2,305 matches
-
Frediana făcu o ultimă încercare de a-l opri. Nu! Nu, te rog! N-o face! Nu-l ucide! îl rugă printre lacrimi. Cu un mârâit de nerăbdare înfundat, Balamber o apucă de subsuori și o târî prin iarba udă, azvârlind-o apoi cu brutalitate înspre o salcie, după care își apucă din nou sabia și se năpusti asupra tânărului, ce îl fixa cu o expresie de ură și total dispreț, prin vălul lichid al ploii torențiale. Iute, apucă trupul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împrejur iarba dispăruse, lăsând locul unui disc negricios ce se întindea până la el. își aduse aminte atunci de fulgerul orbitor, simți din nou căldura și tremurul ce-i străbătuseră trupul, îi veni în minte senzația cumplită că era pulverizat și azvârlit în hău. între el și copac, întrezări un obiect diform și pe jumătate carbonizat, în care, cu greu, îl recunoscu pe Rutger. îi veniră în clipa aceea în minte Frediana și tânărul burgund și îi căută cu privirea în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atât de puternic, încât câteva păsări părăsiră în mare grabă acoperișul Pretoriului. Gualfard, însă, nu se pierdu cu firea: nu făcu greșeala de a se apleca să-și ia arma, ci, cu mare prezență de spirit și nebănuită agilitate, se azvârli înainte cu capul plecat. Protejându-se cu scutul său mare, îl izbi cu toată greutatea pe Sebastianus, surprinzându-l pe când deja se pregătea să înainteze ca să aplice lovitura decisivă, și îl aruncă îndărăt. Respins astfel, romanul dădu înapoi clătinându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vale se așternu din nou tăcerea. Se auzeau doar plânsul îndepărtat al unui copil ce se pierduse și gâfâielile răgușite ale unui cal care își scrântise piciorul printre pietrele vadului; acum zăcea pe jumătate în apa nu prea adâncă și, azvârlind violent din picioare, încerca în zadar să se ridice. în vreme ce burgunzii își luau pozițiile, înșirându-se de la un versant la celălalt al văii, Sebastianus își dispuse oamenii: alanii din escorta sa și arcașii pe care-i primise de la Chilpericus, majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de la șa caseta cu cele necesare scrisului, o deschise febril, fără să ia seama la sulurile de pergament, sticluțele cu cerneală și tăblițele de ceară pe care astfel le împrăștia prin iarbă. Culese, în schimb, o tăbliță și un stil; azvârli apoi caseta și se întoarse în goană la comandantul său. Sebastianus, încordat și întunecat la față, întinse degetul către tăbliță și îi porunci: — Scrie: „Către Eminentissimul etc. etc. Magister utriusque militiae Flavius Etius, de la Prefectul și Legatul Aulus Sebastianus“. Vitalius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-i sprijine în acțiune. Sebastianus, aflat aproape de arcași, înțelese că el era ținta comandantului dușman. O secundă îi fu de ajuns ca să-i distingă ochii îmbătați de masacru și să-i audă strigătul de furie. Pentru a nu fi azvârlit de pe cal, trebui să se arunce în iarbă, rostogolindu-se într-o mică scobitură de pământ, aflată la adăpostul unei zade, în vreme ce hunul, urmat de alți cavaleri, se ducea mai departe, dincolo de linia primilor copaci. Se ridică imediat după trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
drept, eu... eu... Se întâmplă ceva ciudat: călugărul își duse, deodată, mâinile la ceafă, se îndreptă, palid la față, întreg trupul îi încremeni, apoi se aruncă la pământ și porni să se rostogolească și să se zbată, scrâșnind din dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut, o rugăciune înfrigurată. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunii ridicaseră două corturi mari, dintre care unul era deja în flăcări; în timp ce câțiva dintre ei se postau în formație de apărare, ca să poată stăvili atacul furibund al năvălitorilor, alții se străduiau să dezlege pripoanele cailor, care, înspăimântați de foc, azvârleau din picioare, dădeau din copite, se înălțau pe picioarele din spate și nechezau disperați. Grupul de apărători înaintă în mijlocul fumului ca să-i lovească pe burgunzi și imediat se produse în învălmășeală crâncenă. Sebastianus recunoscu în războinicul ce-i conducea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și confratele tău, nu? — Da, sigur. „Ah, călugări blestemați, făcu acela, voiați să-l apărați, eh? O să vedem ce o să zică de asta abatele vostru!“ între timp, totuși, îl smucea de păr pe bietul băiat, potopindu-l cu insulte. îl azvârli pe jos și începu să-i lege mâinile la spate, în vreme ce el ne striga să-l ajutăm, că lui îi era foame și că pentru asta furase. Eu mă apropii de vechil și-i spun: „Om bun, dacă îl spânzuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarse, porni în goană către tovarășii săi și începu să strige, alertându-i; strigătul însă i se curmă imediat în gât, străpuns de a treia săgeată a lui Maliban. în acel moment, Sebastianus părăsi adăpostul copacilor, intră în apă și se azvârli înainte, cu sabia în mână, urmat de tovarășii săi, în afara lui Divicone, care rămase pe loc. Cei trei agresori încă în picioare nu-și dădură imediat seama de ce li se întâmpla. De îndată ce Metronius ajunse la ostrov, unul dintre ei încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte să-și repeadă arma. Un altul, după o clipă de șovăială, lăsă să-i cadă sabia scurtă pe care o strângea în mână și căută să se facă nevăzut, dar fu împuns de sabia lui Sebastianus. Al treilea se azvârli în apă și fugi cu zgomot mare prin apă, înspre desișuri. — Prindeți-l viu! strigă prefectul, oprindu-l cu mâna pe Maliban, care tocmai întindea iarăși arcul său ucigător. Din patru salturi, Vitalius îl ajunse pe omul acela, se aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cu frică, se întreba dacă de aici înainte acei demoni aveau să ajungă să aibă putere și peste viața ei. între timp, servii se puseseră pe treabă pentru a aprinde lumânările. Imediat ce se făcu puțină lumină, unii dintre refugiați se azvârliră cu furie asupra prizonierului și în mijlocul sălii se încinse o încăierare. Soldatul, însă, îl apără cu toate puterile sale. — Nu! striga. Nu-l ucideți! Ne-ar putea fi de folos. Hippolita, care rămăsese la ambrazură, nu le dădea mare atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
asistând la manevre, iar acum veniseră lângă ei, în mijlocul luminișului. Metronius se repezi în mijlocul lor și îl înșfăcă energic pe primul care îi ieși în cale, un tip deșirat, ce se sprijinea cu ambele mâini îi sulița lui, și îl azvârli îndărăt aproape de Almiro. Veni imediat rândul unui băiat robust, cu un aer arogant, care încercă zadarnic să-i reziste. — V-am spus să rămâneți în rând! strigă, obligându-l să-și reia locul. Apoi, arătând cu degetul spre Almiro, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o grimasă batjocoritoare pe chipul bărbos. — Vino, vino, micuțule, îi spuse, e vremea faptelor, nu a vorbelor! în sfârșit, o să vedem de ce ești în stare. Metronius, incapabil să-și domine mânia și vrând să termine cât mai repede treaba, se azvârli înainte și aplică prima lovitură - un croșeu de dreapta, parat cu ușurință de celălalt, care răspunse cu o lovitură identică, parată de Metronius cu aceeași ușurință. Profitând de scurtarea distanței, Milone, care era ceva mai lent, dar mai robust, căută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sunt la fel! Toți sunt niște demoni!“ Cuprinsă de agitație, izbise cu furie catârul cu picioarele, ceea ce-l făcu de-a dreptul să se enerveze, astfel că animalul, scuturându-și spinarea și izbindu-se de cavalerii aflați în marș, o azvârlise până la urmă pe jos. Privind-o pe când se ridica, furioasă, de pe drumul prăfuit, Balamber nu putu să se abțină să râdă. Se dusese lângă ea scuturând din cap, și, apucând-o de rochie, o împinsese spre un car ce trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mai multe locuri: — Ai văzut acolo, în față? îl întrebă, făcând semn cu capul. Metronius privi, dar nu văzu altceva decât rândurile compacte ale galoromanilor, între care percepu o anumită agitație. Pentru a putea avea o vedere decentă, se azvârli în șaua pagului său. Distinse de acolo o masă de războinici dușmani, cei mai mulți dintre ei pedeștri, care înainta cu rapiditate peste câmpie. După felul în care se aliniaseră și după însemnele primitive, trase concluzia că era vorba de turingieni - luptători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deasupra ei și alanii de la poale și-au îndepărtat rândurile pentru a umple spațiul pe care-l ocupau ei. Acum sunt mai slabi, înțelegi? Spune-mi, atunci, tu ce ai face în locul meu? Răspunsul lui Balamber veni prompt. M-aș azvârli cu capul înainte chiar acolo, ca să le sparg liniile. Atila, care se pregătea să-și pună pe cap magnificul coif, încuviință din nou: — Și chiar asta o să și facem. Trei mingan-uri: Utrigúr o să-l comande pe cel din dreapta, al tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
parte arcul și scoase sabia, apoi își împunse cu furie calul și îl împinse înainte pentru o ultimă sforțare. Alți războinici hiung-nu îl urmară. Securile pedestrașilor deschiseseră breșe în bariera sulițelor alane și într-una din aceste breșe Balamber se azvârli cu toată forța, doborând rapid, unul după altul, doi, trei patru războinici. Alături de el, Odolgan își repezea sabia cu furie scoțând mugete cumplite, cum făcea întotdeauna în luptă, în vreme ce Mandzuk, la o oarecare distanță, ținea stindardul verde, glorios, al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zonă pentru asediul taberei dușmane; cel puțin aceasta fusese intenția până în acel moment. De-a lungul drumului până la tabăra lui Ambarrus, Sebastianus trecu printre multe grupuri de soldați ce porniseră să sape mari gropi comune, în care urmau să fie azvârlite pur și simplu, toate la un loc, cadavrele, de acum înțepenite, ale celor căzuți: romani, huni, alani, vizigoți, ostrogoți, turingieni, burgunzi. întinderea aceea desțelenită era toată o înșiruire de cratere, umplute cu o rapiditate impresionantă și imediat acoperite sumar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puternic. Locul de trecere era destul de strâmt, astfel că la intrarea pe pod se formă o mică înghesuială. Balamber își îndemna oamenii nerăbdător, dar operațiunea lua mult. La un moment dat, un catâr, același care zece zile mai înainte o azvârlise jos pe Go-Bindan, deveni nervos și începu să dea din picioare, speriind calul pe spinarea căruia, ținută strâns de un tânăr războinic, se găsea fata. Azvârliți din spinare de animal, ajunseră amândoi în apă. Băiatul se agăță imediat de trestii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mult. La un moment dat, un catâr, același care zece zile mai înainte o azvârlise jos pe Go-Bindan, deveni nervos și începu să dea din picioare, speriind calul pe spinarea căruia, ținută strâns de un tânăr războinic, se găsea fata. Azvârliți din spinare de animal, ajunseră amândoi în apă. Băiatul se agăță imediat de trestii și fu pe loc cules de tovarășii săi, dar, în confuzia ce se crease, nimeni nu se mai gândi la Go-Bindan. Văzând-o cu degetele întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
necesar să vă spun din nou vârsta mea? Când scriu toate acestea sunt un om de patruzeci de ani, cu părul cărunt și fundul tocit, cu o situație financiară solidă și cu perspective la fel de solide, sper, de a nu-mi azvârli cât colo furnizorul meu de arginți, pentru că anul ăsta n-o să fiu apt să intru în echipa de baschet sau pentru că salutul meu milităresc nu-i destul de vioi ca să mă trimită la Școala de Ofițeri. Și apoi, nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lui, forma, erau înnebunitor de nereglementare. În timp ce toți ceilalți își aruncau bila printr-o mișcare în jos a încheieturii mâinii, Seymour își lansa proiectilul lui cu o mișcare laterală a brațului - sau cu un soi de bobârnac, asemenea cuiva care azvârle o piatră plată pe suprafața netedă a unui lac. Și din nou imitația se dovedea dezastruoasă. A lansa bila în maniera lui ar fi însemnat să pierzi orice șansă de control asupra ei. Cred că o parte din mintea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
De unde am plecat?“, Întrebă Ippolit. „De unde să plecați, spuse nevastă-sa cu aceeași nevinovăție-n glas, de la depozit, că doar nu era să plecați din pântecele matern!“ Și, spunând aceasta, se ridică de la podea și-n văzul Întregii asistențe Îi azvârli ligheanul de cenușă În cap... Ippolit dădu să se apere și se trezi din somn lac de transpirație, cu gura coclită și dureri de cap. Ornicul din perete - o moștenire din vremea Gloriosului Imperiu - bătu de două ori. Mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
banii. Imediat Gironda le servi o mică gustare, mai aduse câteva sticle cu băutură, făcându-se din nou nevăzută. Jocul de noroc, se reluă cu o deosebită asprime! Atât Doctorul, cât și adversarul său, Învârteau zarurile În mână, și le azvârleau cu o asemenea furie, Încât timorate, bietelerefuzau să ofere șansă unuia din jucători. În această insuportabilă tensiune nervoasă, se scurse toată dimineața și după amiaza, efectiv, balanța victoriei pendulând Între cei doi jucători, În timp ce atacul decisiv era, amânat la infinit
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]