1,144 matches
-
mai 1916)... Să mai spunem doar că acest comic „Jurnal...“ e semnat „Aristofan”... Desigur, contextul socio-cultural și istoric românesc era în acel moment impropriu dezvoltării unei avangarde. Timida Chemarea nu poate fi, în nici un caz, așezată în rînd cu mișcările avangardiste ale momentului. Prin ea, preavangardismul românesc se racordează însă la pulsul unei sensibilități europene marcat de criza radicală a valorilor sale dominante. Tristan Tzara „trist în țară”. Aventurile unui pseudonim În Chemarea, tînărul poet Samuel Rosenstock semnează pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Oprim aici lista exemplelor. E foarte probabil că Vinea se străduiește să dea impresia că ține pasul cu noutatea extremă și plusează. Cum? Construindu-și o imagine de insurgent nepublicabil în țară, foarte aproape în fapt de poza unui dandy avangardist. În ce-l privește pe Marcel Iancu, desenul pe care Vinea mărturisește a-l fi arătat lui Arghezi este un afiș pentru o seară Dada consacrată poeziei negrilor. Afișul va fi folosit mai tîrziu drept copertă pentru un număr din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scindat, care-l împiedică să se angajeze pînă la capăt în atitudini radicale. Vinea rămîne un „postsimbolist” prins între două lumi, între estetismul fin de siécle de care nu se poate desprinde cu totul și tentația extrem novatoare a cosmopolitismului avangardist (la ale cărui manifestări „superficiale” nu poate adera). În paginile despre Ion Vinea din capitolul „Lirica avangardistă“ (în vol. I din Literatura română între cele două războaie mondiale), Ov.S. Crohmălniceanu observa, nu fără malițiozitate, că „În sinea lui, alter-ego-ul scriitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prins între două lumi, între estetismul fin de siécle de care nu se poate desprinde cu totul și tentația extrem novatoare a cosmopolitismului avangardist (la ale cărui manifestări „superficiale” nu poate adera). În paginile despre Ion Vinea din capitolul „Lirica avangardistă“ (în vol. I din Literatura română între cele două războaie mondiale), Ov.S. Crohmălniceanu observa, nu fără malițiozitate, că „În sinea lui, alter-ego-ul scriitorului din romanul Venin de mai (neterminat, publicat postum, în 1971, n.n.), pictorul «constructivist» Andrei Mile, își spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
contribuția conaționalului Tzara - „capitalizată” simbolic de nume cu pondere critică și artistică. Sub titlul „Despre cei clari și cei obscuri“, în numărul din 4 mai 1928 al Rampei..., Camil Petrescu publică un eseu despre tradiția clasicizantă în opoziție cu tendințele avangardiste recente (Dada, Suprarealism ș.a.). Referințele invocate în sprijinul propriului punct de vedere - rezervat față de „cei obscuri” - aparțin unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În articolul „Dadaism și creație“ (Viața literară, II, nr. 57, 15 oct. 1927, fragment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult mai clar în finalul poemului în proză „Preumblare“, din 1923: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să te învăț cît sîntem de singuri și cum crește restriștea din noi”. În spatele măștilor avangardiste, veghează singurătatea și melancolia lirică a estetului... Mai tîrziu, într-o notă din Contimporanul, an V, nr. 71, decembrie 1926, Vinea îl va prezenta pe Urmuz ca pe un „revoluționar discret și precursor ignorat al mișcării de avangardă”, insistînd, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Întru aceasta, el va elimina treptat „reziduurile pamfletare” ale lui Vinea (moștenite de la Facla lui Cocea) și va redimensiona - după modelul maestrului său Hans Arp - linia artistică a grupării... Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Preliminarii avangardiste. Etapa social-politică (1922-1924) Cea mai longevivă dintre publicațiile românești de avangardă ale perioadei interbelice: aproape 10 ani de existență (cu întreruperi semnificative) și peste 100 de numere (e adevărat, uneori duble sau triple), față de cele 16 numere ale Punct-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rîndul avangardiștilor „rămași pe drumuri” sau din rîndul „noii generații” a anilor ’30. Evoluția revistei conduse de Ion Vinea și Marcel Iancu a cunoscut trei etape distincte: 1) o etapă dominată de militantismul social-politic; 2) o etapă a militantismului artistic avangardist (cu dominantă constructivistă; 3) o etapă eclectică, fără orientare doctrinară precisă, dar - tocmai de aceea - foarte receptivă la modificările de sensibilitate ale epocii. Prima etapă acoperă intervalul 1922-1924, fiind cuprinsă — mai exact — între momentul înființării revistei și perioada imediat premergătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din acea perioadă a Contimporanului (Sincronie și specificitate. Influențe ale futurismului italian asupra avangardei românești, cuvînt-înainte de Marco Cugno, postfață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2004)? Cîtuși de puțin. Integral se situa, în acel moment, pe poziții avangardiste mai radicale. Iar relațiile personale cu E. Lovinescu ale lui Ion Vinea, respectiv Ilarie Voronca, primează în raport cu programele revistelor la care aceștia din urmă activează... În cei aproape zece ani de existență, Contimporanul va deveni o interfață intelectuală, un intermediar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmă activează... În cei aproape zece ani de existență, Contimporanul va deveni o interfață intelectuală, un intermediar între modernismul moderat al Sburătorului, expresionismul autohtonist și neo-bizantinismul de la Gîndirea, stînga ruralistă - colorată modern - de la Viața românească și cele mai radicale publicații avangardiste (75 HP, Integral, Urmuz, unu), fără a uita - după 1927 - vitalismul mistic al „tinerei generații”. Prin activitatea gazetărească a lui Ion Vinea (colaborator ocazional și la Viața românească, și la Gîndirea), dar și prin B. Fundoianu și Felix Aderca, gruparea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Claudian). Reproducerile de „plastică nouă” și informațiile despre activitatea avangardelor artistice europene nu lipsesc din paginile Contimporanului. Încă din numărul 4, o notă informa discret cu privire la trăsăturile artei noi, nonfigurative. Începînd cu numărul 32 (februarie 1923), apar reclame la publicații avangardiste din străinătate (revistele futuriste Noi și Cronache d’actualità, revista abstracționist-expresionistă Der Sturm, revista L’Ésprit nouveau a lui Ozenfant și Jeanneret, publicația dadaistă 391 a lui Francis Picabia, Styl - revistă constructivistă olandeză ș.a.m.d.). Numărul 41 al revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de către cinematograf, ca posibil antidot al standardizării și „maladivului” pe care acesta tinde să le propage. „Notele de pictură” ale lui Ion Vinea, cronicile sale la expoziții de Marcel Iancu și M.H. Maxy, profesiunile de credință abstracționiste culminează cu prologul avangardist din apelul (nesemnat) „Pentru contimporani“ (nr. 34, 10 martie 1923). Ulterior, în nr. 37-38, un text intitulat „Pentru cetitori și scriitori“ anunța și mai apăsat schimbarea profilului revistei: „ne-am asigurat colaborarea efectivă și inedită a scriitorilor și artiștilor conducători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revistelor străine citate în Contimporanul ar putea scoate la iveală elemente surprinzătoare” (Drogoreanu, op. cit., p. 99). Ceea ce trebuie însă reținut din textul lui Vinea este: 1) complexul necunoașterii literaturii române în străinătate; 2) dorința „contimporanilor” de a promova - prin intermediul prietenilor avangardiști din Europa - literatura română în genere (oricum, cea „pe gustul lor”), nu doar cea a literatorilor de avangardă. Chestiunea deprovincializării moderne a culturii române l-a preocupat pe Ion Vinea încă din adolescență; dovadă - numeroasele recenzii severe despre promovarea oficială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
an II, nr. 525, 29 septembrie 1913). Oricum, acțiunea lui vizează deopotrivă pătrunderea literaturii române în străinătate și promovarea în România a literaturii moderne - autentic novatoare - din afară (acel „curent salubru și înviorător”). Nu e vorba doar de literatura școlilor avangardiste. Autori precum James Joyce, Edgar Lee Masters, Francis Scott Fitzgerald, George Bernard Shaw, Sigrid Unsted, Ramon Gomez de la Serna, Miguel de Unamuno, Maxim Gorki, Joseph Conrad, Jean Cocteau, Luigi Pirandello ș.a., majoritatea - indiferenți criticilor și scriitorilor importanți din țară, vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Joseph Conrad, Jean Cocteau, Luigi Pirandello ș.a., majoritatea - indiferenți criticilor și scriitorilor importanți din țară, vor fi, de asemenea, recenzați pozitiv sau traduși la Contimporanul. Un alt indiciu al voinței de depășire a „complexului periferiei” îl reprezintă atenția acordată mișcărilor avangardiste din țări vecine și/sau „periferice”: Ungaria, Polonia, Cehia, Serbia, Rusia, dar și Belgia (față de care „contimporanii” manifestă o atracție specială: cumva prin analogie cu „Belgia Orientului”?). Comentariile despre literatură ale lui Vinea, publicate, în acești primi doi ani, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dar și Belgia (față de care „contimporanii” manifestă o atracție specială: cumva prin analogie cu „Belgia Orientului”?). Comentariile despre literatură ale lui Vinea, publicate, în acești primi doi ani, la Contimporanul, au de altfel în obiectiv autori mai puțin sau deloc avangardiști. „O ediție a lui Caragiale“ (nr. 16) elogiază figura clasicului reeditat în condiții excepționale, „Cincuantenarul lui Téophile Gautier“ (nr. 16) și „«Revizuri» de H. Streitmann“ (nr. 17) atacă - pornind de la două cazuri deosebite - problema raporturilor dintre „artă” (poezie) și „gazetărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un proces de acumulare progresivă a „ingredientelor” artistice novatoare. „Masa critică” va fi atinsă însă odată cu apariția „Manifestului activist către tinerime“ (nr. 44). Tatonările pregătitoare se încheie, iar revista intră într-o nouă fază de activitate. Constructivismul sincretic și ecumenismul avangardist (1924-1927) Cea de-a doua etapă importantă a revistei, cuprinsă între 1924 și 1927, este etapa propriu-zis avangardistă - cu dominantă constructivistă; dacă în nr. 53-54 (martie 1925) o notiță avertiza că Punct & Contimporanul sont les seuls organes de l’avantgarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
activist către tinerime“ (nr. 44). Tatonările pregătitoare se încheie, iar revista intră într-o nouă fază de activitate. Constructivismul sincretic și ecumenismul avangardist (1924-1927) Cea de-a doua etapă importantă a revistei, cuprinsă între 1924 și 1927, este etapa propriu-zis avangardistă - cu dominantă constructivistă; dacă în nr. 53-54 (martie 1925) o notiță avertiza că Punct & Contimporanul sont les seuls organes de l’avantgarde roumaine, în nr. 55-56, satelita Punct - autointitulată „revistă de artă constructivistă internațională” - va fi absorbită prin fuziune: „revistele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Voronca. Proză interesantă de Marinetti. Se remarcă opoziția ce fac artele plastice evoluate spre constructivism stării retrograde sub-dadaiste a literaturii”. Dincolo de simpatia colegială și de solidaritatea întru insurgență, atitudinea superior-paternalistă a Contimporanului apare evidentă: afirmîndu-și primatul absolut al inițiativei avangardiste în România, revista lui Vinea și Iancu înregistrează malițios caracterul recuperator (și, implicit, datat: criptodadaist) al noii publicații „juvenile”. În plus, observația privind „artele plastice evoluate spre constructivism” vs. „starea retrogradă, sub-dadaistă a literaturii” plasează din nou Contimporanul în pole-position-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu premergătorii. Am adesea sentimentul că ne aflăm în fața unui început: țara se face de-abia acum („România se construiește azi” - v. „Manifest activist...“, n.n.; Nota bene, avem de-a face cu singura menționare „patriotică” a României într-un manifest avangardist autohton!). Acțiunile noastre sînt muncă de întemeietori și noi înșine, în această privință, cu toate că avem în urmă-ne un secol de literatură, ne vom înfățișa urmașilor ca niște premergători... Socot că Arghezi e un premergător”. Nu cred, asemenea lui Simion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ieșit de sub tipar cu cîteva ore înaintea morții poetului (iulie 1964). Aproape toate textele au fost, atunci, rescrise în vederea editării, uneori - serios „cumințite” estetic, adesea însă - cizelate în sensul adîncirii lirismului. Spre deosebire de cele vădit mai „stridente”, mai radical-demitizante, cu tentă avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o traducere din americanul Edgar Lee Masters (autor al Antologiei orășelului Spoon, volum cu care pillatianul Pe Argeș în sus are în comun monografierea lirică a spațiului natal). La rîndul său, Perpessicius - criticul cu cea mai bună imagine în mediile avangardiste - publică versuri originale cu tentă intimistă și traduceri din Francis Jammes. „Gîndiristul” Ion Sân-Giorgiu e prezent atît ca poet original (cu versuri neconvingătoare, minor elegiace), cît și ca traducător din poezia expresionistă germană (August Stramm, Stefan George). Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rămîne valabil. Colaborează, de asemenea, cu versuri, traduceri și articole de opinie, critici precum Vladimir Streinu, Perpessicius și chiar Pompiliu Constantinescu... Printre colaboratorii revistei îi întîlnim, nu o dată, pe Camil Petrescu și Ion Marin Sadoveanu (e adevărat, nu în perioada „avangardistă” a revistei). Criticul și poetul estetizant Nicolae Davidescu, membru al primului val antiacademist autohton și, totodată, cel mai avizat critic al simbolismului românesc din epocă, scrie despre „Scriitorul bugetivor“, atacînd parazitismul și „cumpărarea” scriitorilor de către stat (nr. 2), pledează pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Mihail Bahtin și Gilbert Durand - o tipologie cultural-politică a modernismelor din prima jumătate a secolului al XX-lea: Războiul (în care ar intra deopotrivă estetismul „eroic”, aristocratizant al lui D’Annunzio, futurismul militarist al lui Marinetti ș.a.), Revoluția (cu mișcările avangardiste și activiste de stînga - inclusiv constructivismele și Suprarealismul) și Carnavalul (ilustrat, între altele, de relativismul hedonist, antipolitic al Dadaismului zürichez). Privită prin prisma acestei tipologii inevitabil reductive, dar stimulative, acțiunea grupării Contimporanul se dovedește a fi însă mai curînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a atmosferei, cu amestecul ei de extravaganță provocatoare și snobism novator foarte în spiritul „anilor nebuni”, întîlnim și în romanul Patul lui Procust. Naratorul Fred Vasilescu o întîlnește pe doamna T. (amatoare de mobilă și interioare cubiste, familiară a cercurilor avangardiste...) „la vernisajul unei expoziții colective a unui grup de pictori și sculptori de avangardă... O expoziție foarte frecventată, cel puțin la vernisaj, din pricină că era moda de a fi ostentativ, de a fi neapărat îndreptat împotriva cuiva... Ciudat era că această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]