1,910 matches
-
spate, cu degetele Învelite În bandaje albe. Avea pantalonașii scurți ce-i lăsau să se vadă picioarele dezgolite, subțiri ca niște scobitori, cu o musculatură abia schițată. Fetița lui. Când Valentina Înscria câte un punct, Antonio țâșnea În picioare lângă balustradă, aplauda, gesticula și striga numele ei, care din cauza acusticii proaste răsuna Îndelung sub bolțile sălii. Prima dată Valentina se Întorsese spre public, surprinsă. Cum În tribune nu erau mai mult de cincizeci de spectatori, Îl observase imediat pe Antonio, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mulți bani, mergând Înainte - de fapt, culoarea roșie de pe fațadă se desprindea ca și coaja de pe un cartof, marmura falsă a scărilor se fărâmase, iar lemnăria se deteriorase repede, iar acum Îți era greață doar la gândul de a atinge balustrada unsuroasă. Din apartamentele Închise venea pe scări miros de broccoli. Familiile erau acasă, În fața televizoarelor. Valentina recunoscu vocea lui Mister Verità. — Dragostea este forța care pune Universul În mișcare, spunea el. Tati urca repede, dar ei nu mai erau obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
blocului. Vara smoala se topea, iar ei se amuzau cufundându-și picioarele În mâzga aceeași fierbinte. Poate că acolo sus Încă se mai păstrau urmele lor - amprente de picioare foarte mici, ale fetiței care nu mai era. Se aplecă peste balustradă. Cu șase etaje mai În jos, strada Carlo Alberto nu se mai zărea - doar vârfurile teilor și fațada seminarului Russicum, de pe cealaltă parte a străzii. Se Întrebase mereu ce putea fi clădirea aceea austeră și puțin lugubră. Nu văzuse niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
așezată Într-o nișă din perete și ghivecele de flori - chiar dacă erau toate moarte. Totul era ca Înainte, de parcă nu s-ar fi Întâmplat nimic. De parcă n-am fi plecat niciodată. — Vreți să locuiți iar aici? spuse tati venind lângă balustradă. Încă mai era grilajul de lemn pe care mama pusese să-l construiască de teamă ca nu cumva Kevin să cadă de pe balcon. Tati Îl trase pe Kevin lângă el și Îi puse În părul creț umbreluța furată de la petrecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
telefon o voce feminină. L-ai distrus deja, nu-ți ajunge? Ce mai vrei de la el? Emma se grăbi să Închidă telefonul. — Mama lui Antonio nu a mai vorbit cu el de la Paști, rezumă ea, răsuflând oarecum ușurată. Rezemați de balustrada cheiului, scrutau depărtarea - poate, poate l-ar fi văzut pe Antonio plimbându-se acolo Împreună cu copiii, pierdut și rătăcit, Închistat În obsesia lui ca Într-o cochilie. Erau atât de apropiați, Încât părul Emmei Îi atingea din când În când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o lua pe scările de lemn care duceau direct spre odăile cele mari. Acum urcase prin față, pe treptele neregulate din lespede întărită cu piatră roșie, până în cerdac. Ușile erau zăvorâte, iar în pridvor, pe patul înălțat și împrejmuit cu balustradă de stejar, dormeau la rând toate slugile casei. Într-un colț, Mărineci cânta încetinel un cântec de iubire. Îl chemaseră fetele care țineau casa și care se dădeau în vânt după cântecele lui. Îl văzuseră de cum pășise în prispă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care i-a umplut sufletul de bucurie și, ori de câte ori venea sărbătoarea aceasta, își amintea de ziua însorită și colorată pe care o trăise la conacul din Coteni, în anul 1460, înainte de a se numi Comoșteni, prin dania măicuție Nălbica. Pe balustrada cerdacului erau așezate coșuri albe, împodobite cu crengi de salcie și încărcate de ouă încondeiate. Toată ziua de vineri desenaseră cu ceară fiecare ou. Nu doar câteva femei care știau bine să țină condeiul, ci și băieții care vruseseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
după ce, a nu știu câta oară, am găsit goală cutia poștală, am văzut că se schimbase la față, și în timp ce urcam scările, pe mama deodată a apucat-o tusea, dar atât de tare c-a trebuit să se agațe de balustradă, am văzut cum i scutură umerii și cum se apleacă în față, și știam că de fapt nu tușeșete, ci plânge, se preface doar că tușește, pentru că nu vrea s-o văd plângând, nu vrea să mă sperie, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
care-l avea, unul roșu, încălțând niște pantofi cu vârful ascuțit și toc atât de înalt, cum nu mai văzusem la ea, când a coborât treptele, s-a și împiedicat o dată, și-a fost fost nevoie să se țină de balustradă, asta tocmai când voiam s-o întreb dacă mergem să rezolvăm să-i dea drumul tatei sau să aflăm ce s-a întâmplat cu el de fapt, dar nici n-am apucat să deschid gura, că m-a și repezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ieftine, și să vină stimata doamnă să se uite, că așa un lemn bun n-a mai văzut, și atunci l-am îmbrâncit pe puști, dar n-a căzut, a făcut doar un pas înapoi și s-a prins de balustradă, și eu iarăși i-am spus, gata, valea, dar atunci mama era deja acolo și se uita la mine și am văzut că fața i se înăsprește, marș în camera ta, așa mi-a spus, și eu bineînțeles că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
seara fusese destul de plicticoasă, că procurorul din Brest și soția sa stătuseră Încremeniți pe scaune, că se simțise invitat să facă pe animatorul serii și că se achitase cu mult curaj de această funcție. Stăteau alături, sprijiniți În coate pe balustrada pasarelei, În vreme ce o briză ușoară se juca cu pletele Mariei. În noaptea luminată de o lună ascunsă intermitent de nori, se putea contempla practic Întreaga insulă. Cam la douăzeci de metri mai jos, valurile izbeau surd piciorul farului, explodînd apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
decît un sac de box. Ea zîmbi fără să vrea și se uită la el cum Își scotea o țigară, pe care o aprinse Întorcîndu-se cu spatele ca să se ferească de vînt, revenind apoi ca să se sprijine alături de ea de balustradă. - Eram Îndrăgostit nebunește de o fată din Belfast cînd aveam douăzeci de ani, Începu el cu glas scăzut. Ești prea tînără ca să-ți amintești, dar În anii șaizeci, În Irlanda, segregația și inegalitățile erau atît de profunde Încît catolicii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Marie și Morineau care se luptau feroce, În timp ce vedeta gonea cu toată viteza. Nu era o minune faptul că Lucas scăpase nevătămat din apartamentul lui Stéphane. Reflexele lui Îl salvaseră. CÎnd tînărul jandarm trăsese asupra lui, Lucas se aplecase Îndărătul balustradei de la mezanin, apoi se lăsase să cadă cu zgomot. Norocul lui fusese că dulăpiorul de farmacie era la Îndemînă. Destupase rapid un flacon cu mercurocrom și-l vărsase pe podeaua cu parchetul descleiat. Stratagema era riscantă, dar Stéphane căzuse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai mult de un minut. Marie ezită, Întrebîndu-se unde se ascundea de data asta capcana. - Ia-o, insistă el. Dar acordă-mi acest minut. Marie apucă arma și-l luă În cătare cu șovăială, atunci el Îndepărtă brațele, rezemîndu-se de balustradă, complet lipsit de apărare. - Dacă aș fi știut că tu ai supraviețuit, nimic altceva n-ar mai fi contat. Răzbunarea mea n-ar mai fi avut rost. Nu ți-aș fi spus nimic, m-aș fi mulțumit să te privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca un nebun pe pasarelă, cu arma În mînă. - Nu mișca! N-o atinge! - Oprește-te, Lucas, stai, vezi bine că... Atunci, Ryan o Împinse violent pe Marie În brațele polițistului. Dezechilibrați amîndoi, abia avură cînd să-l vadă Încălecînd balustrada pasarelei. Erwan de Kersaint schimbă o ultimă privire cu fiica lui, apoi se Întoarse cu fața spre larg, Îndepărtă brațele și plonjă În vid În celebrul salt numit al Îngerului. Marie țipă. Se năpustiră și se aplecară peste margine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de dimineață Începeau la ora zece. Pe la zece și-un sfert, se Îndreptă spre piramidă. Ezită la ușa atelierului de scriitură; coborî un etaj. Timp de vreo zece secunde, citi programul atelierului de acuarelă, apoi urcă din nou câteva trepte. Balustrada era făcută din segmente drepte, separate la jumătatea Înălțimii de scurte segmente rotunjite. În interiorul fiecărui segment, lărgimea treptelor creștea, apoi scădea din nou. În punctul de Întoarcere al curbei, se găsea o treaptă mai largă decât toate celelalte. Se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lui, mult mai tineri, Începuseră deja să-și facă vinoteci. Nu era cazul lui Bruno, care nu făcuse nici o remarcă despre vin - un Vieux Papes la 11,95 franci sticla. Aproape uitând de prezența fratelui său, Michel se sprijini de balustradă și privi clădirile din jur. Era noapte acum; aproape toate luminile erau stinse. Era ultima noapte a weekendului din 15 august. Reveni În cameră, se așeză lângă Bruno; genunchii aproape li se atingeau. Putea fi Bruno considerat un individ? Putrezirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
-mă în pace ! — Nu poți să pleci ! Îl aud cum accelerează pasul pe scări, așa că bag și eu viteză. Mi-am interpretat partitura - despre ce ar mai fi de vorbit ? Pantofii îmi zdrăngăne în timp ce cobor iute treptele, apucându-mă de balustradă ca să-mi mențin echilibrul. Dar chiar și așa, Guy câștigă teren. — Samantha, e o mare prostie ce faci ! — Ba nu e ! — Nu te pot lăsa să-ți distrugi cariera din... dorința de răzbunare ! strigă. Mă răsucesc spre el indignată, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dreg glasul. — Păi, mă gândisem să mă duc în... Cornwall. — Cornwall ? Se uită lung la mine. — Îhâm. Îi arăt bilețelul cu trenurile, și-mi vine un chef nebun să râd cu poftă de ridicolul întregii situații. Nathaniel se sprijină de balustradă, cu degetele mari în buzunare, și privește scândurile de lemn ale podului. — Și... unde-ți sunt prietenii ? — Nu știu. S-au dus. Și nu sunt prietenii mei. I-am dat una lui Guy, adaug mândră. Nathaniel își dă capul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Întîmplă, oare ? Dumnezeule, o fi vreun incendiu sau ceva de genul ăsta ? Katie și cu mine Împingem ușile grele turnante de la intrare și, ne privim nedumerite. Toată lumea parcă a intrat În vrie. Oamenii se foiesc În toate direcțiile, cineva lustruiește balustrada de alamă, altcineva lustruiește plantele artificiale, iar Cyril, directorul administrativ, Îi gonește pe toți, făcîndu-i să intre În lifturi. — Toată lumea În birou ! Nu vrem să vă vedem că ardeți gazul pe la recepție. Ar trebui să vă aflați deja la voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
apropii de etajul Întîi. Ai un minut ? — Sigur. E glasul lui. Unde naiba... Mă Întorc nedumerită și Îl zăresc pe palier, la etajul de deasupra, vorbind cu Graham Hillingdon. Aproape Îmi sare inima din piept și mă prind repede de balustradă, ca să nu cad. Shit. Dacă s-ar uita acum În jos, m-ar vedea. De ce naiba trebuie să stea chiar aici ? N-are un birou impozant care-l așteaptă ? Oricum. Nu contează. Am să... schimb traseul. Cobor Încet cele cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cu toții spre apartamentul nostru, Îmi dau pentru prima oară În viață seama cît de Înguste sînt scările, cum vopseaua crem de pe pereți s-a scorojit de tot, și cum covorul miroase a varză. Jack locuiește, probabil, În ditamai căsoiul. Cu balustradă de marmură și tot tacîmul. Și ce dacă ? Nu putem avea cu toții marmură. Oricum, probabil că e groaznic să stai acolo. E rece și amplifică orice zgomot. Și probabil că aluneci tot timpul și se ciobește destul de ușor... — Emma, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Ministrul de externe, om subțire, nu tutuiește femeile de serviciu. Acum le dăruiește unul din zâmbetele sale de prima pagină din Național și se înapoiază în cabinet, la etajul întâi. Pe drum, băgă de seamă că treptele sunt roase, că balustrada de lemn, lustruită de uz, s-a cariat și ea pe ici pe colo. Orice om se naște original și moare o copie, își aduce aminte, și un firicel de tristețe i se strecoară în inimă. Oftează. Bătrânul Goethe! O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sticlă cu terebentină. Am deschis ușa să iasă mirosul. Și o foarte stranie cântare monotonă a început să vină plutind în sus pe casa scărilor și prin ușa deschisă. Am ieșit pe palier și m-am uitat în jos peste balustradă la spirala de stejar și ipsos a casei scărilor. Tot ce-am reușit să văd au fost mâinile a patru persoane - mâini care se mișcau în sus pe balustradă. Grupul se compunea din Jones și trei prieteni. Cântarea stranie era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Am ieșit pe palier și m-am uitat în jos peste balustradă la spirala de stejar și ipsos a casei scărilor. Tot ce-am reușit să văd au fost mâinile a patru persoane - mâini care se mișcau în sus pe balustradă. Grupul se compunea din Jones și trei prieteni. Cântarea stranie era corelată cu înaintarea mâinilor. Mâinile avansau cam un metru în sus pe balustradă, se opreau și atunci începea cântarea. Cântarea monotonă era o numărătoare gâfâită de la unu la douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]