7,814 matches
-
lui. Vrea să aibă supuși, mai bine spus, iar aliații lui vor și ei câte un ciolan de ros. Țara asta a noastră se află din nou în mijlocul lupilor. Fiecare vrea să apuce o halcă cât mai mare din trupul bietei noastre țări... Care sunt acești lupi, domnule inginer? Vă întreb, pentru că eu abia acum îmi dau seama că - furat de atâtea treburi ale satului - am scăpat din vedere faptul că lumea din jurul nostru se mișcă și se schimbă mereu. E
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a izbucnit Costăchel într-un târziu. Când să iasă, goarza a dat nas în nas cu Petrache, care tocmai intra. Să trăiți... Vă rog să mă... a îngăimat goarza, în timp ce Petrache a intrat râzând la primar: Ce i-ai făcut bietului om de-i așa speriat? Lui nu i-am făcut nimic, dar ție tare ți-aș arde una. M ai lăsat să fierb o zi întreagă. N-ai venit să-mi spui nici că-i laie, nici că-i bălaie
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a recunoscut agronomul Cicoare. Ei, a doua zi, pregătire mare. Bărbiereală - doi milimetri sub piele. Văcsuială și adunarea pe platou. Omul din dreapta mea - a continuat Petrache arătând cu capul spre Costăchel - stătea în capul grupei, țeapăn ca un brad. Eu - biet caprari - eram ochitorul grupei și ședeam după el. Toți cu ochii cât cepele spre ușa pe unde trebuia să apară comandantul. Căpitanul aștepta -smirnă - în mijlocul platoului. Nu se auzea nici musca. Deodată, în ușa corpului de comandă a apărut comandantul
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
în cerdac, văzându-i, a rămas în contemplare... O glumă înțepătoare îi ședea pe limbă... a rezistat cât a putut. Până la urmă, gluma a zburat aproape fără voia lui: Ia te uită la hulubașii iștia! Nici nu le pasă de bietul armăsar, lăsat flămând și însetat în ploaie. Ba mai rău... Își lasă aproapele să moară cu o sete de zile mari! Apoi așa-s vecinii. Nu te lasă să trăiești, ferita sfântului... Și dacă tot ai adus vorba de sete
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
măcar el să-i dea un semn de afecțiune în această ogradă care fusese cândva și a ei. Simona se uită în urmă. Nici o mișcare. Vestea adusă de ea topise nu numai lumina din casă, ci și cea din sufletul bieților ei părinți. În seara aceea soții nu-și vorbiră. Ceea ce se întâmplase cu fiica lor era de neconceput. Din cât își aducea Costache aminte, nimeni din familia lor, chiar din rudele mai îndepărtate, nu încălcase aceste reguli sfinte ale bunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
sufletească. În casă, în ogradă, bombănea mereu aceleași și aceleași cuvinte: ,,Mare rușine, mare rușine!" În cea de-a patra zi, se sculă înainte de ivirea soarelui. Astăzi tai cireșul din fața casei, îi spuse Mariei. Ce ți-a cășunat acum pe bietul cireș? Fiindcă l-a răsădit ea. Bag seama că nu mai are nici nume. Am șters-o din inimă, vreau s-o șterg și din ogradă. Ce mândrețe de copac! Face niște cireșe!... Un timp Costache nu mai zise nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de un glumeț, care denotă că românul știe să iasă întotdeauna din orice impas cu un zâmbet. Cică s-ar fi dat un ordin, de foarte de sus, ca ,,la 18 grade Celsius toată lumea trebuie să transpire". Ar fi transpirat bieții oameni chiar la temperatura care li se indica, dar câți ajungeau să vadă mercurul ajuns în dreptul cifrei 18 pe termometrul din casa lor? Simona își cumpărase și ea un reșou ca toți muritorii de rând. Îl întrebuința pentru gătit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mulți oameni purtau pe umerii lor sicriul mamei ei dragi. O țineau pe umerii lor, încât nu a putut să-i zărească chipul pe care cu siguranță ar fi deslușit durerile adunate în ultimii ani de când nu-și văzuse fata. Biata bunică nu avusese niciodată bucuria să-și dezmierde măcar o singură dată unicul ei nepoțel. Și în plus, plecase din lumea aceasta cu o durere pe care n-o putuse împărtăși nici lui Costache. Se formă convoiul. Cu o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
suflet, pricinuindu-i răni de nevindecat. După ce se așternu liniștea peste câmpul de cruci și cavouri, cu Răducu de mână, se apropie de mormântul mamei ei. Citi cu pioșenie numele înscris pe crucea proaspătă: MARIA DELEANU 1928-1984 ,,Era încă tânără biata mea mamă" , gândi ea, ,,mai putea să trăiască. Poate și durerea pe care i-am pricinuit-o eu i-a secerat zilele"... Îngenunche și lipindu-și fața de cruce, rosti ca pe o rugăciune: ,,Mama mea dragă, scumpa mea măicuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
copil în flori?" Răducu nu mai aduse pe tapet probleme de acest gen. Avea acum o nouă pasiune, fotbalul și era foarte ocupat! Dar în sufletul Simonei se răsucea tot mai mult, ca un tirbușon, gândul ce-l frământa pe bietul ei copil, care simțea cu fiece zi nevoia de a avea în preajma lui un bărbat, pe tatăl său. Cum putuse ea să săvârșească un asemenea sacrilegiu? Se gândise numai la ea. Egoismul ei dăduse atunci în clocot. Nu bănuise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mărturisesc acest mare păcat al meu. Recunoști, deci! Recunosc. S-a întâmplat, a fost o clipă de rătăcire... Rătăcire, zici? Voi bărbații vă rătăciți cam repede și de multe ori, chiar pe drumurile cunoscute; vă scuturați pantofii la intrare și bietele voastre soții vă cred buni de pus la icoană. Uite că ulciorul n-a mai ținut... Nici nu știi cât te va costa aventura, ce aventură, nebunia asta a ta. Ți-ai pus în plug cu o dezaxată care te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
nu se încuia aproape niciodată, din cauza neglijenței părinților fetei, strecurându-se abil în casa unde locuia aceasta, stăpânit fiind de o ură cumplită, își slobozi tot veninul și toată frustrarea în victimă, așa cum o face, fără șovăială, crudul măcelar cu bietul animal neprihănit și blând, încât, din gingașa și catifelata făptură, ce fusese odată Calra, acum mai rămăsese doar o pată mare și roșie pe un pat diform. Muri fără să poată articula nici cel mai mic sunet. Pe el nimic
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
merg aici, din rău, în mai rău. În legătură cu asta, însă, răspunsul medicului său curant și recomandările lui erau, bineînțeles, aceleași întotdeauna. Aceasta este scăparea doctorilor mereu: își ascund nepriceperea în spatele limbajului medical de lemn și atât de nesuferit de către toți bieții pacienți, dar, la suprafață, o fac solemn pe deștepții! Ei bine, în așa fel procedându-se, situația lui Osvald, nu după mult timp, se agravă vizibil. Cu toții știm că o cangrenă reprezintă o necroză a țesuturilor. La cangrena uscată, zonele
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ce cărări să apuc, care o fi drumul cel bun, drumul care-mi trebuie... La dracu’, chiar că-mi vine să mă las păgubașă, căci, în fond, viața merge înainte și așa! Și oricum, toate socotelile omului sunt doar niște biete jocuri de copii în fața sorții, prin urmare, iac-așa, fie ce o fi!” Într-o bună zi de luni, ajungând dis-de-dimineață la serviciu, găsi - curios lucru! - cu mult mai multă agitație acolo decât de obicei. Aproape toată lumea era deja venită
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
n-a avut deloc de regretat (cel puțin, până la un punct). Pentru dânsul, abia acum, odată cu drogurile, viața lui începea cu adevărat, prinzând un colorit aparte și minunat, și devenind foarte frumoasă și bună de trăit, într-adevăr, căci acele biete întâmplări de toată ziua, la care fusese el nevoit să ia parte, tot timpul și fără voia lui, până atunci, de acum înainte, ei bine, le putea foarte lesne schimba pe dulci deliruri relaxante, căci „acea stare sublimă de deplin
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
când a venit la cabană, căutând ceva de lucru. Se născuse undeva În nordul Moldovei, Într-o familie cu mulți copii, așa cum era “datina” pe acele meleaguri familii cât mai numeroase și cât mai sărace. Crunta sărăcie le determina pe bietele fete să se mărite devreme, pe la șaisprezece-șaptesprezece ani, cu cine se Întâmpla, să le ofere un adăpost și un trai puțin mai bun decât cel de acasă. Aceasta era doar o amăgire de moment, o falsă iluzie, așa cum avea s-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Refuzând de multe ori să ia copilul În brațe și să părăsească În miez de noapte casa, Maria era crunt bătută, cu pumnii, cu picioarele, până obosea bestia din el - agitată fiind - de un consum mult prea mare de alcool. “Biata de ea!”; nu Întârziau vecinele să șușotească pe la porți, văzând-o cu ochii umflați și vineți. Nimeni nu-și imagina că acel chip blând al soțului ascundea atâta cruzime. După doi ani, Maria a mai născut o fetiță, care era
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
simțire. Am luat-o la pas, agale... Plutea În aer melancolia unui timp pe ducă. Ajungând la “Râpa galbenă” și urcând treptele abrupte, am hotărât să fac un popas pe strada ce duce spre anticariat. Miros de cărți vechi, nostalgie... Biete suflete! Închise pe veci Între copertele cărților rămase la mâna timpului. M-am oprit pentru câteva clipe și o tresărire cât o lume m-a prins În mreje. Pașii m-au purtat mai departe, spre Piața Unirii. Porumbeii erau acolo
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
risipiți puținii bani... File de jurnal. Un revelion / 1 .01. 2001 Ce trist! Mulți sărbătoresc, dar eu nu pot, n-am cum! Sunt atât de singură, toți cei dragi sunt atât de departe de mine. Marian??? Sufletul meu te strigă! Biata inimă Îmi sângerează de durere, iar eu mă străduiesc să par calmă și detașată. Cât de mult Îmi lipsești! Atât de puțin timp am petrecut cu tine. Nu m-am iertat și nu mi-am iertat deciziile pe care le-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
drum lung. Mă duc la prășit la „Catană”, tocmai lângă „casa de apă”. Mi-au rămas două rânduri de porumb neprășit și aș vrea să termin astăzi. Buruianul a crescut mai mare decât porumbul și e gata, gata să sufoce bietele plante. Eu cred că n-ai minte, femeie! Mai bine du-te acasă și trage un pui de somn și apoi, când se mai lasă puțină răcoare, poți merge să-ți termini treaba. Fa, Antoneto! Ia mai lasă-mă tu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Ieși afară, neobrăzato! La ora mea să nu mai vii, de azi Înainte! Simțeam cum mi se urcă sângele În obraji, dar eram hotărâtă să rămân. Vă implor să mă ascultați un minut. Nu sunt un robot! Sunt doar o biată ființă care face față cu greu acestui program... M-am trezit vorbind cu patos, apărându-mi cauza și, În clipa următoare, plângeam cu suspine. Profesoara se uita pe sub ochelari la mine, vădit afectată, și cu un ton mai aproape de omenesc
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Mi a mărturisit că ne iubește pe amândouă, În moduri diferite, și nu poate renunța la nici una. Aceasta era pedeapsa lui, vina lui. Ce puteam să fac?! am acceptat această realitate care nu dădea bine În ochii muritorilor de rând. Biete Întrupări, frustrate, Închistate, care trăiau după mentalități și prejudecăți goale de sens , privându-se de cel mai Înălțător și revigorant sentiment: iubirea. Fără iubire, sufletul este asemenea unei fântâni părăsite, asemenea unei păduri unde nicio pasăre nu mai cântă. Grea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pe unde putea, ca să nu fie văzut de ei și își plângea amarul. Își amintea, cum odată îl năpădiseră păduchii și nu era nimeni ca să-l ajute să scape de ei, dacă nu era mama, cine putea avea grijă de bietul copil? Se ducea, sărmanul, într-o râpă, ca să nu-l vadă nimeni și, singurel, cu mâinuțele căuta păduchii și îi omora. Lipsa mamei a fost cea mai mare suferință a lui din copilărie, care l-a marcat pentru tot restul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
spunea răspunsurile și ne probozea, chipurile ce fel de carte mai făceam și noi la școală... Își găsise o fată bună și deveniră prieteni. Se gândea să se căsătorească cu ea, dar, într-o seară, fiind amețit, o lovise pe biata fată cu palma peste față. Ea nu mai dori nici să-l vadă, nici să mai audă de el. După această întâmplare, fetele se fereau de el și așa se pomeni că nu-și putea găsi niciuna pentru a se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe care îl lasă ploaia în urmă, îmi aduce aminte de casa și ograda părintească și de ulicioarele din mahala. Îmi aduce aminte cum eram mică și ieșeam prin ploaie fără voie, cum mă întorceam plină de glod până în cap. Biata mamă, când mă vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum zicea cu ciudă și cu jale: - Doamne, asta mai mică o să mă bage-n pământ! Eu râdeam și mă bucuram că puteam face ce doream. Știam că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]