1,034 matches
-
Lupeni, judetul Hunedoara Domiciliul: Sopron, Ungaria Referinte: Premiul 1 la Concursul de poezie ”Prin colbul vremii” editia a 2 a, decembrie 2012 </biography> Peregrinaj în alb departe de tine zăpezi alpine mi-au nins sufletul sărman peregrin fulgi albi și blajini precum mâinile bunicii (înălțate cândva în văzduhul rezemat de Retezat într-o zi de joia mare) mai dezmiardă obrajii aprinși ai copilăriei împletesc în busuiocul sfințit sub icoane râsetele nestăvilite și năzbâtiile cu mătănii și cântece vechi pe care le
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
gârbovit ca un moșneag îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc, de dincolo, de dincoace de prag. cum sprijină un Univers de dor mă-ntorc mereu cu inima la el, la colțul lumii noastre din pridvor cu dor de lunci, blajin și subțirel. mă scurg prin el, tăcut , în rădăcini, și-mi place-adeseori să mă trezesc pe zarea zdrențuită de ciulini că zbor, că sunt, că vreau și că iubesc. Tudor Gheorghe CALOTESCU <biography> CV Născut în Lupeni jud. Hunedoara la
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
eu sunt, cum vedeți, pe jumătate român și cu sufletul mă simt mai departe legat de țara asta. Gheorghiu-Dej își scoase șapca de pe cap și își netezi cu mâna parul zbârlit din creștet. Acum el căpătase un aer de om blajin și cumsecade, care ajunsese acolo unde ajunsese datorită unui joc al destinului, căruia trebuise să i se supună. Ei, asta-mi place să aud, tovarășe!... declară el cu sporită satisfacție. Află că și eu am fost bun prieten pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Dar poate fi socotit dușman al regimului un om care toată viața sa a fost alături de partid?... Oricine poate deveni dușman al regimului, chiar dacă o vreme a fost alături de partid! declară Gheorghiu-Dej pe un ton tăios, iar masca de om blajin și cumsecade de pe chipul său dispăru. Uite, Guță Tătărăscu... L-am ținut lângă noi până când ne-am dat seama că lucra în ascuns de partea dușmanilor regimului. Așa că l-am șters de pe lista tovarășilor noștri de drum!... I-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai scris și alte poezii decât "Împărat și proletar"!... Și nici nu puteți să ne învinuiți că l-am ascultat recitând din Eminescu pe un foarte bun poet contemporan! i se alătură fetei, cu glas semeț și cu un surâs blajin pe figură, un student înalt, blond și frumos, care până atunci nu-și făcuse remarcată prezența decât prin exclamații și prin hohote zgomotoase de râs, împreună cu prietena lui, o studentă brunetă și subțirică, pe care o ținea galant și protector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și el, Va primi o haină groasă De la sora ta geroasă. Doamna noastră directoare Ne privea-ntrebătoare: „Să primească toamna oare?” Măicuței mele Măicuță ești oglinda mea Când mă privesc îți întâlnesc privirea Te văd în fiecare dimineață În zâmbetul blajin ce-ncununează a mea față. În ochii mei albaștri te zăresc Te văd când plâng și când zâmbesc Orice faptă, orice gând al meu Reflectă dragostea și crezul tău Sunt cânt, iubire zbor de rândunele Mă pierd printre culori și
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Marea e ancora mea! Mihnea Claudia-Denisa, clasa a V-a Școala Gimnazială Nr.1 „Nicolae Mantu” Galați profesor îndrumător Ciobanu Gabriela Povestea florii Pe un deal, în depărtare, Locuia un pom și-o floare, Pomul drept și neclintit, Floarea, trup blajin și mic. Pomul grijă îi purta Și de vânt o apăra, Dulce umbră îi ținea Și de soare-o proteja. Floarea drag îi mulțumea, Cu parfum îl răsplătea, Fluturi mii la ea veneau Și pe pom îl încântau. Păsări multe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mă îndreptam spre visare, spre reverie formând vraja acestei lumi feerice. Frumusețea ei amintind de zânele din poveștile românești armonizează cu tabloul tainic al naturii. Cu multă măiestrie, ea plutește între cer și pământ într-un joc copilăresc, în tăcerea blajină a nopții, așa o vedeam eu în anii copilăriei mele, când priveam prin geamurile albăstrii ale căsuței bunicilor, ca pe un joc. Atâtea dimineți! Atâtea dimineți copilărești! Și într-o clipă toți anii din urmă s-au acoperit de lanul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dezgheață sufletele semenilor lui. Adolescent fiind nu înțelegi totuși că încă nu ai mintea unei persoane trecute prin viață. Acum, începe adevărata viață a acestui copil, noi drumuri i se deschid, noi oportunități i se ivesc. Dar tot aceeași privire blajină și angelică parcă că spune: “Vreau să fiu copil din nou!“ Oare acest adolescent poate să redevină copil? Îmi aduc aminte de un băiețel cu părul blond, cu ochi albaștri cristalini cu pantaloni scurți, ce alerga fericit prin grădina bunicilor
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
unui dolmen, Întorși spre larg, și despre care legenda spunea că atunci cînd luna e În creștere, Încă se mai Înroșeau de sîngele jefuitorilor de corăbii. Am privit monoliții unul cîte unul; soarele de iunie le dădea o aparență fals blajină, m-am oprit ceva mai mult asupra aceluia cu profil de bătrîn elefant, preferatul meu. Și mi-am pus mîna pe piatra caldă a dolmenului. Contactul m-a Înghețat. Noaptea viitoare luna va fi În creștere. SÎngele va curge. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
regrete, Mâhnire-s ochii Tăi, cu milă plini. Pe lemnul sfintei cruci duci grea povară, Pentru păcatul nostru simți dureri, Când Te hrănim cu fierea cea amară, Tu ne-nvelești cu blânde mângâieri. Te osândim de-o neagră veșnicie, Miel blajin purtat spre junghiere, Dar Tu ne ierți cu-aceeași dărnicie Să trăim prin moarte, înviere! Renaștere Am renăscut strângând nemărginirea în sufletul meu veșnic covârșit De dorul de-a cuprinde nemurirea Și liniștea din cerul nesfârșit. Am rătăcit pe căi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
am forțat să-mi reîntorc gândurile asupra catalogului. De durerea de cap numită Candace aveam să mă ocup mai târziu. Dar înainte să apuc să scriu un cuvânt, ușa biroului a fost dată de perete și Alice - o angajată temporară blajină, care juca, de o săptămână, rolul de asistentă a lui Vivian - a intrat înăuntru, închizând-o repede în urma ei. Fețișoara ei drăguță era roșie ca sfecla și contorsionată de frică. Deasupra buzei de sus i se formaseră picături de sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și singuri, fără copii sau cu copii plecați aiurea, pensionari. Curățenia din curți, florile din fața casei și piticii din gips risipiți prin grădini, toate la un loc, se străduiau din răsputeri să ascundă tristețea și spaima de moarte din ochii blajini ai proprietarilor. Cine trece zilnic pe aici, Îmbătrânește mai repede. Ar trebui să ceară un spor de toxicitate ca muncitorii de la UPSA și Gerovital gratuit. De câte ori nu șia propus Sebastian Gavril Gheretă să discute aceasta chestiune cu șefii. La o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
asemănătoare cu a sa. Erau puțin mai scunzi decât cei din poporul lui Iahuben, care avea pielea trandafirie, aproape roșie. Aici nu erau palate prea mari, însă erau case bune cu bogății, era vin și bere, cântăreți pe ulițe, oameni blajini și femei îmbietoare cu ochii lungi și mijlocul subțire. Și de astă dată se vorbea că se duc tot într-acolo, dar aveau să străbată întîi toată țara uscată a oamenilor negri, ca să ia dintre aceștia robi. Țara lui Iahuben
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
când un rob negru îl întreabă părintește de somn, ca pe un copil. Și tocmai pe el, soldatul pe care l-a ales din câteva mii atât de înțeleptul Puarem. Pe de altă parte, sclavul acesta avea ochii așa de blajini, încît lui Iahuben i se păru că sunt ai unui frate. Merseră mult prin noapte. Auta privea într-una numai cerul din față, ferindu-se să abată pasul taurilor de la drumul ales. Cu toate că plin de arme și răni vechi și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
omul negru, măsurîndu-l cu niște ochi măriți de curiozitate și frică. Auta făcu un pas spre copil, dar copilul vru să fugă și, dacă sclavul n-ar fi zâmbit și ochii lui n-ar fi fost atâta de calzi și blajini, poate că băiețelul ar fi fugit înspăimîntat spre ai săi. Auta înțelese teama copilului și se opri, lăsîndu-se ușor pe genunchii îndoiți. Așezat așa, nu mai părea înspăimîntător. - Tu nu te joci? îl întrebă cu blândețe sclavul. Atunci zâmbi și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în peșteră. Auta le făcu semn străinilor să rămână pe loc și se duse singur. Când intră, Mai-Baka se aruncă la picioarele lui încercînd să-i sărute glezna. Auta îngenunche lângă el și-l bătu pe umăr, zicând cu voce blajină: - Ridică-te, Mai-Baka!... Sau nu mă mai cunoști? Mai-Baka își înălță încet capul și nevăzând făpturile ciudate cu capete sticloase și săgeți în creștet se sculă, încă înfricoșat. - Cine sunt cei care erau cu tine? întrebă arcașul cu teamă. Sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
văzut armele lor? - N-au arme, Mai-Baka. Nu le trebuie arme: sunt oameni pașnici. Mai-Baka îl privi neîncrezător și mirat: - Dar cu ce se apără? Cum vînează? - Nu vânează... mănâncă numai... legume și poame. De apărare n-au nevoie: sunt blajini, nimeni nu le face nimic. Mai-Baka se mai gândi un răstimp, apoi spuse: - Atunci sunt vrăjitori! - Da, un fel de vrăjitori dacă vrei să le spui așa, dar nu vrăjitori ca Tela, ci mai degrabă oameni foarte înțelepți care pot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
temperamentală reveni la poziția orizontală, izbuti și Profesorul de Istoria Religiilor din mințile ei să se lungească cumsecade alături de ea. Înfășurînd-o (concomitent cu acțiunea taximetristului, ce, într-adevăr, își descojea chiloțarii) în dizertații ocrotitoare, savante și dulci, ale căror înțelesuri blajine le pierduse încă din copilărie, mîngîindu-i, cu un deget balerin, aura ce și-o simțea rotindu-se, sfârâind, în jurul capului. Ba chiar mai mult, Mircea - cum se trezi numindu-l, cutremurându- se, ea - îi colectă unul dintre firele roșcate de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
unui ceramist nu e un capăt de țară și Cosiția, verișoară a doamnei Frofrony, acceptă să pripășască în tabăra ei, alături de un câine, un canar și-o pisică, și-un ceramist. Cele șase luni de muncă drăcească sapă, în sufletul blajin al lui Ulpiu, cicatrici exemplare. E adus, din nou, pe buza prăpastiei, dar nu din cauza efortului propriu-zis, ci doar pentru că persoana sa e, din nou, ținta infernalelor vexațiuni amoroase. Doamna Cosiția e un satrap, iar viața ei a fost furtunoasă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atât de cărunt, încît sufletul tău, între timp înrăit și sălbăticit, îți dădea ghes să te simți precum un pisicuț în fața farfurioarei cu lapte. Miorlăiai, liorpăiai, întreprindeai tot ce poate înterprinde mai rău un pisicuț, dar, observîndu-i ochii și mai blajini, te hotărai să te așezi la picioarele ei și să asculți. Ascultai. - ...Știți, domnule drag, să fiți, peste marginile putiinței, bun cu Patricia... Ea este sora mai mare. N-o contraziceți. Este bolnavă. Este aproape pierdută... Din copilărie n-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
unei ape. Rămâne nesculată!... Nu ni se încuviințează accesul, o drese el, repetând o frază pe care, se vedea, o înghițise cu greu. 322 DANIEL BĂNULESCU "Doamne-Dumnezeule, jeluiam, fă-o iar să adoarmă în patul nostru comun!", iar glasul cel blajin mă ridica frumușel de urechi, mă transporta până la dormitor, mă ostoia și-mi șoptea: "A adormit!" "Ei bine, atunci îndrăzneam eu, Doamne-Dumnezeule, fă-o și să uite - și fă-mă și pe mine să uit - că s-a culcat cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
voi curăța de vinovăția și rușinea care au pus stăpânire pe o parte ascunsă a minții mele, iar dovada acestui lucru ești chiar tu. Ca să mă eliberez, trebuie s-o pângăresc pe Axona. înțelegi? A rostit cuvintele cu o uimire blajină, ca pe niște adevăruri pe care tocmai le înțelegea. Apoi a violat-o. Când Lama Alunecoasă s-a întoars la țărmul unde aștepta Virgil, ducea cu ea un nou Vultur-în-Zbor. Virgil îi ascultă povestea, apoi spuse: — Știi, trebuie să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lup. Mușcă doar din entuziasm. Ține de volan ca de lesă și dă-i comanda „șezi“. Bănuiam că la venire mă văzuse În Citroën și că faptul de-a mă propti la comenzile Porsche-ului era un mic act de răzbunare blajină. M-am așezat ușurel la volan, sub privirea lui Încurajatoare. Am pornit motorul și-am ratat viteza Întîi, propulsînd mașina către ușa garajului. Am frînat stîrnind un vîrtej de gunoaie, am hingherit din nou cutia de viteze și am scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
lui Paolo Veronese, pe care o văzuse reprodusă la Isfahan, în mărimea ei cât peretele, la un vânzător italian, în timpul războiului cu Irakul. Nu s-ar fi gândit s-o găsească acolo unde se aștepta mai puțin. Se-ntrebă dacă blajinul Godun știa ce pictase: secvența pompoasă și teatrală a îngenuncherii nevestei, mamei și fiicelor învinsului Darius, în fața lui Alexandru cel Mare. În Iran nu-l iubeau pe macedonul nebun care, într-un avânt de beție, le incendiase Persepolisul, dar, atunci
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]