1,399 matches
-
o ambulanță... Mișcă-te! Nu sta, fă ceva!!! urlă agentul cel gras, aruncând barometrul tensional, la cote paroxistice. Ușurel...! Ușurel, băiatule...! Calmează-te...! Da! Da! Da! Calmează-te, Costele! Uite-te...! Nu s-a-ntâmplat nimica! Nimicuța, bre! Ve-vezi...? se bâlbâie nea Sandu, alb ca neaua mieilor, la ten. Așa-i! Așa este! Corect, domnule! Corect! Foarte corect! rostește Fratele, cât poate el de potolit, de stăpânit și de energic, adunându-și toate rezervele sale avocațiale de confiență, de gravitate și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
astea. Cine umblă cu scrupuluri feciorelnice e osândit mai dinainte să fie strivit de cei ce nu cunosc nici măcar din nume astfel de sentimentalisme romantice! Gata de plecare și luîndu-și servieta, adăugă cu alt glas: ― Ai luat masa? ― Încă nu, bâlbâi, surprins, Titu. ― Dacă-ți face plăcere, să mergem să mâncăm împreună! Deși foarte măgulit, tânărul răspunse că el ia masa la o familie ardeleană și, fiindcă n-a anunțat, oamenii I-ar aștepta nemâncați cine știe până când, încît n-ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strada Academiei. La opt!.. Așa! 3 Titu Herdelea alerga pe trotuar cu pălăria puțin pe ureche și cu fața atât de strălucitoare de bucurie, că oamenii întorceau capul după el, parc-ar fi fost beat. Îi bătea strașnic inima. Și bâlbâia întruna: ― În sfârșit, mulțumesc lui Dumnezeu!... Ce om de treabă! Se cunoaște îndată că e boier... În sfârșit mi se pare că mi-a ajutat Dumnezeu... Prin strada Romană ieșise în calea Victoriei. Coti acuma spre strada Verde, ca să ajungă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
datorie mai are de dat, și... ― Apoi acu mai ai răbdare și dumneata, că-ți vine acasă băiatul cel mare de la oaste și are să ia el cârma, făcu Dragoș, căutând s-o liniștească. ― Of, măcar de I-ar aduce Dumnezeu! bâlbâi femeia cu glas mai plângător. Dar văd că alții au venit și lui Petrică nu-i dă drumul și nu vine și, Doamne, mult mă mai chinuiesc singură, și multe lacrimi vărs, și nu știu ce am păcătuit de m-a bătut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ochi: ― Apoi, până n-om pune mâna pe topoare, nici noi n-om... Se opri brusc, parcă vorbele i-ar fi scăpat din suflet fără voia lui. Oamenii îl auziseră, dar nimeni nu întoarse capul spre el. Numai Lupu Chirițoiu bâlbâi cu glas moale: ― Ia taci, măi Petrică, ia mai taci! Se făcu iar tăcere. Roțile de oțel bocăneau surd ca ecoul unui dangăt de clopot depărtat. În întunericul ferestrelor se răsuceau mereu fâșii de fum cu mii de scântei sclipitoare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-mi faci mie morală! Nici acuma, și niciodată! Să fim înțeleși! Așa că ar fi mai bine să-ți vezi de... Lenuța ta și să ne lași pe noi în pace! Calmul și energia ei deconcertară pe Jenică. Își pierdu cumpătul. Bâlbâi ceva, puse chibriturile pe noptieră și în sfârșit, cu un ton fals de superioritate și poruncă: ― Lasă că vom mai vorbi noi împreună... Acuma însă aide, imediat să te îmbraci și să o ștergi acasă! Imediat! Nu mă mișc de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cărui față aspră părea mai frământată de înfrigurare. Petre se zăpăci. El iubea pe Grigore ca pe un arhanghel, mai ales de când cu plata boilor și ștergerea datoriei, și ar fi fost în stare să sară în foc pentru el. Bâlbâi încurcat: ― De, coane Grigoriță, ne-am luat și noi după alții, că învoielile vechi au fost prea grele și nu putem trăi... Moș Lupule, ia spune matale conașului, că ești mai bun de gură și mai bătrîn! ― Spune, moș Lupule
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
apoi se dumeri, fu cuprinsă de o groază atât de violentă, că rămase împietrită în pat, cu plapuma până sub bărbie, uitîndu-se la Ileana cu niște ochi măriți, în care tremura o lucire sticloasă. Numai într-un târziu începu să bâlbâie cu un glas străin, frânt și neputincios: ― Ce fac eu acuma, Ilenuțo?... Acuma o să mă omoare și pe mine, acuma... Fata o iubea și-i era milă de frica ei. Prinse curaj și-i explică cu însuflețire și cu vorbe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
afară de figura ei îngrozită și cu atât mai ispititoare, și de haina albă, ușoară, sub care îi zărise carnea. Întinse instinctiv brațele cu mâini mari, noduroase, ca și când ar fi vrut să oprească o pornire ce nu se mai poate înăbuși, bâlbâind neputincios: ― Apoi... de ce... să nu... te... Nadina dădu să fugă spre cealaltă fereastră. O mânecă a halatului atinse o mână întinsă a lui Petre. Degetele o înșfăcară singure. ― Lasă-mă, lasă-mă!... Ajutor!... Nu! striga Nadina, zbătîndu-se să-și smulgă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
obiecte de toaletă, și ceasornicul și câteva mărunțișuri, le înfundă în poșeta de piele roșie cu monograma de aur. Trecând pe lângă oglindă, își aruncă ochii fără să vrea și se înfioră văzând o figură străină, parcă. ― O, săraca de mine! bâlbâi pierdută. Și toate astea numai pentru că... A, să plec repede, să... Petre trecuse din vestibul în cerdac și coborâse în curte unde, între timp, se mai adunaseră alți lespezeni. Toader Strîmbu se hărțuia cu muierea lui Dumitru Ciulici din pricina Ilenei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Trifonică!... Nu te lăsa!... De ce să-l asuprească și să-l batjocorească?... Trebuia să-i pui mîna-n beregată și... Un glas subțire strigă, mai departe, stârnind veselie împrejur: ― S-a încins moșul, fraților, nu-i fie de deochi! Ignat Cercel bâlbâi îngrijorat: ― Ia vezi, Trifoane, să nu te pomenești cu boierul că te... Când reapăru Miron Iuga cu pușca în mână și cu ochii umflați și roșii ca cepele, fu întîmpinat cu un murmur de mirare și de nemulțumire. Bătrânul se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de rău. Petre nu-i dădu răgaz să isprăvească: ― Ia mai tacă-ți clanța, hodorogule! Că destul ne-ai bătut capul și ne-ai ținut în loc cu brașoavele și cu miorlăielile tale! ― Ai nebunit și tu, băiete, vai de tine! bâlbâi bătrânul, crucin-du-se. Numai să nu-ți pară rău pe urmă! ― Ce să-mi pară rău, că doar o singură moarte are tot omul! strigă Petre depărtîndu-se, grăbit, fără să știe unde. În câteva ferestre ale castelului se iviră fuioare de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plecăciune umilă. ― Dă-te la o parte, banditule! sâsâi maiorul, înlăturîndu-1 cu cotul din ușă. Lângă altar, pe un catafalc improvizat, acoperit cu un giulgiu, zăcea cadavrul Nadinei. Maiorul ridică un colț, dezvăluind figura învinețită și scofâlcită. Baloleanu întoarse privirea, bîlbîind: ― O, bestiile, bestiile!... Sărmana femeie! Ieși repede afară. În nări îi stăruia un miros necăcios și atât de răscolitor, de parcă-i întorcea stomacul pe dos. Își umplu plămânii de câteva ori cu aer proaspăt, gâfâind cuvinte de revoltă, până ce dădu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dar tăcu văzând că Baloleanu și Grecescu, cei chemați să vorbească, primesc fără obiecție rodomontadele ofițerului. ― Pavel Tunsu!... Care ești?... Vino-ncoace! strigă pe urmă procurorul. Pavel se ridică de jos. Dârdâia de spaimă că va fi și el împușcat. Bâlbâi în neștire, fără să mai aștepte vreo întrebare: ― Eu n-am omorât pe nimeni... Eu am stricat mașina și i-am pus foc, că mi-au schilodit copilul, dar n-am vărsat sânge, că am copii... Se socoti cel mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rămîi pe dinafară. Și dacă tot nu te duce capul, au apărut și servicii specializate de transpunere din româna veche în corpoă rate Romanian. Casta vorbitorilor de lingua franca manageriensis va decide apoi asupra sorții tale de neo-barbar ce se bîlbîie într-un idiom de neînțeles. Noroc că există însă internetul și noile tehnolimbaje aducătoare de power to the people. Aici vorbim cum vrem noi, în afara - și în ciuda - tiraniei cumulate a statului și a pieței. De la mailuri și sms-uri la chat
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
fost mai cutremurătoare. Ne-am privit mult, cu oroare, fără să ne vorbim sau să ne atragem. Eram prea obosiți și năuciți ca să mai gândim. Ne-am îmbrăcat mașinal, încurcînd hainele, schimbîndu-ni-le de câteva ori. Gesturile ne șovăiau, mișcările se bâlbâiau, mâna rata apucarea. Ne priveam ca niște ființe din lumi diferite, bazate pe cu totul alte chimii, biologii, psihologii. Deodată, cel din fața mea se aruncă pe pat, cu fața în pernă, și începu să plângă violent, icnind și sughițând. Dădea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cheia dansului, dar nu-mi poate spune nimic. E un mare prost. Nu înțelege ritmul și vorbește ca din cărți. Mai bine nu-l invitam. Pe scenă era ca un Dumnezeu, dar când l-am rugat să-mi vorbească, a bâlbâit prostii, ca un simplu meseriaș... Cum de nu l-a făcut înțelept dansul? Nu știam cum să-i mulțumesc pentru aceste câteva cuvinte. Ea mă îndreptă în bibliotecă și-mi spuse, aprinsă, mîngîindu-mi mîna: ― Mi-ești drag, Allan, mi-ești
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
N-am intrat și probabil n-am să intru niciodată, deși vocea îngroșată a Moapsei, ce s-a și repezit să-mi aducă o dulceață, mă invită, ca totdeauna : — Da, intră ! Intră, te rog ! Intră... Nu intru... Mă scuz, mă bâlbâi, îmi contorsionez corpul, zâmbesc silit, explic că tocmai astăzi... (Chiar treci cam prea rar ! mi se răspunde, cu un zâmbet care nu îndulcește reproșul.) Explic că am venit doar puțin, doar să stau puțin cu mătușa Vica și, cu ochii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
soi de onestitate pe care, În ciuda dimensiunilor minuscule, reușește să ne-o impună și nouă: dacă sîntem În armată, să ne purtăm ca niște soldați. Nu Întîmplător l-au făcut caporal. Dar acum pare să-și fi pierdut prestanța, se bîlbîie. Și are această figură comică, parcă e piticul de porțelan din fundul grădinii. Tot din punctul de comandă iese la un moment dat și locotenentul Soare, care se duce spre pavilionul central privind cerul, copacii desfrunziți, camionul-cisternă de pe pista de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bine... în cazul ăsta... murmură el. Urmă o tăcere, în timpul căreia Hattie își luă panașul de pe podea și-l așeză, un clinchet, pe placa de cristal a măsuței de bambus. După aceea se ridică în picioare. Tom începu să se bâlbâie: — Mi-e teamă că... Apoi se ridică și el. Pearl care, se înțelege, trăsese cu urechea, deschise, oportun, ușa camerei de zi. Tom se îndreptă spre hol (lucru care devenise inevitabil). Se întoarse o clipă și se uită la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
codurile, concordanțele și datoriile pe care societatea le ridică la rangul de reguli. Desigur, a descrie practici îndrăznețe, anomice poate fi îngrijorător. Și foarte des gânditorul simte, așa cum remarcă Platon, că suspendarea judecății îi dă amețeli. "Uite-l cum se bâlbâie acum, într-atât se simte dezrădăcinat" (Theaitetos, 175d). Și totuși, este important să realizăm o astfel de dezrădăcinare, dacă vrem să fim capabili să înțelegem diferitele efervescențe prin care se exprimă cultura postmodernă. Așa cum au semnalat-o, în diverse moduri
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ar mai fi nimic de povestit până în ziua când ecuația mea s-a zdruncinat... Totul a început, de fapt, cu un telefon. Cineva a făcut, într-o zi, din greșeală numărul meu și m-a amuzat cât de rău se bâlbâia tot cerîndu-și scuze. La un moment dat, am pufnit amândoi în râs. În ziua următoare m-a sunat din nou, a treia zi la fel. De fiecare dată la ora cinci după-amiază, fix. La început mă agasa asta, mă sâcâia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
zise Eleonora. ― Și în acest timp n-ați discutat decât la telefon? Nu v-ați întîlnit niciodată? ― Niciodată. ― Nu ți se pare curios ca doi oameni să discute în fiecare zi la telefon fără să se cunoască? ― Ba da, se bâlbâi ea. ― Continuă, i-am zis. ― Mă suna în fiecare zi la cinci fix. ― De ce la cinci? ― Nu știu. ― Nu l-ai întrebat? ― Nu. ― S-a întîmplat în vreo zi să te sune la altă oră? ― Nu. O vreme adică... ― Și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
judecătorilor. Alegeți cui vreți să dați dreptate. Nu vă cer milă, ci vă cer să nu înjosiți dreptatea, împingînd-o în tabăra fricii." Terminând, m-am dus spre Eleonora. ― Ei, fetițo, acum să te văd. Retrage-te și deliberează. ― Eu? se bâlbâi ea speriată. ― Evident. Știi că sentințele n-au fost niciodată specialitatea mea... 17. Ceea ce mi se întîmplase și altădată mi s-a întîmplat până la urmă și atunci. Procesul mi-a dat o stare de efervescență, dar după ce a trecut exaltarea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o mangustă. Cu o mână ținea torța, iar cu cealaltă strângea la piept mangusta care mârâia acum spre mine, arătîndu-și dinții ascuțiți. Știi că n-aveai voie să pătrunzi în această mlaștină?" m-a întrebat îmblînzitorul. "Nu știam", m-am bâlbâit eu. Așteptam să se întîmple ceva și nu se întîmpla nimic. Îmblânzitorul nu-mi mai dădea nici o atenție. Privea în gol, ascultând vântul și parcă vedea în clipa aceea un lucru pe care eu nu-l puteam vedea. Mangusta adormise
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]