996 matches
-
vol. I, pp. 412-9). Acesta din urmă este o scrisoare scrisă de Hoshayahu adresată lui Ya’ush, comandantul fortăreței Lachiș; ea este datată la începutul secolului al VI-lea î.C., contextualizându-se istoric la câțiva ani înainte de distrugerea Ierusalimului de către babilonieni. Împreună cu această scrisoare, Hoshayahu anexează comandantului fortăreței o altă scriere - redactată la origine de un anume Tobiyahu, „slujitorul regelui”, adică un oficial al palatului - care conținea un mesaj profetic adresat regelui. Aceasta este partea finală a ostraconului: Cât privește scrisoarea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Genezei au fost redactate în forma finală în epoca (post)exilică (cf. F. Giuntoli, în Merlo, 2008, pp. 113-116), învățătura lor despre natura omului reelaborează concepții specifice Orientului Apropiat antic prezente deja în vechile povestiri ale creației (de exemplu, miturile babiloniene Enuma Eliș sau Atrahasis), astfel că este foarte posibil ca ideea că omul este creatura lui Dumnezeu să fi existat în Israel cu mult timp înainte de redactarea Gen 1-2. Conform Gen1-2, omul recunoaște că este inferior Creatorului, dar în același
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
alte cuvinte, această expresie nu arată o acțiune intelectuală, ci se referă la plângerea funebră făcută de fiul defunctului prin care invocă numele celui mort. Uzanța de a invoca cu voce tare numele propriului strămoș este foarte cunoscută în textele babiloniene, în cetatea Emar și Ugarit (secolul al XIV-lea î.C.), și în cele aramaice (KAI 214, liniile 15 ș.u.). Alături de plâns și lamentație, puteau fi îndeplinite și alte acțiuni precum: a se îmbrăca în sac, sfâșierea hainelor ca
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
conotație mitologică (cf. Ps 89,10; 93,3-4; 104,9) ce se regăsește și în alte mitologii din Orientul Mediu antic precum în lupta dintre zeul Baal și zeul Yam din textele de la Ugarit sau mai cunoscuta luptă dintre zeul babilonian Marduk și Tiamat în mitul Enuma Eliș. În cosmologia religioasă a timpului se constituie astfel opoziția dintre Dumnezeu, ocrotitorul umanității și garantul stabilității universului, și mare, văzută ca forță haotică și ostilă lui Dumnezeu. În aceste texte, marea este desemnată
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
haotice primordiale potrivnice vieții și dușmani ai umanității. Această simbologie cosmică evocă cert unele mitologii din Orientul Apropiat care presupun existența, în timpurile primordiale, a unei opoziții cosmice între zeul suprem al vieții și puterile morții (de exemplu, în mitul babilonian Enuma Eliș). Aceste imagini sunt foarte asemănătoare cu cele ale apariției divine a zeului furtunii care domină cu puterea sa forțele distrugătoare ale naturii (cf. 2Sam 22,10-17), la care am făcut aluzie în Cap. 3 (pp. 37-38) când se
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Yhwh ca Dumnezeul suprem al lui Israel. Capitolul 8 Exilul și apariția iudaismului Istoriografia tradițională a lui Iuda caracterizează secolele al VI-lea - al V-lea î.C. cu termenii „exil” și „întoarcere” în patrie. Această viziune istoriografică considera exilul babilonian ca un fel de întrerupere în desfășurarea continuă a istoriei lui Iuda, considerând că intervenția babiloniană a cauzat nu doar distrugerea templului, ci și evacuarea teritoriului printr-o deportare masivă ce a durat până la reconstruirea comunității și a templului din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
lui Iuda caracterizează secolele al VI-lea - al V-lea î.C. cu termenii „exil” și „întoarcere” în patrie. Această viziune istoriografică considera exilul babilonian ca un fel de întrerupere în desfășurarea continuă a istoriei lui Iuda, considerând că intervenția babiloniană a cauzat nu doar distrugerea templului, ci și evacuarea teritoriului printr-o deportare masivă ce a durat până la reconstruirea comunității și a templului din Iudeea în epoca persană (cf. 2Rg 25,21: „Astfel Iuda a fost deportat departe de țara
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ar trebui să tratăm distinct religiozitatea ebraică din Babilon, de cea din Iuda. Din păcate nu dispunem de suficiente documente despre religia practicată de comunitatea iudaică din Babilon, dar este probabil ca - dincolo de integrarea naturală a unor israeliți în lumea babiloniană - diferite cercuri să fi accentuat propriile însușiri religioase astfel încât să poată rezista procesului normal de diluare a propriei identități când se trăiește într-o țară străină. Se pare că aceste cercuri de tip naționalist-religios s-ar identifica cu preoții „sadociți
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
când se trăiește într-o țară străină. Se pare că aceste cercuri de tip naționalist-religios s-ar identifica cu preoții „sadociți” care susțineau o reflecție religioasă intransigentă, care considera că Yhwh, Dumnezeul lui Iuda, se afla în opoziție cu divinitățile babiloniene. Materialul originar din capitolele 40-55 din Cartea lui Isaia (așa-numitul Deuteroisaia) sunt datate în timpul exilului babilonian și dovedesc cum, în fața pierderii autonomiei statale (Is 40,27), unii teologi evrei au propus ideea superiorității tradiției religioase yahwiste asupra celorlalte tradiții
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
identifica cu preoții „sadociți” care susțineau o reflecție religioasă intransigentă, care considera că Yhwh, Dumnezeul lui Iuda, se afla în opoziție cu divinitățile babiloniene. Materialul originar din capitolele 40-55 din Cartea lui Isaia (așa-numitul Deuteroisaia) sunt datate în timpul exilului babilonian și dovedesc cum, în fața pierderii autonomiei statale (Is 40,27), unii teologi evrei au propus ideea superiorității tradiției religioase yahwiste asupra celorlalte tradiții religioase (Is 40,28-31). Pentru prima dată religiozitatea ebraică a început să gândească în termeni de exclusivitate
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
fundamentând propria identitate religioasă pe exclusivismul yahwist, contestând existența reală a altor divinități în afară de Yhwh. În textele atribuite tradiției sacerdotale exilice - ca de exemplu, povestirea creației din Gen 1 - se notează cu ușurință polemica dură împotriva divinităților și a teologiei babiloniene. În precedență însă, când exista încă regatul lui Iuda această polemică era inutilă, întrucât supremația lui Yhwh se manifesta prin însăși existența regelui, ales de Dumnezeu, și prin sanctuarul regesc de la Ierusalim, locul ales de Dumnezeu ca locuință în mijlocul poporului
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
al teritoriului lui Iuda, dar era admisă și posibilitatea cultului altor divinități, deoarece acestea din urmă nu reprezentau un pericol pentru supremația lui Yhwh. Însă acum, odată cu exilul regelui și distrugerea templului, evenimentele istorice par să fi demonstrat superioritatea zeilor babilonieni față de Yhwh. Unica modalitate pentru a rezista în fața superiorității religiei, culturii și societății babiloniene era de a „răsturna” raționamentul religios obișnuit și de a considera că numai Yhwh putea să conducă cursul evenimentelor, negând astfel existența celorlalte divinități și din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
din urmă nu reprezentau un pericol pentru supremația lui Yhwh. Însă acum, odată cu exilul regelui și distrugerea templului, evenimentele istorice par să fi demonstrat superioritatea zeilor babilonieni față de Yhwh. Unica modalitate pentru a rezista în fața superiorității religiei, culturii și societății babiloniene era de a „răsturna” raționamentul religios obișnuit și de a considera că numai Yhwh putea să conducă cursul evenimentelor, negând astfel existența celorlalte divinități și din punct de vedere teoretic (Is 45,5). Nu putem defini precis când și cum
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
47-48). În afară de cărțile lui Ieremia și Ezechiel, prezența cultului astral non-yahwist în Iuda în epoca exilică este atestată și de izvoare arheologice, precum amprenta unui sigiliu provenit din Tell el-‘Agul care reprezintă un bărbat credincios care stă în fața emblemei babiloniene a zeului Sin din Harran (Keel, Uehlinger, 1992; cf. Fig. 15b) sau sigiliul având inscripția lpqd yhd „(care aparține) inspectorului din Iuda”, datat spre sfârșitul secolului al VI-lea - începutul secolului al V-lea î.C., ce reprezintă un credincios
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
secolului al VI-lea - începutul secolului al V-lea î.C., ce reprezintă un credincios în fața zeului lunar înfățișat prin caracteristici aramaice. Aceste două sigilii, care dovedesc prezența cultelor astrale în Iuda, aparțineau foarte probabil oficialilor de etnie non-iudaică, respectiv babiloniană, primul sigiliu, și persană, al doilea. Cât privește însă teritoriul din partea de nord, trebuie să remarcăm că unele regiuni periferice, adică toată câmpia Șaron la sud de Carmel, zona Akko la nord de Carmel și Galileea nordică, trecuseră sub controlul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cult cu populațiile cu care intrau în contact; pe de altă parte, populația rezidentă în Babilon, mult mai hotărâtă să-și păstreze propria identitate națională prin intermediul unei re-instituiri religioase rigoriste, tinzând să anuleze orice posibil element de contaminare de sorginte babiloniană sau de orice altă natură. Primul tip de religiozitate, non-monoteist, deschis la influențele exterioare, este cel care a fost exportat în diaspora egipteană și care se va găsi apoi atestat ulterior în colonia iudaică din Elefantina (cf. Dion, 2002; Contini
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
altă natură. Primul tip de religiozitate, non-monoteist, deschis la influențele exterioare, este cel care a fost exportat în diaspora egipteană și care se va găsi apoi atestat ulterior în colonia iudaică din Elefantina (cf. Dion, 2002; Contini, 2009), în timp ce „modelul babilonian”, mai rigorist, tipic teologiei sacerdotale, este cel care va fi readus în Iudeea după întoarcerea din exil și care, în ciuda unor opoziții, se va impune în religia iudaică din epoca persană și elenistă (cf. Boccaccini, 2008). Numai acest ultim tip
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
împreună cu toți cei ce s-au separat de impuritatea popoarelor țării”). Spre religia iudaică din epoca persană Izvoarele biblice, în special cărțile lui Esdra și Nehemia înfățișează începutul epocii persane ca împlinire a „marii reîntoarceri” a „întregului” popor din exilul babilonian și a încercării de „restabilire” a cultului originar yahwist în Ierusalim după abandonarea țării în voia cultelor idolatrice ale „altor” populații. Restaurarea cultului originar yahwist ar fi avut loc prin bunăvoința și „libertatea religioasă” permisă de suveranii persani, de regele
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
mai era vehiculată de figura regelui și de prezența sa aproape „fizică” în templu, cât mai ales de puterea sa ascunsă în fiecare eveniment al istoriei. În felul acesta s-au dezvoltat în Iuda teologiile „gloriei” (ebr. kăbôd) proprii preoției babiloniene (cf. Cartea lui Ezechiel) și ușor-ușor au fost eliminate formele teologice ale prezenței iconice și mai puțin abstracte ale lui Dumnezeu specifice epocii monarhice. Cât privește opera teologică scrisă, de obicei, originea unor cărți profetice primite apoi în canonul biblic
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
bullae (bulgări de argilă cu urme de sigilii utilizate pentru sigilarea papirusurilor) aferente papirusurilor din Samaria descoperite la Wadi Daliyeh (cf. Dušek, 2007) în care motivele iconografice pot fi împărțite în trei: cele care continuă tradiția israelitico-feniciană, cele cu motive babiloniene sau persane, cele de stil grec (Stern, 2001, pp. 540-541). Din punct de vedere religios, sunt interesante descoperirile de urme de sigilii care înfățișează imaginea marelui rege persan, peste care se află discul solar al lui Ahura Mazda, mărturie a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
într-un osuar, dar nu le aduna cu mâinile tale” (Semahot 12.9; cf. Semahot 3.2). Obiceiul de a lăsa un interval de douăsprezece luni de la prima la a doua îngropare este atestat și de literatura rabinică (cf. Talmudul babilonian, tratatul Qiddushin 31b). Regulile se schimbau în cazul ucigașilor care au primit pedeapsa capitală. Ei trebuiau să fie îngropați decent, dar nu într-un loc de cinste, ca de exemplu mormântul familiei. Această rânduială o învață cele mai vechi scrieri
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
cum să-l îngroape (26-27). Cu greu cineva putea să fie mai expresiv, descriind sensibilitatea evreilor față de respectul pentru o înmormântarea corespunzătoare. Preocuparea aceasta continuă și după primul secol. Pentru rabini, îngroparea celui mort era o datorie sacră (cf. Talmudul babilonian, tratatul Megillah 3b), având întâietate asupra studiului Legii, circumciziei propriului fiu sau jertfei mielului de Paște. Chiar și un mare preot sau un nazireu avea obligația de a îngropa „cadavrul abandonat”, dacă nimeni nu o făcuse deja (cf. Sifre Bamidbar
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
8,7). Domnește în veci (Ex 15,18), în cer (Ps 11,4; 103,19) și pe pamant (47,3). Acest nume se întâlnește cu precădere în Psalmi - unii chiar au fost numiți „psalmi regali”, datând din perioada de după exilul babilonian (Ps 47; 93; 95-99). Ei cântă stăpânirea lui YHWH asupra apelor primordiale (93), dar și în Sion, si îndeamnă: ba-ƒațoțerÄÖ we qÄl šop"r h"r‘ó li-pnQy hammélek YHWH (98/97,6): „cu trâmbițe și în sunet de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
7; 45,7.12.18; Am 4,13), cu y"țar, „a plămădi”, cu kÄnnQn, „a întări” (Is 45,18), y"sa:, „a întemeia” (Ps 89,12); ƒ":aš, „a înnoi” (Ps 51,12). Începând cu scrierile din perioada exilului babilonian, verbul b"r"’ dobândește și un sens soteriologic: exilații se vor întoarce și destinul lor este rezultatul unui nou act creator al lui YHWH (Is 48,7), natura însăși va fi înnoita (Is 41,20), Ierusalimul va fi o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a întins rădăcinile către est și vest. Pornind din Transcaucazia, pământul georgienilor și armenilor, cam acum șapte mii de ani înaintea erei creștine 1, a ajuns în India, apoi în China, prin intermediul caravanelor. Preluată de către popoarele Asiei occidentale 2 (sumerienii, babilonienii, asirienii, egiptenii, evreii, fenicienii...), vița de vie s-a răspândit din plin pe țărmurile Mediteranei. Grecii, inițiatorii viticulturii în Europa mediteraneană, sunt înlocuiți în lucrarea lor civilizatoare de către romani: mai întâi Sicilia și sudul Italiei (Magna Graecia), iar mai apoi
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]