus înverșunate și fumegânde. Prin valurile de fum, se auzeau tare rugăciunile fiecăruia. Libera me, Domine, De morte aeterna. În clipa în care focul se înteți și mai tare, mai întâi glasul lui Luis Sasada, apoi cel al părintelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un nor de praf. — Hai, e prea departe, strigă. Îl apucă de braț și se urcară În mașină, agățați amândoi de margini, clătinându-se mereu din cauza terenului accidentat, apropiindu-se tot mai mult de bivolul care fugea Înainte, cu capul avântat În față și cu ceafa țeapănă. Acum ajunseseră din nou În spatele lui, și Macomber Își reîncărca arma scăpând cartușe pe jos, punându-i piedica, soțându-i piedica, iar când ajunseră În dreptul bivolului și Wilson zbieră „Stop!“ și mașină derapă, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
zăpada prea moale. Dar a ta a fost o frumusețe. — Eu nu pot să fac telemark. Nick lăsă În jos cu schiul primul fir de sârmă al gardului și George trecu peste. Nick Îl urmă și coborâră pe drum. Se avântară cu genunchii Îndoiți de-a lungul străzii, Într-o pădure de pini. La un moment dat drumul era acoperit de gheață, cu urme portocalii și altele de un galben ca tutunul, de la buștenii care erau transportați pe acolo. Schiorii o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
întâmpla, nu trebuie să le dăm drumul; să-i pierdem din vedere. Trebuie să îi evităm și să trăim sub razele soarelui. Uneori ne simțim reconfortați și vindecați de întunericul subteran. Avem nevoie de el. Însă, niciodată să nu vă avântați prea departe, să nu deschideți ușa ferecată din adâncul-adâncului. În spatele ei se află povestea întunericului de nepătruns al Întunegrilor. Pornind de la propriul text (din punctul de vedere al povestirii mele), cei cinci „executanți“ Aum, care au străpuns pungile cu sarin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
care toată ziua, bună ziua, stau ciocan cu sfaturile pe mine, ca nu cumva, Doamne ferește, băgăreț în multe chestii cum m-a făcut biata mama, într-un moment de neatenție să fac deodată fleoșc, cu mucii-n fasole și să mă avânt pe miriște fără busolă. Nu mai departe decât ieri un asemenea prieten, mă sfătuia părintește, că ar trebui să stau liniștit în pătrățica mea și să nu-mi mai dau cu părerea (crede el!) despre chestii despre care nu am
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
chemare, Nu ne-ar dori ’napoi! Deși legați de humă Din leagăn la mormânt, Gândirea își asumă Eternul legământ. În goană sau în pripă Crezu-i spre veșnicii, Argila-n orice clipă Ne ia-n nimicnicii. O oarbă nemurire S-avântă fără har : Țărâna-i lămurire, Furtună în pahar, Căci după legi știute Din trecute ere Pământul dă virtute, Dar înapoi ne cere. Cu voia de-a fi pururi Zburăm mereu în noi Și huma, cu cusururi, Ne-nghite strâmbi și
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]